REPORTAJ CU „BUCOVINA LITERARĂ” DE GÎT
După două-trei săptămîni de la aniversarea apriorică a revistei „Bucovina literară” la Suceava, în octombrie 2011, îmi dau seama că neastîmpărul meu cărturăresc sporeşte din zi în zi şi toate încercările de a prinde capătul acestei publicaţii apărute în Cernăuţi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se năruie ca-n faţa unui zid preistoric.
Cîteva telefoane la prietenul Liviu Papuc sună a pustiu, poate şi pentru că bucovineanul iaşiot s-a încîlcit harnic în iţele unei …proaspete ediţii din seria reportajelor de epocă şi nu mai vrea să se încurce cu …reporterii contemporani.
Prozatorul Constantin Blănaru, vieţuitor aşijderea de cîţiva ani în Iaşi, pe care îl tot deranjez cu consultarea şi xerografierea unor pagini de care am imediată trebuinţă, îmi scrie că la B.C.U. „M. Eminescu” nu se găseşte nici un număr din vechea revistă „Bucovina literară” şi mă îndeamnă cu toată încrederea să merg la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti. Nu-i răspund că am fost cîndva pe acolo şi că împricinata publicaţie – avînd exemplare de la nr. 31 din 26 octombrie 1942 pînă la nr. 91 din 27 februarie 1944 – se află într-o stare fizică atît de precară încît nu mai poate fi consultată de către cititorul obişnuit. Probabil că un cititor nărăvaş precum d-l acad. Dimitrie Vatamaniuc ar avea acces şi succes, într-un cadru ceva mai restrîns, undeva într-un colţ al depozitului, pentru a nu se deteriora mai mult paginile acelea de ziar, macerate în uitare vreme de peste jumătate de veac.
Am consultat însă nu demult, la faimoasa şi bogata bibliotecă din capitală, ziarul „Bucovina”, apărut în ziua de luni, 14 iulie 1941, îndată după eliberarea Bucovinei hărtănite de sovietici şi instaurarea guvernămîntului militar românesc, şi am conspectat hapsîn cîteva date din preparativele pentru „Revista Bucovinei”, apărută în ianuarie 1942, şi din numerele în care ziarul cuprindea „Suplimentul literar, Bucovina”. Dar un exemplar „Bucovina literară”, Cernăuţi, an I, nr. 1, încă nu am dibuit.
Nu mai apelez, ca de obicei, cînd aveam vreun necaz informativ, la eminescologul bucureştean Nicolae Georgescu, fost lucrător cu îndelungi state documentariste la Biblioteca Academiei, care ar fi în stare să convingă pe vigilenţii ocrotitori ai vechii reviste bucovinene spre a ne înlesni o consultare fugitivă, poate chiar şi o scurtă fotografie cu lumină rece a cîtorva pagini… Nu-l deranjez pentru că, atunci cînd i-a trebuit o copie după Luceafărul din Almanahul „România Jună” de la Viena, din 1883, nu s-a ostenit să meargă la bibliotecă ci mi-a dat mie telefon, în Bucovina, să-i trimit versiunea xerografiată, că tot ţin eu de prisos opul în casă.
Biblioteca Naţională a României, ca să nu mă depărtez de capitala mult iubită, din str. Ion Ghica, este în curs de strămutare la noul sediu, încît pînă într-o jumătate de an nici măcar fişierele autorilor şi publicaţiilor nu au şanse ca să fie consultate. Altfel aş avea răbdare şi pînă prin aprilie, dar, dacă nu-i şi nu-i, cui să-i mai spui?
Tot aşa nu-i mai spun lui Constantin Blănaru că B.C.U. din Bucureşti are din „Bucovina literară” doar 4 (patru) numere din anul III: nr. 69, din 22 septembrie; nr. 70 din 3 octombrie, nr. 81, din 19 decembrie şi nr. 82, din 26 decembrie 1943 şi alte 5(cinci) din anul IV: nr. 84, din 9 ianuarie; nr. 88, din 6 februarie, nr. 90, din 20 februarie, nr. 91, din 27 februarie şi nr. 94, din 19 martie 1944, ceea ce tot nu-mi foloseşte la nimic, din moment ce nu consemnează măcar cînd s-a imprimat şi primul număr.
Un telefon ceva mai puţin disperat dau către d-l prof. univ. dr. Ion Popescu-Sireteanu, rezident de o vreme în oraşul Piteşti, cu întrebarea dacă nu ştie ceva despre „Bucovina literară” sau pe vreun bucovinean pribegit din timpul războiului prin baştina argeşeană, care ar avea niscaiva numere din revista cernăuţeană. Nu cunoaşte, însă mă pune în legătură cu domnul prof. Nicolae Ciurea-Genuneni din Rîmnicu Vîlcea, în ideea că în acel oraş s-au stabilit mai mulţi bucovineni surghiuniţi din Cernăuţi. D-l prof. Ciurea nu ştie nici d-lui de „Bucovina literară”, dar îmi promite că se va interesa şi pînă una-alta îmi trimite o carte închinată lui Traian Cantemir, unul dintre redactorii – care semna mai totdeauna rubrica Paranteze, din prima pagină – de la „Bucovina literară” din Cernăuţii anilor de război.
Fiindcă îl cunosc bine pe un alt cărturar vîlcean, prof. dr. Ioan St. Lazăr, folclorist de renume, îi telefonez şi d-lui în aceeaşi pricină şi mă asigură că va întreba în stînga şi-n dreapta sau la Biblioteca Judeţeană din Rîmnicu Vîlcea, unde un bucovinean mai grijuliu ar fi avut priinţa să doneze colecţia revistei cernăuţene. Peste două zile mă înştiinţează însă că la această instituţie nu există nici un număr din „Bucovina literară”, ceea ce mă duce cu gîndul să încep a mătura cu aceeaşi întrebare toate bibliotecile judeţene din România.
Îmi fac, aşadar, timp şi drum la Suceava, cu planul să trec pe la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” spre a o ruga pe doamna Alis Niculică să-mi înlesnească o listă cu telefoanele…
Întîmplarea face să mă întîlnesc însă, in civitas capitalis moldaviensis, cu poetul Vasile Tărâţeanu, la susţinerea tezei de doctorat a doamnei cercetătoare Ligia Maria Fodor, în ziua de joi, 2 decembrie, cu un subiect interesant despre învăţămîntul secundar din Bucovina pînă la Marea Unire din decembrie 1918, teză prezentată cu succes în cadrul catedrei de istorie de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, şi, fiindcă înfocatul poet şi ziarist mă vede aşa de împovărat şi pătimaş, îmi dă nădejde că la Cernăuţi se poate afla ceea ce caut eu.
În cîteva zile, în 10 decembrie, Vasile Tărâţeanu îmi şi trimite pe e-mail, 9 (nouă) pagini cu „Bucovina literară”, din care pot întrezări nr. 31, din 26 octombrie 1942; nr. 32, din 23 noiembrie 1942; nr. 33, din 30 noiembrie 1942 şi nr. 34, din 7 decembrie 1942, imagini care nu mă ajută însă cu nimic în a stabili cînd anume s-a imprimat primul număr din această revistă. Probabil că şi colecţia de la Cernăuţi porneşte tot de la numărul 31. Unde vor fi cele anterioare nimeni nu poate şti la ora asta. Mai trist e însă faptul că fotograful Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi, ca să nu ofensez pe altul de aiurea, ţine aparatul – o drongutză digitală setată parcă să ascundă electronic ridurile cocoanelor simandicoase! – inclinat, ca şi cum ar poza un prepeleac, şi în imaginea expediată mie nu se poate citi decît titlul publicaţiei şi, cu chiu cu vai, numărul şi data apariţiei. Ce spun versurile înşirate în josul paginii rămîne „o enigmă ne-esplicată”... Bine că văd măcar de la ce număr începe colecţia revistei buclucaşe în biblioteca din Cernăuţi.
Tentativa de a intra în legătură cu d-l ing. Marian Drumur din Timişoara – feciorul lui George Drumur, fostul prim-redactor al revistei cernăuţene hăituite de mine –, care la serbarea de la Suceava ne-a prezentat oarece date şi facsimile de la „Bucovina literară”, anii 1942-1944 (între toate doar frontonul primului număr al ziarului „Bucovina”, luni, 14 iulie 1941, şi al numărului 87 din „Bucovina literară”, an IV, duminică, 30 ianuarie 1944, le pot vedea în paginile pe care mi le-a încredinţat ziarista Doina Cernica din Suceava), nu dă roade, iar criticul timişorean Adrian Dinu Rachieru nu-i nici el de găsit la cele două numere de telefon puse la îndemînă de către d-na prof. Rodica Mureşan.
Cu ultimele resurse amăgitoare mă adresez timid şi pricăjit prozatorului Radu Mareş din Cluj, bucovinean care nu pridideşte să dea o mînă de ajutor celor aflaţi în strîmtoare, şi-l rog să coboare molcom din turnul lui de fildeş din str. Viilor pînă la B.C.U. „Lucian Blaga” şi să întrebe de nu au vajnicii săi ardelenii în depozit numere cu rătăcita revistă „Bucovina literară” din anii 1942-1944. Bărbat de cuvînt şi de faptă, Radu Mareş merge la biblioteca studenţilor şi-l stîrneşte cu întrebarea pe istoricul literar Mircea Popa, care ştie şi toaca-n cer, şi-l sfătuieşte că mai bine ar cerca asemenea ispravă la Institutul de Lingvistică „Sextil Puşcariu”, unde fostul director interbelic, venind el de la Cernăuţi, era ţinut la curent cu tot ce se tipărea în Bucovina.
Şi cu adevărat, vestea izbăvitoare mi-o dă Radu Mareş în scurtă vreme: La Institutul de Lingvistică „Sextil Puşcariu” din Cluj Napoca se află întreaga colecţie a revistei căutate, însă nu ar fi prea politicos din partea unor bucovineni – şi mai ales din partea cuiva care se dă tovarăş de escapade documentare cu Radu Mareş – să stingherească lumea la vremea sărbătorilor de iarnă. Să lăsăm toată povestea pe după Bobotează…
*
Altfel spus, între Crăciun şi Bobotează, intru şi eu într-o tihnită hibernare ritualică şi mă dezmorţesc în faţa focului din soba casei părinteşti din Costişa. Am şi destulă vreme să-mi rumeg nedumeririle adunate din toamnă:
1 - În bibliotecile din judeţul Suceava nu există nici un număr din vechea revistă „Bucovina literară”, apărută la Cernăuţi, între anii 1942-1944;
2 - În peste 20 de ani de cînd cîţiva literaţi mari şi laţi din Suceava editează o serie nouă din „Bucovina literară” şi se laudă măreţ cu rîvna înaintaşilor, ba chiar o aniversează din cînd în cînd ca apărută în octombrie 1941, nimeni nu a schiţat o întrebare sau o facsimilare a vreunui număr al publicaţiei cu care se bat în piepturile lor de aramă;
3 - Societatea pentru cultura şi literatura română în Bucovina, reactivată după 1989 într-un sediu din Rădăuţi, în bogata ei colecţie cu publicaţii bucovinene, nu are nici ea vreun exemplar din „Bucovina literară” şi nici n-a dat sfară în ţară spre a se învrednici vreo donaţie;
4 - Institutul „Bucovina” din Rădăuţi, Filială a Academiei Române, îndrituită cu studierea istoriei, geografiei, culturii şi civilizaţiei din Bucovina istorică, nu are încă nici un exemplar din „Bucovina literară” apărută la Cernăuţi, în timpul ultimului război;
5 - Între subiectele tezelor de licenţă, de masterat sau de doctorat de la trei facultăţi de litere din trei universităţi moldave – din Cernăuţi, din Suceava şi din Iaşi, ca să nu invocăm fastidios şi celelalte institute de învăţămînt superior din România acestui prim deceniu din mileniu trei – nimeni nu a propus şi n-a abordat, din cîte ştiu eu, un studiu istoric al revistei „Bucovina literară”;
6 - Inexplicabil şi trist rămîne însă faptul că printre scriitorii români din Cernăuţi nici unul nu a fost străfulgerat încă de curiozitatea de a cunoaşte şi bucuria de a comunica elementele definitorii ale unei reviste precum „Bucovina literară”, publicaţie apărută între cele două invazii sovietice în Bucovina şi poate că demnă de luat ca model de rezistenţă culturală şi nădejde naţională în vremuri de restrişte;
7 - Mă încearcă însă în aceste zile pline de duh sărbătoresc şi o remuşcare tardivă, întrucît în două rînduri am fost şi eu un fel de redactor la seria nouă din „Bucovina literară”, apărută la Suceava în 1990, şi dintr-un motiv sau altul nu am dat subiectului importanţa cuvenită; ori nu mi s-a cerut în mod imperativ amănunte istorice, ori n-am fost lăsat să impietez formula …modernă a revistei prin păşunisme interbelice, dar, în fapt, nici n-am prea încercat să impun o perspectivă istorică… Destul că m-am retras la vreme cu prilej.
Dar poate că n-ar fi de prisos o paranteză tămăduitoare.
Mihai Iordache, la o reuniune a redacţiei în primăvara anului 1990, întreabă unde este Filipciuc şi i se răspunde omeneşte că la Cîmpulung, unde am o catedră şi primesc salariu. Doar nu trebuie să semneze condica în fiecare zi? Ba da, a fost replica promptă. Pe mine povestea m-a lecuit pentru că nimeni nu m-a întrebat cîte ore fac pe drumul de la Cîmpulung la Suceava, cît mă costă un astfel de drum dus-întors la redacţie, dacă oboseala nu mai intra şi ea în calcul, pentru că despre drepturi de autor la „Bucovina literară” din acei ani se tăcea …mîlc!. Aşa că am început să absentez definitiv…
Într-o bună zi îi dau lui Mircea Tinescu, secretar de redacţie, un eseu, Păstor şi turmă, despre posibila sacrificare a lui Petre Roman pe altarul politicii de Ispas, conform ritualului dintr-o colindă transilvană. Secretarul nostru literar amînă dintr-o pricină sau alta tipărirea revistei şi cînd îl întreb de ce nu s-a grăbit, pentru că le-am fi oferit cititorilor o previziune folclorică, el zice să tipărim textul cu menţiunea datei cînd a fost scris. Or, nu mai avea nici un farmec…
Într-o altă zi, tot din acel amăgitor an 1990, spuneam să-i strîngem acasă, măcar pentru o săptămînă, pe oareşcari bucovineni risipiţi prin ţară şi prin lume, precum Liviu Papuc, Vasile Diaconu, Ion Popescu-Sireteanu şi Mihai-Ştefan Ceauşu de la Iaşi, Adrian Dinu Rachieru de la Timişoara, Radu Mareş de la Cluj, Dimitrie Vatamaniuc, Vasile Andru, Alexei Rudeanu, Ion Grigore de la Bucureşti, Vasile Leviţchi de la Cernăuţi, Arcadie Suceveanu din Chişinău, Ilie Boca din Bacău, Vespasian Lungu de la Brăila, George Cotos din Saint-Tropez, Matei Vişniec de la Paris, Corneliu Dumbrăveanu din Amsterdam şi cîţi alţii… Să adunăm risipa bucovinenilor într-o sărbătoare măcar între zidurile cetăţii Sucevei, dacă nu se poate la Cernăuţi ori la Putna. Ei, asta-i, că eu nu vreau să-i adun, mi-a răspuns un culturnic învederat.
Ceva mai tîrziu, noul redactor-şef Ion Beldeanu mă cooptează iarăşi în echipa de corvoadă, ba chiar îmi trece în statul de plată şi o indemnizaţie, pe care o …direcţioneşte către cei de la Cernăuţi; n-am zis nu, însă am sesizat că exemplul meu ar fi bun de urmat şi de către ceilalţi redactaşi. M-am lămurit în momentul cînd ne pîndea perspectiva ca revista „Bucovina literară” să nu mai primească subvenţia de la Consiliul Judeţean Suceava. Propunerea mea a fost să punem mînă de la mînă nişte bănuţi şi să scoatem un număr de frondă. Eu nu fac muncă voluntară, mi-a replicat redactorul-şef. Am preluat dictonul din fugă şi dus am fost…
Adică am priceput că în Bucovina încă nu se poate alcătui o echipă solidară – şi la pagubă şi la cîştig – şi m-am retras tihnit la umbra brazilor de sub …poala muntelui Rarău.
De altfel, prietenii mei scriitori …covrigari din Suceava n-au reuşit să mă amăgească prin nici o licenţă extra-poetică. Şi nu uit că, în primăvara anului 1983, le-am oferit pentru „Pagini bucovinene” două texte nu prea lungi despre Mioriţa. Tartorul diriguitor de atunci, Marcel Mureşeanu, mi-a spus foarte sincer că argumentele mele nu sînt convingătoare. Am expediat …rebuturile la „Steaua” din Cluj, unde s-a tipărit Portretul ciobanului „tras printr-un inel”, şi la „Cronica” din Iaşi, care a publicat XXIV de contra-propoziţii despre Mioriţa. Cu oarecari ghionturi pe la judeţeana de partid pentru redactorul-şef de la „Cronica”.
Se înţelege că în „Pagini bucovinene” n-a încăput nici o menţiune…
*
Cu astfel de amintiri încîlcite urc în acceleratul de Timişoara, luni seară, 9 ianuarie 2012, la ora 23 şi … minute, ca să ajung dimineaţa pe la ora 5 în Cluj, să fac o întrerupere de două-trei zile, să văd colecţia revistei „Bucovina literară”, să-mi iau notiţe şi să fotografiez ce cred că-mi va fi de folos şi să plec apoi mai departe, la Bucureşti, pentru a vedea ce-i şi cum…
Îl avertizez pe Radu Mareş că voi dormi buştean în tren, că dimineaţa voi fi odihnit şi că aş dori să intrăm cît mai devreme în biblioteca Institutului de Lingvistică. Ba, zice glasul de la celălalt capăt de … satelit, din gară vii direct la mine acasă, mai tragi un pui de somn, apoi ne ospătăm ca nişte oameni întregi la cap şi la trup, după care mergem la bibliotecă. Oricum, nu cu noaptea-n cap… Din acest moment faci cum îţi spun eu, altfel nu mai discutăm veci-pururi! Aşa că mi-am tras şuba pe ochi şi am sforăit haiduceşte prin toate tunelurile dintre Pojorîta şi Ilva Mică… M-am trezit pe la Gherla şi nici Clujul nu mi s-a părut prea departe…
Un taxi m-a zvîrlit mintenaş în str. Viilor dar acolo m-am tot învîrtit cîteva minute în jurul blocului cu nr. 13 pînă cînd am desluşit în întunericul brumat de zorii scămoşi un glas ca de… guguştiuc: Filipciuc! Aşa am nimerit intrarea în faţa căreia mă aştepta Radu Mareş, sprinten ca în toamna cînd amîndoi furam pere din grădina unui vecin cu internatul liceului de băieţi din Rădăuţi iar pedagogul Atomu ne otînjea vîrtos cu cîrja peste spinare…
Fireşte că îndată ce am pus capul pe o pernă am şi adormit iar peste două ceasuri m-am trezit proaspăt ca un flăcău gata de însurătoare… sub directa îndrumare a unui naş precum Radu Mareş! Mîncăm şi, ca să nu uităm scopul adunării noastre, plecăm spre Institutul de Lingvistică; adică luăm un autobuz, coborîm din str. Viilor pînă la Someş, trecem podul şi urcăm de iznov pînă desluşim firma instituţiei mîntuitoare. Păşim pe treptele unei case boiereşti, batem pe la uşi, intrăm sfioşi, boscorodim prin cele camere goale şi holuri pustii ca doi moşnegi întorşi din prizonierat, pînă auzim un glas cristalin, al doamnei bibliotecare Simona Harhătă.
Facem prezentările, Radu Mareş lăudînd interesul meu pentru „Bucovina literară”, iar eu probînd că n-am venit cu mîna goală şi donînd institutului cele două cărţi cu patronimie românească semnate de Ioan Bileţchi-Albescu, Studii filologice (2007) şi Conspecte filologice (2008), alături de Şcoala din Câmpulung Moldovenesc… (2009) şi cartea mea, Mioriţa şi alte semne poetice,din 2002.
Sala de lectură este spaţioasă, are destulă lumină, voi putea fotografia în condiţii bune.
În sfîrşit, doamna Simona, harnică şi foarte serviabilă, ne aduce trei maldăre de ziare legate în cartoane paratectonice. Drept recompensă pentru că sîntem doi bucovineni habotnici, doamna bibliotecară ne oferă şi legătura ziarului „Bucovina”, editat de A. Hurmuzachi din toamna anului 1848 pînă în primăvara anului 1850, colecţie pe care Radu Mareş se şi porneşte să o foileteze cu încîntare.
Constat că din „Bucovina literară” institutul clujean are doar anul III, începînd cu nr. 42, duminică, 21 martie 1943, pînă la nr. 82, din ziua de duminică, 26 decembrie 1943, şi anul IV, cu nr. 86, duminică, 23 ianuarie 1944, pînă la nr. 92, duminică, 5 martie 1944. Asta însemnînd că lipsesc nr. 83, 84şi 85, din ianuarie 1944, nr. 88, din 6 februarie 1944, şi cel puţin încă două-trei numere – 93şi 94– din luna martie 1944. Unde vor fi însă anul I din 1941 şi anul II din 1942 şi cum se face că la mîna şi sub ochii lui Sextil Puşcariu n-au ajuns primele 41 de numerele din revista cernăuţeană? Sau vor fi fost aici şi s-au răvăşit prin evenimentele care au bîntuit oraşul?
E bun şi aşa, îmi zic eu, încîntat că văd măcar un an întreg şi mă apuc tacticos de răsfoit şi de fotografiat. Se înţelege că iau pagină cu pagină şi număr cu număr, Radu Mareş privind îngrozit la grosimea volumului, dar socotind în sinea lui creştinească să-şi sacrifice ziua de marţi, că tot nu-i o zi fastă, pe altarul literelor bucovinene. Citeşte bucuros în „Bucovina” Hurmuzăcheştilor din vremea paşoptistă şi în „Bucovina literară” din cel de-al doilea război mondial…
Lucrăm cu folos pînă pe la ora 13, dar nu mă pot linişti să nu caut concret ce s-ar mai afla şi la B.C.U. Trecem pe la Agenţia de Voiaj CFR, să văd ce tren aş avea în seara asta spre Bucureşti; este un accelerat sau interregio, cum scrie mai nou, la ora 21 şi 40 de minute. În cazul în care nu găsesc nimic la B.C.U., socot să plec la Bucureşti cît mai repede ca să am vreme să scormonesc în Biblioteca Academiei, poate se îndură directorul şi-mi aprobă totuşi consultarea colecţiei „Bucovina literară”. Oricum, după numerele fotografiate deocamdată în Cluj cred că nu va mai fi nevoie să fac turneul detectivistic proiectat prin Timişoara, Turnu Severin, Rîmnicu Vîlcea, Bucureşti şi Cernăuţi.
Urcăm la deal spre centrul oraşului şi Radu mă duce prin cîteva străduţe lăturalnice, aş zice chiar medievale, cu clădiri vechi, restaurante cochete, pasaje pietonale, în care vara se deschid terase şi lumea se preumblă ori stă şi cugetă ardeleneşte, citeşte gazeta în faţa unei cafele înmiresmate şi află cum se mai învîrte pămîntul în jurul soarelui...
La B.C.U. ne întîlnim, în hol, cu infatigabilul … scriitor grănicer năsăudean Teodor Tanco şi, bucuros de revedere, se precipită să mă ajute în cazul în care găsesc ceea ce caut. Impresionant! Aflu „Bucovina literară” din Cernăuţi, la cota P-3557, an III, nr. 35-82 din 1943 şi an IV, nr. 83-91 din 1944, adică doar 52 de bucăţi din cele 94 cîte se consideră tipărite, iar ziarul „Bucovina”, la cota P. 1840, an I, nr. 1-133 din 1941; an II, nr. 145-464 din 1942; an III, nr. 465-777 din 1943, şi an IV, nr. 778-830 din 1944.
Pe cît îmi dau seama, ar cam fi de lucru! Ei da, aşa mai vii din Bucovina pînă la Cluj, ţi se răsplăteşte osteneala cu vîrf şi îndesat. Problema e că nu mi se pot aduce comenzile decît peste 24 de ore, adică mîine, miercuri, după ora 15, ceea ce-ar însemna să stau degeaba ori să hălăduiesc prin tîrg zgîind ochii în sticla vitrinelor. Domnul Teodor Tanco are însă vad bun în această bibliotecă şi pune vorbă să mi se aducă publicaţiile mîine dimineaţă la ora 8. Numai că, pînă una-alta, trebuie să plătesc o taxă de lectură: 20 de lei pentru o săptămînă, otova şi pentru pensionari şi pentru studenţi! Dacă-i musai, cu plăcere! Sînt bucuros că am pentru ce plăti. Şi-n vreme ce casieriţa numără banii şi-mi taie chitanţa, mă gîndesc cu duioşie la prietenul meu Ion Beldeanu, redactor-şef la „Bucovina literară” în anii ei de glorie post-decembristă: El nu făcea muncă voluntară! Eu fac şi, pe deasupra, mai şi plătesc bucuros ca să mi se permită să o fac. Vorba ceea: Dumnezeu să ne ţie naravu’, în pace şi sănătate. Că bieţii cernăuţeni din urmă cu peste jumătate de veac făceau muncă voluntară şi editau revista printre bubuiturile tunurilor!
*
Vom merge acasă, aşadar, vom mînca şi ne vom hodini ca nişte gospodari trudiţi după o zi de coasă. Zis şi făcut, că de la mînă pîn’ la gură nu-i atîta depărtăciune. Ne trezim amîndoi pe la ora 18 şi iarăşi ne aşezăm la masă, unde buna doamna gazdă Ileana, soţia lui Radu, ne îmbărbătează cu alte bucate aromate. Mai povestim una-alta, mai privim la televizor, mai comentăm trăsnăile din politica românească şi după cîteva ore de taifas mergem iar în patul izbăvitor.
Dimineaţa mă trezesc cu somnul oarecum neîmplinit pentru că am adormit destul de tîrziu. Mîncăm pe îndelete şi îmi propun următorul program: în funcţie de ce găsesc în colecţia de la B.C.U., rămîn să citesc şi să fotografiez toată ziua; Radu zice să vin la masa de prînz, însă eu cred că e mai …ergonomic să mînînc la amiază la un restaurant din preajma bibliotecii şi, în cazul în care termin toată treaba pînă la ora 20, am vreme să prind şi trenul de 21 şi 40 de minute pentru Bucureşti. Am să-i dau telefon din timp despre ce am găsit în colecţia din bibliotecă şi cît de spornică o să-mi fie zăbava cu cetitul din „Bucovina literară”.
Ajung la bibliotecă înainte de ora 9, intru în sala „Adrian Marino”, caut comanda şi cele cinci maldăre de ziar mă cam descumpănesc. Nu cred că pot mîntui toată treaba în această zi de miercuri. Dar, pentru că acasă n-am de coasă, mă aşez la citit şi răscitit…
Observ că anul III al revistei cu titlul „Bucovina literară. Supliment săptămânal” începe cu nr. 35, din ziua de luni, 11 ianuarie 1943, ce „Apare cu Concursul Societăţii Scriitorilor Bucovineni”, fără menţiunea colegiului redacţional sau adresa redacţiei, paginile fiind numerotate 5-6-7-8, precum ar fi fost incluse în ziarul „Bucovina”; nr. 36 poartă ziua de luni, 18 ianuarie 1943, iar nr. 37, ziua de luni, 15 februarie 1943, pentru ca nr. 38 să apară duminică, 21 februarie 1943, în 8 pagini, fără colontitlul aşezat sus, ca în ziarul tutelar, ci în josul paginii şi cu cerneală albastră. Următoarele două numere, 39 din ziua de duminică, 28 februarie, şi 40, duminică, 7 martie 1943, tot în cîte 8 pagini, încheie anul al III-lea. Dar e destul de bizar ca un an III dintr-o publicaţie să aibă doar 6 (şase) numere!!! Şi încă ceva: din aceeaşi publicaţie să nu fie păstrate în vreo bibliotecă numerele din anul I şi anul II…
Anul IV porneşte cu nr. 41, în ziua de duminică, 14 martie 1943, în aceeaşi formulă grafică precum numerele precedente, pînă la numărul 60, din duminică, 25 iulie, cînd sub titulatura „Bucovina literară” găsim precizarea «Supliment literar al ziarului „Bucovina”. Prim redactor: George Drumur».
Din acest an IV lipseşte doar nr.87, care ar trebui să fi fost imprimat în ziua de duminică, 30 ianuarie 1944, numărul ultim din colecţie fiind 91, din ziua de duminică, 27 februarie 1944. Ei, se vede treabă că pentru a recupera numerele de la 1 la 34 ar trebui văzut ziarul „Bucovina” în întregime.
Astfel, în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 447 din ziua de luni, 7 decembrie 1942, avem inclus suplimentul „Bucovina literară”, cu paginile numerotate 5-6-7-8 în cuprinsul ziarului, care supliment ar trebui socotit din anul II, nr. 34, şi tot aşa, îndărăpt, nr. 33 fiind în acelaşi ziar cu nr. 441, luni 30 noiembrie 1942, sau nr. 32, ibidem, an II, nr. 435, luni 23 martie 1942, paginile 5-6-7-8. Următorul supliment săptămînal „Bucovina literară” îl vom întîlni abia în ziua de luni, 26 octombrie 1942, care ar fi trebuit considerat nr. 31, inclus în ziarul „Bucovina” , an II, nr. 411, din acea zi, cu paginaţia 5-6-7-8, ceea ce înseamnă că redacţia suplimentului a făcut o pauză de lucru de aproape o lună de zile.
Precedentele cinci numere curg în fiecare zi de luni, 19 octombrie, 12 octombrie, 5 octombrie, 28 septembrie şi 21 septembrie 1942, care ar fi de numerotat 30, 29, 28, 27şi 26, incluse în paginaţia 5-6-7-8 din ziarul „Bucovina”, nr. 404, 397, 390, 383 şi 376.
În nr. 369 din ziua de luni, 14 septembrie 1942, al ziarului „Bucovina”, în paginile 5-6-7-8 este cuprinsă „Bucovina literară”. Supliment literar. Apare cu concursul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, fapt care ne va obliga să considerăm că abia din această zi titlul „Bucovina literară” se înscrie de drept în istoria literaturii române din Bucovina şi a fost contabilizat ulterior de către redacţie ca fiind an II, nr. 25. Dar, dacă numărul nu a fost şi imprimat pe frontonul revistei, de unde să ştie lumea…?
Un amănunt care nu trebuie trecut cu vederea: în ciuda faptului că suplimentul se intitulează „Bucovina literară”, vasalitatea faţă de ziarul suveran este marcată de coloncifrul fiecărei pagini, unde s-a imprimat doar cuvîntul „Bucovina”, numărul ziarului, data calendaristică şi paginaţia …în formă continuată!
Mergînd înapoi, suplimentul literar va purta titlul ziarului, adică simplu „Bucovina”, şi se va înşira după cum urmează: În nr. 363, luni, 7 septembrie 1942, intră virtualul nr. 24; în nr. 356, luni, 31 august, virtualul nr. 23; în nr. 349, luni, 24 august, virtualul nr. 22; în nr. 342, duminică, 16 august, virtualul nr. 22, şi aşa mai departe pînă în nr. 239, luni 27 aprilie 1942, cînd virtualul nr. 6 nu are titlul „Bucovina”, ci pur şi simplu „Supliment literar, Apare cu concursul Societăţii Scriitorilor Bucovineni” şi paginaţia 5-6-7-8. Tot fără titulatura „Bucovina” se imprimă acest supliment literar şi în nr. 234, luni 20 aprilie, care contează drept an II, nr. 5; în nr. 228, luni, 13 aprilie, adică an II, nr. 4, şi în nr. 225, duminică, 5 aprilie, cu paginaţia 9-10-11-12, şi menţiunea „Supliment literar. Apare cu concursul Societăţii Scriitorilor Bucovineni”, considerat apoi drept an II, nr. 3, numărul ziarului din această zi de Sf. Paşti avînd 18 pagini.
Celelalte două apariţii cu titlul „Supliment literar. Bucovina” (în fapt, an II, nr. 2) sînt din ziua de luni, 30 martie 1942, în nr. 218 al ziarului „Bucovina”, şi cel dintîi, în nr. 212 din ziua de luni, 23 martie 1942, paginat 1-2-3-4, care ar fi trebuit inscripţionat cu an II, nr. 1. Nu ar fi fost însă cinstit să fie aniversat cu destulă pompă festivistă pentru că suplimentul nu se intitula… „Bucovina literară”!!!
Pun semne de carte la fiecare număr, notez şi apoi fotografiez ca un puşcaş mitralior.
Totuşi parcă ar fi timpul să sorb un cappuccino amar. Pornesc să cobor cu nădejde în holul de la intrarea flancată de două automate de cafea, nu chiar aşa de impunătoare ca leii din Cnosos, însă după cîţiva paşi mă opresc speriat: am lăsat aparatul de fotografiat pe masa din sala de lectură. Mă întorc şi mi-l pun după gît. Aşa, cu …„Bucovina literară” de gît, cobor scările păşind apăsat …şi savurez cafeaua amară împărtăşită generos de imparţialul automat din umbra bustului poetului Lucian Blaga…
Revin în sala de lectură şi-o iau tacticos de la capăt… La un moment dat mă opresc extenuat, fac o pauză de prînz, ies în stradă, intru într-un mic restaurant şi înfulec o porţie de piept de pui la grătar – cu mare poftă şi cu aparatul…, cu „Bucovina literară” de gît –, îmbelşugat cu alt cappuccino cît se poate de amar. Altă viaţă!
Mă întorc în bibliotecă şi-mi reiau tirul, foc cu foc, pagină cu pagină, număr de număr, pînă cînd dintr-o dată aparatul meu docil ia poziţie protestatară: acumulatorul şi-a epuizat puterea de convingere electrică. Schimb garda mintenaş cu cel de rezervă, proaspăt încărcat şi gata de confruntare. Pe la ora 19 am vreme să fotografiez şi ziarul „Îndrumarea nouă”, editat la Rădăuţi de către învăţătorul Arcadie Cernovschi, cărturar născut în ziua de sîmbătă, 18 aprilie 1908, în satul Costişa, cu o plachetă de poezie la activ, Rostiri tari,semnată Arcadie Cerneanu, (împărţită pe din două cu E. Ar. Zaharia, Rădăuţi, 1933), însă gazeta lui are doar cîteva numere aleatorii, pornite, fireşte, să îndrepte lumea anilor 1931-1932.
La ora 19 şi 30 de minute îl anunţ pe domnul custode că am isprăvit de consultat şi fotografiat, nu mai menţin comanda pentru a doua zi, îi mulţumesc frumos pentru ajutor şi ies din sală încărcat cu o faptă cărturărească plină de roade. Pe treptele scării de la etaj însă iarăşi trebuie să mă întorc în loc pentru că am uitat chitanţa cu taxa pentru fotografiere, întreagă, 20 de lei pentru o săptămînă, fără dispensă de vîrstă, dar cu eficienţă de zile mari!
Ajuns în stradă, inspir hulpav aerul răcoros al serii de iarnă blîndă şi pornesc înspre gară. Fac un popas în faţa statuii lui Matei Corvin, unde un grup masiv de manifestanţi protestează împotriva măsurilor guvernului condus de fostul primar clujean, îi admir că sînt tineri şi înverşunaţi, le doresc succes din toată inima, dar sînt nevoit trec mai departe. Mă opresc la podul de peste Someş ca să-i telefonez lui Radu Mareş, pe fondul sonor al apei care susură amorţită, că mi-am împlinit misiunea zilei de astăzi, că mă îndrept vertiginos către gară şi că joi dimineaţă ajung în Bucureşti. Îmi dai telefon după ce porneşte trenul, zice Radu, ca să fiu sigur că te-ai aşezat ca un om civilizat… Fireşte că nu trece mult şi-i spun că mi-am găsit locul în vagonul înscris pe bilet, că în compartiment e cald şi mă pregătesc de un somn precum în căruţa cu fîn venind cătinel de pe ogorul din capătul satului Costişa…
*
În ciuda oboselii, n-am adormit totuşi prea repede şi pînă pe la Sighişoara am avut vreme să mă gîndesc la împrejurările în care s-a ivit şi a dispărut revista „Bucovina literară” din Cernăuţii anilor de război.
Care va să zică, Societatea Scriitorilor Bucovineni se înfiinţează la Cernăuţi în septembrie 1939, probabil dintr-un orgoliu tineresc, spre a se desprinde – ca secţiune aparte – de tutela seniorilor universitari de la Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Dar o întrebare mă ghionteşte destul de vîrtos: Cum se putea înfiinţa o societate culturală în vremea dictaturii lui Carol II? În fapt, chiar Societatea pentru Cultură din Bucovina era scoasă în afara legii. Ceea ce este o cruntă ironie a sorţii: ca o societate apărută şi cu frumoase realizări în vremea asupritorilor austrieci să fie desfiinţată după două decenii de la Marea Unire cu Patria Mumă!!! Tare mă tem că Societatea Scriitorilor Bucovineni, fie şi ca secţie a Societăţii pentru Cultură, n-a avut nici statul, nici personalitatea juridică, nici fonduri proprii, ci doar meteahna unei mîndrii care gîlgîie viforos în sîngele oricărui condeier bucovinean urcat la vreo tribună.
Intrarea trupelor sovietice în Bucovina, în 28 iulie 1940, le sfîşie însă orice scamă de orgoliu, oamenii din satele şi oraşele bucovinene pornesc în pribegie, scriitorii se împrăştie şi ei pe unde se nimereşte să găsească un adăpost în cît a mai rămas din România.
În scurtă vreme după ce sovieticii părăsesc partea ocupată din Bucovina, între Siret şi Nistru, armata română instaurează aici, din 22 iunie 1941, un guvernămînt militar – probabil că staful armatei germane a considerat Bucovina şi Basarabia un teritoriu cucerit manu militari de cei doi aliaţi iar nu un „spaţiu vital românesc” recuperat de Regatul România de la cotropitorii sovietici –, iar bejenarii bucovineni împrăştiaţi prin ţară se întorc acasă. Viaţa socială, economică şi culturală îşi reia cursul oarecum firesc şi trebuinţa unui organ de presă este împlinită prin editarea jurnalului „Bucovina”, ziar de afirmare românească, începînd cu ziua de 14 iulie 1941, numerotat an I, nr. 1, de către o echipă în care Ion Munteanu era director, Ilie Mandiuc, redactor-şef, George Drumur şi Traian Cantemir, secertari de redacţie, iar Dragoş Luţa şi Alexei Dragu, simpli redactori.
Ziarul „Bucovina” din Cernăuţi conţine încă de la primele numere şi o pagină Duh şi slovă, dedicată literaturii şi artei din provincie, din ţară şi de peste hotare. Această pagină 2, se va intitula Literatură şi artă, pornind cu nr. 100, din ziua de joi, 6 noiembrie 1941, şi va merge mai departe pînă la ultimul număr 830 din ziua de... martie 1944!
Pentru că tot mai mulţi scriitori trimit texte, redacţia ziarului „Bucovina” se vede nevoită să alcătuiască un „Supliment literar, Bucovina”, care se imprimă în an II, nr. 212, luni, 23 martie 1942, cu paginile numerotate 1-2-3-4, paginaţia separată fiind un gest de independenţă în expresie tipografică, fapt care ar implica şi o difuzare cu de la sine putere, ce ar diminua într-o economie de piaţă vînzarea ziarului lipsit de supliment. În apariţiile ulterioare, paginaţia suplimentului este inclusă în cea a ziarului „Bucovina”, obligînd cititorul de literatură să cumpere publicaţia în întregul ei.
Şi concluzia: la data de 23 martie 1942, suplimentul se intitula întocmai ca ziarul mumă şi nu avea cum să se desprindă de sub aripa protectoare a editorului; suplimentul nu era editat de Societatea Scriitorilor Bucovineni, ci de redacţia şi administraţia ziarului „Bucovina”, care, fiind un organ de propagandă oficială şi încă într-un guvernămînt militar, nu-şi putea permite acordarea independenţei lăturaşilor literari, pentru că ar fi însemnat să-şi piardă un însemnat număr de cititori.
Pe de altă parte, Societatea Scriitorilor Bucovineni, oricît de însetată ar fi fost de independenţă sau doritoare a unui organ de presă al ei, nu avea încă resurse să-şi tipărească suplimentul din fonduri proprii. Din această pricină, următoarele apariţii ale suplimentului se vor înscrie spăşite în paginaţia ziarului „Bucovina”, adică 5-6-7-8, şi nu cum au pornit în 23 martie 1942, cu paginile 1-2-3-4. Şi în privinţa titulaturii, redacţia suplimentului încă nu era prea hotărîtă, pentru că întîlnim cînd „Supliment literar, Bucovina”, cînd „Bucovina. Supliment literar”, cînd numai „Supliment literar” sau pur şi simplu doar „Supliment”, însă paginaţia se va menţine în interiorul ziarului, adică 5-6-7-8.
De observat însă că înainte de a fi tipărit un supliment cu sigla „Bucovina literară”, vedem în Cernăuţi frămîntări pentru însăilarea unui cerc „Bucovina literară” şi n-ar fi hazardat că corelăm timida tentativă cu Adunarea Generală a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, care în primele zile ale lunii mai 1942 prezintă un raport de activitate pe anii 1939/1940/1941, iar în cuvîntul său preşedintele C. Loghin mulţumeşte călduros guvernatorului militar al Bucovinei, general de corp de armată C. Calotescu, pentru sprijinul financiar acordat manifestărilor culturale. Bugetul de venituri – alcătuite din chirii pentru imobile, venituri din întreprinderi comerciale, cotizaţii, „ca şi dintr-o subvenţie importantă acordată de Guvernământ” – şi cheltuieli ale Societăţii pentru Cultură, cum i se spunea pe scurt, pentru anul 1942 era de 1.845.500 lei, în condiţiile financiare în care un exemplar din ziarul „Bucovina” şi-a sporit preţul de la 2 la 4 lei în timpul unui an de zile.
Abia în ziua de luni, 14 septembrie 1942, în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 369, se înscrie însă un nou titlu „Bucovina literară” Supliment săptămînal, fără o paginaţie distinctă, ci de interior 5-6-7-8, fără un colontitlu propriu şi fără număr de ordine. Cititorii pot sesiza însă şi un blînd semn de independenţă cromatică, întrucît sintagma „Bucovina literară” de pe fronton este imprimată cu cerneală …albastră!
Încă un pas către vîrful redutei independenţei este făcut în ziua de luni, 5 octombrie 1942, cînd în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 390, apare „Bucovina literară. Supliment”, cu marcajul Anul II, nr. 28, conţinînd patru pagini, numerotate totuşi 5-6-7-8. Lucrurile par să meargă bine pe mai departe, numai că doar după patru numere, notate 29, 30, 31şi 32, redacţia suplimentului pare să fi intrat fie în trei săptămîni de post literar, fie într-o serioasă grevă de producţie.
În zilele de luni, 30 noiembrie şi 7 decembrie 1942, apar numerele 33 şi 34 ale suplimentului „Bucovina literară”, cu paginaţia ombilicală 5-6-7-8 încă netăiată, după care se păşeşte iarăşi într-o perioadă de înfrînare la frupt beletristic, desfăşurat în zilele de luni, 14, 21 şi 28 decembrie 1942. Nu putem şti care a fost şi reacţia cititorilor din Cernăuţi sau din întreaga Bucovină. Destul că echipa redacţională şi-a pedepsit şi cititorii şi finanţatorii cu un pustiu literar în cursul sărbătorilor de iarnă, pentru că următorul număr al publicaţiei iese de sub tipar abia în ziua de luni, 11 ianuarie 1943, cu evidenta izbîndă tipografică întrucît frontonul poartă inscripţia „Bucovina literară”, Supliment săptămânal. Apare cu concursul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, fără menţiunea colegiului redacţional, fără adresa redacţiei, dar cu specificarea Anul III, nr. 35, pentru cele patru pagini numerotate tradiţional 5-6-7-8.
Cu acest număr 35 din anul III, din ziua de luni, 11 ianuarie 1943, se poate vorbi în termeni serioşi despre independenţa revistei „Bucovina literară” din Cernăuţi !!!
După asemenea ispravă mai apare şi nr. 36, în ziua de luni, 18 ianuarie 1943, şi iarăşi urmează alte trei săptămîni de abstinenţă literară, căci în zilele de luni, 25 ianuarie, 1 şi 8 februarie nimeni nu vede nici o pagină scînteindu-şi flamura „Bucovina literară”. Cu numărul 38, anul III, din ziua de duminică, 21 februarie 1943, paginile revistei „Bucovina literară” se îmbogăţesc în texte, diversitate, ţinută grafică şi primesc un coloncifru propriu 1-2-3-4-5-6-7-8. Din acest moment ar trebui pornite bilanţurile şi festivităţile aniversărilor.
Deocamdată, peste jumătate de an, în ziarul „Bucovina”, an III, nr. 628, din ziua de 14 iulie 1943, adică după doi ani de la apariţia acestei publicaţii cernăuţene, George Drumur făcea un bilanţ sub titlul Munca noastră, contabilizînd nemţeşte: „În răstimpul acestor doi ani s-au scris: 584 poezii, 278 articole, 356 schiţe, nuvele, fragmente de roman, reportagii literare şi 1026 informaţii.” Fără să spună dacă datele statistice includ şi materialul apărut în suplimentul săptămînal desprins din ziarul „Bucovina”. Mai mult ca sigur că da, fiindcă erau roadele trudei aceloraşi redactori şi colaboratori.
Ceea ce era cam firav faţă de cîţi morţi şi răniţi a semănat, în acest răstimp, armata română de la Nistru pînă la Cotul Don şi îndărăpt…
Totuşi, în Cernăuţi, se vorbeşte şi se scrie despre un Cerc „Bucovina literară” – ziarul „Bucovina”, nr. 587, joi, 27 mai 1943, p. 2, are o notiţă cu Şedinţa cercului „Bucovina literară”–, ceea ce înseamnă că din Societatea Scriitorilor Bucovineni, care era o secţiune a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, s-a desprins o aripă hotărîtă să pornească acţiuni pe cont propriu. Deocamdată cercul nu avea un statut juridic, un sediu altul decît …azilul din redacţia ziarului „Bucovina”, str. Gen. Mircescu nr. 8, iar despre fonduri financiare încă nu se aproxima nimic. Cercul „Bucovina literară” organizează însă şezători în mai multe sate şi oraşe din Bucovina, face lecturi pentru răniţii întorşi de pe front chiar la Spitalul nr. 179 din Cernăuţi, botează copilul unor refugiaţi ardeleni în Vijniţa, invită scriitori de renume precum Ionel Teodoreanu sau Liviu Rebreanu, pentru conferinţe prin Bucovina, propune un festival de joc şi cîntece la Teatrul Naţional din Cernăuţi, expoziţii de pictură sau editura, sub sigla căreia preşedintele cercului, George Drumur, publică placheta de versuri Vatra cu stele, Cernăuţi, în 1942.
Precum se vede, Cercul „Bucovina literară” încearcă acţiuni similare celor de la Societatea pentru Cultură… şi pune la cale, în plin război mondial, sîmbătă-duminică, 14-15 august 1943, Sfatul scriitoricesc de la Putna– singura ispravă eclatantă, deşi la manifestare nu au luat parte prea mulţi feţi-frumoşi cu stea în fruntea literară…!
Primirea reprezentanţilor „scriitorilor şi ziariştilor români din întreaga ţară” făcîndu-se, în ziua de sîmbătă,14 august 1943, la sediul Cercului „Bucovina literară”, în str. Gen. Mircescu nr. 8 din Cernăuţi, probabil o cameră mai spaţioasă în Palatul ziarului „Bucovina”, aşadar nu la sediul Societăţii Scriitorilor Bucovinei din Piaţa Unirii nr. 3, se înţelege că atît S.S.B. cît şi Societatea pentru Cultură… nu participau nici la organizarea şi nici la desfăşurarea Sfatului scriitoricesc de la Putna. Faptul este însemnul unei desprinderi clare a cercului de cele două mai vechi şi mai viguroase societăţi culturale bucovinene.
În asemenea ceas festiv, ajutorul financiar din partea guvernatorului Bucovinei, gen. Corneliu Dragalina, şi sprijinul moral din partea Mitropolitului Tit al Bucovinei, i-au mobilizat pe tinerii Cercului „Bucovina literară” să cheme la Putna cîţiva scriitori şi ziarişti din toate ţinuturile româneşti. Din cuvîntarea Mitropolitului Tit în faţa sfatului scriitoricesc de la Mănăstirea Putna se desluşeşte însă şi dezamăgirea: „În 1871, când s-a ţinut primul congres literar la Putna, ţara românească nu avea sprijin de nicăieri. Era înconjurată numai de răceală, neîncredere şi duşmănie. Bucovina era sub ocupaţie austriacă. Şi totuşi s-a putut aduna aici elita spirituală a românismului în acel răsunător congres. […] Astăzi, sub binecuvântata stăpânire românească, sfatul dvs. a fost înţeles de prea puţini.”
În Cartea de Aur a mănăstirii Putna, „închinându-ne întâi jertfelor care onorează în acest for scrisul Ţării, smerindu-ne eroului cruciat al Evului de Mijloc”, au semnat Tit, Mitropolitul Bocovinei, general C. I. Dragalina, dr. Radu Capril, pr. Vasile Ţepordei din Basarabia, Gavril Pop din Braşov, Grigore Bugarin din Banat, I. Fortunescu de la Craiova, I. Valerian de la Societatea Scriitorilor Români din Bucureşti şi cernăuţenii Ilie Mandiuc, Iulian Vesper, Nic. N. Munteanu, Augustin Z. N. Pop, Nicolae Tăutu, Ion Munteanu, Viorel Şuluţiu, Dragoş Luţa, George Drumur şi încă vreo cîteva nume. Din păcate, cele zece puncte din Încheierile sfatului de la Putna au fost concepute în fuga condeiului şi într-un chip mai puţin strălucit spre a stîrni vreun ecou şi peste zidurile mănăstirii în care îşi doarme somnul de veci izbăvitorul Moldovei…
În ziua de duminică, 19 martie 1944, revista „Bucovina literară” din Cernăuţi, purtînd pe fronton inscripţia Anul IV, nr. 94, apare „cu concursul Societăţii Scriitorilor Bucovineni” pentru ultima oară… Armatele sovietice eliberatoare trecuseră Prutul?
*
Ajung în Bucureşti pe la 6 şi jumătate şi mă simt obosit, n-am putere să mă duc să chiombesc toată ziua în bibliotecă, iau metroul pînă în Piaţa Iancului iar de acolo un tramvai şi voi ajunge la Voichiţa să-mi întregesc somnul sfîrtecat astă noapte.
Dorm neîntors ca un prunc de ţîţă vreo trei ceasuri şi pe la ora 11 mă aflu proaspăt la un atelier xerox-calculatoare, în Piaţa Romană, unde încerc să listez ce-am fotografiat la Cluj; aştept ceva vreme la o coadă adolescentină, pentru că un grup de liceeni îşi copie cu multă hărnicie juvenilă temele pentru acasă; o primă probă din cardul meu scoate pagina prea mohorîtă, literele apar pe un fond gri, ceea ce îngreunează lectura şi înseamnă un mare consum de …tuş pentru cele vreo 900 de pagini; apoi, ca tehnicianul, foarte binevoitor de altfel, să redefinească parametrii tuturor imaginilor ar trebui să aştept o zi sau două. Renunţ la o listare a întregului material şi mă mulţumesc doar cu salvarea informaţiei din aparatul fotografic pe un memory-stick. Operaţia nu durează prea mult şi ies din atelier cu „Bucovina literară” legată de gît…
Intru apoi împăcat în mulţimea grăbită – să treacă strada, să prindă autobuzul, să intre la metrou, să cumpere cît mai ieftin şi cît mai mult, să ajungă fiecare pe unde îl doare – şi păşesc molcom şi apăsat, cu memory-stick scînteindu-mi pe piept, ţanţoş precum un veteran de război decorat cu …„Steaua Bucovinei, serviciul credincios, cu spade…”, îndreptîndu-mă spre Biblioteca Academiei, unde e linişte şi pace chiar şi pentru paginile care au fost scrise printre bubuiturile tunurilor…
În vreme ce-mi semnez condica, doamna de la pupitru îmi atrage atenţia să nu mai cer revista „Bucovina literară”, cum am insistat anul trecut în mai multe rînduri, pentru că din menţiunile cu pix roşu pe buletinele de atunci era limpede că periodicul nu se poate pune la dispoziţia cititorilor.
Zîmbesc şi, mîngîindu-mi prădalnicul de memory-stick spînzurat de gît, îi răspund cît se poate de sadic:
– Stimată doamnă, serviciile secrete ale agenturilor străine sînt atît de prompte şi ireproşabile încît mi-au trimis întreaga arhivă a „Bucovinei literare” aflate în buncărele NASA!!! De 24 de ore umblu prin lume cu „Bucovina literară” de gît! Şi nimeni nu întrezăreşte pericolul. Însă vă rog să nu spuneţi nimărui …
Îmi completez buletinele cu titlurile căutate şi, pînă să vină comanda, încerc să-mi fac ordine prin însemnările de la Cluj, socotind că datele pe care le-am capturat ne-ar îndreptăţi să vorbim de cinci praguri cronistice în existenţa acestei publicaţii cernăuţene:
1. luni, 23 martie 1942, ca „Supliment literar. Bucovina”, în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 212, avînd pagini distincte 1-2-3-4;
2. luni, 14 septembrie 1942, intitulată „Bucovina literară. Supliment”, în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 369, cu numerotaţia paginilor în formă continuată 5-6-7-8;
3. luni, 5 octombrie 1942, cu titlul „Bucovina literară. Supliment” inscripţionat Anul II, nr. 28, şi paginaţia 5-6-7-8, în interiorul ziarului „Bucovina”, an II, nr. 399;
4. duminică, 21 februarie 1943, cu numele „Bucovina literară” Supliment săptămânal, numerotat Anul III, nr. 38şi paginat independent 1-2-3-4-5-6-7-8.
5. duminică, 19 martie 1944, cînd revista „Bucovina literară” din Cernăuţi, cu inscripţia AnulIV, nr. 94, dă în lumina tiparului ultimele sale pagini.
Praguri care pot fi luate drept repere pentru a serba rîvna şi izbînda cîtorva literaţi bucovineni din Cernăuţi, înzăuaţi sprinteni, vreme de doi ani de zile, în nădejdea că totul va fi bine şi frumos în viitoarele ceasuri astrale. Ar trebui de ştiut însă pe unde mărşăluia în devălmăşie armata română în acest spaţiu ritualic, profanat şi de rău augur, dintre Mărţişor şi Buna Vestire din acel nefast an 1944.
Într-un cuvînt, revista „Bucovina literară” din Cernăuţii celui de-al Doilea Război Mondial n-a avut niciodată – nici în 1942, nici în 1943 şi nici în vecii vecilor – un exemplar imprimat cu Anul I, nr. 1…, adică un cap şi începătură, care, oricum, ar fi fost un lucru netrebnic pentru nişte oameni aflaţi sub vremuri cumplit de haine.
Ca şi cum cineva din alte tărîmuri are grijă să mă răsplătească pentru toate aceste opinteli de prisos într-o lume lehămesită de carte şi de literaţi, am în plină amiază, pe masă, în sfîrşit, volumul Contes des paysans et des patres slaves, traduit en français et raprochés des sours incienne par Alexandre Chodzko, Paris, Librairie de L. Hachett et companie, 1864, în care pot citi pe îndelete Povestea prinţului Slogobyl şi a cavalerului invizibil, un fel de Harap-Alb ceva mai zgîrcit în aventuri şi foarte departe de structura geometrică a capodoperei lui Ion Creangă. Concret, sluga de la polonezi îşi sechestrează stăpînul într-o răcoroasă şi adîncă fîntînă cu scară, ca de altfel şi într-un basm grecesc, îl jecmăneşte hulpav de arme şi înscrisuri nobiliare şi se va înfăţişa drept stăpînul hărăzit pentru însurătoare cu cea mai frumoasă fată din împărăţie…
Dar, vorba lui Creangă: Dumnezeu să ne ţie, pe cărarea din poveste, că-nainte mult mai este…
Ion Filipciuc
„Bucovina, Supliment literar”, în ziarul „Bucovina”, „Bucovina Literară”, avînd coloncifrul
an II, nr. 245, luni, 4 mai 1942, p. 6 An II, nr. 28, luni, 5 octombrie 1942