Poziția Academiei Române privind proiectul Roșia Montană

Academia Română, consecventă cu poziția sa fermă de apărare a valorilor culturale naționale, de conservare a bogățiilor subsolului României și de protejare a mediului natural - poziție exprimată în repetate rânduri[1] - salută decizia Guvernului României de reluare a procedurii de înscriere a sitului Roșia Montană în lista patrimoniului mondial al U.N.E.S.C.O.Totodată, Academia Română, cel mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale,de cercetare și de creație din România, este gata să sprijine în continuare autoritățile statului și alte entități interesate în conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și culturale de la Roșia Montană, în elaborarea grabnică a unui Plan Urbanistic General, în dezvoltarea durabilă a unor activități economice benefice locuitorilorși în stimularea turismului cultural de interes național și internațional în această importantă regiune a Munților Apuseni. Biroul Prezidiului Academiei RomâneBucurești, 3 februarie 2020
Analiza Academiei Române privind Proiectul de Exploatare Minieră de la Roşia Montană
- riscuri privind mediul şi dezvoltarea durabilă a zonei -
Introducere
Academia Română şi-a exprimat punctul de vedere în legatură cu proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, dorind să prevină o eroare cu efecte negative asupra comunităţii, mediului şi vestigiilor arheologice din zonăşi să semnaleze consecinţele riscante pentru Statul Român, înca din anul 2003, (apoi reactualizat si aprobat de Prezidiul Academiei Române în 03.11.2009 si în 27.07.2011). Analiza proiectului de exploatare minieră actualizat prezentat in Comisia de Analiză Tehnică a Ministerului Mediului si Schimbărilor Climatice în luna iunie 2013, efectuată de specialişti din institutele de cercetare ale Academiei, a condus la decizia Academiei Române de a-şi păstra poziţia exprimata anterior. Argumentele pe care se bazează poziţia Academiei Române sunt următoarele:

1. Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17-20 ani nu este în interesul naţional (prevedere constituţională), nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilăşi nu rezolvă problemele sociale şi economice ale zonei, care se vor agrava după încheierea lucrărilor. 2. Distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea populaţiei, demolarea unor clădiri (inclusiv monumente istorice), biserici şi mutarea unor cimitire, este inacceptabilă.
2. Exploatarea preconizată periclitează grav zona arheologică Alburnus Maior, unică în lume şi de mare valoare istoricăşi culturală.
3. Exploatarea proiectată s-ar face în lipsa unei analize a institutelor de specialitate în domeniu (Institutul Geologic al Romaniei) pentru examinarea valabilităţii cadrului geologic invocat.
4. Desfăşurarea procesului de extracţie şi procesare este dezavantajos planificat.
5. Valorificarea zăcământului va fi incomplete si inacceptabilă datorita imposibilitatii extragerii ulterioare a elementelor valoroase însoţitoare.
6. propagare a microseismelor cauzate de procesul de extracţie, care afectează stabilitatea construcţiilor din vecinătatea carierei din Dealul Cârnic, si riscul determinat de seismicitatea indusăpe seama volumelor imense de steril acumulate în spatele barajului proiectat la gura Văii Corna cu pericol de rupere a barajului si efecte catastrofice asupra localităţilor din aval.
7. Barajul preconizat, construit din rocă sterilă (in apropierea orasului Abrud), nu prezintă garanţii în situaţii extreme. Geologii romani au invocat de mai multe ori proasta alegere a locului acestui baraj, permeabilitatea fundaţiei şi a unor zone ale bazinului de acumulare a reziduurilor toxice.
8. Exploatarea la suprafaţă în patru cariere deschise şi crearea unor bazine de acumulare a reziduurilor cu baraje uriase ar produce o mutilare gravă a peisajului (pentru durate de zeci, poate sute, de ani).
9. Folosirea unor cantităţi uriaşe de cianură de sodiu în procesul tehnologic şi depozitarea în bazin deschis a reziduurilor, conţinând resturi de cianură, produşi de „neutralizare” a cianurii (de asemenea potenţial toxici) şi mai ales metale grele, creează motive serioase de îngrijorare, chiar dacă “neutralizarea cianurii” promisă de proiect s-ar realiza într-un grad avansat.
10. Planul de gestionare a deşeurilor, cu detalierea activităţilor ce se vor desfăşura pe Platforma tehnologică după închiderea investiţiei, trebuie sa se completeze nu numai cu activităţi de monitorizare, dar şi cu activităţi curente de operare (de ex.,gestiunea apelor acide), întreţinere, intervenţii de grade diferite, monitorizare continuăşi periodică, raportare la autorităţi etc. Investitorul apreciază că, la finalul proiectului, costurile totale actuale de închidere şi reabilitare a amplasamentului minier sunt estimate la 146 milioane USD. Nu este dată nicio explicaţie cu privire la această valoare şi nici cum s-a ajuns la ea.
11. Planul de gestionare a deşeurilor nu insistă asupra potenţialului poluant al apei reziduale separate din iazul de decantareşi care este pompată în concavitatea unei cariere. Este vorba de 2,750 milioane mc apă reziduală care conţine 66 substanţe chimice ne-biodegradabile, cele mai multe dintre ele fiind toxice.
12. Falimentarea investiţiei - din varii motive - crează un potenţial activ de poluare imens, ieşit de sub control, care ar trebui detaliat ca un scenariude risc major în Planul de gestionare a deşeurilor.
13. In legatură cu garanţia privind răspunderea faţă de mediu, investitorul afirmă că va acoperi costurile oricărui eveniment neprevăzut, aşa cum prevăd Directiva U.E. şi legislaţia română in vigoare. Trebuie arătat cănici în acest caz nu se explică cum au fost făcute calculele, care sunt costurile unitare, cantităţile de materiale, energie, muncă vie etc. Calculele dau impresia că sunt foarte precise, dar la un proiect atât de complex trebuia luată în considerare o abordare stohasticăşi nu una simplista, strict deterministă.
14. Beneficiile economice directe ale Statului Român, rezultate din redevenţele de 4 % asupra exploatării şi diverse impozite, sunt nesemnificative în raport cu consecinţele negative ale proiectului.
15. Considerăm că Statul Român ar putea sau va putea sa exploateze aceste resurse nationale de interes naţional strategic, prin promovarea capitalului autohton si PSA, intr-o forma Europeana moderna si cu un control al riscurilor de mediu pe termen scurt si lung.
16. Nu există garanţia că, la terminarea lucrărilor şi închiderea exploatării, firma investitoare va putea asigura costurile de refacere a mediului, de monitorizare şi de operare în zona calamitată. 18. Se constată lipsuri mari în legătură cu documentele cerute proiectului R.M.G.C. Lipsesc numeroase rapoarte şi studii legate de analiza cost-beneficiu facuta pe baza documentelor U.E.
17. Proiectul încalcă o serie de convenţii şi alte elemente ale legislaţiei europene, semnalate anterior. Tările vecine si-au exprimat ingrijorarea şi dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea periclita, in viziunea lor, participarea României la unul dintre programele majore ale Europei 2020, „Dunăre-Delta-Marea Neagra”.
18. Academia Româna consideră că nu pot fi ignorate numeroasele proteste individuale şi colective ale societăţii civile, ale unor instituţii ştiinţifice, religioase (inclusiv Biserica Ortodoxa Română si Biserica Romano-Catolica), culturale din ţarăşi străinătate, ale unor personalităţi şi oameni de ştiinţa şi cultură fata de acest proiect.
19. Recent, principala organizaţie europeană de patrimoniu, Europa Nostra, si Institutul Băncii Europene de Investiţii au introdus situl minier istoric de la Roşia Montană pe lista „Cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu din Europa”, alături de alte şase monumente din Albania, Cipru, Franţa, Italia, Portugalia, Turcia si vor incepe imediat misiuni de salvare la aceste situri de patrimoniu. 3

Sustinerea celor 21 de argumentele pe care se bazează poziţia Academiei Române (rezumat)1. Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17-20 ani nu este în interesul naţional (prevedere constituţională, Art.135 alin.(2), pct.d; vezi Anexele 1 şi 2), nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilăşi nu rezolvă problemele sociale şi economice ale zonei, care se vor agrava după încheierea lucrărilor. Zona are nevoie de soluţii economice pe termen lung, bazate pe resurse regenerabile, preconizate tot mai intens de Uniunea Europeană. Chiar dacă Statul Român nu poate expoata aurul din regiune în momentul de faţă, el nu ar trebui să piarda acest aur în numai 17 ani, lăsând generaţiile următoare din România fără această avuţie naţională. După cum afirma un responsabil al Băncii Naţionale, aurul a reprezentat şi reprezintă „mantaua de vreme rea” a României. Distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea populaţiei, demolarea unor clădiri (inclusiv monumente istorice), biserici şi mutarea unor cimitire este inacceptabilă. Ea contravine politicii de creştere demografică a Tării Moţilorşi cerinţelor de dezvoltare durabila a zonei.

Exploatarea preconizată periclitează grav zona arheologică Alburnus Maior, unică în lume şi de mare valoare istorică şi culturală. Distrugerea - chiar numai parţială - a vechilor galerii romane este total inacceptabilă într-o ţară care îşi respectă trecutul istoric şi originile.
Exploatarea proiectată s-ar face fara o expertiza (analizăcomparativă) efectuată de institutele de specialitate în domeniu, pentru examinarea valabilităţii cadrului geologic invocat (modelul geologic utilizatpentru localizarea mineralizaţiilor cu variaţia conţinuturilor de aur, argint şi a altor elemente utile - talia zăcământului, semnificaţia economicăşi oportunitatea valorificării acestuia), în vederea evitării riscurilor de orice natură: economice, de mediu şi de distrugere a patrimoniului. Proiectul se bazează pe date geoeconomice diferite în raport cu datele şi concluziile activităţii de cercetare efectuată anterior, în special de Institutul Geologic al României. Versiunea investitorului este mult prea optimistă, volumele de rezerve şi resurse, omogenitatea minereului şi cantităţile de aur şi argint recuperabile sunt supraevaluate.
Desfăşurarea procesului de extracţie şi procesare este dezavantajos planificata - într-o primă fază se atacă doar zonele bogate, pe parcurs minereul sărac, care urmează să fie haldat şi procesat abia dupăterminarea programului de exploatare, adica dupa 17 ani. Există riscul de abandonare a procesului de extracţie la jumătatea programului de exploatare şi de abandonare a haldelor cu minereu sărac, care vor 4
constitui o sursă suplimentară de poluare. Tipul de exploatare propus (cianurarea întregului material extras) duce la producerea unor cantităţi de substanţe toxice mult mai mari, într-un interval de timp relativ scurt (cca. 17 ani).
Valorificarea incompletă, inacceptabilă a zăcământului. In proiect nu este inclusă valorificarea feldspatului potasic - cca. 20-25 mil. tone concentrat de feldspat potasic cu cca. 13% K2O, eventual şi a unor elemente minore, chiar dacă au valoare economică modestă (Se, In, Ga - care au fost recuperate de I. M. Roşia Montană în procesul metalurgic doar din concentratele de pirită). Tipul de exploatare propus (pe întregul material extras) duce la imposibilitatea valorificării ulterioare a elementelor valoroase însoţitoare (feldspat potasic, Se, In, Ga etc).

Există şi alte riscuri colaterale, care pot apărea pe parcursul lucrărilor de extracţie. Riscul de propagare a microseismelor cauzate de procesul de extracţie prin dinamitări masive, care afectează stabilitatea construcţiilor din vecinătatea carierei din Dealul Cârnic, situate începând de la 50 m şi până în centrul vechi al localităţii, recent reabilitat şi modernizat şi riscul determinat de seismicitatea indusă pe seama volumelor imense de steril acumulate în spatele barajului proiectat la gura Văii Corna - pericol de rupere a barajului, cu efecte catastrofice asupra localităţilor din aval. In intervalul 1975 - 2000 (25 de ani), au avut loc în lume 15 accidente la minele de aur de pe glob, cu o medie de 0,6 accidente/an; dacăse aplică această medie la Proiectul R.M.G.C., care va dura 16-17 ani, rezulta ca pot apărea cca. 10 accidente cu diferite grade de periculozitate.

Barajul preconizat, construit din rocă sterilă, nu prezintăgaranţii în situaţii extreme, după cum demonstrează experienţa mai multor ţări în care s-au produs accidente grave în diverse exploatări miniere. Geologii romani au invocat de mai multe ori proasta alegere a locului acestui baraj, permeabilitatea fundaţiei şi a unor zone ale bazinului de acumulare a reziduurilor toxice. Barajul de 180 de metri înaltime (care ar fi poate, cel mai greu baraj din tara) este un „baraj de greutate” si nu un „baraj încastrat”. El este proiectat în valea Corna sprijinit pe formatiuni geologice dominant argilo-marnoase si detritice care ar deveni instabile sub dimensiunile barajului. Consecintele „cedarii” acestui baraj sub presiunea reziduurilor cianurate si toxice acumulate în spatele lui, ar însemna o catastrofa enorma pentru valea Ariesului, a Muresului, a Tisei inferioare si a Dunarii, de la Belgrad pana în Delta. Orase importante precum Alba Iulia, Deva, Arad, Szeged, Belgrad si toate orasele în lungul Dunarii de la Portile de Fier pana în Delta ar suferi distrugeri însemnate si populatiile din aceaste zone ar fi intr-un pericol real. Nu există garanţii că un accident nu se poate produce, iar pedepsirea ulterioară a vinovaţilor nu ar mai servi la nimic

Exploatarea la suprafaţă în patru cariere deschise şi crearea unui iaz de decantare a reziduurilor de 300 ha peste satul Corna, în spatele unui baraj de 180 metri înălţime, ar produce o mutilare gravă a peisajului (pentru durate de zeci, poate sute, de ani). Actuala exploatare de cupru în cariera deschisă de la Roşia Poieni, cu iazul ei de decantare de la Valea Şesii de 130 ha (peste satul Geamăna), in spatele unui baraj din arocamente de 120 m inaltime, adiacent la perimetrul licentei de exploatare Rosia Montana (si cu alte 13 iazuri de decantare proiectate in viitor) ilustrează clar consecinţele grave ale unor asemenea lucrări în carieră deschisă asupra mediului. Mai mult, daca se coreleaza impactul asupra mediului al celor trei proiecte adiacente: Rosia Poieni (cupru, in expansiune), Rosia Montana (aur, acum in dezbatere) si Bucium (aur, in viitorul apropiat), toate trei luand apa potabila din Aries, ne asteptam ca zona sa devina una dintre cele mai periclitate din lume.

Folosirea unor cantităţi uriaşe de cianură de sodiu în procesul tehnologicşi depozitarea în bazin deschis a reziduurilor, conţinând resturi de cianură, produşi de „neutralizare” a cianurii (de asemenea potenţial toxici) şi mai ales metale grele, creează motive serioase de îngrijorare. Chiar dacă „”neutralizarea cianurii” promisă de proiect s-ar realiza într-un grad avansat, toxicitatea reziduurilor rămâne o sursa de grave riscuri. Acest proiect este unul tipic, care se înscrie în seria afacerilor specifice situaţiilor de criză - de regulă nerentabile pentru stat - şi fărăaprecierea corecta a consecinţelor negative din punct de vedere economic şi a celor care vizează afectarea mediului şi a valorilor de patrimoniu naţional.
Planul de gestionare a deşeurilor, cu detalierea activităţilor ce se vor desfăşura pe Platforma tehnologică după închiderea investiţiei, ar trebui sa fie completat nu numai cu activităţi de monitorizare (pag.117 a proiectului), dar şi cu activităţi curente de operare (gestiunea apelor acide, de pildă), întreţinere, intervenţii de grade diferite, monitorizare continuăşi periodică, raportare la autorităţi etc. Pentru aceasta, ar trebui sa fie înfiinţata o entitate organizatorica cu statut şi buget de cheltuieli proprii, în răspunderea căreia ar rămâne evitarea şi gestiunea posibilelor riscuri de mediu. Costurile activităţilor post-închidere a investiţiei ar trebui sa fie asigurate de un Fond de garantare alimentat de investitor. Investitorul apreciază că, la finalul proiectului, costurile totale actuale de închidere şi reabilitare a amplasamentului minier sunt estimate la 146 milioane USD. Nu este dată nicio explicaţie cu privire la această valoare şi nici cum s-a ajuns la ea, cu atat mai mult cu cât costurile economice pentru reabilitarea pagubelor produse mediului nu sunt cunoscute. Nu se prezintă o analiză cost-beneficiu, aşa cum este solicitată la proiectele majore de investiţii finanţate de U.E.

Planul de gestionare a deşeurilor nu insistă asupra potenţialului poluant al apei reziduale separate din iazul de decantareşi care este pompată în concavitatea unei cariere. Este vorba de 2,750 milioane mc apă reziduală care conţine 66 substanţe chimice ne-biodegradabile, cele mai multe dintre ele fiind toxice (Studiul de Impact, vol. 8 pag.188-189, tabelul 2-48). Există pericolulul contaminării apelor subterane, de aceea monitorizarea acestui potenţial poluant trebuie să se efectueze de un organism al Statului Român pe termen nedeterminat.

Falimentarea investiţiei - din varii motive - crează un potenţial activ de poluare imens, ieşit de sub control, care ar trebui detaliat ca un Scenariude risc major în Planul de gestionare a deşeurilor. Simularea unei asemeneasituaţii prin colaborarea dintre investitor şi beneficiar (Statul Român) ar permite gestiunea unei asemenea situaţii grave şi evitarea unor mari pericole pentru mediu şi populaţia din zonă. Mai grav este faptul ca investitorul este RMGC, adica Gabriel Resources (Insulele Jersey) 80,69 % si compania de stat Minvest 19,31 %, tertul interesat fiind Gabriel Resources (Canada), cotata la bursa din Toronto pe seama aurului de la Rosia Montana; in instanta care va solutiona problema se va putearidica problema conflictului de interese: statul este si investitor si beneficiar si pe de alta parte, tragerea la răspundere a companiei (companiilor) pentru nerespectarea diferitelor obligaţii şi promisiuni asumate va fi, practic, imposibilă. [Cine să răspundă: căsuţele poştale din Barabados şi Jersey? (vezi Anexa 3)].

In legatură cu garanţia privind răspunderea faţă de mediu, investitorul afirmă că va acoperi costurile oricărui eveniment neprevăzut, aşa cum prevăd Directiva U.E. ELD (2004/35/CE) şi legislaţia română in vigoare (O.U.G. 68/2007). Pornind de la principiul proporţionalităţii, iminenţei riscurilor şi practica europeana privind constituirea garanţiei de răspundere de mediu, investitorul se angajează să constituie garanţia de răspundere de mediu înainte de inceperea activităţilor de exploatare, la momentul emiterii autorizaţiei de funcţionare de mediu, moment la care activităţile pentru care au fost identificate şi cuantificate situaţiile de risc încep sa se deruleze. Potrivit Art. 33 din O.U.G. 68/2007, cuantumul garanţiei, precizarea variabilelor critice şi de comutare; valoarea economică a proiectului şi indicatorii economici aferenţi calculaţi potrivit Ghidului pentru analiza cost-beneficiu a proiectelor de investiţii, Fonduri Structurale, Fondul de Coeziune şi Instrumentul pentru Asistenţa de Preaderare, C.E.E., 2009. 19. Proiectul încalcă o serie de convenţii şi alte elemente ale legislaţiei europene, semnalate anterior. În situaţii similare, alte ţări au procedat cu mai multă prudenţăşi au evitat să accepte riscurile implicate în proiecte asemănătoare. Cunoaştem documente care afirmă că „în Germania un asemenea proiect este de neconceput”, iar Bulgaria şi Armenia nu au aprobat proiecte de acelaşi tip. Tările vecine si-au exprimat ingrijorarea şi dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea periclita, in viziunea lor, participarea României la unul dintre programele majore ale Europei 2020, „Dunăre-Deltă-Marea Neagră”.

Academia Româna consideră că nu pot fi ignorate numeroasele proteste individuale şi colective ale societăţii civile, ale unor instituţii ştiinţifice, religioase (inclusiv Biserica Ortodoxa Românăsi Biserica Romano-Catolica), culturale din ţarăşi străinătate, ale unor personalităţi şi oameni de ştiinţa şi cultură. Nu se poate trece cu vederea rezistenţa şi nemulţumirile unei părţi din populaţia locală afectată de proiect, care riscă să-şi piardă proprietăţile şi să părăsească locurile unde au trăit o viaţă întreagă, ei şi strămoşii lor.

In 12 iunie 2013, principala organizaţie europeană de patrimoniu, Europa Nostra si Institutul Băncii Europene de Investiţii, parteneri fondatori ai Programului „7 Most Endangered”, au introdus situl minier istoric de la Roşia Montană pe lista „Cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu din Europa”, alături de alte şase monumente din Albania, Cipru, Franţa, Italia, Portugalia, Turcia si vor incepe imediat misiuni de salvare la aceste situri de patrimoniu. Concluzii Academia Română cere din nou autorităţilor Statului Român săanalizeze cu multă atenţie proiectul, sub toate aspectele sale, antrenând specialişti dezinteresaţi şi oneşti din ţarăşi străinătate, inclusiv din organismele europene, înainte de a da cale liberă acestui proiect atât de controversat, contrar interesului national şi - după părerea noastră - extrem de periculos. Academia Română încearcă totodată să previnăşi dezastrul ecologic şi cultural aratat, cu multiple consecinţe inacceptabile.
Atât timp cât nu sunt clarificate aspectele privind interesul naţional şi nu se ţine cont de pierderile pe care le poate genera acest proiect, Academia Română susţine că acesta nu trebuie să primească acordul de mediu, cu toate că a fost şi este în continuare insistent mediatizat (cu sume de bani uriaşe şi fără nici o competiţie) şi nejustificat susţinut ca reprezentând unica soluţie pentru salvarea acestei zone defavorizate. Depinde de noi, de decizia politică de astăzi, ca Roşia Montană - un sanctuar spiritual cu mărturii patrimoniale de valoare universală unică, o moştenire, un atestat de identitate, existenţăşi continuitate multimilenară - sa nu rămâna în permanenţă mutilatăşi profanată. Statul Român, societatea noastrăau obligaţia morală de a-l respecta, sprijini şi proteja, pentru a îl transmite generaţiilor viitoarecu valorile lui şi cu aceeaşi semnificaţie.
Anexa 1.
Legea minelor din 1924 (lege a interesului national, care prevedea ponderea capitatului romanesc, redeventa crescatoare cu cantitatea de resursa exploatata, acordul de impartire a productiei, clauze speciale pentru aur si platina, grija fata de lucratorii de la exploatari s.a.) Observatii. Legea minelor apărută în Monitorul Oficial din 4 iulie 1924 (in timpul guvernarii conduse de marele Om de stat Ionel I. C. Bratianu) este comună pentru aur şi pentru petrol; are 271 articole şi 37 pagini si este o perlă a coroanei României interbelice prin formă, claritate şi expresie a interesului naţional şi privat românesc. Prezentam cateva articole de interes imediat, desi toata legea ar trebui revotata pentru a avea un instrument corect si eficient de negociere a exploatarii resurselor naturale ale tarii. Observatiile noastre coincid cu acelea facute de un colectiv din A.S.E. Bucuresti. “ Bucureşti, 3 iulie Ministerul de Justiţie Ferdinand I, Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, La toţi de faţăşi viitori, sănătate: Corpurile legiuitoare au adoptat şi Noi sancţionăm ce urmează: Legea Minelor” Art. 16: „[…] Se poate acorda permis exclusiv de explorare în interiorul unui perimetru care a fost dat pentru exploatarea unor anumite substanţe minerale, însă numai pentru substanţe diferite de acelea cuprinse în concesiunea acordată. Această acordare se va face cu avizul conform al consiliului superior de mine, dându-se preferinţă concesionarului. […]”.
Observaţii:În Legea minelor 61/1998, la Art 15 corespunzător scrie: „În limitele unui perimetru de exploatare autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru unele resurse minerale, cu acordul titularului”. Acest articol, vag ca formulare, a fost folosit de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M. pe scurt) ca să facă din Licenţa de exploatare 47/1999 o „licenţămixtă”:
- atât de exploatare pentru compania de stat Minvest la mina veche de la Roşia Montană (o carieră deschisă în masivul Cetate, cu capacitate de circa 500.000 de tone minereu anual), mină închisă în 2006;
cât şi de explorare pentru Roşia Montană Gold Corporation S.A. (R.M.G.C. pe scurt) pentru proiectul său, definitivat în 2001 în forma sa gigantică cu 4 cariere;
- licenţă cu titular şi afiliat, deşi Legea 61 prevede doar titular şi prevede călicenţele de exploatare (sau de explorare) sunt exclusive. După ce A.N.R.M. a cuplat pe R.M.G.C. ca afiliat, fără concurs public de ofertă, cu Minvest ca titular al Licenţei de exploatare nr. 47/1999 şi apoi, prin transferul licenţei 47 în 2000 întrei cei doi, l-a făcut pe R.M.G.C. ca titular cuplat cu Minvest care a rămas afiliat în licenţa 47 (şi „ingineria cu licenţa mixtă” a fost aplicatăşi în alte licenţe de explorare sau de exploatare în care a fost implicată aceeaşi companie străină), legea a fost adusă la normal. Astfel, în Legea minelor 85/2003, Art 25 corespunzător spune: „În limitele unui perimetru de explorare/exploatare, autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului”. Deci, nici conform articolului 16 din Legea minelor din 1924, nici conform articolului 25 din Legea minelor din 2003, licenţa mixtă nu ar fi fost posibilă. Licenţa mixtă este un punct cheie al afacerii Roşia Montană, alături de celălalt punct cheie, societatea mixtăRMGC. Art. 32. - „Concesiunile (de exploatare n.n.) se acordă numai întreprinderilor constituite casocietăţi anonime miniere române. […] Capitalul societăţii va trebui să fie suficient pentru exploatarea concesiunii. […]”.
Observaţii: A se compara acest text concis şi clar din legea din 1924 privitor la mărimea capitalului societăţii cu formulările generale, vagi ale articolelor 58, 59, 60, 61 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, privitoare la capacitatea financiară a candidaţilor la o concesiune minieră. Aşa se face că la Roşia Montană, investitorul canadian Gabriel Resources Ltd. (Gabriel, pe scurt), ales de statul român fără licitaţie de oferte, declara şi la 31 decembrie 2010 că „nu are resursele financiare pentru a finaliza procesul de obţinere a permiselor, pentru a achiziţiona toate suprafeţele necesare, sau pentru a construi mina la Roşia Montană”. („While Gabriel has sufficient financial resources to fund its current permitting activities, it does not have the financial resources to complete the permitting process, acquire all necessary surface rights, or construct the mine at Rosia Montana”.) (2010 Gabriel Quarterly Report, pag. 26) Art. 33. - „La constituirea societăţilor anonime române, statutele vor trebui să respecte următoarele principii:
a) Acţiunile vor fi nominative şi de valoare nominală maximă de 500 lei; ele nu vor putea fi transmise decât cu autorizarea consiliului de administraţie. Între români această autorizare nu este necesară.
b) Numărul voturilor fiecărui acţionar va fi limitat;
c) La sporiri de capital, numai 70% din spor se va da vechilor acţionari; echivalentul salariului pe un an, însă cel mult până la 10% se va rezerva funcţionarilor şi lucrătorilor întreprinderii în aceleaşi condiţiuni ca şi vechilor 12
d) Capitalul deţinut de cetătenii români în societate trebuie să reprezinte cel puţin 60% din capitalul social. Pentru întreprinderile existente, cari în decurs de 10 ani dela promulgarea legii se obligă a se naţionaliza, procentul capitalului românesc se reduce la 55%;
e) Două treimi dintre membrii consiliului de administraţie, ai comitetului de direcţie şi dintre censori, precum şi preşedintele consiliului de administraţie, vor fi cetateni români. […]”.
Observaţii: Acest articol a fost punctul forte al Legii din 1924, pentru care a fost îndelung contestată, prin intermediari, de trusturile petroliere internaţionale ale vremii. La presiunea acestora, după câţiva ani, cu ocazia unui împrumut financiar extern al României necesar stabilizării monetare, legea a fost revizuită: capitalul deţinut de cetătenii români în societate trebuie să reprezinte cel puţin 50,1% din capitalul social[2].
Nu se pomeneşte nicăieri în legile minelor sau petrolului postdecembriste de aceste restricţii, care în fond definesc interesul naţional în domeniul respectiv. Constituţia din 2003 şi ea spune foarte vag, la Art. 135, că: (2) „Statul trebuie să asigure: […
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiarăşi valutară;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; dar interesul naţional nu este definit nicăieri, în Constituţie sau în Legea minelor sau petrolului postdecembriste. Aşa s-a ajuns ca statul român să considere că este de „interes naţional” să intre prin Minvest în combinaţie cu compania Gabriel în societatea mixtă RMGC, acceptând 33,8% în 1997, la înfiinţarea RMGC, procente care scad la 19,31% în 1999 şi ajung practic la aproape 0% în dec. 2009, în urma a douămajorari de capital (în dec. 2004 şi în dec. 2009) în RMGC. Art. 35. - „Concesiunea minieră se va institui şi acorda de Stat prin una din următoarele forme:
a) Pe bază de redevenţă către Stat;
b) Sub forma unei asociaţiuni între Stat şi întreprinderea concesionară;
c) Sub forma unei combinaţiuni a sistemelor de mai sus.
Observaţii: Legile minelor 61/1998 şi 85/2003 prevăd concesiunea cu redevenţă în bani, nu în natură, către stat, ca formă de contract. Concesiunea a fost acordată pentru Roşia Montană unei societăţi mixte între stat şi o companie străină. Să amintim aici că în anul 1966, în Indonezia, a apărut o formă nouă de contract, numit Production-Sharing Agreement (P.S.A. pe scurt, in romaneste acord de impartire a productiei), foarte răspândită în ziua de azi în lume. Primele contracte postdecembriste pe petrol au fost P.S.A.-uri (a se vedea contractul cu Sterling din 1992, desecretizat şi afişat pe site-ul A.N.R.M.), până în 1995, când a apărut Legea petrolului 134/1995, care a înlocuit PSA-ul cu „acordul petrolier” şi „concesiunea petrolieră”.
Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor stabileşte „concesiunea” ca singurămodalitate de acord în România. Să mai observăm că P.S.A.-ul este mai favorabil statului şi proprietăţii publice decât concesiunea. Art. 48. - „Ministrul, pe baza avizului conform al consiliului superior de mine, întemeiat pe raportul Institutului Geologic, şi după ce caietul de sarcine a fost acceptat şi semnat de solicitatorul ales, propune Consiliului de Miniştri, printr’un raport motivat, concesionarea perimetrului asupra acestui solicitator”. Art. 148. - „Consiliul superior de mine se compune din 17 membri, cetăţeni români, şi anume: Doi magistraţi dintre cari unul dela înalta Curte de casaţie, iar celălalt dela Curtea de apel din Bucureşti. Directorul Institutului Geologic al României. Doi membri ai Parlamentului, un deputat şi un senator, aleşi de fiecare adunare pe toatădurata legislaturii. Un delegat al consiliului superior de control şi îndrumarea întreprinderilor comercializate ale Statului. Un inginer delegat de consiliul superior al energiei. Un membru din consiliul Societăţii Naţionale de credit industrial, delegat de acest consiliu. Un inginer de mine şi patru jurişti numiţi de ministru. Patru ingineri specialişti din principalele categorii ale industriei miniere şi industriilor conexe, câte unul pentru: a) cărbuni; b) petrol şi gaze; c) mine metalifere, cariere şi ape minerale; d) siderurgia şi metalurgia în genere. Consiliul alege în fiecare an, din sânul său, un preşedinte şi un vice-preşedinte; în lipsa acestora şedinţele vor fi prezidate de cel mai în vârstă consilier.
Observaţii: Aşadar, prin legea din 1924, se ocupau de mine Ministerul Economiei şi Comerţului, consiliul superior de mine şi Institutul geologic al României. Corupţia era astfel imposibilă. Prin legile postdecembriste ale minelor si petrolului, taie şi spânzură în domeniu A.N.R.M., înfiinţată în 1995. Mai are rol foarte mic Ministerul Economiei şi Comerţului.
Art. 39. - „Oricare ar fi regimul concesiunilor, participarea la redevenţă a proprietarilor suprafeţei cuprinsă în perimetrul concesionat, când o atare participare este prevăzută, se reglează după regimul fixat în partea a doua a legii de faţă”.
Art. 50. - „La instituirea concesiunii de exploatare pe un perimetru, Statul atribuie proprietarului suprafeţei dreptul de a participa, în anume condiţiuni, la capitalul întreprinderii concesionare. Cota rezervată proprietarilor suprafeţei cuprinse în perimetru, la capitalul întreprinderii concesionare, va fi fixată de […], până la 10% din capitalul afectat la exploatarea acestui perimetru. […] Acţiunile liberate proprietarilor suprafeţei vor fi nominative şi pot fi transmise numai cetăţenilor români.....”.
Observaţie: Proprietarii suprafeţelor cuprinse în perimetrul minier/petrolier nu au practic nici un drept prin legile postdecembriste.
Art. 43. - „Întreprinderile miniere şi stabilimentele industriale sau metalurgice în strânsălegatură cu exploatarea sunt obligate să prevadă în statute şi să preleveze din beneficiul realizat anual, o cotă-parte spre a institui un fond pentru instalaţiuni şi instituţiuni de folos general sau participări la beneficii în favoarea funcţionarilor şi lucrătorilor întreprinderii, în vederea uşurării condiţiunilor de viaţăşi înălţării nivelului cultural. Cota-parte prelevată din beneficiu pentru alimentarea regulată a acestui fond va reprezenta minimum 15% din beneficiul net al anului respectiv, după ce s’a prelevat un prim dividend de 5% acţionarilor şi cotele pentru fondul de rezervăşi pentru amortizările investiţiunilor […]”.
Observaţie: Nu există aceste fonduri prevăzute în legile postdecembriste. Art. 49. - „Decretul de concesiune arată numele şi domiciliul concesionarului, natura, situaţiunea şi limitele proprietăţii concesionate, precum şi forma sub care se acordăconcesiunea. Decretul fixează drepturile cuvenite Statului pentru acordarea concesiunii, redevenţa atribuită proprietarilor suprafeţei şi exploratorului. Decretul şi câte un exemplar al planului concesiunii şi al caietului de sarcine, în original, vor fi păstrate în arhiva Ministerului Industriei şi Comerţului. Al doilea exemplar original al planului şi caietului de sarcine vor fi înaintate instanţei judecătoreşti unde se ţine cartea minieră”.
Art. 50. - „Caietul de sarcini va trebui să conţină între altele:a) Obligaţiunile generale ale concesionarului;b) Durata concesiunii, expirarea, renunţarea sau retragerea concesiunii;c) Clauzele referitoare la repartizarea beneficiilor prevăzute de lege;d) Condiţiuni particulare ale concesiunii şi diverse clauze potrivit naturei concesiunii. Decretul şi caietul de sarcine vor fi publicate în Monitorul Oficial. Copii certificate de pe aceste acte şi o copie a planului vor fi predate autorităţii miniere regionale şi concesionarului. O copie a decretului şi a planului vor fi trimise la autoritatea minieră regională, primăriei comunei pe al cărei teritoriu se găseşte perimetrul concesionat. Primaria este obligată a afişa decretul.” Art. 51. - „Limitele perimetrului concesionat vor fi trase pe teren prin semne fixate pe hotar, luându-se ca bază planul anexat la decretul de concesiune […]”.
Observaţii:În perioada postdecembristă există un secret absolut asupra licenţelor de exploatare (sau de explorare). Se publică în Monitorul oficial doar Hotărârea de Guvern de aprobare a licenţei de exploatare încheiată între A.N.R.M., ca reprezentant al statului (concendent) şi numele şi adresa companiei concesionare. Nu se specifică nici măcar perimetrul concesionat. Aşa s-a ajuns că la Roşia Montană nu se cunoaşte public perimetrul (iniţial) al Licenţei de exploatare 47/1999, eliberată pentru mina veche, cu o carieră (în masivul Cetate). Din rapoartele anuale ale companiei Gabriel către acţionarii săi am dedus că perimetrul iniţial era de circa 1200 ha, că a fost modificat de A.N.R.M. în folosul lui Gabriel de mai multe ori (2122 ha în 1999, 4282 ha în 2001, 2388 ha în 2004) prin acte adiţionale la licenţă, şi acelea secrete, deşi Legile minelor 61 şi 85 spun explicit că prevederile licenţei de exploatare (deci şi perimetrul) nu se modifică, iar perimetrul 15 unei licenţe de explorare poate fi doar micşorat. S-a ajuns astfel la situaţia absurdă că uzina de prelucrare din Gura Roşiei nu a mai făcut parte din perimetrul licenţei 47 din 2004 până în 2006, când mina veche a fost închisă. Menţionăm că A.N.R.M. nu publică nici un fel de informaţii pe site-ul agenţiei legat de licenţele atribuite, în afară - mai nou - de perimetru.
Art. 70. -„Pe terenuri pe cari se află monumente istorice, biserici, cimitire, izvoare de ape minerale, drumuri publice, căi ferate, diguri şi alte lucrări publice, autoritatea minieră regională, în interesul conservării acestor lucrări, va stabili, cu aprobarea Ministerului Industriei şi Comerţului, luându-se avizul autorităţii în drept, o zonă de protecţiune în interiorul căreia nu poate fi admisă ocuparea suprafeţei sau executarea de lucrări miniere”.
Observaţii: Să observăm că acest articol apare mult modificat şi foarte permisiv în legea minelor 61/1998, Art. 6: “(8) Accesul la terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebitşi rezervaţii naturale se face cu avizul organelor în drept.” ceea ce a permis acordarea Licenţei 47/1999 la Roşia Montană, deşi zona era cunoscută de foarte mult timp ca având monumente istorice şi situri arheologice de interes universal. Se revine la interzicerea activităţilor miniere abia în Legea minelor nr.85/2003 ;
Art. 11: (1) „Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,...., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise. (2): Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii”.
Să observăm că acest articol protejează astăzi Roşia Montanăşi face imposibilăaprobarea proiectului minier, mai ales după redeclararea masivului Cârnic ca protejat de lege şi înscrierea lui în întregime, în oct. 2010, pe lista monumentelor istorice.
Art. 80. - „Ministerul Industriei şi Comerţului va fixa, prin regulamente şi deciziuni, categoriile de funcţiuni, în fiecare categorie personalul trebuind să fie format din cel puţin 75% români […]. Exploatările miniere şi întreprinderile industriale şi metalurgice au obligaţiunea de a primi cu platăşi la cerere practicanţi dintre elevii şcoalelor speciale din ţară cari dupăabsolvire sunt susceptibili de a putea deveni şefi de exploatare sau conducători tehnici, potrivit cu normele ce se vor fixa prin regulament”.
Observaţie: Nu mai există prevederi în acest sens în legile postdecembriste rt. 86. - „Atât întreprinderile miniere, cât şi organizaţiunile pentru desfacerea produselor miniere brute sau transformate, sunt obligate ca în limitele producţiunii săasigure regulata şi normala aprovizionare a ţării, ... Ele vor fi obligate, la cererea Ministerului, de a creia, pentru nevoile apărării naţionale, o rezervă care va fi fixată după normele înscrise în regulament”.
Observaţie: Legile postdecembriste nu prevăd aceste obligaţii.
Art. 87. - „Exploatatorii de platinăşi aur sunt obligaţi să predea Statului, prin oficiul respectiv de cumpărare, tot metalul obţinut. Nimeni, afară de Stat, n’are dreptul să cumpere sau să-şi apropieze în nici un mod aceste metale obţinute din exploatare. Preţul de cumpărare este preţul mondial corespunzător calităţii aurului. În categoria acestor metale vor putea fi înscrise prin deciziune ministerialăşi alte metale”.
Observaţii: Acesta este o dispozitie care impune un acord de impartire a productiei cu cei care exploateaza aceste resurse ale Romaniei, Statul ramanand proprietarul resurselor tarii.Nu mai există aceste prevederi în legile minelor 61/1998 şi 85/2003. Concesiunea prevede doar o redevenţă în bani către stat de 4% din 2009 (2% până în 2009). Restul metalului revine concesionarului. Şi cum statul are la Roşia Montanăpractic 0% din afacere, înseamnă că practic tot aurul care s-ar scoate la Roşia Montană, dacă proiectul minier gigantic al R.M.G.C. ar fi aprobat, ar fi luat de Gabriel şi ar ieşi din ţară (căci B.N.R. a declarat că nu are nevoie de aur).
Art. 164. - Pe lângă fiecare mină mare sau pe lângă mai multe mine mici, asociate în acest scop, vor funcţiona case de ajutor pentru lucrători şi personalul inferior, alimentate din fondul prevăzut la Art. 43.
Observaţie: Nici urmă de aceste prevederi în legile postdecembriste ale minelor sau petrolului.
Art. 186. - „La concesiunile redevenţiare, redevenţa se va stabili trimestrial dupănormele următoare: În fiecare trimestru sondele şi puţurile productive vor fi grupate după media zilnică a fiecăruia pe trimestrul respectiv în două grupe şi anume:a) Grupa cuprinzând sonde sau puţuri, fiecare cu o producţie medie pe zi până la 10 tone inclusuv;b) Grupa cuprinzând sonde sau puţuri, fiecare cu o producţie medie pe zi peste 10 tone. […] Redevenţa din producţia trimestrială a primei grupe de sonde şi puţuri va fi de 8%. Redevenţa din producţia trimestrială a celei de a doua grupe de sonde şi puţuri se stabileşte după […] şi după următoarea scară progresivă: 17 11% din prod. când media pe sondă şi zi nu întrece 20 t
Când media pe sondă şi zi, începând dela 10 tone în sus, e cuprinsă între cifrele arătate în acest tablou, redevenţele se vor calcula prin interpolaţie liniară. […]”
Observaţii:În legile petrolului din 1995 şi 2004 nu există restricţii referitoare la perimetre. În timp ce în legea din 1995, redevenţa era în naturăşi fără valori date prin lege (cotă procentuală din producţia brută realizată, convenită între ANRM şi titularul acordului petrolier pentru fiecare zăcământ în parte, la încheierea acordului petrolier), în legea din 2004, redevenţa este în bani (cotă procentuală din valoarea producţiei brute) şi are valori date prin lege de maximum 13%. Art. 196. - „Toată producţiunea de ţiţeiu trebuie să fie prelucrată în rafinăriile de petrol din ţară....”.
Art. 198. - „Consumaţiunea internă din fiecare fel de produs, trebuie sa fie complet satisfăcutăşi cu întâietate”.
Observaţie: Legile petrolului din 1995 şi 2004 nu prevăd aceste lucruri, cu consecinţe nefaste pentru România. Pentru minereuri metalifere şi alte minerale, inclusiv aur, Legea din 1924 prevede: Art. 203. - „Suprafaţa perimetrului rezervat pentru explorare prin permis exclusiv, va fi dela 50 hectare până la 100 hectare”.
Observaţie: Nu există limite ale perimetrului în legile minelor postdecembriste. Licenţa 47/1999 de exploatare, cu care R.M.G.C. face din 1998 explorare (!), a avut un perimetru modificat variind între circa 1200 ha şi 4282 ha.
Art. 205. - „Concesiunea se acordă pe bază de redevenţă […]. Pentru platinăşi aur redevenţa se fixează la 2% din conţinutul în aur sau platină, constatat la analiză în laboratoarele oficiale indicate de Ministerul Industriei şi Comerţului..... Redevenţa se va lua în natură, fie ca metal pur, fie ca produs concentrat”.
Observaţii: Legile minelor 61/1998 şi 85/2003 prevedeau o redevenţă de 2% din valoarea producţiei miniere realizate anual. Din 2009, redevenţa a fost mărită la 4%.
Anexa 2.
Exploatarea de aur din zona Boliden, Suedia[3]

-------------------------------------
[1] https://acad.ro/forumuri/doc2013/d0619-ProiectulRosiaMontana-AnalizaAR.pdf
[2] conform Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, pp. 215-216.
[3] Vezi - http://www.boliden.com/Documents/Press/Publications/Historisk_folder_EN.pdf