Alexandru Melian - Ultimatum ţigănesc dat Academiei Române
ULTIMATUM ȚIGĂNESC DAT ACADEMIEI ROMÂNE
Preluare din Revista "Sămănătorul" , anul I, nr. 7 nov. 2011
Titlul ar putea părea o glumă proastă sau o încercare jurnalistică de a şoca cititorul, de a-i stârni curiozitatea dacă, din păcate, el n-ar fi expresia tristă şi revoltătoare a unei realităţi care înveninează atmosfera noastră socială şi aşa destul de înveninată de o clasă politică incapabilă, de mai bine de 20 de ani, să slujească ţara şi nu interesele ei proprii de partid sau de gaşcă. Despre ce realitate e vorba ?
In luna august, Agenţia de Dezvoltare Comunitară « împreună » adresează Academiei române un text arogant şi ultimativ prin care « Vă solicităm să luaţi măsuri pentru a rectifica imediat (sublinierile ne aparţin nouă A. M.) definiţia cuvântului « ţigan », după cum urmează : să consemnaţi caracterul peiorativ al cuvântului « ţigan » atunci când acesta din urmă este folosit pentru a denumi o persoană care aparţine minorităţii rome şi să specificaţi că folosirea acestui cuvânt nu este recomandată deoarece este considerat ofensator (discriminează împotriva minorităţii rome), să consemnaţi caracterul peiorativ sau depreciativ pentru epitetul de la punctul 3 din definiţia cuvântului « ţigan », care în prezent apare : « Epitet dat unei persoane cu apucături rele », să definiţi minoritatea naţională în dreptul cuvântului « rom », care va deveni astfel termenul de referinţă (termenul principal) în locul cuvântului « ţigan ». In deplină armonie cu tonul primei părţi, misiva ultimativă se încheie de-a dreptul ameninţător : « Păstrarea situaţiei actuale în ceea ce priveşte definirea cuvântului « ţigan » perpetuează promovarea unor atitudini cu caracter profund discriminator şi degradant de către cea mai înaltă instituţie de cultură a statului cu rol formator. De aceea înţelegem să urmăm căile legale în faţa instanţelor competente, în cazul în care situaţia nu va fi remediată într-un termen rezonabil. »
Înainte de a analiza textul de mai sus, să stabilim câteva probleme de principiu. A venit vremea, datorită Revoluţiei din 1989, să depăşim mentalitatea şi apucăturile totalitare. Dacă Academia română a fost violată în vremea dictaturii comuniste, pe de o parte datorită mijloacelor represive şi recompensatorii ale puterii, pe de alta parte datorită comportamentului fricos şi nedemn al multor academicieni care au preferat privilegiile si confortul personal, atitudinii demne şi curajoase (din fericire am avut şi personalităţi care au onorat prin demnitate şi curaj apartenenţa lor la cel mai înalt for românesc de cultură), astăzi raporturile ei cu celelalte instituţii ale ţării nu mai au nici un temei să fie viciate de anormalitate. Academia română, prin statutul, identitatea şi menirea ei, nu primeşte ordine nici de la preşedintele ţării, nici de la primul ministru cu guvernul lui cu tot, nici de la Uniunea europeană (ea are lucruri mult mai importante de rezolvat decât să se ocupe de plângerile infantile ale unor « agenţii, asociaţii, societăţi, ligi centre şi fundaţii » care s-au auto-proclamat instituţii reprezentative ale ţiganilor sau doar apărătoare ale acestora ) şi cu atât mai puţin să primească indicaţii şi ultimatumuri de la instituţiile mai sus amintite. Politicul, votul universal, imixtiunile de orice fel n-au ce căuta în stabilirea si realizarea obiectivelor ştiinţifice ale Academiei. Nu preşedintele, nu primul ministru, nu semnatarii scrisorii amintite stabilesc conţinutul ştiinţific al lucrărilor elaborate în institutele Academiei, nu ei stabilesc valabilitatea şi valoarea lucrărilor lui N. Tiţeica, H. Coandă, A. Aslan, I. Iordan, E. Racoviţă, A. Rosetti şi a atâtor altora care au făptuit întru excelenţă şi au făcut onoare culturii române în general şi Academiei române în special. Nu ei stabilesc regulile şi principiile lingvisticii şi lexicologiei româneşti, indicând ultimativ şi cu aroganţă, care este locul cuvântului ţigan în dicţionarul explicativ al limbii române, cum trebuie el definit şi ce precizări « formative » trebuie făcute în legătură cu anumite cuvinte pentru ca ele să răspundă unor pretenţii ignorante şi fudule. Aceasta este treaba specialiştilor, a celor care-şi macină anii înbiblioteci şi pe teren pentru a putea răspunde aşa cum se cuvine exigenţelor pe care profesiunea aleasă le impune.
O altă precizare de principiu care trebuie să intre şi în capetele cele mai înfierbântate este că orice cuvânt din orice dicţionar din lume este un lexem neutru care defineşte o realitate obiectivă. Cuvântul poate căpăta conotaţii de toate felurile, inclusiv peiorative, discriminatorii, rasiste, xenofobe atunci când este asociat în sintagme, propoziţii şi fraze. Iar factorul care conferă conotaţii cuvântului este vorbitorul sau cel care scrie. Deci este aberant să susţii că un cuvânt este discriminator, rasist, xenofob. Numai oamenii pot fi astfel, prin discursul şi comportamentul lor.
O ultimă precizare de principiu : cine, de ce şi în temeiul cărei legalităţi a decis schimbarea cuvântului « ţigan » în cea de « rom »?
Se ştie că în 1965 a luat fiinţă la Paris Comitetul internaţional al ţiganilor, iar în aprilie 1971, un Comitet internaţional al romilor organizează la Londra primul Congres mondial al ţiganilor unde se hotărăşte adoptarea denumirii de rrom, drapelul organizaţiei şi deviza « Opre Roma » - Sculaţi rromi – (a se observa similitudinea cu imnul naţional românesc « Deşteaptă-te române ») . Ceea ce este semnificativ e faptul că al doilea congres mondial care se desfăşoară la Geneva în aprilie 1978 se va intitula tot Congresul mondial al ţiganilor. Aceste evenimente impun cel puţin patru întrebări :
Ce reprezentativitate au avut aceste comitete, în ce măsură şi cum au fost ele investite de populaţiile ţigăneşti din ţările care au fost acolo reprezentate să vorbească şi să decidă în numele lor ?
Aceeaşi întrebare cu referire concretă la o decizie fundamentală pentru etnia ţigănească de pretutindeni, aceea de a-i schimba numele secular, moştenit din moşi strămoşi, cu un lexem inventat artificial .
Care au fost raţiunile, mai bine zis scopul acestei manevre lexicale, observându-se cu uşurinţă similitudinile clare ale cuvântului confecţionat ad-hoc cu numele unuia din popoarele în mijlocul căruia trăiesc ţigani, şi anume poporul român ?
Congresul mondial al ţiganilor din 1971 a decis adoptarea denominativului rrom pentru ţiganii de pretutindeni sau numai pentru cei din România ?
Dacă pentru primele două întrebări am putea spune că e problema ţiganilor înşişi de a găsi răspunsul adecvat şi de a trage concluziile de rigoare, pentru celelalte două, răspunsurile vizează în mod direct şi poporul român. Pentru că, urmând cronologia evenimentelor, ce constatăm ? In 1990, după Revoluţie, în cadrul unui program complex, bine pus la punct şi finanţat de Fundaţia Soros, guvernul României în frunte cu Petre Roman, - iresponsabil, ignorant şi în vânătoare de electorat – decide folosirea paralelă a cuvintelor ţiganşi rom. Deşi în 1995, prin Memorandumul H03/169 şi 5/390/NV, ministrul de externe Teodor Meleşcanu, - constatând deja consecinţele grave pe plan extern ale deciziei aberante din 1990 - solicită primului ministru N. Văcăroiu, abrogarea deciziei Roman din 1990 şi folosirea în continuare, în documente, a cuvântului « ţigan », în concordanţă cu corespondentele din celelalte limbi europene : zigeuner, gitanes, zingaroetc.,guvernul Văcăroiu se face că plouă (avea probleme mai importante de rezolvat, se apropiau alegerile şi clientela electorală nu trebuia deranjată !!!) . Aşa se face că, - ilustrare perfectă a cunoscutului proverb, « ţiganului dacă-i dai un deget, îţi trage toată mâna »- în 29/02/2000, pe ultima sută de metri a guvernului CD-ist, fostul prim ministru, Petre Roman, metamorfozat în ministru de externe al foştilor săi adversari, trimite primului ministru Mugur Isărescu Memorandumul nr. D2/1094, în care solicită folosirea obligatorie în toate documentele oficiale române a denumirii de romîn loc de ţigan (deci cuvântul ţigan este eliminat din limba română, el nu mai poate fi folosit nici măcar în paralel cu denumirea rom), invocând ca argument dreptul de autoidentificare a populaţiilor (sublinierea noastră A. M.). După cum se vede, lupul îşi schimbase părul dar nu şi năravul !! Întristător şi de mirare rămâne faptul că Mugur Isărescu, - acest om integru, de înaltă competenţă profesională, inteligent şi demn – a fost capabil să-şi pună semnătura pe un document ilegal, iresponsabil şi anti-naţional. Aşa cum rămâne condamnabil şi dezgustător refuzul Parlamentului actual de a abroga această reglementare aberantă (în inventarul isprăvilor ruşinoase şi degradante ale Parlamentului român, votul negativ în această problemă va intra în istorie ca vedetă a politicianismului găunos, a ipocriziei şi a iresponsabilităţii).
Cum calificativele iresponsabilşi anti-naţional , privind documentele în discuţie, nu cred ca e nevoie să fie explicate, caracterul lor ilegal se cuvine a fi pus în lumină. Care este temeiul deciziilor Petre Roman? El vorbeşte în ultimul memoriu de « dreptul la autodefinire a populaţiilor ». Au organizat guvernele care au decis schimbarea numelui de secole a populaţiei ţigăneşti din România vreun referendum de care noi nu ştim ? Un referendum care să întemeieze o asemenea decizie, deşi ea nu devenea prin aceasta neapărat obligatorie pentru guvernul român ? Cine a solicitat schimbarea numelui istoric alţiganilor? Nişte prieteni de pahar ai d-lui Roman? Nişte emanaţi din apele tulburi ale revoluţiei, capabili să aducă voturi noilor apostoli ai democraţiei? Nişte căutători frustraţi de a ieşi din anonimat prin înfiinţarea de agenţii, asociaţii, societăţi, ligi, în fruntea cărora s-au auto-proclamat preşedinţi, directori etc.? Sau poate nişte savanţi în istoria popoarelor, în antropologie şi sociologie despre care opinia publică n-a aflat nimic?
Dincolo de toate acestea, să ne oprim o clipă asupra celor două cuvinte, ţigan şi rom. Primul, un cuvânt adânc înrădăcinat în limba română, cu o bogată existenţă derivativă şi flexionară, mărturisindu-şi prin aceasta vechimea şi perenitatea : (ţigan, ţigancă, ţigănuş, ţigăncuţă, ţigănie, ţigănime, ţigăneală, ţigănesc, ţigănos, ţigăneşte, a se ţigăni), al doilea, un lexem artificial, confecţionat prin anii 60-70 din raţiuni politice şi care nu se integrează câtuşi de puţin structurilor limbii româneşti.( încercaţi să aflaţi corespondente ale lexemului rom pentru derivatele şi formele flexionare ale cuvântului ţigan!) D-na Delia Grigore, lector universitar doctor la Universitatea Bucureşti, într-un articol intitulat «De ce rrom şi nu ţigan» încearcă o pledoarie neconvingătoare în spiritul titlului, ignorând o inadvertenţă fundamentală care-i năruie toată pledoaria. Ea afirmă «In limba rromani, cuvântul ţigan nu există » . Această afirmaţie poate fi adevărată, numai că Dicţionarul explicativ al Academiei nu are ca obiect limba rromani, sintagmă inventată probabil acum câteva decenii, ci limba româna în care trăieşte viguros de câteva secole cuvântul identificator ţigan, cu toate derivatele lui care-i probează perenitatea. Deci, vorba lui T. Maiorescu : nu e în chestie! Si mai e ceva pe care un cadru didactic universitar, în plus şi doctor (probabil în filologie) ar fi trebuit să-l integreze în demonstraţia sa pentru a fi coerentă : faptul ca în limba rromani cuvântul ţigan nu există nu susţine întru nimic pledoaria din titlu : nici în limba latină nu existau cuvintele francez, spaniol, portughez, italian, român. Înseamnă că această realitate poate funcţiona ca argument pentru eventuali aventurieri politici dornici să solicite înlocuirea acestor nume ?
Si adresându-mă tot doamnei filolog, ar putea ea să ne explice care sunt legile fonetice care au putut să genereze transformarea lui d din cuvântul dom în r, (ba chiar în dublu rr)şi care este procesul istoric, identificabil documentar, care să explice transformarea unui cuvânt având sensul de om, de fiinţă umană,într-un cuvânt , contractat semantic, care să desemneze o comunitate etnică ? Altfel, dimensiunea documentară a articolului este interesantă, apreciabilă şi utilă. Păcat că articolul e minat în partea lui comentativă, de atitudinea partizană care nu prea face casă bună cu ştiinţa. Fiindcă e greu de înţeles cum un cadru didactic universitar, şi doctor pe deasupra ( presupun că aceste titluri exprimă în mod real pregătirea persoanei care le-a obţinut), poate scrie sub semnătură ca lexemul ţigan« este profund peiorativ folosit de alteritate/nerromi pentru a insulta rromii ». Înţeleg să susţină asemenea aberaţii Gelu Duminică, pentru că el nu are nici o competenţă în domeniu (doar dacă, în calitate de director executiv al Agenţiei, nu-şi imaginează, precum Ceauşescu cândva, că funcţia în care s-a auto-proclamat îi conferă toate competenţele posibile), dar un filolog să nu ştie că bietele cuvinte din dicţionar sunt neutre şi obiective? Si că doar cei care le folosesc le scot din neutralitatea şi obiectivitatea lor ? Mai e apoi o nedumerire pe care o stârneşte textul de mai sus : va să zică, cuvântul e profund peiorativ când e folosit de nerromi « pentru a insulta rromii » ; dar când îl folosesc chiar ţiganii (pentru că cei mai mulţi sunt mândri de numele lor şi pe bună dreptate), atunci ei ce fac, se auto-insultă ? Remarcabilul muzician Jony Răducanu , recent plecat dintre noi, nu făcea decât să se auto-insulte, să se discrimineze şi să fie rasist cu sine însuşi pentru că se declara cu mândrie ţigan? La fel, ca marele violonist Ion Voicu, sau fiul său Mădălin Voicu, - un model de înţelepciune şi de bună credinţă în această problemă? Dar întrebarea poate fi extinsă iar răspunsurile îi pot face o adevărată cinste doamnei doctor şi tuturor celor care încearcă să impună culturii româneşti propriile rătăciri, de loc inocente. Din perspectiva afirmaţiei de mai sus I.B. Deleanu, în « Tiganiada » este un rasist care insultă romii, la fel ca M. R. Paraschivescu în « Cântece ţigăneşti », la fel ca profesorul şi folcloristul Nicolaescu Plopuşor atunci când publică volumele « Cântece ţigăneşti » şi « Poveşti ţigăneşti » şi exemplele ar putea continua… Ridicolul este total atunci când, în virtutea afirmaţiei de mai sus şi a celor care au elaborat şi semnat scrisoarea către Academia română, printre rasiştii care-i insultă pe romi ar trebui menţionaţi cei care au organizat congresele mondiale ale ţiganilor, ar trebui arătat cu degetul şi Calinic I. Pop-Serbănoiu, primul ales în fruntea Asociaţiei generale aţiganilor din România, înfiinţată în 1933.
In mod normal, aceste pagini ar fi suficiente pentru a înţelege viciile de fond ale intervenţiilor făcute pe lângă Academia română şi eventual a reflecta cu înţelepciune şi bună credinţă aspra căilor autentice de a sluji cauza ţigănească, la noi în ţară şi pretutindeni în lume. Cum însă semnatarii acelui text sunt artizanii sau urmaşii celor care au declanşat în 1990 , pe căi aproape oculte, scandalul privind înlocuirea numelui de ţigan cu aceea de rrom, mă îndoiesc că sunt capabili şi mai ales că sunt interesaţi să abandoneze baricada de carton pe care s-au urcat, atât de facil aducătoare de funcţii, beneficii şi bani. Este uşor să trimiţi nişte scrisori arogante şi insultătoare unor instituţii ale statului român, dând impresia că eşti haiducul Terente gata sa moară de dragul dreptăţii şi a celor săraci. Este mult mai greu să te lupţi pentru semenii tăi, luând cu adevărat în piept marile probleme ale etniei ţigăneşti, atât de marcată de vitregiile istoriei şi de propriile sale slăbiciuni. Ce-au făcut aceste agenţii, asociaţii, societăţi, centre, ligi, fundaţii etc. etc. pentru ca tragedia de la Hădărani din 1993 să nu aibă loc, pentru ca repetatele confruntări violente şi pline de ură dintre ţigani şi locuitorii unor localităţi să înceteze (Craiova – 2003, Apata – 2007, Sânmartin – 2009, Piatra Neamţ – 2011), ce fac aceste persoane atât de combative în scrisori pentru a se pune capăt situaţiei din Racoş - Braşov unde « ungurii sunt apăraţi de ţigani cu trupe speciale » ? Ce fac dumnealor ca ţiganii care au băgat spaima în Europa sub numele de romi, astăzi aproape universal numiţi romani (lipsa sedilei de la a nu este întâmplătoare), pentru ca identificarea lor sa nu se mai producă generalizator prin calificativele de hoţ, cerşetor, proxenet etc. ? Credeţi că botezându-i romi aţi şters conotaţiile negative pe care le purta uneori cuvântul ţigan ? Vă înşelaţi. Toate acestea s-au transferat asupra denominativului rom.
Reîntorcându-ne la scrisoarea adresată Academiei române şi la fragmentele citate, să remarcăm mai întâi tonul arogant, ţinuta de personaj important şi intransigent care dă ordine şi indicaţii. Nu vă rugăm , aşa cum o cere protocolul elementar şi mai ales cei 7 ani de acasă, ci vă solicităm ; Institutul Academiei este somat să execute imediat ordinul « domnului » director executiv şi nu oricum, ci după cum urmează (pentru că, vezi doamne, Gelu Duminică şi semnatarii scrisorii sunt marii specialişti ai lingvisticii şi lexicologiei româneşti). Pe aceeaşi linie se situează, de data aceasta un articol, semnat Radu Ioanid care a primit însă o replică convingătoare, competentă şi de bun simţ din partea scriitorului Dan Culcer, în articolul « Lingvistică, uz şi educaţie » (21 august 2011). De aceea nu mă voi opri prea mult asupra lui, cu atât mai mult cu cât concepţia şi comportamentul domnului « autor în calitate particulară » sunt vizate în mod implicit în paginile anterioare. Ceea ce frapează în acest articol – în afara fondului viciat de incompetenţă lingvistică - este superioritatea afişată, ironia la adresa Academiei care nu răspunde exigenţelor de « înaltă ţinută » angajată a autorului « în calitate particulară), limbajul insultător şi afirmaţiile iresponsabile, rătăcite (scandaloase definiţii, antisemitismul şi rasismulexprimate sub egida Academiei Române, Academia Română a acceptat elementeletoxice ale unui limbaj extremist, « cel mai înalt for ştiinţific al ţării », devenit infractor se pare pentru Radu Ioanid, a recidivat). Si o ultimă mărturie a nivelului « elevat » de înţelegere a lexicologiei de către cel ce pretinde a da lecţii în domeniu : « Legitimizarea (poate legitimarea - subl. noastră, A.M.) termenului de jidan prin transformarea lui de factoîntr-un sinonim al cuvântului evreu este un act antisemit ». Radu Ioanid dixit !!.. Este greu de priceput pentru unii faptul elementar că termenul jidan, - ca oricare alt cuvânt din dicţionar - n-are nevoie de legitimarea nimănui ; el există în limba română ca entitate lexicală neutră, aşa după cum el este de facto sinonimul peiorativ al cuvântului evreu. Deci actul antisemit este în mintea autorului, nu în substanţa cuvântului. Nici un cuvânt, din nici un dicţionar al lumii nu este antisemit, reacţionar, rasist, fascist, patriotic, insultător şi oricum mai doriţi d-v, în starea lui de lexem consemnat în dicţionar. El poate căpăta toate semnificaţiile aminte şi multe altele, doar în utilizarea sintagmatică ori frazeologică a unui vorbitor. Domnul Ioanid, dacă nu-i place limba ţării în care trăieşte, poate să-şi confecţioneze dacă vrea limba lui personală, dar nu poate să cârpocească limba română după bunul lui plac şi după interesele politice ale nu ştiu cui.
Fără a mai reveni asupra problemelor de fond abordate mai sus şi în lumina cărora textul trimis Academiei devine o fiţuică agramată care a compromis în cea mai mare măsură obiectivul avut în vedere, întrebarea fundamentală care se pune este următoarea : ce reprezintă pentru « domnul » director executiv şi semnatarii misivei sale Academia Română si institutele sale de cercetare ? Un fel de butic, de cârciumă, de unitate prestări servicii, un fel de femeie de serviciu care face, la ordin, menaj în spaţiile culturii şi ştiinţei româneşti ??!! Ce competenţe de specialitate are el care să-i permită, nu să ceară analizarea de către specialiştii Academiei a unor aspecte considerate de către unii ca fiind discutabile (un demers normal într-o societate normală), ci să pretindă imperativ, imediat şi sub ameninţare, ca Dicţionarul explicativ al limbii române să fie modificat din raţiuni politice şi nu ştiinţifice ? Si mai este o chestiune, ridicată de altfel şi în alt context. Cine l-a mandatat pe Gelu Duminică şi pe toţi semnatarii scrisorii să vorbească în numele comunităţii ţigăneşti ? Sunt ei câştigătorii unor alegeri democratice organizate în rândurile minorităţii ţigăneşti sau sunt doar nişte personaje care s-au constituit aleatoriu în agenţii, asociaţii, centre, ligi ş.a.m.d. pentru a deveni preşedinţi, directori, purtători de cuvânt etc., pentru a accede la un statut social onorabil şi mai ales la banii proveniţi din fondurile europene, din finanţările fundaţiei Soros, din donaţii şi din cine mai ştie ce alte surse ? Opiniile d-lui Duminică şi a celor care-l susţin au cumva o mai mare greutate decât cele întruchipate de Ion Voicu, de exemplu , de fiul său, de Giony Răducanu, de toţi cei care au imortalizat în opere de artă lumea ţigănească cu tradiţiile, obiceiurile şi valorile lor, de marii lăutari a căror orchestre de muzică ţigănească au făcut şi fac deliciile publicului pe toate meridianele lumii ? Au o mai mare greutate decât ceea ce cred ţiganii înşişi despre numele lor ?
Si mai este o întrebare foarte importantă : cred promotorii acestui scandal că demersurile lor arogante şi nesustenabile ştiinţific, insultarea instituţiilor ţării şi a oamenilor ei de cultură servesc cauzele comunităţii ţigăneşti din România, reduc tensiunile existente între ţigani şi ceilalţi cetăţeni din ţară şistrăinătate, cresc simpatia şi înţelegerea fraternă faţă de ţigani şi faţă de problemele lor dificile ? Răspunsul rămâne să-şi afle întruparea în înţelepciunea celor care gândesc şi făptuiesc în mod autentic pentru comunitatea ţigănească. El nu este, de altfel, complicat nici pentru cei care doar se fac că trudesc pentru binele acestei comunităţi.
Nu pot încheia aceste rânduri fără să-mi exprim tristeţea şi jena pe care mi le-a provocat comportamentul şi răspunsul d-lui Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române şi director al Institutului de lingvistică « Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti ». D-l Marius Sala, - un cărturar şi un specialist de seamă al culturii noastre, un om cu o extrem de fină percepţie şi mânuire a limbii române – nu putea să nu observe tonul agresiv, ireverenţios şi ultimativ al scrisorii primite, nu putea să nu sesizeze erorile de fond, din punct de vedere ştiinţific, al demersului făcut. De ce răspunsul său nu a abordat aceste aspecte care au atentat la demnitatea, la competenţa şi profesionalismul Academiei române, a Institutului de lingvistică şi a tuturor specialiştilor care au lucrat la Dicţionarul explicativ al limbii române ? De fapt, după opinia mea, nu d-l Marius Sala trebuia să răspundă scrisorii. D-lui trebuia să roage un grup de specialişti care au lucrat la dicţionar, să analizeze întâmpinarea primită şi să întocmească răspunsul corespunzător care de bună seamă nu s-ar fi rezumat doar la prezentarea argumentelor ştiinţifice. Pentru că dacă pe d-l vicepreşedinte nu l-a deranjat tonul agresiv, erorile de principiu şi agramatismul textului, d-lui ştie foarte bine că un conducător nu vorbeşte doar în numele lui, ci mai ales în numele instituţiei. Conducătorii vin şi pleacă, instituţiile rămân. Răspunsul d-lui oferă imaginea unui funcţionar timorat şi încovoiat de vinovăţie căruia tov. Prim secretar, - după ce-l face cu ou şi cu oţet – îi cere, imperativ şi la termen să facă curăţenie în dicţionarul limbii române. Ba mai mult, scrisoarea ameninţătoare şi ultimativă este numită « sesizare » iar în promisiunea umilă pe care o formulează nu ezită să scrie, ca în vremurile de tristă amintire, că pe lângă exactitudinea ştiinţifică a definiţiilor de dicţionar el va asigura ca acestea să fie « şi cât mai corecte din punct de vedere politic ». De când criteriul politic, din epoca comunistă, a redevenit parametru şi criteriu în cercetarea ştiinţifică a Academiei române ? Cred că în această problemă, Academia ar trebui să-şi precizeze fără echivoc poziţia, aşa după cum sunt convins că este de datoria acestei instituţii emblematice să-şi onoreze cu demnitate blazonul, făptuirile şi făptuitorii ei.
In spiritul rubricii pe care o susţin aici, îmi exprim speranţa că înţelepciunea, bunul simţ şi buna credinţă vor iriga minţile şi sufletele celor aflaţi pe la diverse butoane ale mecanismului social, întru responsabilitate şi autentică dăruire.