Nicholas Dima, despre aiciși dincolo,
dar mai ales despre calea dintre acestea

Florentin Smarandache

L-am reîntâlnit recent pe Nicholas Dima, fostul deținut politic în România comunistă, jurnalistul destoinic, profesorul cu reputație impecabilă — cu doctorat în geografie obținut nu oriunde, ci la ditamai Universitatea Columbia din New York —, la o sărbătoare românească în călduroasa Arizonă, la Tucson.

Un om ca o istorie umblătoare, de un caracter extrem de rar, cu un car de carismă. Mi-a dăruit una dintre cărțile domniei-sale, printre puținele care nu-mi căzuseră în mână până atunci. O carte cu un titlu tulburător (“The Purpose of Life”¹– Sensul vieții) și, aveam să aflu curând, cu un conținut pe potrivă de tulburător, prin întrebări, prin exemplificări, prin răspunsuri. Îi cunoșteam, deci, studiile temeinice pe teme de geopolitică, interesul pentru mai binele României, dar și mărturiile din închisorile comuniste, iar tematica pe care darul primit o anunța mi-a produs nu puțină surpriză.

O biografie ieșită din comun

Nicholas Dima s-a născut în urmă cu aproape nouă decenii într-un sat nu departe București. Pe motive ideologice, a fost exmatriculat de la Institutul Politehnic București în 1956, condamnat la doi ani de închisoare corecțională și perindat întru reeducare la penitenciarele din Timișoara, Jilava, Aiud și Gherla. După eliberare, absolvă Facultatea de Geografie-Geologie de la Universitatea din București, rămânând în permanență cu dorința ascunsă de a evada din spațiul opresiv al orânduirii socialiste. Intenția îi reușește în cele din urmă și, în 1969, după un timp petrecut într-un lagăr de refugiați din Austria, se stabilește în Statele Unite. Aici, își continuă studiile, absolvă un masterat, iar apoi obține titlul de doctor în geografie, în 1975.

Este binecunoscută intensa sa activitate jurnalistică la Radio “Vocea Americii“ (1975-1985; 1989-2001), unde s-a preocupat cu ardoare și implicare de evoluția situației din țara natală și, în general, din spațiul supus “Imperiului Răului“, cum era numita Uniunea Sovietică, demascând vehement, cu fiecare ocazie, la microfon, dar și fără microfon, atrocitățile totalitariste, iar, apoi, după căderea comunismului, avertizând asupra derapajelor și pericolelor post-socialiste, susținând fără rezerve integrarea României în structurile occidentale, mereu optimist într-o schimbare reală a României.

Este mai mult decât remarcabilă bogata sa activitate profesorală, desfășurată în Statele Unite, la William Patterson College (din New Jersey), la US Army “John F. Kennedy” Special Warfare Center and School (de la Fort Bragg, Carolina de Nord), la Naval War College (din Newport, Rhode Island), la Institutul “William R. Nelson Institute” de pe lângă James Madison University (din Harrisonburg, Virginia), dar și în țări africane, în capitala Etiopiei, la St. Mary’s University College, și în Republica Djibouti, la Djibouti University. A conceput, gestionat și livrat cursuri și seminarii de specialitate în studii europene, studii socio-politice globale și comunicare internațională. Pe lângă cărțile de specialitate în aceste domenii, a elaborat manuale, îndrumare, paradigme și module de predare — între care amintim “Eastern Europe: An Area in Crisis” / “Europa de Est: o zonă în criză”, “The Soviet Political Upheaval of the 1980's”, / “Răsturnările politice sovietice a anilor 1980” sau “Breaching Barriers of Cross Cultural Communication”/ “Spargerea barierelor comunicării interculturale” —, care au fost utilizate de universități, școli și institute americane prestigioase ca James Madison University, Boston College, University of Nebraska at Omaha, US Army’s Special Warfare Center and School, Naval War College, iar, mai recent, și de Universitatea Româno-Americană din București, unde, de altfel, a susținut cursuri de “Comunicarea interculturală”, “Afaceri globale” sau “Provocarea sustenabilității”.

Un model cultural piramidal

O contribuție aparte a profesorului Dima este imaginarea unui model cultural piramidal, ca fundament la înțelegerea lumii de azi și ca prognoză (speranță) a zilei de mâine.

Nicholas Dima înțelege cultura în mod triadic — comportare (mod de acțiune), atitudine (simț moral) și valori (intelectuale și spirituale) — ca totalitate a bunurilor materiale, a artei și a conceptelor abstracte produse într-un spațiu dat, transtemporal. Nu crede într-un Babel global, ci are o viziune mai degrabă etnocentrică, în care națiunile (ca etnos) sunt rezultatul condițiilor naturale și sociale de formare, cu interese materiale proprii pentru asigurarea existenței, sau, după caz, subzistenței ori, la polul opus, ambițiilor, din toate acestea derivând personanțe de simțăminte și de stări care îi influențează și, finalmente, îi mulează atitudinea generală și aspirațiile intelectuale și spirituale.

Modelul cultural piramidal dezvoltat de profesorul Dima proiectează tranziția (evoluția) omenirii de la natură la culturăși de la cultură la spiritualitate. Prin acest model, profesorul identifică și o explicație pentru modul în care oamenii se comportă, diferit în funcție de etnos, sugerând imperativul adaptării și maleabilității în relațiile interetnice, întrucât “comunicăm (…) prin limbă și acționăm potrivit culturii în care ne-am format”².

Piramida lui Dima are baza largă așezată pe pământ, cu trei segmente (materialul-intelectul-spiritul) care parțial se suprapun — neutrosofic! —, iar vârful îngust înălțat spre cer. Primul segment este, evident, partea care ne leagă de natură, închistând spațiul fizic, material; al doilea segment ne transferă în lumea ideilor, condensând spațiul intelectual; iar al treilea segment este cel spiritual, deschizând drumul spre întrebări metafizice raportate la scopul vieții și semnificația morții și, esențialmente, la concepția despre supra-pământesc, paranormal, meta-normal sau dincolo-de-normal și, în special, despre divinitate.

Ca ființă biologică, omul se raportează la mediul natural într-o manieră care să-i permită să extragă tot ce are nevoie.În plus, se comportă într-un mod specific față de semeni, după învățăturile și învățămintele din familie, din societate, din instituțiile de învățământ. Când comportamentul este impus prin tradiții orale, iar ulterior prin legi scrise, devine o normă societală. Valorile, însă, sunt de multe ori limitate la o cultură particulară. Ce este frumos, bun, acceptabil, autentic, normal diferă de la o societate la alta, uneori de la un etnos la altul.

Profesorul Dima nu crede în existența normelor universale. Muzica, artele, poezia (literatura, în general) sunt percepute ca forme de evadare din limitele și limitările materiale ale omului spre libertate spirituală și apropiere de Dumnezeu, înțeles drept Conștiință Supremă.

Și iată-ne ajunși la conținutul darului pe care mi l-a făcut recent profesorul Dima, cartea cu tulburătorul titlu “The Purpose of Life” – Sensul vieții.

Noima existenței pământești

“The Purpose of Life. An essay” este cartea călătoriei spirituale a lui Nicholas Dima. Să începem cu concluzia sa: scopul final al existenței este dobândirea unui nivel cât mai înalt de conștientizare prin iluminare spirituală. Frământările personale, dublate de înțelepciunea religiilor, îndrăzneala filosofică și exactitatea științifică l-au condus pe profesorul Dima la convingerea că suntem deopotrivă materieși facem parte din acest univers ca ființe muritoare, dar totodată și sufletși facem parte dintr-o lume spirituală ca ființe nemuritoare.

Viața terestră este – crede Nicholas Dima – o închisoare în care Conștiința Supremă (asemănătoare Conștiinței Cosmice a lui Ouspensky³) ne-a mărginit temporar pentru a ne releva sensul cel din urmă a vieții. Viața este o aventură a descoperirii sensului final, este o oportunitate și o șansă dată nouă de Providență.

Iar Nicholas Dima crede cu tărie în obligația împărtășirii către ceilalți de către cei care au descoperit sensul vieții, pentru a ajuta pe alții care sunt fie încă în cautare, fie în ne-căutare sau chiar negare.

Omul, infimă parte din Conștiința Universală

În viziunea lui Nicholas Dima, Dumnezeu poate fi definit drept Conștiință și Energie a întregului Univers, iar Omul – scânteie desprinsă din Conștiința Universală. Continuând metafora focului, Omul are ca obligație primenirea morală și înălțarea intelectuală și spirituală, astfel încât scânteia care este la naștere să devină flacără.

Dincolo de metaforă, Nicholas Dima înțelege Omul ca vibrație de energie și materie, posedând conștiință de sine, vibrație manifestată în forme fizice și spirituale unice într-un câmp energetic universal și permanent.

Ne naștem (biologic), ne dezvoltăm, ne maturizăm prin dobândirea de cunoștințe și înțelegere, pentru a aspira la nemurire. Evoluăm de la materie la spirit și de la fizic la metafizic, inconștient, conștient sau supraconștient. Ceea ce întreprindem e dependent de lumea fizică, dar comportamentul nostru reflectă setul de valori morale pe care ni le însușim, calitatea intelectuală și dimensiunea spirituală.

Valorile intelectuale le dobândim prin exercițiul minții, dar spiritul ni-l înălțăm prin meditație și revelație.

Curaj și demnitate

Așa cum admite autorul, frământarea în căutarea răspunsurilor l-a condus, nu în puține cazuri, la aceleași concluzii pe care gânditori dinaintea sa le-au expus. Unul dintre acei gânditori cu care consună în multe privințe Nicholas Dima este, fără dubiu, Peter D. Ouspensky, pe care îi menționează sau citează în mai multe rânduri, de altfel.

Nicholas Dima notează la un moment dat, în linia lui Ouspensky⁴, că limbajul (verbal) nu ne este de ajuns pentru a exprima cu maximă claritate gândirea, mai ales când aceasta e străbătută de străluminări, id est de extinderi relevate ale înțelegerii lucrurilor profunde. Așa că nu e de mirare că fostul profesor de la Fort Bragg speră ca omul să ajungă să învățe să comunice telepatic⁵!

Până atunci, Nicholas Dima tinde să exprime lucrurile dificile cât mai simplu, îmbrățișând un limbaj al bunului simț și al cotidianului, pentru a-și apropia orice cititor. Evident, această opțiune poate fi văzută și ca o sacrificare a exactității științifice de dragul… lucidității în fața misterelor. De aceea, Nicholas Dima simte nevoia unei addendaîn care este recapitulat “modelul standard” al Universului dezvoltat în anii 70 și este invocat bosonul lui Higgs, “particula lui Dumnezeu”.

Aproape fiecare capitol se încheie într-o întrebare, al cărei răspuns este căutat în capitolul următor. Nicholas Dima pare că-și invită cititorii să raționeze împreună, conducându-i pe o cale sigură, aproape maieutic, croind drum prin jungla conceptelor și teoriilor metafizice sau a demonstrațiilor și speculațiilor științifice.

Autorul recunoaște că, inițial, era în căutarea unor explicații pentru experiențele sale de dincolo-de-obișnuit, de meta-normal. Apoi, această intenție primară s-a combinat cu ideea limpede de a produce un sumar raport al propriei vieți pământene și de a mărturisi despre propria cale spirituală.

De aici, însă, până la întrebări capitale nu a fost decât un pas. Ce este omul? Care este scopul vieții? Trăim cu un rost? Viața și moartea au o noimă ne-biologică? Cum îl definim pe Dumnezeu? Există o Minte Universală? Există reîncarnare? Există clarviziune și abilitatea excepțională a unora de a prevede viitorul? Ce este visul și ce încearcă visele să ne transmită? Și așa mai departe.

Întrebări pe care nu mai îndrăznim să le rostim, la câte răspunsuri avem la îndemână – fie ele filosofice, religioase ori științifice. Iar dacă le încercăm un răspuns personal, ni se va spune repede că am dat în mintea copiilor.

Ține de curaj, dar și de demnitate, să porți și să împărtășești povara răspunsurilor. Nicholas Dima le are pe ambele. Și nu de ieri, de azi.