În anul 1990, la scurt timp după schimbarea de regim, un grup de
ofițeri de rezervă, având în frunte pe inimosul general maior Stelian
Popescu, s-a hotărât să formeze o organizație democratică a ofițerilor
și generalilor aflați în rezervă și retragere, dând naștere Ligii Naţionale a Ofiţerilor în Rezervă şi în Retragere (LNORR), devenită ulterior Uniunea
Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere (UNCMRR) și în
prezent Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în
Retragere (ANCMRR), organizație care să se integreze în eforturile
generale ale societății civile și ale armatei pentru democratizarea și
progresul României. Inițiativa grupului s-a bucurat de un succes
remarcabil în rândurile foștilor militari de profesie, ieșiți din
activitate și dornici de a contribui la eforturile generale ale
poporului român de a reforma statul și de a-l reașeza pe structuri
democratice. În felul acesta se eliminau și condițiile de izolare și de
neîmplinire în viața publică a foștilor militari care, în perioada
comunistă, erau condamnați la excludere și inutilitate.
La o
ședință de lucru a grupului de inițiativă, generalul Stelian Popescu i-a
îndemnat pe participați să facă apel la camarazii lor să formeze câte
un nucleu care să sprijine acțiunile fiecărui departament din structura
de conducere a Ligii.
În acest context, colonelul (r) ing. Mitică
Detot, care făcea parte din grupul membrilor fondatori ai LNORR a primit
sarcina de a se ocupa de relațiile internaționale ale Ligii. Aşa cum
era firesc, acesta s-a orientat către foştii săi colegi, care beneficiau
de experienţă în atașatura militară, fiind buni cunoscători ai
evoluției politico-militare internaționale și cunoscători a mai multor
limbi străine. La solicitările colonelului Detot au răspuns prompt
coloneii în rezervă Victor Paraschiv, Stan Vlădescu, Emil Burghelea,
Mihai Dranga, Vasile Olaru, Marin Sorescu și Dumitru Apostol, toți foști
diplomați militari cu experiență. Astfel, cu acceptul șefului Direcţiei
Informaţii Militare (DIM), pe atunci generalul maior Paul Șarpe și cu
sprijinul fostului șef al Secției Atașați Militari, colonelul Laurențiu
Sbera, au început să fie organizate o serie de reuniuni lunare, cu
participarea benevolă a unui număr semnificativ de foști atașați
militari, inițial la Cercul Militar Național, „Sala de Șah”. La primele
reuniuni au participat circa 20-30 de invitați și apoi din ce în ce mai
mulți.
În contextul acestor reuniuni, la 12 decembrie 1991,
colonelul în rezervă Marin Sorescu a făcut propunerea să se constituie
și o asociaţie a ofițerilor de informații militare aflați în rezervă sau
în retragere, separată de LNORR, care să valorifice în mod
corespunzător experiența și tradițiile acestui domeniu mai delicat, și
care de cele mai multe ori a fost ținut în condițiile aspre ale
secretului absolut, cu multe restricții în ceea ce privește viața celor
care au lucrat în acest domeniu. Propunerea colonelului Sorescu a fost
primită cu interes, viitoarea asociaţie urmând să fie denumită
„Asociația Ofițerilor de Informații Militare în Rezervă și în Retragere”
(AOIMRR). Participanții la adunare au solicitat declanșarea
formalităților pentru legalizare noii asociaţii.
În anul 1993, la
conducerea DIM a fost numit generalul locotenent Decebal Ilina, care s-a
atașat imediat demersurilor organizatorice și de legalizare a noii
asociații, încurajând inițiatorii și implicându-se în înlăturarea
dificultăților.
Anticipând rolul și locul AOIMRR în ansamblul
formelor asociative ale ofițerilor în rezervă și în retragere, un grup
de foști atașați militari români format din coloneii în rezervă Victor
Paraschiv, Dumitru Apostol, Emil Burghelea, Mitică Detot și Gheorghe
Nicoară au început să se întrunească pentru elaborarea unor lucrări
privind evoluția situației politico-militare internaționale și și
implicațiile acesteia asupra securității și apărării României,
beneficiar principal fiind Ministerul Apărării Naționale. Noul șef al
DIM, generalul locotenent Decebal Ilina, încurajat de capacitatea de
analiză și sinteză a membrilor viitoarei organizații, a solicitat
sprijinul acestora pentru întocmirea unei istorii a serviciului militar
de informații care să fie oferit publicului cu ocazia aniversării la 12
noiembrie 1994 a 135 de ani de la emiterea de către domnul Alexandru
Ioan Cuza a Înaltului Ordin de Zi nr. 83, pentru înființarea Secției a
2-a, prima structură de informaţii a Armatei României și precursoarea
actualei Direcții Informații Militare. În acest sens, s-a constituit un
colectiv format din coloneii în rezervă Emil Burghelea, Mihai Dranga,
Nicolae Ilie, Dumitru Manea, Vasile Miclea, Victor Paraschiv și Stan
Vlădescu, sub coordonarea colonelului Ion Dohotaru din rândul cadrele
active ale DIM, care a reușit să redacteze în termenul stabilit lucrarea
”Direcția Informații Militare – între ficțiune și adevăr. A fost o noutate editorială absolută, primită cu surprindere și interes de publicul cititor.
În paralel cu aceste preocupări, grupul de inițiativă format din
coloneii în rezervă Dumitru Apostol, Gheorghe Brâncuș, Ion Constantin,
Mitică Detot, Victor Paraschiv, Laurențiu Sbera și Stan Vlădescu a
întocmit proiectul de statut al AOIMRR precum și celelalte documente
necesare demersului de legalizare. Între timp, cu sprijinul şefului DIM,
generalul locotenent Decebal Ilina, i s-a repartizat viitoarei
Asociaţii un spațiu provizoriu.
Încercările de constituire a
AOIMRR au avut loc începând cu adunarea din 10 martie 1995, organizată
în sala Alba Iulia a Cercului Militar Național, în prezența șefului DIM,
generalul locotenent Decebal Ilina. Comitetul de Inițiativă, prin
colonelul în rezervă ing. Mitică Detot, a prezentat participanților la
adunare expunerea de motive pentru înființarea organizației, document
care a fost aprobat în unanimitate de către aceștia.
Colonelul în
rezervă Gheorghe Brâncuș a dat citire proiectului de statut, întocmit de
Comitetul de Inițiativă, solicitând părerile participanților. Au luat
cuvântul și au făcut propuneri de completare sau de îmbunătățire a
proiectului generalul locotenent în rezervă Florian Truță, coloneii în
rezervă Florin Cișmigiu, Nicolae Călin, Ion Ionescu, Vasile Mugioiu și
căpitanul de rangul I Petru Voicu.
Comitetului de Inițiativă i
s-au mai adăugat coloneii în rezervă Emil Burghelea și Constantin
Dumitrescu, iar adunarea s-a încheiat cu recomandarea ca dosarul de
legalizare să fie completate cu documentele necesare și să fie prezentat
Judecătoriei Sectorului 2 București.
La data de 2 iunie 1995,
coloneii în rezervă Mitică Detot și Laurențiu Sbera s-au prezentat la
ședința publică a Judecătoriei unde completul de judecată a respins
inițial dosarul pe motiv că ar contrazice reglementările în vigoare de
la acea dată. Decizia completului a fost influențată de campania
negativă din mass media la adresa serviciilor de informații românești,
apreciindu-se constituirea organizației ofițerilor rezerviști proveniți
din DIM ca fiind neoportună în acele momente. La insistențele
reprezentanților grupului de inițiativă și pentru a se da posibilitatea
identificării unei soluții viabile, completul de judecată a amânat
ședința pentru data de 8 iunie 1995.
La data de 8 iunie 1995
completul își menține poziția inițială și recomandă obținerea avizului
Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) însă solicitarea făcută
CSAT de Grupul de Inițiativă a fost respinsă cu argumente similare celor
ale judecătorilor.
La 20 iunie 1995, Grupul de Inițiativă,
consultându-se cu șeful DIM asupra dificultăților întâmpinate pentru
obținerea legalizării AOIMRR a conturat trei direcții de acțiune:
a) acceptarea observațiilor CSAT și refacerea dosarului de legalizare conform acestor observații;
b) continuarea întrunirilor periodice ale foștilor atașați militari
fără a se constitui deocamdată într-o formă asociativă;
c)
întreruperea oricărei activităţi şi așteptarea de noi inițiative
acceptabile atât pentru justiție cât și pentru CSAT.
În cele din
urmă s-a optat pentru prima cale. S-a hotărât astfel refacerea și
completarea Statutului, solicitarea avizului ministrului apărării
naționale, scoaterea de pe rol a vechiului dosar și prezentarea la
judecătorie a unuia nou. Reprezentarea Grupului de Inițiativă în fața
instanței de judecată urma să se facă de către coloneii în rezervă
Laurențiu Sbera și Constantin Dumitrescu (avocat), ofițeri care să
susțină argumentele constituirii asociației.
Astfel, ținându-se
cont de observațiile instanței de judecată, s-a hotărât în primul rând
schimbarea denumirii AOIMRR în Asociația Diplomaților Militari în
Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” (ADMRR), iar noul dosar a
fost luat în dezbateri de către instanță la 28 noiembrie 1995. Colonelul
în rezervă Constantin Dumitrescu a reușit, de această dată, să convingă
instanța de judecată de utilitatea acestei forme asociative pentru o
importantă categorie de ofițeri și generali în rezervă și în retragere,
ceea ce a condus la aprobarea înființării, hotărârea fiind publicată în
Monitorul Oficial din 25 ianuarie 1996.
Primul Consiliu de
Conducere a fost format din 7 membri (coloneii în rezervă Dumitru
Apostol, Gheorghe Brâncuș, Ion Constantin, Mitică Detot, Victor
Paraschiv, Laurențiu Sbera, Stan Vlădescu) și trei membri supleanți
(coloneii în rezervă Emil Burghelea, Constantin Dumitrescu și Vasile
Miclea).
Președinte al ADMRR a fost ales colonelul în rezervă ing.
Mitică Detot, șeful Departamentului Relații Internaționale din cadrul
UNCMRR și fost atașat militar la Tokyo în perioada 1975 - 1987.
La
propunerea membrilor Consiliului, prima Adunarea Generală a asociației a
aprobat acordarea titlului de Președinte de Onoare al ADMRR generalului
locotenent Decebal Ilina, locțiitor al șefului Statului Major General
și șef al Direcției Informații Militare, ca o recunoaștere a sprijinului
acordat pentru constituirea și legalizarea ADMRR.
În luna mai 2008, Adunarea Generală a ADMRR a acordat titlul de „Președinte Fondator” general de brigadă (r) ing. Mitică Detot.
Astfel a fost înființată o organizație a foștilor diplomați militari,
bazată pe principii cu adevărat democratice, în concordanță cu
modificările sistemului politico-social din România. Era evident că
înfiinţarea ADMRR, axată pe experiența diplomației militare românești,
constituia o noutate atât pentru societatea civilă cât și pentru
instituția militară.
Încă de la începuturile sale ADMRR a urmărit o
incitare a membrilor săi de a scrie și de a publica lucrări
memorialistice, relatări inedite din viața de atașat militar, mărturii
despre evenimente politico-militare notabile, probleme ale muncii de
informații care sunt la ordinea zilei, cât și o serie de analiza și
comentarii privind apărarea și securitatea României, în noile condiții
de după anul 1989. Ca urmare, perioada imediat următoare înființării a
fost marcată de o efervescenţă creatoare a membrilor Asociaţiei,
excelând mai ales lucrările de memorialistică şi cele prind activitatea
specifică ataşaturii militare. În acest context, în Enciclopedia Armatei
Române, apărută în anul 2009, au putut fi menționate 53 de titluri de
lucrări având ca autori membri ai ADMRR.
În activitatea sa,
conducerea ADMRR a fost preocupată și a promovat permanent stabilirea și
întreținerea unor relații de cooperare cu celelalte asociații ale
fostelor cadre militare, precum Asociația Națională a Cadrelor Militare
în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, Asociația Națională a
Veteranilor de Război, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina
Maria”, Asociația Cercetașilor Militari etc.
După 20 de ani de existență ai ADMRR ne putem pune firesc întrebarea: a fost greu?
Privind retrospectiv se poate spune că nu a fost ușor, iar hotărârea
judecătorească din 28 noiembrie 1995 a fost luată în urma voinței și
dârzeniei Grupului de Inițiativă, a sprijinului masiv și necondiționat
din partea celorlalţi camarazi, dar şi ca urmare a ajutorului primit din
partea Ministerului Apărării Naționale, personal a ministrului apărării
din acea vreme, domnul Gheorghe Tinca şi a conducerii DIM, în persoana
generalului locotenent Decebal Ilina.
https://www.admrr.com/arhiva.html
