Denunț penal pe numele Dianei Șoșoacă pentru promovarea cultului lui Nicolae Ceaușescu. Cum îl laudă lidera SOS pe dictatorul comunist
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat că a depus luni, 17 februarie, la Parchetul General, un denunţ la adresa europarlamentarei Diana Şoşoacă, pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, condamnat pentru genocid.
Conform unui comunicat al IICCMER, plângerea are ca obiect săvârşirea de către Şoşoacă a infracţiunii de promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, prevăzută şi pedepsită de disp. art. 5 din OUG 31/2002 cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
Discurs în plenul Parlamentului European
Pe 11 februarie, Diana Şoşoacă a avut o intervenţie în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceauşescu, afirmând că: "Nimeni nu l-a egalat vreodată".
"Vorbiţi aici (în plenul Parlamentului European, n.n.) pentru prima dată despre creştini, dar când am ridicat icoana în Plenul Parlamentului European, m-aţi sancţionat. Când am vorbit şi am acuzat-o pe Ursula von der Leyen de acţiuni care au dus la crime în pandemie, din nou m-aţi sancţionat. Vorbiţi acum să apăraţi creştinii. Cum să apăraţi creştinii din ţările arabe, când dumneavoastră acuzaţi toate ţările arabe? Nu îi respectaţi, nu îi cunoaşteţi. Nici pe perşi, nici pe arabi. Îi discreditaţi pe Trump, îl discreditaţi pe Putin, sunteţi în război cu toată lumea. Vreţi strategii? Vă dau un sfat. Uitaţi-vă la politica lui Nicolae Ceauşescu. Nimeni nu l-a egalat vreodată. Dictator, dictator, dar a avut cea mai bună politică externă. A reuşit să pună la aceeaşi masă Israelul şi Palestina şi a adus pacea în regiune. De aceea, Comisia Europeană se pare că nu este pregătită. Doamna Ursula von der Leyen nu face decât să ne pună în război cu toată lumea, şi de aici, din plenul Parlamentului European, îi cer demisia Ursulei von der Leyen", a declarat Şoşoacă, conform IICCMER.
„Falsifică istoria”
IICCMER consideră că mesajul transmis de Diana Şoşoacă în legătură cu Nicolae Ceauşescu este de natură a promova cultul personalităţii acestuia, prin prezentarea, cu caracter vădit admirativ, a pretinselor calităţi ale acestuia, cei prezenţi fiind încurajaţi să-l ia drept exemplu pentru presupusele sale abilităţi în materie de politică externă.
"Discursul susţinut recent de europarlamentara Diana Şoşoacă în plenul Parlamentului European, prin care îl elogiază pe dictatorul Nicolae Ceauşescu, reprezintă o ofensă adusă memoriei celor care au suferit sub regimul comunist şi un afront la adresa valorilor democratice, pe care România şi Europa le împărtăşesc astăzi. Este inacceptabil ca la 35 de ani de la Revoluţia din 1989 un simbol al unui trecut represiv să fie transformat, printr-o retorică populistă şi demagogică, într-un model de lider.
O astfel de apologie a dictaturii nu doar că falsifică istoria, dar subminează şi eforturile societăţii româneşti de a clădi un viitor bazat pe libertate, justiţie şi respect pentru drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Nicolae Ceauşescu nu a fost un „vizionar”, aşa cum încearcă să îl prezinte acest tip de discurs toxic, ci un tiran care şi-a supus propriul popor unei politici de izolare, frică şi sărăcie", declară preşedintele executiv al IICCMER, Daniel Şandru.
Institutul susţine că este îndeplinită şi condiţia ca atitudinea de admiraţie, de promovare la adresa fostului dictator să fie sistematică, în sensul că idei similare au mai fost promovate în spaţiul public şi cu alte ocazii.
„Parastas”
Un exemplu este comunicatul de presă din data de 1 noiembrie 2024 al formaţiunii politice SOS România, în care se anunţa organizarea unui "Parastas Naţional întru pomenirea eroilor neamului", la Mănăstirea Plăviceni din judeţul Teleorman, unde se află osemintele voievodului Mihai Viteazul.
Parastasul era oficiat şi pentru Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, "omorâţi în ziua de Crăciun, dar şi pentru ridicarea blestemului care apasă asupra poporului român din cauza trădătorilor din istoria noastră".