Titlu: Containment, resurse, hegemonie: Cronologia strategică a extinderii NATO și confruntarea cu Rusia (1990–2024)
Introducere: O falsă narațiune și o realitate strategică ignorată
Retorica dominantă în discursul occidental prezintă Rusia ca agresor în Europa și NATO ca scut defensiv. Dar o analiză detaliată a documentelor strategice, a cronologiei deciziilor politice și a realității geopolitice post-1990 dezvăluie o logică opusă: Statele Unite, prin intermediul NATO și al Uniunii Europene, au dus o campanie sistematică de extindere în spațiul de influență rus, cu scopul de a slăbi, izola și controla o putere eurasiatică bogată în resurse. Rusia a reacționat defensiv, nu expansiv. Conflictul actual nu este rezultatul unei ambiții imperiale rusești, ci al unei strategii deliberate de „containment" extins și camuflat.
I. Sfârșitul URSS și promisiunile trădate (1990–1991)
O serie de documente desecretizate confirmă: în timpul negocierilor privind reunificarea Germaniei, liderii occidentali (James Baker, Helmut Kohl, George H.W. Bush) au promis verbal lui Mihail Gorbaciov că NATO nu se va extinde „nici măcar un inch către Est". Deși aceste promisiuni nu au fost formalizate prin tratate, ele au stat la baza retragerii trupelor sovietice din Europa Centrală.
James Baker, 9 februarie 1990:„We understand that NATO's jurisdiction would not shift one inch eastward from its present position."
Retragerea URSS a fost acceptată sub condiția menținerii unei zone tampon neutre. Această condiție avea să fie rapid abandonată.
II. Prima fază a expansiunii NATO: 1991–1999
Sub influența doctrinei Wolfowitz, SUA au formulat o strategie clară: prevenirea oricărei reapariții a unei puteri regionale rivale.
Defense Planning Guidance (1992):„We must prevent the emergence of any potential competitor."
NATO s-a extins astfel în 1999, incluzând Polonia, Ungaria și Cehia, foste membre ale Pactului de la Varșovia. Deși Rusia trecea printr-o criză profundă economică și politcă, elitele sale strategice au perceput această mișcare ca o trădare directă.
George Kennan (1997):„Extinderea NATO este cea mai mare eroare strategică a SUA post-1945."
III. A doua fază: încercuirea strategică (2000–2008)
În 2004, NATO se extinde din nou cu 7 state: Slovacia, Slovenia, Bulgaria, România, Țările Baltice. Pentru prima dată, forțele NATO se apropie periculos de granițele Federației Ruse.
Putin, Conferința de la München (2007):„Această extindere nu are nimic de-a face cu securitatea. Este o provocare."
Apogeul provocării a venit în 2008, la summitul NATO de la București, unde s-a afirmat că Ucraina și Georgia „vor deveni membre NATO". Deși fără un plan concret, mesajul transmis Moscovei a fost clar: zona tampon post-sovietică urmează să fie absorbită.
Telegrama ambasadorului William Burns (actual director CIA):„Ucraina în NATO e linia roșie supremă pentru elita rusă."
IV. 2014: Ucraina, revoluția controlată și reacția rusă
Lovitura de stat de la Kiev și instaurarea unui regim pro-NATO au fost percepute la Moscova ca o amenințare strategică imediată. SUA s-au implicat direct în compunerea noului guvern.
Victoria Nuland (2014):„Yats is the guy."
Rusia a reacționat cu anexarea Crimeei (unde se afla baza navală Sevastopol) și a sprijinit mișcările separatiste din Donbas. De aici pornește o confruntare deschisă, dar pregătită încă din anii '90.
V. Miza reală: resursele Rusiei și controlul strategic al Eurasiei
Federația Rusă deține:
25% din rezervele mondiale de gaz natural
rezerve imense de petrol, apă dulce, metale rare
teritorii arabile însemnate, deschise agriculturii odată cu încălzirea globală
Occidentul, încă din anii '90, a dorit accesul și controlul asupra acestor resurse.
Zbigniew Brzezinski:„Fără Ucraina, Rusia nu mai e imperiu."
Lavrov (2022):„Occidentul nu vrea pace, ci o Rusie slabă și jefuită."
VI. 2022: Războiul în Ucraina – finalul iluziei cooperării
NATO nu a răspuns cererilor de securitate formulate de Moscova în 2021. Conflictul din Ucraina a fost astfel perceput la Kremlin ca inevitabil. SUA au adoptat strategia Integrated Deterrence, care recunoaște Rusia drept „amenințare acută”.
Strategia de Apărare a SUA (2022):„Rusia este un pericol imediat pentru stabilitatea Europei și pentru accesul la resurse."
Sabotarea conductei Nord Stream, politicile de decuplare energetică și sancțiunile masive au completat cercul de izolare economică.
Seymour Hersh:„SUA, în cooperare cu Norvegia, au distrus Nord Stream."
VII. De ce Rusia NU are nevoie de Europa
Spre deosebire de Occident, Rusia are resurse, teritorii și parteneri alternativi (China, India, Iran). Înepărtarea de Europa nu este o pierdere, ci o eliberare.
Siberia și Arctica devin viabile economic
politica natalistă poate reface populația muncitoare
integrarea în BRICS+ și SCO oferă noi piețe și aliați
Putin (Valdai, 2023):„Rusia nu vrea să cucerească Europa. Europa s-a cucerit singură."
VIII. Strategia rusă în Arctica și dezvoltarea Siberiei (2013–2024)
A. Acces economic și climatic favorabil
Încălzirea globală deschide Arctica pentru activități industriale și navigație. Rusia a investit masiv în porturi, infrastructură și exploatarea resurselor din nord.
Ruta Mării Nordului (NSR) devine alternativă viabilă la Canalul Suez
Zăcăminte de gaze și petrol în peninsula Yamal, insula Novaya Zemlya, Marea Kara
Investiții: Yamal LNG, Arctic LNG-2, Sever Bay Terminal
B. Hărți strategice și infrastructură
Baze navale la Severomorsk, Tiksi, Murmansk
Rețea de spărgătoare de gheață nucleare: 11 operaționale, flota cea mai mare din lume
Aeroporturi și piste lărgite pentru zboruri militare
C. Obiective militare și securitate extinsă
Doctrinele arctice din 2013 și 2020 prevăd militarizarea defensivă a regiunii
Flota de Nord este întărită, cu rachete Kalibr și rachete hipersonice Tsirkon
Sistemele radar „Container” și „Voronezh” monitorizează zona polară
D. Dezvoltarea Siberiei și popularea Orientului Îndepărtat
Stimulente financiare pentru mutare în Yakutia, Magadan, Amur
Construcția de căi ferate: BAM-2, Modernizarea Transsiberianului
Cooperare cu China: investiții în metalurgie, cărbune și rare earths
E. Perspective geo-strategice
Controlul Arcticii oferă acces la resurse și dominare navală
Proiectul NSR conectează Asia de Europa fără control occidental
Dezvoltarea estului rus reduce dependența de Occident și inversează dinamica periferiei
Strategia Arctica a Rusiei (2020):„Regiunea arctică este baza strategică a viitorului economic al națiunii.”
Concluzie: inversarea narațiunii
Nu Rusia s-a implicat în Europa. Occidentul s-a implicat în mod agresiv în spațiul vital rus, sub masca democrației. Extinderea NATO a fost un proiect ofensiv, hegemonic, nu un act de protecție colectivă. Ceea ce vedem astăzi este deznodământul unui plan vechi de treizeci de ani: controlul Eurasiei prin marginalizarea Rusiei.
Răspunsul rus include nu doar acțiuni militare, ci și o reorientare strategică completă spre Est și Nord, valorificând resursele interne și aliniindu-se cu parteneri non-occidentali.