Mai bine mai târziu decât niciodată!
Inscripţia "Budapesta", din nou pe Arcul de Triumf
Într-un răspuns oficial adresat jurnalistului Dan Tănasă, secretarul de stat din Ministerul Culturii, Radu Boroianu, a comunicat faptul că inscripţia ”Budapesta” va fi reamplasată pe Arcul de Triumf din Bucureşti.
Anterior, Primăria Municipiului Bucureşti comunicase şi ea că vor fi efectuate lucrări de restaurare şi conservare a monumentului care includ şi reamplasarea inscripţiei, însă termenul stabilit pentru luna august fusese depăşit din “motive obiective”.
Reamintim că, dintre toate, numai placa inscripţionată cu numele capitalei ungare a fost acoperită cu ciment, ştergându-se astfel o filă din istoria noastră. Numele „Budapesta‟ marca ocuparea capitalei ungare, în 1919, de către trupele române. Armata noastră lupta pe atunci împotriva expansiunii bolşevismului ungar.
Accesări: 4189