Hartă după hartă, text după text, dangăt după dangăt am fost învățat să gîndesc teritorial. Face parte din softul statului național – programarea cetățeanului să moară pentru teritoriu.
Tinerii absolvenți din Siria simt ca o rană proaspătă amputarea Iskanderunului. Japonezii repetă ca o mantră tragedia pierderea Kurilelor. Rușii sunt educați din fașă să-i doară întreg globul. Nu e genetic. E programare conștientă prin manuale obligatorii.
La capitolul complexelor teritoriale nu există diferență esențială între Putin, Băsescu și Dodon. Toți vor înapoi niște teritoriu.
Criticăm bucuria animalică a 80% din ruși de alipirea Crimeii, dar undeva în suflet ținem ascunsă acceași bucurie pentru momentul cela cînd „muntele și marea” iar vor fi ale noastre. Pentru că acel moment numaidecît va veni, pentru că Dumnezeu nu poate să nu țină cu o mînă de oameni în detrimentul altei mîni de oameni și Dumnezeu ține cu noi.
Pe de altă parte cum să inventezi un alt sistem prin care omul să fie gata să-și dea viața în război pentru a proteja o elită? Cum să inventezi și să implementezi o altă mitologie în care teritoriul e mai important decît viața umană? Algoritmul e simplu – crești ieniceri. Iei copii de 6 ani din familii (obligatoriu), îi înveți că sunt victime, că sunt înconjurați de dușmani și 10 ani la rînd le arăți hărți cu teritorii furate, teritorii sfinte, teritorii ale noastre…
Altfel, ce nebun o să lupte cu arma în mînă pentru dreptul unui sau altui grup de a beneficia de pe urma redistribuției bogățiilor?
Discuția la această temă este o blasfemie și ea va genera la mulți un nod în gît și impresia că ceva sfînt e călcat în picioare, tocmai pentru că vorbim de o religie. O religie cu însemne, fondatori, apostoli, icoane, eroi și minuni. O religie cu preoți detașați în fiecare sat, plătiți de stat, înarmați cu manuale de programat copii.
Regele e gol. Teoria e falsă. Ce contra-argument mai poate fi cerut cînd în această lume există Rusia? O Rusie enormă care suferă în continuare de durerea teritorială.
Cum se tratează această durere, în care s-au investit atîtea eforturi ale atîtor genii? Scriitori, poeți, compozitori, filosofi, oameni politici și artiști, toți au țesut în ultimele două secole uniforma conceptuală a emancipării prin teritoriu. S-au tratat nemții după 1945? S-au tratat japonezii după Hiroshima? S-au tratat sîrbii dubă 1999? Greu de spus.
În anii 60, cînd a venit la putere în Singapore Lee Kwan Yew, a declarat oficială limba engleză. Într-o țară cu 80% chinezi. Mai apoi, timp de 5 ani, încet-încet a distrus universitatea chineză și i-a încorporat toate facultățile în universitatea engleză. Din perspectiva preoților religiei de mai sus, planul a fost, desigur „diabolic”. Mai mult, în toate ciocnirile etnice dintre chinezi și malay insista ca numărul de arestați chinezi să fie mereu mai mare, pentru a nu da minorităților impresia că poliția îi discriminează.
Asta e o altă temă însă. Să rămînem la teritoriu.
Cum e posibil ca Singapore, care este de 24 de mii de ori mai mic decît Rusia, să fie net peste aceasta la toți indicatorii dezvoltării umane. Mult mai mulți copii mor la naștere în Rusia decît în Singapore. Mult mai mulți cetățeni mor din cauza lipsei de acces la medicină. Mult mai mulți mor în accidente și de moarte violentă. Singaporezii trăiesc în medie 82 de ani, rușii – 69. Și acești 13 ani în plus ei îi trăiesc în Singapore, iar rușii în Rusia.
Dacă ar exista un indicator ca PIB per kilometru pătrat. Rusia ar avea 120.000 de dolari per kilometru pătrat, Singapore – 391.000.000.
Și oricum ne doare. E prea adînc inoculat virusul. „Sărută-ți copile părinții și frații.”
Teritoriul e așa un concept care ne aparține fără criterii și fără merite. Chiar dacă de pe teritoriul actual oamenii fug cu sutele de mii, noi oricum parcă am mai vrea niște teritoriu. Acesta e un lucru foarte important – că în pofida a cît de mult ne batem joc de actualul teritoriu, noi oricum merităm mai mult teritoriu.
Între timp urbanizarea, care trebuia să aibă loc din satele moldovenești în orașele moldovenești are loc din satele moldovenești în orașele italiene, rusești sau canadiene. Dar teritoriul iartă totul. De aceea și ținem așa de mult la el.
E straniu acest reflex al oamenilor de a se judeca unii pe alții după criterii care nu pot fi controlate, care nu țin de decizii: culoarea pielii, frumusețea chipului, corpul, înălțimea, limba maternă. Trăsăturile care sunt rezultatul deciziilor și parcă ar reprezenta mai mult personalitatea celuilalt – inteligența, comportamentul, empatia, înțelepciunea, la urma urmei faptele – se observă mai greu, se developează în timp, sunt mai puțin importante, sunt secundare. Pe facebook și în pașaport sub nume stă fotografia.
Frumusețea e cu atît mai importantă cu cît o primim fără efort. E un fel de semn că suntem „aleși”. Și nu este oare tentant să fii „ales”? Să dispui de beneficii și resurse nu ca urmare a unui efort și așa, pentru că ești ales?
La fel ni se prezintă și hărțile. Acest teritoriu ne aparține pentru că suntem aleșii pentru aceste teritorii. Și nu contează cine locuiește acum acolo și ce vor ei, adevărul istoric le va aranja. Istoria e așa o religie în care chiar dacă toți oamenii sunt la fel de vechi și au la fel de mulți strămoși, unii din ei sunt mai importanți. Și aceștia suntem noi.
Populațiile de roboței programați să moară pentru teritoriu sunt ușor de convins să omoare pentru teritoriu. Inclusiv oamenii apropiați. Oameni alături de care au locuit o viață întreagă. Jertfa aproapelui în numele zeului e un mit prezent în fiecare religie.
Avraam și-a dus fiul la altar. Fiul Domnului a murit pe cruce. Pavlik Morozov s-a bucurat în raiul comunist de șase biografii, numeroase cîntece, o operă, o poemă și milioane de icoane.
Rușii și ucrainenii au ajuns să se urască și să-și dorească moartea, iar pe alocuri și să se ucidă, după același scenariu vechi.
Privește la lista de prieteni de pe facebook. La oamenii din cafenea de la mesele vecine. La vecinii tăi. La cei cu care mergi alături în microbuz. Cîți din ei i-ai ucide pentru întoarcerea Cetății Albe?
Și chiar, oare cîți din frienzii de facebook sau savuratorii de cafea de la masa vecină fac în viață lucruri atît de importante și indispensabile? Atît timp cît trăim în aval, ce preț poate avea această viață?
Țin minte și acum ultima discuție avută cu un coleg de clasă, ajuns lider de tineret la un partid de dreapta. Spunea că dacă ar depinde de el ar pune artileria și ar distruge Tiraspolul. La replica mea că acolo sunt prieteni, copii, neamuri, părinți ai „noștri” (am ales o categorie pe care să o înțeleagă), mi-a răspuns că nu și-ar schimba decizia chiar dacă acolo s-ar afla mama sa. Îl cred. E exact în algoritmul manualului școlar. Și ar putea chiar să nimerească în el.
Care e cel mai important lucru pe care l-a făcut Ștefan cel Mare? A cîștigat un milion de bătălii.
Ah, și Pocuția. Nostalgia după Pocuția…
Evident, însă, că „nici nu se poate altfel”, „întotdeauna a fost așa”, „chiar dacă ne-am schimba, cei din jur de vor ocupa”, „cum îți permiți tu să jignești amintirea” și „nași dedî vaievali”.
Gîndurile de mai sus nu se încadrează în schema obișnuită „problemă – opțiuni – indicatori de performanță – soluție optimă”. Și concluzia nu are cum să fie o rețetă. Dacă ați ajuns cu lectura pînă aici, nici nu cred că e nevoie de o concluzie.
Nota Dan Culcer. Opiniile divergente în raport cu cele dominante sunt totdeauna de reținut, de analizat, de înțeles eventual. Dar, aici, autorul ignoră sau se face că ignoră toate considerentele de natură geostratigică — geopolitică, economice care stau la baza analizelor și deciziilor politice obișnuite. Nu e vorba doar de teritoriu.
Reproduc mai jos opiniile unor dintre cititorii blogului lui Ion Grosu.
Sorina Stefarta · Consultant comunicare at Cancelaria de StatIon Grosu · Top Commenter · ASEM
Eu, de cel putin vreo zece ani incoace, spun ca as prefera sa renuntam si la ceea ce "avem" - adica Transnistria -, doar sa ne putem cauta de viata noastra. dar ce si cum sa faci cand "ei" nu doar ca nu se vor abandonati, dar mai vin si in casa mea (teritoriul meu) sa imi spuna cum sa traiesc?
Reply · · 1 · May 4 at 2:29pm
Fără a apela la zei, oamenii nu se încumetau să ucidă un animal, dar un om. Ca să ucizi un om ai nevoie de un sistem foarte încîlcit de concepte sacre. Și, desigur de o „situație fără ieșire”.
Sunt numeroși lucrători ai lagărelor de concentrare care au gazat zeci de mii de oameni și au trăit pînă la 80-90 de ani. Depinde cum îți construiești viziunea asupra lumii.
Toți vom muri, teritoriul va rămîne.
Reply · · 1 · May 5 at 1:01am
Corneliu Butnariuc · Academia de Studii EconomiceȘi totuși (dincolo de toată educația), dacă zicem că o țară este căminul unui popor, așa cum o casă este căminul unei familii, iar tu ești acea familie, ce ar trebui să faci dacă iți este luată grădina din spatele casei!? Un răspuns, conform teoriei tale, ar fi să te muți în câmp sau pădure, asta dacă mai există așa ceva. Problema celui ce ia este că el nu se poate opri...
Eu zic altceva, orice popor ar trebui conservat (autoconservat) acolo unde e și cum e. Țara, hotarul, guvernul etc. sunt doar niște suprastructuri artificiale (interesele elitei), ele, în timp, apar, dispar, se modifică, se transformă și se schimbă. Astfel, toate deciziile vor fi luate doar în interesul poporului, chiar dacă finalul va fi tragic.
Vs situația actuală, căci faci referire la Ucraina, nu este creată de ruși și nici de Rusia măcar, ci de un grup foarte influent la nivel global tot în interesul unui popor și nu are nici o legătură cu teritoriile...
Reply · · May 5 at 6:14am
Ion Grosu · Top Commenter · ASEM
Țara este căminul unui popor, limba este sufletul său, oasele străbunilor sunt inima țării, faptele vitejești sunt memoria noastră, izbînda este destinul noastru, steagul nostru este cel mai frumos iar cruzii dușmani se vor închina la el.
Reply · · May 5 at 9:28am
Corneliu Butnariuc · Academia de Studii Economice
Nu e nevoie să fii sarcastic, ce era de zis ai zis deja in articol. ”Inima” poate, dar fără ”țară”; ”Memoria” poate, dar fără ”vitejești”; ”Izbânda” nu este ”autoconservarea” ca popor, există și varianta fatală în care poporul dispare - s-a mai întâmplat; ”Steagul” și ”Dușmanii” sunt irelevante in contextul enunțat de mine, relevant pentru teoria ta, desigur.
Teoria precum că toți oameni suntem, este mult prea simplistă și reduce omenirea la o masă amorfă, fără culoare și gust. Da, toți suntem oameni, toți locuim pe un pământ, dar suntem și indivizi, în acelaș timp. La fel e și cu popoarele, poate nu avem nevoie de țară, pământ, guverne, dar, din păcate, la nivelul curent de conștiință, acestea sunt singurele unelte care ajută la păstrarea integrității individuale ale fiecărui popor: memorie, tradiții, obiceiuri, limbă, cultură - adică tot ceea ce contează și merită păstrat. Iar tu, probabil, ai trăit pe pielea ta pierderea unora dintre aceste valori pe timpul socialismului. Cel mai probabil te-ai născut deja într-o societate modificată și ai ajuns să consideri anormalitate, normalitate. Eu refuz să accept această cale și am să mă opun, atât cât pot eu, nu pentru țară, pământ, guverne, ideologii, majoritate, istorie, ci pentru continuitatea adevăratelor valori.
Reply · · May 7 at 3:04am
Ion Grosu · Top Commenter · ASEM
Da, cu mici corectări, mesajul rămîne în picioare.
Reply · · May 7 at 5:58am
View 1 more
Arina-md Arina
Toata planeta e o tara...mai bine oamenii ar încerca sa-si exploreze teritoriile sufletului...poate ar intelege ca sunt mult mai vaste si necesita un razboi motivat...sa incerce sa se ucida, sa se fure, sa se tradeze...pe sine, ca sa inteleaga cat de putin teritoriu ii trebuie in exterior...si daca mai pot fi alesii care vor face la fel pentru cucerirea teritoriilor care ne apartin tuturor....
Reply · · May 6 at 4:40am
Sergiu Beneș · Nottingham Trent University
Foarte fain explicat elementul istoric al construcției identității naționale. taman așe, deconstructivist, cum îmi place mie :) Și dacă sincer, sunt și eu tare tentant să critic, așa, radical, cât de tare dezumanizează individul și socialul un sistem în care coeziunea statală e formată prin idei de genu "unlike the other, thus, self". E bine de ținut în cont că așa idei sunt antonimele egalității, libertății, (ironic, dar nu și al fraternității); definesc atitudini de manipulare, creează dureri în conștiința națională, cum zici și tu, și în general, e fundamental anti-democratic ș anti-libertate. Și lucrurile astea sunt foarte bine de știut și, mai ales, discutat. Concluzia pe care o formulezi, indirect, dacă înțeleg corect, este o aspirație la o oarecare libertate în ceea ce ține de alegerea pe care o avem când ne definește statul ca cetățeni și popor. Dacă da, până unde se extinde acest ideal? Și din perspectiva cui? Există un conflict de interese etern între guvernant și popor la această temă. A ucide e tragic pentru individ și o realitate politică (nici sacrificiu) pentru guvernant. Până la lipsa completă a unei ideologii naționale? Până la acceptarea unei idei globale de egalitate culturală? Până unde se extinde libertatea individului într-un sistem, din care, paradoxal, nu poate fi exclus?
Reply · · 1 · May 7 at 3:50am
Ion Grosu · Top Commenter · ASEM
Poate nu trebuie de căutat mîntuiri colective? Nu există soluții, că popoarele vor continua să se ucidă pentru „adevăratele valori” inventate pentru accesul fizic la sursa de apă sau sonda de petrol? Existența este fizică, deci spațială și relația aceasta cu spațiul și resursele lui duce inevitabil la omor, fie direct, fie prin îndepărtarea de resurse?
Ucidem, deci suntem oameni? Valorile sunt doar niște metafore care ne permit să adormim și să nu avem coșmaruri?
Sinceritatea impune utilizarea semnului întrebării după fiecare frază? :)
Reply · · May 7 at 5:57am
Serviu Beneș · Nottingham Trent University:)
Semnele de întrebare au fost toate sincere, în speranța de a înțelege mai bine viziunea expusă. nicidecum ironizante și nicidecum soluții la probleme. altfel are fi un fel de cheap like-battle
Reply · · May 7 at 6:27am