6/04/2013
Alt ministru, acelasi discurs despre Roșia Montana
26 aprilie 2013
Stimate Domnule Ministru Daniel Barbu,
Am luat act de raspunsul formulat de dvs. pe site-ul ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional ca reacţie la scrisoarea deschisă adresată de Asociaţia Alburnus Maior în data de 18 aprilie 2013.
Constatăm cu surprindere că sunteţi al doilea ministru al culturii care emite afirmaţii complet eronate despre procedura de includere a unui sit pe lista Patrimoniului Universal UNESCO, în contrasens total cu procedurile descrise în Ghidul Operaţional pentru Implementarea Convenţiei Patrimoniului Mondial, convenţie ratificată de România încă din 19901.
În urma cu doi ani, dl. Kelemen Hunor, ministru al culturii la vremea aceea, formula în mod aproape identic afirmaţii la fel de eronate despre procedura de includere în Lista Tentativă pentru UNESCO, afirmaţii care coincid, în mod nefericit şi nefiresc, cu punctul de vedere al unei companii mniere, dar nu şi cu cel al specialiştilor ICOMOS, organismul consultativ al UNESCO tocmai pe probleme legate de Patrimoniul Universal.
Din răspunsul oferit în 2011 d-lui Kelemen Hunor de către Pro Patrimonio, Academia Româna, Ordinul Arhitecţilor din România, Uniunea Arhiţectilor din România şi ICOMOS România ca reacţie la declaraţiile ministrului, ne permitem să vă direcţionam către paragrafele următoare, foarte relevante în contextul recentelor dvs. afirmaţii:
"Conform Convenţiei Patrimoniului Mondial, procesul de înscriere a unui obiectiv în Lista Patrimoniului Mondial trebuie să se desfaşoare în doi timpi: I. înscrierea în Lista Indicativă pentru Patrimoniul Mondial a statului pe teritoriul căruia se găseste obiectivul; II. nominalizarea pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Timpul I, înscrierea în Lista Indicativă, are valoarea unei declaraţii de intenţie şi necesită o documentaţie succintă care cuprinde caracterizarea şi evaluarea obiectivului. Convenţia Patrimoniului Mondial nu prevede obligaţia consultării comunitaţilor locale în această fază. Timpul II, nominalizarea pentru Lista Patrimoniului Mondial, presupune cooptarea autorităţilor locale şi a tuturor organismelor interesate de dezvoltarea zonei şi prezentarea unui plan de gestiune, susţinut de resurse financiare. Cei doi timpi nu trebuie parcursi simultan, ci în succesiune. Doar după timpul I, al declaraţiei de intenţie, devine clară angajarea statului pe calea protejării şi punerii în valoare a resursei de patrimoniu, ceea ce aduce după sine revizuirea politicilor locale şi regionale, dar şi o revizuire generală a atitudinilor.
Lista Indicativă reprezintă o etapă obligatorie pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial şi o declaraţie de intenţie fără de care nu pot fi coalizate eforturile pentru protejarea şi punerea în valoarea a patrimoniului. În această fază nu este necesară o documentaţie complexă, ci o fişa de caracterizare şi evaluare, care a fost deja realizată, pe formularul cerut de Conventia Patrimoniului Mondial si de normele sale de aplicare, fiind depusă de Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie" la minister înca din data de 27.04.2010. Aşadar, înscrierea Roşiei Montane în Lista Indicativă a Romaniei se bucură de toate premisele favorabile şi trebuie facută fără intârziere." - ianuarie, 2011
În speranţa ca veţi consulta fără întârziere documentele la care aceste rânduri fac trimitere, aşteptăm din partea dvs. să dublaţi prin fapte entuziasmul declarat de a recunoaşte în mod oficial valoarea Roşiei Montane prin includerea în Lista Indicativă pentru UNESCO.
Sperăm, de asemenea, că veţi lepăda curând retorica companiei miniere şi a predecesorilor dvs. pentru a vă putea onora responsabilităţile. Vă cerem ferm, încă o dată, să vă aplecaţi atenţia în mod foarte serios asupra tuturor atenţionărilor venite în ultimii 10 ani pe adresa instituţiei dvs. din partea celor care au expertiza să se pronunţe fără echivoc pe teme legate de protejarea patrimoniului.
În încheiere, Domnule Ministru, vă reamintim că semnătura dumneavoastră este într-adevar ultimul pas necesar pentru această includere iar orice întarziere sau abatere de la aceste proceduri se traduce în fapt în pierderi irecuperabile pe care patrimoniul Roşiei Montane le suportă, un patrimoniu de a cărui protecţie sunteţi direct responsabil.
În așteptarea de vești bune pentru patrimoniul de la Roșia Montană,
În așteptarea de vești bune pentru patrimoniul de la Roșia Montană,
Eugen David,
președinte Alburnus Maior
1 prin Decret de acceptare nr.187/30.03.1990, M.Oficial nr.46/31.03.1990