IsabelaVS-Martiriul7-Boca/11sept 2014/27826 car./4213 cuv.
Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu
Motto: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (Î.P.S Laurenţiu Streza).
Spusă de un călugăr bătrân (care avea mare evlavie la faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus), povestea morţii martirice a părintelui ieromonah Arsenie Boca am putut-o citi pe internet. În mod curios, în nici unul din cele trei volume ale Părintelui Arsenie Boca îngrijite de P.S. Daniil Stoenescu (Cărarea împărăţiei, Deva, 2004 şi 2006;“Cuvinte vii”, Deva, 2006; Biserica de la Drăgănescu –“Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti, Deva, 2005), nici în volumul care are pe cotor trecut (fără sfială) “Episcop Daniil - Părintele Arsenie” (Deva, 2008) nu este menţionată moartea martirică şi nici pătimirea Sfântului Ardealului. Arestat de nenumărate ori întâi de Siguranță apoi de Securitate care „dorea cu orice preț să-l poată acuza de legionarism, dar n-au reușit” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, 2009, p. 427), ieromonahului Arsenie Boca nu i s-a putut înscena nicicând un proces juridic prin care să fie condamnat cu ajutorul unor martori schingiuiți, cum s-a tot procedat după „Crucificarea României” la Yalta (vezi volumul cu acest titlu scris de avocatul N. Baciu și apărut prima oară în Occident).
Părintele Arsenie (care prevăzuse cutremurul din 1940, bombardarea Bucureştilor din aprilie 1944 si instaurarea comunismului : „Nu va trece multă vreme până când vor intra secera și ciocanul în țară și nu vor ieși aproape jumătate de veac”) a fost prima oară anchetat în toamna anului 1944 după o slujbă ținută de el la Sălişte, în acea perioadă faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus fiind ades invitat de preoții parohi să țină predici pentru întărirea credinței sătenilor. La vremea impunerii „regimului comunist al Anei Pauker” (apud. Virgil Ierunca) s-au succedat aproape an de an „reținerile” si anchetările Părintelui ieromonah, întâi de „Brigada mobilă” condusă la Brașov de J. Kolasek, un fost contabil apropiat al lui Vasile Luca, apoi de către Securitatea înființată în 1948 de trio-ul Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu și dirijată de la Moscova de NKVD/KGB.
Hărțuirea concomitentă cu instaurarea noului regim de teroare polițienească l-a determinat pe Mitropolitul Nicolae Bălan să dea pe 14 august 1945 dispoziție ieromonahului Serafim Popescu (locțiitor de stareț) ca Părintele Arsenie Boca „să nu părăsească sub nici un motiv incinta sfintei Mănăstiri”, să nu spovedească și să nu țină slujbe, ca să nu se mai adune mulțimea obișnuită de credincioși. Abia pe 15 octombrie 1945 mitropolitul ridică interdicțiile privitoare la mărturisiri și la slujbele preoțești („predica dumnezeiește. Nu te mai săturai ascultându-l”, spunea Telu Oancea din satul Breaza, Făgăraș), dar menține opreliștea de a părăsi mănăstirea (pr. N. Streza, op. cit., p. 429).
Iată puținele informații pe care le-am găsit despre pătimirea Părintelui Arsenie Boca, cel care a fost „ctitorul de frunte al Filocaliei românești” (apud. D. Stăniloae) și starețul de la Mânăstirea Brâncoveanu care și-a pus o amprentă de neșters asupra locurilor nu numai prin „mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele celei mai curate duhovnicii” (D. Staniloae, prefața la Filocalia, vol. II, Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1947), ci și înființând atelierul cu „cea mai importantă școală de pictură din țară”. "Mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta"îi trezește entuziasmul profesorului de mistică Nichifor Crainic. Directorul „Gândirii”, una dintre cele mai de seamă reviste de cultură din interbelic, consemnează în iarna 1944-1945 următoarele: "Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!".
Dintr-o inadmisibilă scăpare, numele fondatorului atelierului de icoane nu apare menționat nici pe pagina de internet a Mânăstirii Brâncoveanu si nici în Ghidul mânăstirilor tipărit de Editura Sophia din București. Date despre inițierea atelierului încă din 6 febr. 1940 se pot afla doar în cartea preotului N. Streza (citată anterior) în care au fost fotocopiate rândurile scrise (la Academia Teologică din Sibiu) de către diaconul Boca Zian pe 19 aprilie 1940 către mitropolitul Nicolae Bălan : „în urma binecuvântării Înalt Prea Sfinției Voastre de-a lua tonsura monahală la Mânăstirea Brâncoveanu și de a deschide atelierul de icoane, cu duhovnicească smerenie Vă rog să binevoiți a-mi aproba ultimele cheltuieli în legătură cu aceasta, în sumă de 32000 lei...” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. „Credința strămoșască”, 2009, p. 420).
In cei nouă ani (1940-1948) petrecuți la Sâmbăta de Sus unde a fost tuns în monahism pe „3 mai 1940 cu ocazia Praznicului Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, de către Mitropolitul Nicolae Bălan, înconjurat de un sobor de preoți și mulțime decvredincioși” (op. cit., p. 412) si unde pe 10 aprilie 1942 a fost hirotonit Ieromonah (preot monah) si tot atunci „instituit ca Duhovnic și Stareț al Mănăstirii Brâncoveanu” (ibid.), Părintele Arsenie Boca a mai contribuit la refacerea clădirilor a căror restaurare începuse în perioada 1927- 1936, când biserica a fost repictată de Zahiu Raiciu : „un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul și singurul călugăr la Mănăstirea Brânconeanu” – consemnează în 1945 ieromonahul Arsenie în arestul de la Râmnicul Vâlcii. Academicianul Nichifor Crainic scria în 1955 (în temniță fiind) că starețul de la Sâmbăta de Sus a „desfășurat o mare activitate pastorală, cu răsunet adânc, atât în rândurile țărănimii cât și a intelectualilor”. Antonie Plămădeală își amintea în 2002 cum a „trăit la Sâmbăta cu adevărat sentimente ca în primele zile ale creștinismului”, într-o vreme când „lumea avea o mare credință și o mare evlavie la Părintele Arsenie Boca” (Mitropolit Plămădeală) si când comanda „să fie compromis” (col. Ghe. Crăciun) nu avusese suficient timp pentru a da rezultatele din ziua de azi. În 1948 mânăstirea era încă în reconstrucție : „Sfântul Părinte Arsenie era de multe ori obosit deoarece muncea foarte mult și fizic scoțând pietre din râu” (Sora Aurica Tinca, în vol. Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p. 108). Părintele stareț a conceput (după model athonit) înfrumusețarea împrejurimilor printr-o minunată grădină impresionând - chiar după mutarea duhovnicului Arsenie Boca la Prislop-, vizitatorii străini aduși la Sâmbăta de Sus, după cum am citit dintr-o scrisoare de multumire adresată de un vizitator Mitropolitului Nicolae Bălan postată pe site-ul Mânăstirii.
După arestarea starețului Arsenie Boca din toamna anului 1944, a doua oară se pare că a fost închis la Râmnicul Vâlcei si la București între 17 iulie –30 iulie 1945. A treia oară a fost anchetat în 1946 pentru că a spus că „lupii vor fi sfâșiați de oile atacate”. A patra oară anchetarea s-a prelungit între Sf. Paşti (începutul lui mai) până prinaugust 1948, arestare „scurtată” de un membru CNSAS la „o lună si jumătate”, cum apare trecut și în Wikipedia.ro.
Scurtarea perioadei de întemnițare fără motiv din 14 mai până la sfârșitul lunii iunie nu corespunde cu mărturia unui tânăr arestat fără motiv în 1948 și ținut în regim de exterminare vreme de 13 ani de zile. La Siguranța din Brașov elevul Luca Călvărăsan (1925-2010) primeste la sfârșitul lunii iulie 1948 din mâncarea Părintelui Arsenie Boca pe care acesta avea voie s-o împartă „si la cei din beciul Siguranței”. Elevul consemnează peste ani că n-a îndrăznit să-l abordeze atunci „din cauza gardianului”, dar prezența starețului de la Sâmbăta de Sus i-a „făcut bine în plan sufletesc”. Dumitru Stăniloae scrisese că „a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc, adică o personalitate de o înaltă statură monahală, cum n-a mai avut Biserica noastră Ortodoxă Română”.
A cincea oară Părintele Arsenie Boca a fost arestat de la M-rea Prislop, anchetat întâi în închisoare apoi dus în lagărul de exterminare de la Canalul Dunăre - Marea Neagră („Drumul fără pulbere” al comunistului-oportunist Petru Dumitriu) pentru 14 luni de zile, din 15/16 ianuarie 1951 până pe 23 martie 1952. Anul imediat următor, din Mănăstirea Prislop, găsită în ruină si rectitorită de el, Părintele este arestat de Rusalii-1953, într-o încercare a securității de a-l amesteca în grupul unor antropozofi clujeni, iar când în 1955 trupe de circa trei sute de securiști condusi de generalul NKVD Al. Nikolschi/Nicolau arestează cam tot atâtea măicuțe de la Manastirea Vladimiresti de lângă Tecuci, Părintele Arsenie Boca este si el anchetat și schingiuit în diverse locuri de detenție vreo șase luni din septembrie 1955 până pe 7 aprilie1956, ocazie cu care a ajuns din nou la Jilava, fiind eliberat de la Oradea. De alte anchetări și arestări (cum trebuie să fi fost una prin 1968, când a fost arestat preotul Spiridon Cândea, parohul Bisericii de la Bogata Olteană) este greu de aflat, căci dosarul de urmărire a Părintelui Arsenie Boca a fost probabil „periat” de dovezile acestor abuzuri ale unui stat polițienesc menținut 45 de ani prin teroare.
Interesant (chiar memorabil!) este faptul că cei care au putut selecta oarece pagini din cele peste 1200 de file ale celor șase dosare de urmărire a Părintelui Arsenie Boca nu si-au pus problema clarificării perioadelor de detenție (cu precizarea momentului arestării și al eliberării), în volumele tipărite de aceștia arestările fiind imprecis amintite, ca ceva secundar, cum lipsită de importanță le-a părut și problema contrafacerii unor documente menite să ascundă adevărul morții martirice a călugărului iconar ca urmare a unei atroce schingiuiri in noiembrie 1989.
Ne referim la falsitatea unor documente ce „atestează”, vezi-Doamne, o așa-zisă „scoatere de sub urmărire”, propusă de Cocârlea Constantin pe 29 septembrie 1989, document-„cheie” (citat de toți naivii!) precedat (spre a fi cât mai veridic) de note ale aceluiași maior de la Securitatea din Sinaia, în care Părintele este prezentat ca țintuit la pat și în imposibilitate de a se deplasa, exact la vremea când fusese văzut la Mănăstirea Prislop (în iarna 1988/1989 si la Biserica Drăgănescu de Sfintele Sărbători de Paști ale anului 1989), cum aflăm din diversele mărturii ale celor care îl cunoscuseră pe Arsenie Boca, „cel mai mare duhovnic român din secolul XX”.
Varianta cu „moartea naturală” a Părintelui, provenită de la slujbașii poliției politice, am regăsit-o în revista „Rost”, an II, nr. 20/2004, într-un articol semnat de Adrian Nicolae Petcu, după ce o mai citisem într-o anexă a unui volum de compilație apărut la Editura Teognost, în 2002. Cu diferența că în volumul scos de editura clujană, moartea nu mai e pusă pe seama infarctului din februarie 1988 și a paraliziei la piciorul stâng, adică a unor suferințe cardio-vasculare, cum lasă de presupus notele Securității din Sinaia : „A avut ceva la rinichi” spunea Teofil Părăian la Mănăstirea „Sub Piatră”. După subiectiva opine a călugărului nevăzător, Părintele Arsenie Boca ar fi stat nouă luni la Canal (p. 205) și ar fi avut multe „nereușite” (p.200) în povețele date celor care îi cereau sfatul. Pe 22 august 2001 el mai venise cu o părere personală, nesusținută de nici un alt credincios care l-a cunoscut, anume că Părintele Arsenie „căuta să facă pe omul care știe multe” (înregistrare din 2001 cuprinsă în vol. : I. Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Cluj, 2002, p. 201).
Arhimandritul Teofil Părăian (a cărui poză tronează la Izvorul făcător de minuni numit „al Părinteleui Arsenie Boca” din apropierea Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus), și-a amintit în 2001 cum Starețul Mănăstirii Brâncoveanu i-ar fi spus că „școala nu mântuie”, tocmai lui, care, deși nevăzător, voia să se țină de carte. Recunoscând că „nu a fost un admirator al Părintelui Arsenie” (op. cit.), Părăian a scos la iveală și două amintiri ceva mai neplăcute, rămase în memorie din tinerețea sa, una de când Părintele Arsenie Boca nu voise a sta de vorbă cu el la Sibiu în 1949 și alta din 1942 când starețul Arsenie Boca îl întrebase dacă i-a venit vreodată în minte să omoare un om (ibidem).
Cu un temei numai de el știut, Florian Bichir, membru CNSAS, prezintă inversat date despre Părintele Arsenie Boca, furnizate Securității pe 4 iunie 1989 (când Părintele Arsenie Boca se deplasase la domiciliu informatorului Tâmplaru), pentru ca apoi să insereze o notă din 10 aprilie 1989 (evident contrafăcută de maiorul Cocârlea de la Sinaia, poate chiar cu cele mai bune intenții) din care rezultă imposibilitatea de deplasare a Părintelui care ar fi suferit de o paralizie la piciorul stâng.
Dacă pe 10 aprilie 1989 Părintele era așa de bolnav (cu „paralizie facială si la piciorul stâng” din februarie 1988, apud. Cocârlea), cum de s-a putut însănătoși atât de brusc încât „nedeplasabilul” Părinte Arsenie Boca s-a dus la Drăgănescu pe 30 aprilie 1989 (în Duminica Paștelui, cînd a fost pălmuit de Elena Ceaușescu pentru că nu s-a arătat de acord cu dărâmarea bisericii pictată de el) iar în perioada 18-25 mai 1989 l-a vizitat pe sculptorul Ion Templaru spre a-i desena modelele sculpturii comandate pentru așezământul monahal de la Sinaia?
Si cu prilejul desființării Mânăstirii de la Prislop, Părintele Arsenie Boca întâi a fost arestat (în mai 1959) apoi scos abuziv din preoţie. Maica Zamfira scrisese că „avea darul rugăciunii, își vedea propriul viitor, suferințele și arestarea, dar nu se tulbura prea tare”. Știa că va muri martir și că moartea i se va trage de la o femeie (academiciana cu liceul pe puncte, Elena Ceaușescu), prevăzând din octombrie 1989 că „în vreme ce Nicolae Ceaușescu va pleca din țară, va pierde, la scurtă vreme, conducerea ei”. Părintele Sofian Boghiu vorbise de „bunătatea inimii și sfințenia vieții Părintelui Arsenie Boca, fiind convins că „rugăciunile și mijlocirile sfinților sînt ascultate și bineprimite de Dumnezeu”.
„Reținut” și interogat de Securitate trebuie să mai fi fost Părintele Arsenie Boca și când urma să fie sfințită (de ziua Sfintei Parascheva) frumoasa biserică din Bogata Olteană (unde fresca interioară fusese pictată de el în vreo șapte veri, începând din 1961-1962 până în 1968, când parohul bisericii a fost din nou arestat, după cum aflăm din acea selecție a Dosarului de Securitate al lui Emil Cioran, tipărită de Editura Polirom de la Iași.
Ca să nu se adune lumea care îl venera ca pe un sfânt, Părintele Arsenie Boca a fost oprit în 1983 să vină chiar si la sfințirea Bisericii din Drăgănescu, de pictarea căreia s-a apucat, după ce Securitatea s-a îndeletnicit cu distrugerea cu lovituri de ciocan a picturii interioare de la Biserica Bogata Olteană, sub pretextul că în zidurile bisericii ar fi fost ascunse scrieri ilegale.
De-a lungul întregii sale vieți petrecută într-un regim de teroare în care ateismul era obligatoriu, Părintele Arsenie Boca n-a lipsit nici o secundă din „vizorul” poliției politice, așa cum n-au fost „neglijați” de Securitate nici unul dintre românii de valoare din țară sau din exil, precum Constantin Noica, Mircea Eliade, Horia Stamatu, Emil Cioran si Relu Cioran, teologul Gheorghe Racoveanu, părintele Galeriu, logicianul Anton Dumitriu, matematicianul Octav Onicescu, etc., etc.
Hărţuit încontinuu de Securitate la M-rea Sâmbăta de Sus, la Mânăstirea Prislop, la București (la Schitul Maicilor, la Biserica Elefterie cel Nou, la Biserica Boteanu), apoi la Biserica din Bogata Olteană, la Biserica din Drăgănescu si la așezământul de la Sinaia, Părintele văzător cu duhul a fost omorât de securiștii care l-au bătut mai bestial decât obișnuiau ei să-l bată pe Părintele Bejan, căruia abia în decembrie 1989 i-au spus că „e liber” și nu se vor mai atinge de el. În urma acestei schingiuiri de la 79 de ani, Părintele Arsenie Boca și-a dat duhul pe 28 noiembrie 1989, de ziua Cuviosului Mucenic Ștefan cel Nou, “a cărei mucenicie tocmai o pictase pe absida altarului din Biserica Drăgănescu”.
Deşi sfinţilor li se povesteşte pătimirea pentru care au primit cunună de martiri, Î.P.S Laurenţiu Streza (Mitropolitul Ardealului si mai marele Comisiei de Canonizare) spunea, la Centenarul Părintelui Arsenie Boca, organizat la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, că: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis”. Desigur, pe 25 septembrie 2010 părerea sa era menită să-mi taie mie avântul de a vorbi despre pătimirile de o viaţă ale Sfântului Ardealului pe care făgărăşenii îl pictează în biserici alături de sfinţii canonizaţi. Falsificările securiste menite să-i scoată basma curată pe cei care au ordonat schingiuirea Părintelui Arsenie Boca le-am regăsit si în numărul omagial „Arsenie Boca” scos în 2004 de revista „Rost” a lui Claudiu Târziu, într-un articol atât de lipsit de discernământ încât toate documentele oferite de cei interesați să-și ascundă crimele cumulate aproape jumătate de veac erau prezentate ca revelând adevărul adevărat.
In scurta mea intervenție de la Centenarul Părintelui Arsenie Boca (29 sept. 1910 - 28 nov. 1989), din Aula Academiei de cultură şi religie din cadrul Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, am atras atenţia asupra modului cum în prefaţa albumului Biserica de la Drăgănescu (Deva, 2005, p. 11-13), îngrijitorul volumului a trecut o declaraţie de anchetă poliţienească drept Autobiografie a Părintelui Arsenie, fără specificarea provenienţei, așa cum s-ar fi cuvenit. Declarația fusese dată după arestarea ieromonahului Arsenie Boca, pe când se afla la Mânăstirea Bistriţa (din Vâlcea) unde fusese invitat să ţină prelegeri. Textul Autobiografiei este postat și pe Wikipedia.ro, unde încercasem fără succes (fiind blocată de wikipedistul „Alexandru Tendler”) a-i trece proveniența (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri, http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Wikipedia-ro%20citita%20printre%20randuri%20de%20IVS.htm ). În cuvântarea sa din 4 decembrie 1989 de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca, parohul Bisericii Drăgănescu (între 1937-1999) spunea că prelegerile starețului Arsenie Boca, la seminariile monahale, urmăreau (după 1944) să lămurească „adevărurile credinței, dogmele Bisericii și istoria ei” (preot Savian Bunescu).
Punând cap la cap nişte informaţii din surse diferite, ajunsesem la concluzia că eliberarea ieromonahului Arsenie Boca s-a datorat atunci Patriarhului Nicodim Munteanu (decedat în condiţii suspecte la începutul anului 1948), care a condiţionat prezenţa preotului Burducea (Ministru al Cultelor) în Sinodul din 31 iulie 1945 de eliberarea preoţilor arestaţi. Din păcate nu am reuşit să duc ideea până la capăt fiindcă am fost întreruptă cu fraza: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (Î.P.S Laurenţiu Streza). Din dosarul de Securitate (contrafăcut în partea lui finală) si intrat în atenţia unor cercetători (de o stupefiantă credulitate) s-a mai fotocopiat prima pagină dintr-o a doua declaraţie semnată pe 23 iulie 1945 care însă n-a mai fost scanată în întregime, spre a se vedea ce informaţii mai fuseseră smulse în urma torturii. La Centenar, neputând vorbi de „reținerile”, adică arestările abuzive ale „ctitorului de frunte al Filocaliei românești” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele traducerii Filocaliei, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul XIII, Nr. 149, mai 2014, p. 10037, de citit pe www.isabelavs.go.ro ori pe scribd la http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia ) si nici despre perioadele de încarcerare (pe care „naivii” le prezintă cumulat, de genul „a fost în total închis cam doi ani”), n-am ajuns nici la pătimirea finală din care i s-a tras Părintelui Arsenie Boca moartea martirică din 28 noiembrie 1989.
In cele patru volume de mărturii din Ţara Făgăraşului (Ed. Agathon, Făgăraş, 2004, 2005 şi 2008, 2011), ing. Ion Cişmileanu inserează povestea schingiuirii de către Securitate a “călugărului iconar” Arsenie Boca la 79 de ani, cu precizarea că despre moartea sa martirică vorbeau pe şoptite toţi cei veniţi în 4 decembrie 1989 să-l conducă la Prislop pe ultimul drum. Iată ce spunea călugărul Pantelimon Munteanu (n. 1925), care a fost la Sinaia când a agonizat și a murit Părintele ieromonah Arsenie Boca, prorocul care a prevăzut că după moartea sa “ţara va lua foc” [duhovnicesc] de la Prislop:
« În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. În ultimii ani celor de la conducere le era foarte teamă de părintele Arsenie. Era ţinut în satul Drăgănescu iar intrările în sat erau păzite zi şi noapte de Securitate [...]. Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu părintele Dometie, care a fost ţinut acolo mai mult de o săptămână. Și nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. Se vedea la degete şi la faţă faptul că a fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete îi erau pur şi simplu zmulse…Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun.” (Părintele Pantelimon Munteanu, M-rea Ghighiu, 2007).
Transcrierea spuselor părintelui Pantelimon Munteanu figurează ca interviu luat la M-rea Ghighiu în toamna lui 2007 de Claudiu Târziu, directorul Revistei „Rost”. Numai că spusele dinspre sfârşitul interviului pe care le-am citat mai sus au dispărut ca prin miracol, după ce le-am citat în articolul meu Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns, publicat în rev. „Argeș”, Pitești, oct. 2010. În final ar mai fi de remarcat ceva: când se îndrăzneşte a se ignora consemnul tăcerii asupra martirajului Părintelui Arsenie se invocă imediat lipsa „documentelor de Securitate” care să ateste schingiurea Părintelui de către securiști la 79 de ani, subiectivitatea martorilor care au îndrăznit să mai spună ceva, precum şi lipsa de credibilitate a mărturiei celor care au povestit ce au văzut cu ochii lor la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca.
Ca să-mi publice acest articol despre martirajul Părintelui Arsenie Boca o revista literară din Ardeal mi-a cerut “o documentaţie mai vastă” pentru că textul ar “conţine prea puţină documentaţie, mărturiile prezentate par subiective şi puţin credibile”. La astfel de observaţii oricine s-ar putea întreba: de ce o revistă de literatură la citirea unui text intitulat Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu devine brusc preocupată de probleme juridice, precum credibilitatea martorilor, documentaţie care să ateste un fapt constatat după producerea sa, etc. In ce mă priveşte, răspunsul l-am aflat chiar în cuprinsul revistei „Discobolul” , la citirea următorului pasaj decupat de redacţie dintr-o lucrare de licență tipărită în 2002: “Se fac fel de fel de vorbe, aprecieri de către oameni necompetenţi, de către oameni care nu ştiu realitatea şi care vreau să îl pună pe Părintele în atenţia altora. Că a vorbit cu Ceauşescu, că i-a spus lui Ceauşescu că va muri, şi nu ştiu ce… Nu-i adevărat! Sunt nişte lucruri care nu s-au întâmplat şi pe care le inventează oamenii” (rev. „Discobulul”, Alba Iulia, oct.-nov.-dec., 2010, p.274).
Ca să fie repetată şi răsrepetată această variantă oficială, nimeni nu se îngrijorează de lipsa documentației, sau de subiectivitatea ei. Si nici de lipsa de credibilitate a unei mărturii prezentate de un nevăzător a cărui chilie poartă o placă cu litere aurite și este oferită spre vizitare la Mănăstirea Brâncoveanu în vreme ce chilia Părintelui Arsenie Boca din stăreția veche de la Sâmbăta e (permanent) „în lucru” si nu poate fi vizitată.
Chiar dacă este fără îndoială subiectivă, părerea extrem de mediatizată a arhimandritului Teofil Părăian este citată ca singura părere obiectivă. Dacă apare cam ciudată tăcerea „oficială” asupra morții martirice a Părintelui Arsenie Boca (probabil spre a nu se vorbi de comanda Securității care a decis „atenționarea” prin bătaie a bătrânului preot Galeriu în vara anului 1989, maltratarea bestială a Parintelui Arsenie în noiembrie 1989, și schingiuirea teologului Tudor Popescu sau a scriitorului Ernest Bernea la 80 de ani), încă și mai ciudată este colportarea în tot felul de volume a biografiei Părintelui Arsenie Boca în care nu se detaliază perioadele de întemniţare fară vină a Parintelui, aspect neclarificat nici măcar de așa-zișii „cercetători” al miilor de pagini din dosarul său de Securitate.
Bibliografie :
- Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/
- Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca, http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx
- Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca7.htm
- Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu, http://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba/
- Isabela Vasiliu-Scraba, Parintele Arsenie Boca, Zorica Lațcu si Nichifor Crainic în culisele traducerii Filocaliei (I-IV),http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia
- Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri, http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/
- Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46
- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor, publicat în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (105), febr. 2012;http://www2.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1155
- Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”,http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa
După lectura acestui articol, iată e-mailul pe care mi l-a trimis profesorul Ștefan Stoenescu din Statele Unite ale Americii : „E cutremurător ce scrieți [despre Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca] si este pilduitoare abnegația și curajul cu care investigați pentru a respecta Adevărul integral, fără subterfugii și alte tertipuri reductive”.