Este incredibil cât de asemănătoare poate fi uneori „linia directoare” a conștiinței artistice a unor mari poeți români, atunci când e vorba despre patriotism! Asupra acestui fapt mi-a atras atenția poetul Nistor Tănăsescu, oferindu-mi, drept dovadă, un text scanat dintr-o revistă de acum 44 de ani.
Prin cele ce urmează nu vreau să știrbesc cu nimic prestigiul literar de care se bucură marele poet Nichita Stănescu, însă nici nu pot trece sub tăcere faptul că celebra sintagmă „Patria mea este limba română” îi aparține, de fapt, poetului de origine buzoiană Ion Gheorghe, drept pentru care citez: „PATRIA CARE ESTE, plus cea în care nu voi mai fi, ci numai cărțile mele. Este aceea în care eu am pretins; în care încerc să învăț și pe alții pentru că m-au învățat; și mai este patria numită LIMBA ROMÂNĂ~ unde muncesc…” („Viața Românească”, 16 august 1971).
Abia după 11 ani, în 1982, în volumul „Respirări“ apare pentru prima dată și „varianta” lui Nichita Stănescu: „Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește”. Nu am subliniat nimic, ambele citate fiind originale. Cu toate că nici prin gând nu-mi trece să-l învinuiesc de plagiat pe Nichita Stănescu, nu pot să nu remarc și să nu fac cunoscută prioritatea terminologică a maestrului Ion Gheorghe. Quot erat demonstrandum.
Marin Ifrim
Nu cred că este vorba de influență ci mai degrabă de confluență, așa cum se întâmplă în cultură.
Dan Culcer