În fosta URSS, în perioada stalinismului, strămutarea anumitor popoare sau grupuri de populaţie din locurile lor de origine a fost concepută ca o politică de stat. Încă în anii '20, pe lângă Comitetul Executiv Central al URSS, s-a creat un comitet special pentru strămutări, care a activat până în luna martie sub diferite forme şi denumiri (Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne - temutul NKVD, Comitetul pentru Securitatea Statului - KGB etc.).
Deportările masive ale populaţiei s-au realizat sub diferite motive; ele au afectat un şir întreg de popoare ale fostei URSS.
Unele popoare sau grupuri de populaţie au fost strămutate în Siberia şi Extremul Orient în timpul colectivizării forţate a agriculturii, altele - pentru a „fortifica hotarele" prin eliminarea din regiunile de frontieră a „elementelor duşmănoase"şi a popoarelor care „nu inspirau încredere" regimului comunist, celelalte fiind acuzate de „colaboraţionism cu duşmanii" etc.
Ca o consecinţă a Protocolului Adiţional Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop, în perioada 1939-1940, unele teritorii din Europa de Sud-Est ajung victime ale expansionismului sovietic - Ţările Baltice, 8 din cele 16 voievodate ale Recipospolitei, Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa. Drept urmare, în anii 1939-1940 au avut loc mai multe valuri de deportări din sus-numitele regiuni, ceea ce a dus la exterminarea parţială nu doar a populaţiei acestor state, dar şi a unor grupuri etnice refugiate pe teritoriile lor (ne referim la evreii din Cehoslovacia şi Austria, care se mutaseră cu traiul în Polonia). În anii 1940-1941, Polonia a suportat 5 valuri de deportări, Lituania - 3 valuri, Letonia - o deportare în masă (iunie 1941), Estonia - la fel.
Teritoriile româneşti şi cele baltice au fost lovite de represalii staliniste în acelaşi timp.
În perioada stalinismului dur, 1940-1941, 1944-1951, în RSSM au fost operate mai multe valuri de deportări în masă şi zilnic - arestări, deportări individuale sau de grup, execuţii şi represalii locale.
După ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940, românii şi reprezentanţii celorlalte etnii conlocuitoare au fost supuşi unui regim sistematic de crime, masacre, deportări şi dislocările masive. Regimul a început acţiuni de teroare împotriva foştilor moşieri, proprietari de întreprinderi, ofiţeri, împotriva foştilor membri activi ai partidelor politice, clerului şi intelectualilor rămaşi în ţinut după 28 iunie 1940, care au început să fie consideraţi drept duşmani de clasă ai noului regim. Reprimarea acestora nu era întâmplătoare: ei erau purtătorii celor mai democratice tradiţii constituite în Basarabia şi, deci, şi solul cel mai fertil pentru o rezistenţă pe care, bineînţeles, regimul stalinist totalitar nu o putea admite.
În noaptea de 12-13 iunie 1941 cea mai mare parte a persoanelor din categoriile menţionate a fost deportată din RSSM (19 575 persoane, inclusiv 5 033 arestate şi 14 542 deportate) . Acest val este considerat primul de această anvergură. Un al doilea val, a avut loc în noaptea de 5-6 iulie 1949, operaţia de deportare în masă "Iug" (din limba rusă, "Sud"), fiind deosebit de dureroasă. Mii de familii au fost destrămate, vieţile oamenilor neînsemnând nimic pentru autorităţi. În total au fost arestate şi trimise în Siberia 11 606 familii, adică 34 763 persoane, dintre care 9 233 bărbaţi, 13 702 femei, 11 828 copii. Cel de-al treilea val, operaţia de deportare în masă „Sever" (din limba rusă, "Nord") s-a început la ora 4 în dimineaţa zilei de 1 aprilie 1951 şi s-a terminat la ora 20:00 în aceiaşi zi. Conform ordinelor sovietice, au fost ridicate şi îmbarcate în vagoane 723 familii, per total 2 617 oameni (808 bărbaţi, 967 femei, 842 copii).
Subiectul deportării populaţiei din teritoriile româneşti ocupate de sovietici este inepuizabil, avându-se în vedere amploarea cantitativă şi calitativă a acestui fenomen. De aceea, orice contribuţie în acest sens este binevenită, adăugându-se pieselor ce compun un amplu mozaic istoric: Basarabia deportată.
Scopul acestui site, cu denumirea sugestiva WWW.DEPORTARI.MD, este de a aduna cât mai multe mărturii, veritabile, din prima sursă, adunate cu eforturi comune ale tuturor celor pasionaţi de cunoaşterea trecutului lor şi transmiterea către generaţiile în creştere a patrimoniului cultural, parte componentă a căruia este şi memoria colectivă.
Metoda prin care se realizează imortalizarea amintirilor supravieţuitorilor deportărilor sau a copiilor lor este una specifică, folosită de ştiinţa istorică de mai multe decenii, numită ISTORIA ORALA sau VERBALĂ. Înregistrarea audio, video sau în formă scrisă a amintirilor probate prin poze, documente, certificate sau martori oculari, a fost recunoscută ca fiind o metodă ştiinţifică în abordarea istoriei recente a omenirii. În Republica Moldova sunt deja mai multe centre de dezvoltare a acestei metode şi se adună colecţii întregi de mărturii pe anumite subiecte de importanţă istorică.
Aducem mulţumiri tuturor autorilor care au binevoit să posteze aici lucrările lor, fiind conştienţi de semnificaţiile profunde ale subiectului care esenţialmente ţine de domeniul şi interesul public. De asemenea, suntem recunoscători celor care au răspuns la îndemnul nostru, au făcut înregistrări cu deportaţii sau familiile lor şi le-au postat aici, pentru ca toţi să ne edificăm memoria pierdută şi răvăşită de împrejurările nefaste.
Persoanele de contact:
Viorica Olaru-Cemîrtan, doctor în istorie, olaru.viorica@gmail.com
Ghenadie Popescu, artist plastic, ghenadiepopescu@gmail.com
Viorica Olaru-Cemîrtan, doctor în istorie, olaru.viorica@gmail.com
Ghenadie Popescu, artist plastic, ghenadiepopescu@gmail.com