DREPTUL LA REPLICĂ. D-l Ion Varlam este un personaj important: șef de partid politic, candidat independent la președinția României și politolog renumit căruia i-am admirat întotdeauna finețea analizelor politice. Personaj simpatic chiar, dar cam aiurit, cam scandalagiu și care, atunci când nu mai are cu cine să se certe, se ceartă singur. Venind din partea sa, orice atac este un compliment. Dacă nu m-ar fi atacat și pe mine, ca pe mai tot Exilul, așfi început să mă îngrijorez. Ce este mai hazliu este că de multe ori o nimerește și are dreptate în acuzațiile sale, dar aceasta este normal: atunci când îi ataci pe toți, nu se poate să greșești tot timpul.
Acum vreo 30 de ani, la protestele Sandei Stolojan, și fiind un om cu o educație desăvârșită, îi cerea umile și respectuoase scuze în paginile ziarului Lupta. Tot cam pe vremea aceea, mă ,,păștea’’ și pe mine, însă după ce i-am trimis câteva rânduri de indignare, a dres-o spunându-mi că el, fiind și puțin grafolog, și-a dat seama după scris că sunt un om cinstit și deci încetam a mai fi dubios. Acum, se vede că l-a lăsat puțin memoria, deși i-o știam excelentă, și m-a luat iarăși în vizorul său justițiar.
Nu văd cum cineva ar putea pretinde astăzi că a protestat public în comunism, că a fost semnatar la Goma, că a fost condamnat la Canal, că a făcut greva foamei și că Amnesty International a cerut lui Ceaușescu eliberarea sa, dacă aceste lucruri nu ar fi adevărate. Astăzi totul se poate verifica. Paul Goma însuși pomenește de Grupul nostru în Jurnalele sale, presa scrisă a vremii a vuit, Europa liberă ne-a ajutat prin nenumărate emisiuni, Ion Rațiu, fostul om politic, ne-a dedicat un capitol în 1977 în Cartea Memorandumului, și Ion Varlam, mâna lui dreaptă, n-a auzit de mine și de Grupul nostru.
În blogul său începe prin a mă complimenta, cum că așfi un jurnalist talentat, apoi îmi trage o strașnică lovitură de copită, ,,demascându-mă'' că nu am fost niciodată nici disident, nici opozant și nici deținut politic precum pretind. Adică una caldă, una rece. Dacă așfi de rea credință, așputea spune că aceasta este o metodă securistă arhicunoscută. Dar eu nu sunt Ion Varlam. Eu îi recunosc meritele și determinarea de care a dat dovadă în detenție, deși el nu le recunoaște pe ale mele, ba chiar dă cu oiștea-n gard, ca Irimia, neagându-le veridicitatea.
Dar ce altceva îmi reproșează atotștiutorul Varlam? Că înainte de plecarea mea din Ţară am lucrat în hotelărie. Este adevărat. Toți cei din Grupul nostru, care voiam să plecăm din Ţară, ne-am angajat în hotelărie, întrucât, prin natura funcției, puteam avea contact cu străinii. Altfel, în acei ani, era interzis. Și-am încercat să plecăm din Ţară prin intervenția clienților străini cu care ne împrieteneam și pe care îi rugam să ne ajute să plecăm, prin căsătorie sau cu pașapoarte false.
D-l Varlam generalizează puțin cam repede pentru un fin analist politic: toți cei care lucrau în hotelărie erau securiști, se știe! Putem generaliza așa orice: Negoițescu, care a fost semnatar la Goma, era homosexual și fiind santajat de Securitate și-a retras semnătura. Deci, toți homosexualii, fiind șantajabili, erau securiști, las’ că știm noi ! Nu-i așa ? Păi nu-i, și nu cred că d-l Varlam mă va contrazice. Să ne ferim de generalizări precipitate, doar pentru a face senzație.
La simpozionul Paul Goma care a avut loc în Bucuresti pe 15 septembrie a.c., după spusele d-lui Varlam niciunul dintre invitați nu avea statura morală necesară luării cuvântului și singurul calificat a o face ar fi fost doar Domnia sa, însă din păcate nu a fost invitat. Iată deci of-ul domnului Varlam. Oricum, pe Goma nu l-ar fi vorbit de bine, întrucât încă din 1977 l-a considerat dubios.
Atunci când, la zece ani de la așa-zisa Revoluție, am realizat interviul ,,Trădarea Exilului’’ cu Paul Goma, d-l Varlam, care nu-mi împărtășea admirația pentru curajosul scriitor, s-a arătat foarte mirat că în loc să vin la el m-am dus la Goma.
,,Toți’’ invitații, continuă d-l Varlam, ,,sunt produsele învățământului tendențios, tributar gândirii marxiste, până la 1990'', inclusiv deci și d-nii Dan Culcer, Matei Cazacu și Dinu Zamfirescu, pe care, spre deosebire de ceilalți, îi cunoștea totuși personal. Cred că d-l Varlam a pierdut o frumoasă ocazie de a rămâne filosof, tăcând. Si tacuisses, philosophus mansisses.
Am luat intervenția sa resentimentară în glumă, căci cum așputea-o lua în serios? Și-am râs cu poftă, cum nu mai râsesem demult. Ferește-mă Doamne de prieteni, chiar atunci când sunt comici, căci de dușmani mă apăr singur!
« Invitatii Dvs. nu sunt persoane calificate, nici moralmente, nici profesional, pentru a evoca personalitatea lui Goma sau a analiza activitatea sa politică (sunt mai putin categoric în privinta activitătii literare: it’s not my cup of tea). Am să dau un exemplu paroxistic de „nepotrivire în peisaj”: Domnul Negrescu este un jurnalist talentat, dar nu a fost, nici detinut politic, nici opozant, nici disident în România. Până la plecarea din România a fost receptionist la un important hotel din Bucuresti; toată lumea stie ce însemna acest lucru până în 1990. Specialistii si improvizatorii în discursul despre Goma care figurează printre invitatii Dvs. sunt lipsiti de credibilitate în măsura în care sunt produsele învătământului tendentios, tributar gândirii marxiste, până în 1990, si apoi politically correct (si astăzi în vigoare). Ar fi fost corect să invitati si cunoscători ai cazului si problemei Goma din tabăra celor care s’au împotrivit totalitarismului marxist, luptând în Tară si/sau în Lumea Liberă pentru restaurarea democratiei în România (alături de Goma sau de pe pozitii diferite).»
Ion Varlam