DESPRE SITUAȚIA ARHIVEI CENTRALE A PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN
 |
Sursa: Wikipedia |
Mai întâi, pentru a evita orice ambiguitate, să precizăm termenii: de-a lungul acestui text este vorba despre «fondul» (î n sens arhivistic) de documente creat de Comitetul Central al Partidului Comunist Român, pe de o parte, și despre fondurile istorice organizate de Sectorul său de Arhivă privitoare la același partid și la organizațiile anexă, despre așa-numita «Arhivă Istorică», pe de altă parte.
Această Arhivă nu trebuie confundată cu ansamblul arhivelor centrale ale Partidului, care nu se reduc la ea, și nici cu totalitatea fondurilor deținute în prezent de Biroul de Arhive Contemporane al Arhivelor Naționale. Pe scurt, este vorba despre fondurile arhivistice de la CC al PCR*.
1. Revoluția: Momentul Zero
Prima referință «postdecembristă» cu privire la Arhivă apare în chiar ziua de 22 decembrie 1989, la Televiziunea Română, denumită în acele zile «liberă». Teodor Brateș are cuvântul:
Facem apel unitățile ... unităților de pompieri – că anumite elemente criminale au dat foc în anumite locuri, inclusiv în clădirea Comitetului Central, arhivelor – să să îndrepte către aceste locuri, să stingă incendiile în timpu’ cel mai scurt, c-aceste documente să nu poată fi distruse. Aceste documente trebui’ să fie cunoscute de către întregul popor, și pă baza lor să să acționeze împotriva celor care-au fost vinovați de ce s-a-ntâmplat în cei 25 de ani de dictatură[1].
Comunicatul de mai sus reprezintă acoperirea propagandistică a unei acțiuni ce trebuia să se desfășoare netulburată. În ce a constat ea? Când «revoluționarii» intrau pe ușa din față a sediului Comitetului Central al Partidului, Arhiva sa ieșea pe ușa din dos, fiind încărcată în camioanele Armatei și transferată într-o unitate militară de la Pitești (azi Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice din subordinea Serviciului Istoric al Armatei). Prin urmare, nici un dosar din această arhivă nu a fost ars în acele zile, darămite ca ea să fi fost incendiată. Cât despre Popor, cel care, vorba personajului citat, urma să cunoască dosarele și, pornind de la ele, să-i tragă la răspundere pe responsabilii pentru un sfert de secol de dictatură (sic!), sarcina a rămas doar un deziderat.
2. La Armată
 |
Plan de epocă Sursa: Arhivele Militare Române |
Arhiva Centrală a Partidului a ajuns deci în custodia Armatei. Iată cum s-a petrecut această operațiune, în relatarea lui Niculae Spiroiu, fost ministru al Apărării Naționale:
În momentul când am preluat conducerea ministerului, în aprilie 1991, arhivele CC al PCR se aflau la Pitești, în mai multe camere[,] la Depozitul de Arhivă al Armatei din Trivale. Știam că ele au fost transportate acolo imediat după 22 decembrie 1989, în perioada în care la Comitetul Central se aflau încă revoluționarii[,] și unde s-a apreciat că este pericolul ca aceste arhive să se degradeze, să fie înstrăinate, distruse, mă rog, descompletate. Atunci Consiliul Frontului Salvării Naționale a luat măsura ca ele să fie scoase de acolo și transporta[t]e la Armată, la Ministerul Apărării, deoarece în mod normal ele ar fi trebuit să ajungă la Arhivele Statului, fiind parte din Arhivele Statului. Numai că Arhivele Statului la vremea respectivă aparțineau de Ministerul de Interne, deci de Securitate, care pe undeva nu mai era funcțională în perioada aceea. Nefiind funcțională[,] s-a dat ordin ministerului Apărării Naționale să le preia și să le transporte[2].
Prin urmare, după cum era de presupus, decizia de a transfera Arhiva a fost luată la cel mai înalt nivel al noii puteri politice de atunci, conducerea Frontului Salvării Naționale (în fapt: Ion Iliescu și grupul din jurul său).
Mai întâi, vom spune că motivația transferului este cu totul diferită de comunicatul citit la TVR, care, verosimil, a fost efectul solicitării noii puteri. Apoi, că Arhiva Partidului a fost preluată nu după 22 decembrie 1989, ci începând chiar cu acea dată. Revoluția fiind în desfășurare, noii patronii au avut prima grijă ca ea să fie scoasă de sub furia justițiară a Poporului. A fost primul timp. Iată ce s-a întâmplat în continuare:
Ce pot să vă spun este că în perioada în care am fost eu ministru, până în 1994, încă nu se luase o decizie privind cine să preia această arhivă. Am auzit, și subliniez – am auzit, nu am date, că ar fi fost o decizie a Parlamentului, a Președenției [sic!], a unui guvern, nu știu care guvern, probabil pe timpul CDR-ului, sau poate înainte de a fi guvernarea CDR, când s-a dispus ca această arhivă să fie predată pe niște compartimente. Adică o parte din arhiva asta care ține de relații externe, dacă nu mă înșel, să fie dată la ministerul de Externe, dar sunt supoziții, alta să fie dată la Arhivele Statului. Deci înțeleg că s-a dispus ca această arhivă să fie predată în funcție de tematica documentelor[3].
Era și o parte militară, pentru că exista secția pentru probleme militare, de justiție, apărare a Comitetului Central. Unele din aceste documente chiar priveau relațiile militare: Tratatul de la Varșovia, așa-zisul Comitet Politic Consultativ al statelor membre a Tratatului de la Varșovia, deci exista și o componentă cu caracter militar care ar fi putut intra în arhivele militare[4].
Mai întâi, ar fi de semnalat ocontradicție a asertorului, căci, pe de o parte, el spune: „Ele [dosarele n. n.] au fost luate în condiții specifice revoluției, deci încărcate cu grijă în camioane, cu prelată, cu protecție, nu s-a pierdut nici un document din câte știu, din câte mi s-a raportat când am devenit ministru.“ Iar pe de altă parte, susține că: „Unele dosare fuseseră distruse, descompletate, în procesul acela care spuneam eu, în situația aceea de revoluție.“ Conform logicii binare este ori laie, ori bălaie, ceea ce pune o problemă de credibilitate a sursei.
Apoi, ar fi de indicat o chestiune de cronologie: primul transfer de documente din Arhiva Centrală a Partidului, de la Armată către Arhivele Naționale, a avut loc nu în 1995, ci în 1993, deci exact în timpul mandatului memorialistului nostru, și în total au fost patru (vezi Anexa). Ceea ce ne obligă la două concluzii:
1) la data respectivă (1993) decizia privind destinul Arhivei fusese luată;
2) tot ceea ce relatează fostul ministru este de scos din sfera ipotezei și trecut într-o zonă a certitudinilor, dat fiind că vorbește dintr-o experiență pe care, deși o neagă, o cunoaște cu precizie.
Cert, decizia de a „sparge“Arhiva a fost anterioară mandatului lui Spiroiu, fiind luată în perioada 1990–1992, cel mai probabil, în 1990.
Care a fost modul de operare? Mai întâi, Armata a reținut o parte din Secția pentru Probleme Militare, de Justiție și Securitate a Fondului CC al PCR. Apoi, Ministerul de Externe a preluat o altă parte din Secția Relații Externe. Și, în fine, Regia Autonomă «Administrația Protocolului de Stat» (RA–APPS) a preluat un important calup din Gospodăria de Partid (cea privind averea Partidului – PCR şi UTC). Acestea sunt singurele zone identificabile cu certitudine în care fondurile de arhivă au fost destructurate, dar este posibil ca și alte părți ale Arhivei să fi suferit la fel de mult, așa cum sugerează fostul ministru.
Această Arhivă avea, în bună măsură, instrumente de evidență (inventare): ca dovadă, ele există și azi la sediul din Militari, care găzduiește ceea ce a mai rămas din aceste fonduri documentare, dar ele sunt inutilizabile, la fel cum există și microfilmele făcute după o bună parte din documente chiar de către Arhiva Partidului, începând de la sfârşitul anilor 1960, când a debutat un travaliu arhivistic notabil.
Din Arhiva gestionată de Armată nu s-au «scurs» documente în presă, însă unele au fost publicate în culegeri ori au fost folosite în studii de către „dulăii istoriei“. Parte dintre aceştia primeau aprobări pentru a se deplasa la unitatea militară de la Pitești, iar ulterior la sediul din Militari al Arhivelor Naționale a fost deschisă chiar o sală de studiu paralelă (a se citi: ilegală) pentru a-i deservi. Situația s-a repetat și în cazul altei arhive centrale a Partidului, cea a ISISP (Institutul de Studii Istorice și Social Politice al Partidului), care, după ce și-a încetat oficial activitatea, în 1990, şi a fost preluată de Academia Română, a procedat în aceeași manieră selectivă. Astfel, pentru privilighenția istoriei a fost deschisă o cămăruță înfostul sediu al CC, unde i se livra documente pentru a fi cercetate cu prioritate. Acolo se numea «la Neacșu», după numele celui care deservea cooperativa respectivă (Gheorghe Neacșu, fost istoric la ISISP).
Ce au prelucrat la Pitești angajații Armatei din destructurata Arhivă a Partidului? Secția pentru Probleme de Apărare, un număr de documente de la Secția Relații Externe, Cabinetele «1» (Nicolae Ceaușescu), «2» (Elena Ceaușescu), Ion Dincă și Naș Leon, care au fost predate cu inventare. În același timp, un arhivist al Direcției Județene Argeş a Arhivelor Naționale, Gheorghe Șovar, a fost primit în unitate și a continuat prelucrarea documentelor de la Arhiva Istorică.
Nu știm în ce condiții s-au petrecut toate aceste operațiuni, care nu au fost consemnate în dosarele fondurilor. Pentru nimeni Arhiva Istorică nu a reprezentat însă un obiectiv, prin urmare este de presupus că ea a suferit, comparativ cu restul fondurilor, cele mai puține agresiuni.
3. La Arhivele Naționale
 |
© Mircea Stănescu 2015 |
Primele documente din Arhiva CC al PCR, de la Secția Gospodăria de Partid, care reprezentau 140 de metri liniari (m.l.), au fost transferate de la MLPTAT – Departamentul pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului, la Arhivele Naționale – Arhivele Economice, în decembrie 1991 (vezi Anexa).
Anterior, în octombrie același an, Agenția Națională pentru Privatizare a trimis și ea o listă cu genurile de documente din aceeași Secție Gospodăria de Partid, pe care le deținea, în cantitate de 80 m.l. Agenția, care a preluat și sediul Gospodăriei Partidului, avea în subsol documente de care dorea să scape pentru a face loc noii sale arhive, motiv pentru care cerea Arhivelor Naționale (Arhivele Economice) acordul în vederea «selecționării» lor[5].
În fine, pentru a nu ne pierde în această «numărătoare a steagurilor», din tot ceea ce a fost preluat și, eventual, «selecționat» în anul 2010, 125 de m.l. au fost transferați de la Arhivele Economice la Arhivele Contemporane, pentru a fi reintegrați Arhivei Partidului[6].
În 1992, la Arhivele Naționale a fost constituită o structură care să preia fondurile documentare ale organizațiilor centrale ale Partidului Comunist. Desprins din Serviciul de Arhive Administrative și Culturale, Biroul de Arhive Contemporane a fost condus, în perioada 1992–1997, de către Veronica Iliescu (cumnata primului președinte al Republicii de după decembrie 1989, Ion Iliescu), apoi de către Camelia Moraru (1997–2008)[7].
Ce a rămas din destructurarea Arhivei Centrale a Partidului a fost transferat la Arhivele Naționale. Dar, dat fiind că atât operațiunea de epurare, cât și cea de preluare erau laborioase, ele s-au petrecut în etape. Primele preluări au avut locîn 1993 (fonduri din Arhiva Istorică ce nu puneau probleme de triere), iar ultima în 2008 (fișele martor ale carnetelor membrilor PCR de la ultima preschimbare din 1980). Tot ceea ce a fost transferat de la Armată la Arhivele Naționale a avut loc într-o relativă ordine, cu procese verbale, inventare ale fondurilor sau liste-inventar, iar nu vrac, așa cum s-a spus în mod repetat. Responsabilii Arhivelor Naționale din perioada 1992–2008 nu au folosit inventarele de la Arhiva Partidului pentru regăsirea documentelor / dosarelor, și nici microfilmele pentru că știau că fondurile fuseseră destructurate. Prin urmare, versiunea oficială a fost că fondurile au fost preluate fără instrumente de evidență, de multe ori amestecate, în stare vrac. Cert este însă că la Biroul de Arhive Contemporane se regăsesc atât inventare ale fondurilor – cele de la Arhiva Istorică și CC al PCR (parțial) –, cât și microfilme, care, la o simplă confruntare, arată intervențiile masive și brutale atât asupra structurii arhivei, cât și a dosarelor, a pieselor (u.a.).
Prin urmare, documentele au fost reinventariate la Arhivele Naționale. Când, începând din 1996, inventarele au fost date la Sala de Studiu, în notele introductive s-a spus, invariabil, că documentele au fost preluate începând din 1995, ceea ce, după cum am relatat deja, este fals, situațiile fiind diferite.
La Biroul de Arhive Contemporane a fost făcut un plan metodic de prelucrare arhivistică ce a vizat «fondarea»și «ordonarea» pe probleme a documentelor de la principalul fond, CC al PCR. Dată fiind situația descrisă, era tot ceea ce se mai putea face. Răul fusese făcut, căci odată destructurate, fondurile nu mai puteau fi reconstituite. Și totuși, s-a mers mai departe, în tentativa de a ambala arhivistic o suită de operațiuni care mai aveau prea puțin de-a face cu arhivistica. Astfel, a fost realizată chiar o schemă de ordonare, cu rolul de a reface o structură sui generis a CC, pornind de la secțiile operative, denumite: «Cancelarie», «Relații Externe», «Economică», «Agrară», «Gospodărie», «Propagandă și Agitație», «Administrativ–Politică», «Organizatorică» și «Cadre». Pe scurt: la Fondul CC al PCR, așa cum se prezintă el astăzi la Arhivele Naționale, nu avem o ordonare «structurală», ci o ordonare «pe probleme», cu criteriul subsecvent cronologic, adică ceva ce în arhivistică nu există.
Pentru comparație, creatorul a procedat într-un mod inteligent, practic. Pentru perioada 1921–1944, el a făcut o ordonare cronologică simplă. Pentru perioada ulterioară, a realizat o ordonare «cronologic-structurală», conform următoarei scheme:
1) Congresul PCR;
2) Comitetul Central al PCR;
3) Biroul Politic al CC al PCR;
4) Secretariatul CC al PCR;
5) Aparatul CC al PCR pe direcții, secții, comisii etc.[8]
Astfel, el a procedat într-un mod rațional, suplu și direct inteligibil.
Prin urmare, dacă s-ar fi procedat corect arhivistic, acest fond ar fi trebuit reinventariat pornind de la schema de origine, conform criteriului «cronologic-structural», atunci când era posibil, iar în rest, conform criteriului «cronologic pe probleme».
Rezultatul de la Arhivele Contemporane este deci nu doar foarte departe de ceea ce a gândit Creatorul, ci și de realitatea Arhivei care i-a fost transferată, căci nu doar structura ei a fost distrusă, ci și interrelațiile dintre substructurile ori dintre diversele serii / grupări de documente. Mai mult, această distrugere nu s-a limitat la «fond» și «parte structurală» (serie), ci a mers până la nivel de «unitate arhivistică» (dosar).
Prima conducere a BAC (Iliescu) avea idee nu doar despre ce se întâmplase cu Fondul CC al PCR, ci și despre ceea ce făcuse ea însăşi în timpul prelucrării, prin urmare nu a numit Cancelaria secție[9]. Din contră, ce-a de-a doua conducere (Moraru) a livrat această operațiune drept «ordonare structurală» (pe secții), ceea ce din punct de vedere arhivistic este o înșelătorie.
Conducerile ulterioare ale BAC s-au străduit să atenueze această jalnică situație printr-o ordonare atentă a documentelor, însă, după cum am văzut, aceasta nu mai corespunde nici cu intenția creatorului, nici cu structura sa originară şi nici măcar cu realitatea Arhivei aşa cum a fost ea preluată.
Prin urmare, la Fondul CC al PCR nu avem nici «ordonare structurală» (ci una «pe probleme»), și nici serii / grupări originare de documente (ci grupări artificiale).
Vom spune apoi că diversele mutări pe care Arhiva le-a suferit în timp – de la CC al PCR la Armată, apoi de la Armată la Arhivele Naționale și, în fine, între serviciile și depozitele Arhivelor Naționale – reprezintă ele însele o agresiune asupra fondurilor arhivistice, și nu doar fizică, ci mai ales intelectuală, atunci când sunt făcute haotic, aşa cum s-a petrecut în numeroase cazuri.
În fine, maniera de prelucrare arhivistică de la Arhivele Naționale, în special din perioada 1997–2008, în loc să atenueze starea de fapt, a contribuit la agravarea ei. Şi vom da aici doar două exemple de la Fondul CC al PCR: cel al creării aşa-numitelor «dosare-anexă» (fişele de cadre anexate stenogramelor Biroului Politic şi Secretariatului Partidului de la «Cancelarie» au fost detaşate şi constituite în unități arhivistice distincte) şi cel al împărțirii «Relațiilor Externe»în două părți, corespunzătoare celor două perioade istorice: Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945–1964) și Nicolae Ceauşescu (1965–1989). Destructurarea dosarelor şi constituirea altor dosare şi substructuri parazite ale fondului au fost justificate prin criterii paraarhivistice precum protejarea datelor cu caracter personal, în primul caz, şi prin asigurarea accesului la documente în limita termenului de prescripție (de 30 de ani), în cel de-al doilea caz[10].
4. Concluzie
Arhiva, așa cum se prezintă acum, nu mai este, după cum spun arhiviștii, «o mărturie fiabilă asupra trecutului», căci în urma destructurării petrecute la Armată, maniera de prelucrare arhivistică nu a asigurat documentelor o descriere credibilă, autentică, inteligibilă și accesibilă, astfel că ea a devenit o urmă a acestui trecut dacă nu imposibil, atunci foarte greu de reconstituit.
ANEXĂ
Preluările Arhivelor Naționale
Nr. crt. | Data preluării | Fondul | Partea Structurală / Seria | Anii extremi | Cantitatea (u.a./m.l./ pachet) |
1 | 1991 12.16 | CC al PCR (fără inventare) | Gospodăria de Partid | 1944–1983 | 140 m.l. |
2 | 1993 02.12 | Arhiva Istorică 4 fonduri (cu inventare) | – | 1940–1952 | 469 u.a. |
3 | 1993 02.22 | Arhiva Istorică 13 fonduri (cu inventare) | – | 1914–1961 | 1.144 u.a. |
4 | 1993 02.22 | Arhiva Istorică 17 fonduri (cu inventare) | – | 1914–1946 | 748 u.a. |
5 | 1993 07.30 | Arhiva Istorică 149 fonduri (cu inventare) | – | 1886–1965 | 11.851 u.a. |
6 | 1995 04.04 | CC al PCR (cu inventare) | – | 1921–1970 | 10.309 u.a. |
CC al UTC (cu inventare) | – | 1922–1983 | 1.969 u.a. | ||
– 36 de fonduri Arhiva Istorică (cu inventare) | – | 1773–1980 | 79.176 u.a. | ||
7 | 1995 11.17 | CC al PCR (fără inventare) | Hotărâri de partid | 1949-1989 | 1274 u.a./187 pachete |
Hotărâri comune | 1950-1966 | 86 u.a. | |||
Secția Cadre – Dosare de cadre | – | 71,5 m.l. | |||
Secția Cadre – Situații şi corespondență | 1940–1965 | 212 u.a. | |||
Corespondență cu diferite țări | 1970–1989 | 142 u.a. | |||
Consfătuiri internaționale | 1948–1989 | 83 u.a. | |||
Vizite în țară | 1956–1989 | 173 u.a. | |||
Vizite în alte țări | 1956–1989 | 186 u.a. | |||
Materiale documentare | 1939–1945 | 10.824 u.a. | |||
Cancelaria | 1943–1967 | 63 u.a. | |||
Protocol Şedințe Plenare | 1945–1965 | 99 u.a. | |||
Protocol Secretariat | 1945–1965 | 411 u.a. | |||
Stenograme Biroul Politic al CPEx | 1945–1965 | 597 u.a. | |||
Note convorbiri | 1965–1980 | 434 u.a. | |||
Documente alegeri | 1945–1989 | 51 u.a. | |||
Protocol Biroul Politic | 1945–1965 | 607 u.a. | |||
CC al PCR şi Consiliul de Stat – Serviciul de coordonare, contabilitate şi protocol (fără inventare) | Probleme economice şi cu privire la împărțirea administrativ-teritorială a țării. Aprobări pentru căsătorii cu străini | 1940–1989 | 298,5 m.l. | ||
Palatul Primăverii (fără inventare) | – | 1946–1989 | 155 u.a. | ||
CN al FUS (fără inventare) | – | 1968–1980 | 151 u.a. | ||
8 | 1997 02.26 | CC al PCR (cu liste-inventar) | Materiale | 1966–1989 | 9.144 u.a. |
Cabinet Lina Ciobanu | 1965–1989 | 573 u.a. | |||
Secția Cadre | 1968–1989 și alfabetic | 2.849 u.a. | |||
Protoc[oale]. Bir[ou]. Politic | 1966–1989 | 830 u.a. | |||
Stenograme Convor[biri]. N. Ceaușescu | 1965–1989 | 3.108 u.a. | |||
Cancelarie | 1968–1990 | 3.139 u.a. | |||
Protocol Prezidiul Permanent | 1965–1989 | 873 u.a. | |||
Documente Personalități | 1944–1972 | 61 u.a. | |||
Documente Cabinet | 1946–1970 | 682 u.a. | |||
Cabinet Silviu Curticeanu | 1967-1989 | 344 u.a. | |||
Protocol Secretariat | 1966–1989 | 452 u.a. | |||
Protocol Şedințe Plenare CPEx | 1966–1989 | 380 u.a. | |||
Stenograme Biroul Politic al CPEx | 1957–1989 | 1301 u.a. | |||
9 | 1997 05.21 | CC al PCR (fără inventare) | – | – | 93 m.l. |
10 | 1999 01.28 | CC al PCR (fără inventare) | Albume foto | – | 747 u.a. |
11 | 1999 03.09 | Comisia Guvernamentală pentru Recuperarea Fondurilor Deturnate din Patrimoniul Statului (cu listă-inventar) | – | 1966–1989 | 336 u.a/4 m.l./24 cutii |
12 | 2006 05.25 | CC al PCR (cu inventare) | Cabinetul 1 | 1975–1989 | 79 u.a. |
Cabinetul 2 | 1984–1989 | 180 u.a. | |||
Cabinetul Ion Dincă | 1980–1989 | 6 u.a. | |||
Cabinetul Naş Leon | 1962–1989 | 116 u.a. | |||
Secția Relații Externe | 1967–1989 | 22 u.a. | |||
Secția pentru Probleme de Apărare | 1975–1989 | 12 u.a. | |||
13 | 2008 | CC al PCR (fără inventare) | Fişe-martor ale carnetelor de partid | 1980 | cca 4 mil. u.a. |
NOTE
* Mulțumim colegelor Ioana Mihai şi Bianca–Betris Pârvulescu pentru că au citit acest text şi ne-au comunicat observațiile lor.
[2] Cf. interviul realizat de „Jurnalul Național“ intitulat Dej și Ceaușescu coafați de Armată, mai-iunie 2005, la adresa:http://ilariontiu.ro/?p=666. Spiroiu a fost ministru al Apărării în perioada 30 aprilie1991– 6 martie1994.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] Dosarul Fondului CC al PCR, Adresă a Arhivei Generale a Agenției Naționale pentru Privatizare către Direcția Generală a Arhivelor Statului, 2/10/1991, 14 p.
[6] Dosarul Fondului CC al PCR, Proces-verbal de predare-primire între Biroul de Arhive Economice și Biroul de Arhive Contemporane, 15/11/2010, 1 f.
[8] Dosarul Fondului CC al PCR, Plan metodic pentru prelucrarea, ordonarea şi inventarierea fondului Comitetul Central al PCR, 14.01.1971, 6 f.
[9] Sugestiv, Cancelaria CC apare și acum pe inventarele din acea perioadă nu ca «Secția Cancelarie», ci simplu: «Cancelarie».
[10] Pentru relatarea acestor chestiuni, a se vedea prefețele următoarelor inventare: http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/Inventar-Anexe-Organizatorica.pdf, http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/Radu/inventare%20grigo/unite%20externe%20alfabetic%20dej.pdfşi http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/Radu/inventare%20grigo/unite%20externe%20alfabetic%20ceausescu.PDF.
București, 23 noiembrie 2015.