Pentru cei care nu știu, în ultimii 10 ani Turcia a acumulat constant mase enorme de refugiați (circa 10 milioane !) în tabere amplasate la periferia marilor orașe turcești, în zonele de graniță.

Constant, Turcia a solicitat ajutor umanitar pentru acești oameni, iar Europa le-a dat cu flit turcilor, spălându-se pe mâini de problemele pe care le-a creat acestor oameni, refuzând orice ajutor pentru aceștia.

Așa că în urmă cu doi ani, Turcia a deschis granițele, iar pentru că Germania e plină de turci duși la muncă acolo de peste două generații, au existat destui cărăuși turci care să îndrume puhoaiele de “refugiați”.

Acum să ne înțelegem de ce am pus între ghilimele cuvântul refugiat.

Conform definiției oferite de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), este persoana care se află în pericol în țara de origine, datorită unuia dintre motivele de persecuție prevăzute în Convenția Drepturilor Omului din 1951.

În legislația pentru refugiați se face o distincție clară între refugiații care, dacă s-ar întoarce în țara de origine, ar fi supuși unui regim/tratament care să le pună în pericol viața, integritatea fizică sau libertatea, și migranții economici, definiți ca o categorie de persoane care fug de sărăcie, căutând o viață mai bună în alte țări.

De aceea, în mod obișnuit, cererile de azil se analizează din perspectiva pericolului la care sunt supuse persoanele în țara de origine (tortură, închisoare, rele tratamente de ordin politic), criteriile economice ne-fiind recunoscute pentru acordarea statutului de azilant.

Personal, m-am ocupat de refugiați în România din anul 2001, când am înființat Asociația pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor și Refugiaților (APADAR).

România nu se află pe harta preferințelor migranților economici, căci aceștia țintesc cu precădere țările din vestul Europei, cu un nivel de trai ridicat, unde respectivii, mai ales cei cu mulți copii, pot duce un trai confortabil fără să muncească, trăind din ajutoarele oferite de sistemul de asigurări sociale.

În România au ajuns însă adevărații refugiați, cei cu probleme reale în țările de origine, în general opozanți politici ai unor regimuri dictatoriale sau pur și simplu oameni aflați în conflict cu puterea din anumite țări, considerate nedemocratice.

Acești refugiați sunt puțini la număr, iar majoritatea fie se integrează în societatea românească, fie pleacă mai departe spre alte țări europene.

De aceea, eu consider că nu există un pericol real în viitorul apropiat al unei “invazii” de refugiați.

Desigur, trebuie luate în calcul planurile pe care marile puteri (în special Turcia și Germania) și le fac peste capul și voința României.

Din ceea ce se aude în zona serviciilor de informații, se pare că Germania a încheiat un acord secret cu Turcia privind relocarea pe termen lung a refugiaților Turciei într-o țară aflată la periferia Uniunii Europene, mai exact România.

În ultimii ani, se observă o prezență tot mai amplă a Turciei în mass media românească, în special pe zona de seriale tv de limbă turcă, menite să creeze o “deschidere” a populației către limba și cultura turcă.

În timp, se urmărește ca românii să devină mai permisivi și mai deschiși față de zona turcă, iar acest lucru să permită transferul unui mare număr de refugiați în România. Tocmai de aceea se și dorește construirea marii moschei din București, care la acest moment nu are nici o justificare rațională (nu există o comunitate islamică mare la nivelul Capitalei), dar care pentru viitor ar putea justifica aducerea a câteva milioane de migranți economici musulmani, cărora Europa (în special Germania) să le plătească serviciile sociale aici, în România.

Politicienii români și-au dat acordul tacit la acest plan de relocare masivă a migranților aflați în prezent pe teritoriul Turciei, iar legea votată în Parlamentul României în decembrie 2015, prin care autoritățile române au primit dreptul de a deschide puncte de frontieră speciale pentru transportarea refugiaților, dovedește faptul că această mișcare se va face cu acordul politicienilor români, pe ascuns, departe de ochii opiniei publice.

Acest gen de înțelegeri nu este nou. În 2002, guvernul Năstase semna un Memorandum secret cu guvernul German, prin care se angaja să primească apatrizi (foști cetățeni români) în special țigani, pe care Germania îi expulza de pe teritoriul ei.

În acest scop, Germania se angajase să construiască în zona zero (de tranzit, așa-numitul no-man`s land) o pușcărie destinată acestor persoane fără cetățenie.

Conform dreptului internațional, respectivii ne-mai-fiind cetățeni români, nu mai aveau de ce să fie aduși în România, toată afacerea constituind un abuz de drept.

Nemții au plătit sume mari de bani Guvernului Năstase, pentru fiecare apatrid expulzat în România, fiind de notorietate la acel moment cazurile familiei Mogoș și Mihai Ion (cu tentative de sinucidere și chiar sinucideri în pușcăria din aeroport).

Nu mai vorbim despre înțelegerile cu americanii și închisorile secrete de pe teritoriul României, folosite de CIA, poveste despre care nimeni nu a mai spus nimic.

Tocmai de aceea, trebuie să ne opunem planurilor de construire a moscheei din București, căci ridicarea moscheii nu constituie decât primul pas dintr-un plan bine pus la punct, pe termen lung, de transplantare în România, a unei mari comunități musulmane formate din refugiați și migranți economici proveniți din milioanele de oameni ce trăiesc în tabere de refugiați în Turcia.

De aceea, în România nu vom avea în următorii 10 ani atentate islamice, căci interesul Turciei este de a-și plasa povara celor 10 milioane de refugiați, în brațele Europei. De 3 milioane a scăpat deja, în ultimii doi ani. Mai sunt 7 milioane, plus cei ce încă vin din întreaga Africă sfâșiată de conflictele armate întreținute de consorțiile europene ce jefuiesc sistematic Africa, mai nou la concurență cu China.