A făcut multă vîlvă Apelul semnat de 84 de academicieni și intitulat „Așa să ne judece viitorul!“. În contextul în care mai multe universități, prin forurile de conducere (Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai, SNSPA) s-au arătat de partea protestatarilor și împotriva măsurilor luate fără consultare democratică și parlamentară, în măsura în care mai mulți semnatari și-au retras semnăturile (Mircea Dumitru, Wilhelm Dancă, Mariana Nicolesco), Apelul a părut cumva că dorește să evite comentarea evenimentelor din ultimele săptămîni. Profesorul Mircea Martin, cunoscut ca o personalitate rațională și echilibrată, a semnat acest Apel.

Domnule profesor Mircea Martin, vă întreb direct: de ce, după ce ați publicat chiar în Observator cultural eseul intitulat „Pentru o reconstrucție identitară“, ați semnat recentul Apel academic care nu prea seamănă cu textul dumneavoastră?
L-am semnat pentru că sintetizeză o stare de fapt care este cît se poate de gravă. Dincolo, mai bine zis dincoace, de amenințările de ordin geo-politic, au avut loc în interior fapte de o gravitate extremă, care afectează integritatea și securitatea acestei țări: vînzarea iresponsabilă a terenurilor agricole și a pădurilor, defrișări ilegale masive (care continuă!), vînzarea resurselor naturale, retrocedări ilegale nenumărate, toate acestea sub privirile – interesate să fie îngăduitoare – ale autorităților de toate felurile.
S-a pus întrebarea: de ce n-a reacționat Academia pînă acum? Academia a reacționat – și nu numai în cazul Roșia Montana. Dar nu Academia trebuia să reacționeze în primul rînd, ci Parlamentul României, președinții României și guvernele României: nu numai că n-au reac­ționat, dar au încurajat prin legi permisive și dispoziții speciale această enormă spoliere. Spre a nu mai vorbi despre corupția endemică a agenților și a funcționarilor publici – de la pădurari și polițiști pînă la judecători, consilieri și miniștri.
Reiau întrebarea, domnule profesor: de ce ați semnat acest Apel al academicienilor? Există ceva, în textul Apelului, care să vă fi făcut să vă disociați?
Domnule Șimonca, dacă aș fi scris eu acest Apel, l-aș fi formulat în alt fel, aș fi pus alte accente, aș fi scos anumite pasaje din text și aș fi adăugat altele. Ce cred eu personal în problema identității naționale am spus în articolul pe care l-ați publicat în Observator cultural. Dar cînd ești pus în fața unui apel, nu te-apuci să schimbi sensuri și să faci îndreptări retorice și stilistice, pentru că, dacă fiecare semnatar le-ar face, acesta nu s-ar mai coagula în veci. Am această experiență, am semnat în anii ’90 foarte multe apeluri și proteste. Am decis, de vreo 10-15 ani, să nu mai semnez astfel de texte… Pe a­cesta l-am sem­nat pentru că am fost realmente impresionat de faptul că el a fost conceput și semnat cu precădere de savanți, de matematicieni, fizicieni, biologi, medici, de oameni întru totul respectabili, puțin cunoscuți în România (de vreme ce nu apar la televizor!), dar cu o reputație bine stabilită în cercurile de specialiști din Occident; îi credeam detașați, preocupați exclusiv de cercetările și lucrările proprii, și, iată, au luat această inițiativă…
De ce, domnule profesor, ați semnat acest Apel care nu discută nimic despre protestele din țară, care pare scris departe de frămîntările zilei?
Da, aici e o problemă. Din cîte mi s-a spus, Apelul a fost conceput mai demult, dar, între timp, s-a declanșat un conflict social ce devenea tot mai acut. Am comunicat oral și în scris inițiatorilor Apelului că nu sînt de acord cu publicarea lui în acest moment tensionat, fără ca respectivul text să se refere și la ceea ce se întîmplă în stradă. Am atras atenția asupra riscului de a fi considerați niște autiști sociali dacă ignorăm acest fenomen. N-am fost ascultat, din păcate.
Am crezut și cred în continuare că un semn de simpatie ar fi trebuit trimis acelor tineri cu simț civic și bu­nă-credință din Piața Victoriei și din alte piețe, cu atît mai mult cu cît Apelul subliniază faptul că ei înșiși sînt dezmoșteniți prin iresponsabilitatea (de regulă meschin-interesa­tă) a unor factori politici de la toate nivelurile Statului. Corupția, marea corupție este aici, mai ales aici, și, în ce mă privește, mă aștept ca protestul să se extindă asupra acestei corupții de stat în care sînt implicate toate partidele politice și, din nenorocire, multe instituții de maximă importanță. Nu pentru a scoate PSD-ul din țintă, ci pentru a ținti răul în integralitatea lui și a provoca o reformă reală a întregii clase politice, ca o premisă indispensabilă pentru consolidarea statului de drept. Mi s-ar părea extrem de util pentru însuși viitorul acestor tineri ca ei să utilizeze această extraordinară solidaritate spre a cere depolitizarea reală a instituțiilor Statului și promovarea în funcții pe criterii de competență profesională – nu de servilism sau/și clientelism.
Apelul academicienilor nu a fost conceput ca o reacție la ce se întîmplă în aceste zile. El este o reacție la ceea ce s-a întîmplat și continuă să se întîmple în România de ani de zile, de decenii… Eroarea de a-l fi publicat acum, fără o actualizare necesară, favorizează numeroase interpretări distorsionante, unele de-a dreptul aberante.
Consider, totuși, că o minimă bună-credință ar trebui să funcționeze pe deasupra opiniilor și agendelor diferite. Este în regulă să acceptăm înstrăinarea pămîntului arabil al țării fără nici o condiție protectoare – cum nu se întîmplă nicăieri în Europa? Li se pare normal adepților locali ai globalismului faptul că voluntarii Green Peace sînt mai preocupați de soarta pădurilor din România decît autoritățile românești? Înțeleg că pe unii nu-i deranjează și nu-i îngrijorează marele jaf transpartinic al acestei țări; în schimb, îi deranjează și chiar îi îngrijorează modul în care el e descris în apel, utilizarea unor cuvinte precum „suveranitate“, „unitate națională“, cuvinte care, de vreme ce au mai fost folosite (de știm noi cine), ar trebui scoase din dicționarele limbii române.
Ce se mai poate spune despre caricaturizarea acestui Apel și așezarea lui sub semnul lui Caragiale, mai exact, al unor personaje caragialiene? Vasăzică inițiatorii și semnatarii acestui Apel ar fi niște Cațavenci invocînd, nu-i așa, „țărișoara“, în căutare de voturi și de avantaje! Ne dăm, oare, seama – fie și post-festum – de enormitatea și inanitatea acestei analogii sau ne satisface deplin tristul ei umor?