Gheorghiță Geană este profesor la facultățile de sociologie și filosofie ale Universității din București și cercetător ştiinţific la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române. Stiripentruviata.ro i-a pus câteva întrebări legate de subiectul cel mai dezbătut al momentului: definiția familiei și legătura acesteia cu înțelegerea comportamentului sexual uman.
Rep.: Domnule profesor, există societăţi care au girat vreodată la nivel de politici sociale homosexualitatea? Sau doar au tolerat-o la nivel neoficial? Şi care au fost consecinţele?
Gheorghiță Geană: Mai întâi, chiar dacă vom zăbovi ceva mai mult, să clarificăm lucrurile în plan principial.
Din când în când, energiile contradictorii ale fiinţei umane sociale se trezesc angajate (tocmai pe seama socialităţii) în nişte confruntări teribile. Să ne gândim la paradoxele logice (cu o amplitudine istorică din antichitate până în secolul al douăzecilea), la „cearta universaliilor” (în care s-au implicat strălucite minţi ale evului mediu), la vechea dispută dintre „antici şi moderni” (care a agitat critica franceză în urmă cu trei secole), sau la mai recenta dihotomie civilizaţie vs. cultură (sfârşit de secol XIX / primele trei decenii ale secolului XX). Nici una dintre aceste controverse nu a atins însă gravitatea aceleia dintre homosexualitate şi heterosexualitate. De ce? Fiindcă această problemă nu se reduce la o dispută speculativă; ea afectează în mod concret însăşi condiţia umană.
Problema nu e aşa de nouă, dar în societatea românească din ultimii ani ea a fost împinsă spre acuitate din pricina unui moment de comoditate în redactarea Constituţiei post-1989. Să reamintim: din codul juridic de specialitate, rezultă că familia este bazată pe legătura de căsătorie dintre un bărbat şi o femeie. Autorii Constituţiei, însă, au luat-o pe scurtătură şi-au scris – in celeritate calami– că familia este legătura dintre „cei doi soţi”. Personal, nu cred că la mijloc s-a strecurat vreo intenţie perfidă; formularea suferă de o imprecizie cauzată mai degrabă de ignorarea consecinţelor posibile, într-un moment de eclipsă a raţiunii.
Să judecăm acum în profunzime. Viaţa este un flux debordant de substanţă şi spirit, cristalizat în diverse forme, mai simple ori mai complexe. Ea, viaţa, are însă un mare inamic, iar acesta este timpul. Singurul mod al vieţii de a lupta cu timpul, de a se sustrage eroziunii acestuia, este multiplicarea, reproducerea. Orice formă de viaţă, la orice nivel de complexitate – plantă, animal, om – deţine această şansă şi această forţă. Dacă-i aşa (şi nu poate fi altfel!), rezultă că homosexualitatea îl plasează pe individul aderent în afara esenţei vieţii; nu doar în afara esenţei umane, ci în afara esenţei vieţii!…
În măsura în care această ipostază are o determinare biologică, ea reprezintă o suferință şi trebuie protejată ca atare în mediul social; simplu spus, unui individ din această categorie i se cuvin toate drepturile de membru al societăţii, inclusiv recunoaşterea meritelor. Totuşi, respectul nu poate fi asumat de societate până într-acolo încât să conducă la estomparea regulilor de normalitate. Un ins nu poate da o normă pentru care el nu are disponibilitate. Referitor la blocarea natalităţii, nu o dată s-a invocat proporţia mică de homosexuali (ceea ce nu ar afecta volumul demografic al comunităţii în ansamblu). Ce-ar fi însă să recurgem la o metodă matematică de rezolvare a unei pobleme? Am în vedere metoda denumită „reducerea la absurd” (este, de exemplu, metoda consacrată de a demonstra că suma unghiurilor unui triunghi este de 180º). Să ne închipuim, deci, că într-un interval oarecare de timp, prin prozelitism, societatea întreagă s-ar converti la homosexualism. Ce s-ar întâmpla atunci cu specia umană?…
Şi-acum, să încercăm a livra răspunsul propriu-zis la întrebare. S-a invocat adesea atitudinea mai mult decât îngăduitoare a lui Platon faţă de homosexuali. Ce-i drept, în afară de cuvintele de apreciere din Republica, interlocutorii pe care Platon îi plasează în jurul lui Socrate ca discipoli sunt în exclusivitate de gen masculin. Faptul acesta, însă, nu are de-a face cu homosexualitatea, ci cu statutul de inferioritate pe care în general societatea din antichitate (şi nu numai) îl atribuia genului feminin (ţinut la distanţă de îndeletnicirea filosofiei). Altminteri, fapt ultragrăitor, în mitul androginului Platon priveşte această entitate ideală în plan mitologic – androginul – ca fiind alcătuită nu din doi indivizi de acelaşi gen, ci dintr-un cuplu bărbat-femeie!…
Ar trebui, de asemenea, să dea de gândit faptul că în dreptul roman problema homosexualităţii este ca şi inexistentă. Este un aspect foarte important, având în vedere că dreptul roman este codul legislativ care a servit ca model societăţilor europene până în secolul XX, el constituind şi astăzi materie de studiu în facultăţile de ştiinţe juridice din America până în Japonia.
În fine, e timpul să aducem în prim plan şi perspectiva antropologică, antropologia fiind acea ştiinţă ce are în obiectiv toate culturile lumii. Ei bine, cercetările antropologice orientate către studierea familiei şi a relaţiilor de rudenie (temă centrală în antropologia clasică de la Edward Tylor şi Lewis Henry Morgan la Claude-Lévi Strauss) arată că societăţile umane au respins incestul şi homosexualitatea ca fiind stări de anormalitate. E-adevărat că există o nuanţă în tratarea lor: chiar şi în societăţile cele mai neevoluate, incestul e foarte aspru pedepsit din cauza riscului ridicat de a produce indivizi taraţi din punct de vedere genetic; în schimb homosexualitatea, sustrasă reproducerii, este cel mai adesea percepută ca o trăsătură excentrică. Cele mai importante tratate de antropologie o ignoră (vezi, de exemplu, John J. Honigmann, ed., 1973, Handbook of Social and Cultural Anthropology, Chicago, Rand McNally, 1295 pp., sau Tim Ingold, ed., 1994, Companion Encyclopedia of Anthropology, London & New York, Routledge, 1127 pp.). Acolo unde apare (Ruth Benedict semnalează bărbaţi care îşi asumă comportamente feminine la indienii americani Dakota şi Zuñi), homosexualitatea e uneori tolerată şi apreciată pentru unele abilităţi, dar nu ea face legea! Iar George Peter Murdock, într-o sinteză de referinţă privind structurile sociale familiale din cca 250 de societăţi de pe glob (Social Structure, 1949 [reed. 2012], New York & London, Macmillan), în cele două pagini (din totalul de aproape patru sute) în care se ocupă de homosexualitate, ajunge să o asocieze cu împerecherea inadecvată („mismating”), incestul, adulterul şi alte tabuuri pe care indivizii sub-socializaţi şi criminali, sau persoanele supra-socializate şi nevrotice, manifestă înclinaţia de a le dispreţui (cf. Murdock, op. cit., p. 318).
Cazul incestului prezintă un interes paradigmatic: sunt mărturii că mulţi primitivi nu înţeleg mecanismul procreaţiei, punând naşterea pe seama faptului că femeia-mamă (sau ambii părinţi) au mâncat din totem. Întrebarea vine îndată: cum ajung acei oameni să adopte tabuul incestual (incest taboo) de vreme ce ei nu conştientizează cauza naşterii? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: îi apără, pesemne, un instinct al normalităţii. Cu trecere spre homosexualitate: acelaşi instinct îi orientează, oferindu-le măsura lucrurilor.
Aşadar, statutul ontologic – natural şi social – al homosexualităţii este cât se poate de clar. Orice discuţie cu caracter practic (revendicări, legi etc.) pe această temă poate începe din acest punct încolo. Altfel, ele – discuţiile – devin o inutilă risipă de retorică.
Rep.: Legiferarea „căsătoriei” homosexuale ar implica o normativizare a acestui comportament sexual la nivel social. Adică o acceptare a acestuia ca având valoare egală cu comportamentul heterosexual. Există anumite riscuri din punct de vedere social şi cultural într-o astfel de normativizare?
Gheorghiță Geană: Normativizarea acestui comportament sexual ar însemna, în fond, normativizarea confuziei dintre normal şi anormal. Riscurile sunt în mare parte imprevizibile. Am văzut ce înseamnă o aparent simplă gafă comisă în goana condeiului…
Rep.: Aşadar, să punem sau nu semnul egal între familia naturală şi cea formată din persoane de acelaşi sex? De ce?
Gheorghiță Geană: Semnul de egalitate ar însemna în acest caz suprimarea oricărui temei – biologic, antropologic, juridic, etic, logic – de a mai vorbi despre familie. Experienţa arată că un sac în care îndeşi prea mult crapă!… Nu ne rămâne decât să înţelegem că se doreşte abolirea familiei?! Sau, ca să reluăm semnalul de alarmă din curajosul subtitlu al volumului The Global Sexual Revolution (2015, orig. germ. 2012), de Gabriele Kuby: Destruction of Freedom in the Name of Freedom. Aşadar: „distrugerea libertăţii în numele libertăţii”! – Cine îşi asumă grava negativitate a acestui paradox?
Rep.: Se aduce adesea argumentul progresului social. Se spune că realităţile actuale ar fi diferite de cele de acum 100 sau 1.000 de ani. Ce înseamnă progres pentru dumneavoastră şi ce înseamnă progres pentru adepţii teoriei expuse în prima parte a acestei întrebări?
Gheorghiță Geană: Ce înseamnă „progres”? Ştim oare încotro ne îndreptăm? Pentru comunism scopul istoriei era cuprins în principiul: „De la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”. Pentru creştinism, ţinta vieţii este dobândirea mântuirii. Dar pentru om ca individ social, pur şi simplu? – democraţia? drepturile omului? Deja avem ambele deziderate, cu limitele lor cu tot! Le dorim din ce în ce mai disfuncţionale?…
Să distribuim, atunci, măsura progresului la scara unor probleme? Bine, să încercăm. Să luăm, de pildă, normativizarea homosexualităţii. Dar am văzut că homosexualitatea este certată cu esenţa umană! Şi-atunci unde-i progresul?
Un cunoscut poet de la noi (persoană publică), partizan al homosexualilor, argumenta cam aşa: la începutul secolului XX, Academia Franceză a decretat că zborul omului cu un aparat mai greu decât aerul este o idee absurdă. În scurt timp, realitatea avea să infirme verdictul înaltei instituţii din Franţa. Mutatis mutandis, afirma poetul nostru, dacă ieri homosexualitatea era socotită anormală, astăzi o putem asimila normalităţii… Este oare lămuritor acest exemplu în privinţa ideii de progres? Din păcate, domnul poet confundă punctele de vedere: zborul omului era condiţionat de un complex de descoperiri ştiinţifice (care la momentul acela nu fusese realizat), în timp ce statutul homosexualităţii este dependent de o opţiune valorică! Aici avocatul diavolului ar putea interveni şi afima că între timp savanţii au descoperit reproducerea artificială. Numai că situaţiile rămân în continuare esenţial diferite. Zborul omului avea un model în natură, anume zborul păsărilor, iar descoperirea ca atare a venit ca împlinire a unui vis, unul proiectat şi în mitologie (mitul lui Icar). Nu se poate găsi un argument similar în favoarea reproducerii artificiale!… Oricum, cât nu este prea târziu, să ne amintim de înţeleapta zicere latinească: Est modus in rebus! / Există o măsură în lucruri!… În ultimă instanţă, această măsură intervine ca o cenzură – fie imanentă, fie (cum o numea Blaga) transcendentă –, care lucrează astfel încât orice exces se întoarce împotriva celui care îl pune în act!…
Nu mai lungesc vorba şi afirm clar: În numele ideii de progres ori de schimbare nu avem voie să umblăm la nişte constante ale existenţei umane! Familia este o astfel de constantă!…
Rep.: Cum aţi răspunde acuzei că cei care sunt exclusiv în favoarea păstrării noţiunii de căsătorie ca uniune bărbat-femeie îi discriminază pe homosexuali?
Gheorghiță Geană: Homosexualii şi susţinătorii lor se încurcă singuri în acuza discriminării. Se invocă dreptul la diferenţă resorbit (adică anulat!) apoi în invocarea statutului de egalitate! Practica acestei atitudini se manifestă prin câteva sloganuri, precum: dreptul la diferenţă, drepturile omului etc. Despre dreptul la diferenţă am vorbit; într-un cuvânt: el nu trebuie să vină împotriva esenţei lucrurilor. O completare: homosexualii înşişi îşi aplică discriminarea, fiindcă trebuie spus (deşi chiar şi gândul la aşa ceva e dezagreabil, însă ne spun de fapt anatomo-fiziologii) că în contactul sexual dintre ei partenerul pasiv nu trăieşte libidoul, el, spre deosebire de partenerul activ, neavând în zona sa de contact celulele specifice pentru producerea senzaţiei de plăcere!…
Cât despre drepturile omului: despre care „om” vorbim? despre individ? Dar conceptul de „om” are un conţinut concret mult mai bogat şi foarte clar structurat: omînseamnă simultan şi individ, şi comunitate (sat, oraş, naţiune) şi specie; putem abandona comunitatea şi specia în numele individului? Nu cumva, dimpotrivă, comunitatea şi specia au prioritate?…
Rep.: Colectivul de antropologie culturală al Academiei Române, pe care îl coordonaţi, a studiat valorile culturii româneşti profunde şi milenare în contextul globalizării. Ce are de oferit cultura autentic românească celei globale? Care sunt valorile româneşti pe care ar trebui să le păstrăm?
Gheorghiță Geană: Românii formează unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei. Ca orice popor vechi, statornic în spaţiul originar, ei trăiesc în spiritul tradiţiei. Ei vieţuiesc în tradiţie aşa cum inspiră aerul din atmosferă. E firesc, deci, ca orice schimbare să treacă prin filtrul ei, al tradiţiei. De altfel, disputa homo / hetero se desfăşoară în sfera elitei; marea masă a oamenilor de rând se conduce după sănătosul bun simţ. Pe acest simţ se altoiesc bunăvoinţaşi înţelegerea faţă de alţii („Câte bordeie, atâtea obiceie”), dar şi invitaţia la normalitate. În esenţa ei, tradiţia nu înseamnă închistare, ci temeinicie. Ca să mergi cât mai sigur înainte, trebuie să priveşti din când în când înapoi!…
Nimic nu este mai potrivit ca simbol pentru tema de faţă decât cuplul de statuete neolitice Gânditorul şi perechea lui! Vechi de circa 6000 de ani, cele două figurine reprezintă cuplul arhetipalşi, totodată, un mesaj de înţelepciune pe care ni-l trimit strămoşii noştri – şi nu numai nouă, românilor, ci tuturor semenilor de pe planetă!…