Sandu Tudor
Pentru pisicile cu clopoţei
Din volumul Universalism românesc, Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2013.
p. 126-128
Nu putem fi xenofobi. Dacă cineva s-a născut la Marea Albă, în inima Balcanului, sau la Ierusalim, după zodia lui, şi apoi l-a bătut vânturile şi l-a adus până la noi, nu e oare suflet de om? Trebuie să-l aşteptăm la cotitură cu sprâncenele încruntate şi inima haină? Nu, românul e primitor de oaspeţi ca nimeni altul şi curtenitor cu străinul venit de peste mări şi ţări. Toată făptura poate să se aciuiască aci, poate să fie venită de peste şapte tărâmuri, la! Gândiţi-vă, câtă felurime de neamuri cumplite şi neamuri mai blânde au năpădit şi au năvălit peste i în iureş de-a călare sau binişor cu pas de pace!
Pe toată felurimea am primit-o cum se cuvine, cu baltagul şi coasa întinsă şi ascuţită, dacă a vrut să ne jefuiască, ori cu tipsia cu pită şi cu sare pe palme, dac a fost să ne omenească şi au venit să ne cunoască şi si se încuscrească.
Dar, chiar duşman de moarte dacă a fost cineva şi cu de-adinsul şi sila s-a aşezat pe aceste meleaguri necuvântate şi în vecinătatea noastră a trebuit să şează, „alei! Fiară veninoasă, lifta rea necredincioasă" trebui să se domolească, „să se tragă pe brazdă", „să se potrivească pământului", să se omenească, şi ia urma urmei,' vorba limpede a rumânului a biruit şi straiul lui curat ţ datina lui bună şi aşezarea lui străbună.
Din pricina aceasta, după o mie şi încă opt sute dt ani întregi, de când meşterul Apolodor din Damasc şi-' durat podul peste Dunăre şi cioplitorii împăratului Traian au nălţat columnă în forul lui din Râm, ţărănimea locurilor noastre nu şi-a schimbat nici portul, nici inima.
Şi dacă nu ar fi mărturia aceasta traiană, de pe ma' lurile Tibrului, cu suişul acela de icoane dacice dăltuite în piatră, de jur împrejurul columnei, oricine ar pute
Universalism românesc 127
spune că vorba noastră e tot un avânt gol şi sunător de patriotard, de care lumea e atât de obosită.
Dar tocmai din pricina acestei trăinicii sufleteşti, acestei tării lăuntrice, acestei încrederi în adevărul său, românul a fost larg primitor şi nu s-a ferit de nimeni.
Chiar în vremurile cele mai grele ale istoriei lui, de domnie străină, cum a fost epoca fanariotă, românul cel adevărat nu s-a robit, ci s-a haiducit. Nu s-a speriat, nu s-a plâns, a încălicat pe un murg sau roib, „şi-a luat flinta de-a spinare şi a pornit în lumea mare" hăulind şi cântând.
De când e pământul, prin locurile noastre nu s-au putut înstrăina decât trecător oraşele. Nimic altceva.
Toate acestea le amintesc aci pe scurt, dintr-o mândrie românească jignită de chiar cei ce spun că sunt români. Băştinaşul acestei ţări oare şi-a pierdut tăria lui de veacuri? O şhleahtă întreagă de surtucari, un duium pestriţ de politicieni şi zişi cărturari bat în darabane pe la toate răspântiile şi, în numele unui crez „naţionalist", s-au apucat să sperie un neam întreg. Cel puţin de ar h sinceri.
Azi, când suntem mai tari ca oricând, mai la noi acasă, azi când pământul rotund al bătrânei Dacii ni s-a împlinit nouă strănepoţilor, slăbănogii aceştia care voiesc să pescuiască în apa tulbure a demagogiei ţipă ca să ne buimăcească că străinul vrea să ne muşte de inimă. ..Numerus clausus, numerus valahicus, numerus totus, numerus netotus". Ce este toată această bâiguială, se 'ntreaba lumea năucită? Să fim cinstiţi.
Conştiinţa clară românească se scutură de toate ar-este blestemăţii cu dedesupturi. Mândria românească nu poate mărturisi că 16 milioane de români trebuie să rCunoască că sunt în primejdie de moarte din pricina Catorva venetici care nu ştiu să se supuie.
Toate formulele acestea demagogice nu sunt decât Cunoaşterea unei inferiorităţi a noastre, nemeritate, Cdevărate. Toate aceste devize bune pentru alegeri
128 Sandu Tudor
electorale sunt făcute doar să aţâţe lumea neştiutoare, pentru a-i câştiga buna credinţă fără a le fi aplicat vreodată, decât într-un chip de şicană şi exploatare în | beneficiul personal. Pisica când vrea să pornească prindă şoareci nu îşi pune clopoţei la gât.
Ne-am propus să arătăm adevărata metodă a tuturor acestor zişi „naţionalişti". Adevăraţii duşmani neamului sunt cei ce compromit ideea naţională.
Credinţa, An III, nr. 408 - 9 aprilie 193