România este condusă de un sistem închis, format din câteva clanuri, constituite din rețele de familie și afaceri, clanuri controlate de o gerontocrație. România este condusă de un sistem de clanuri, „constituite din rețele de familie și afaceri”, fără ideologie, al cărui scop este doar conservarea puterii.

Într-un articol de pe blogul Historice, George Damian, istoric și jurnalist afirmă că în România este un sistem feudal, în care clanurile își împart controlul asupra resurselor (afaceri, fluxuri financiare, instituții etc.), în funcție de un sistem de relații de vasalitate”. Accesul la acest sistem este blocat, nu există ascensoare sociale reale, pentru cei rămași în afara rețelelor de putere există două opțiuni: o formă de neo-iobăgie pe una din feudele existente sau emigrarea, care a fost folosită ca o supapă pentru evacuarea eventualelor presiuni sociale: plecați și nu ne mai deranjați! Un fenomen care capătă avânt din ce în ce mai mult este transferul ereditar al feudelor, conducerea instituțiilor este transmisă din tată-n fiu/fiică sau la nevoie în cadrul aceleiași familii”.

În ceea ce privește instituțiile și sistemul politic, istoricul afirmă că sunt „forme fără fond”, care au un singur rol: „să ofere o fațadă acceptabilă în exterior pentru adevărata structură de putere neo-feudală”.

„Reformele puse în mișcare de aderarea la Uniunea Europeană au fost abandonate treptat („pas cu pas”cum se spune) și s-a ajuns la un modus vivendi între neo-feudalii din România și imperialii de la Bruxelles. Clasa politică românească știe să aplice cu succes doctrina Pristanda: „Ghiță, Ghiță! Pupă-l în bot și papă tot!” Structura de putere neo-feudală românească este în realitate șubredă, se bazează pe o înțelegere tacită și reciproc avantajoasă între clanuri, spulberarea acestei păci interne (sau „frăția hoților” cum i se mai spune), nu este în interesul nimănui. De aici și supușenia totală în fața structurilor imperiale de la Bruxelles cu care s-a ajuns la fel la un acord tacit și reciproc avantajos: românii stau cuminți, nu cer și nu vor mai nimic (spațiul Schengen este un acord tehnic, nu o favoare; trebuie să îndeplinești niște condiții, nu să primești un cadou).

Reprezentanții României la UE

Nu îndrăznesc (și nici nu au dezlegare de la București) nici măcar să miaune la Bruxelles. La asta se adaugă și calitatea îndoielnică a politicienilor români împinși în Parlamentul European, unii dintre ei puși pe liste aproape împotriva voinței lor și pentru care mersul la Bruxelles este o formă exil, alt efect pervers al sistemului neo-feudal de putere). Pe scurt: reprezentanții clasei politice românești trimiși la Bruxelles sunt la fel de conservatori ca și în politica internă, nu doresc și nu promovează nici un fel de schimbare, sunt conformiști și caută să se strecoare sub umbrela de protecție a oricui își face pomană cu ei și nu vrea să pună întrebări despre ce se întâmplă cu adevărat la București. Cam așa arată peisajul real al structurilor de putere din spațiul românesc și relațiile sale cu Uniunea Europeană”.

Edificiul tău fragil, clădit pe iluzii și compromisuri? Pentru utopia ta birocratică, unde idealurile fondatoare s-au pierdut în mlaștina unei politici meschine, ajunse pe mâinile unor figuri demagogice, viclene și lipsite de scrupule? Nu avem încă răspunsul, dar nimic nu ne mai miră.

Trăim într-un prezent frământat

În care pericolele pendulează deasupra noastră ca sabia lui Damocles. Instabilitatea economică, un spectru nemilos, bântuie întreaga planetă, iar criza globală se adâncește tot mai mult, ca un vârtej în care se pierd atât certitudinile, cât și speranțele.

Europa, cândva leagănul umanității și al civilizației, pare acum o umbrelă fragilă sub care se ascund jocurile puternicilor zilei. Europa a ajuns să fie doar un balansoar al intereselor economice contradictorii, în care fiecare mișcare este dictată de ritmul febril al pieței: când urcă, când coboară, fără un echilibru real sau o viziune pe termen lung.

În această lume distorsionată, banul a ajuns să fie singurul criteriu al valorii. Totul s-a redus la o simplă măsură materială, iar în afacerea aceasta sumbră nu mai există loc pentru idealuri, pentru umanitate, pentru sensuri mai adânci. Suntem în plin vis al unei existențe care se hrănește doar cu câștiguri, iar din această „hrănire” nu mai rămâne nimic sacru. Tot ce nu poate fi vândut sau cumpărat a fost spulberat, iar noi, cu o inconștiență aproape tragică, ne-am așezat în fața unui butoi cu pulbere, care, mai devreme sau mai târziu, va exploda. Fiecare pas pe care îl facem ne apropie mai mult de momentul fatal.

Uniunea Europeană a pornit la început ca o idilă franco-germană, un vis ambițios al reconcilierii și al prosperității, dar, pe măsură ce s-a extins, a devenit mai mult o alianță tactică, în care fiecare stat a intrat în funcție de interesele ei. Așa cum se întâmplă în orice joc de putere, unele națiuni au adus cu ele resurse, iar altele au venit doar cu promisiuni.

Unele state au fost considerate mai puțin valoroase, deoarece liderii lor, de cele mai multe ori, nu aveau curajul sau viziunea să-și apere interesele naționale cu demnitate. Este ușor să ne imaginăm ce ar fi fost România dacă ar fi fost condusă de oameni de valoare, cu adevărat autentici, capabili să pună interesele națiunii înaintea celor personale sau externe. Poate că atunci am fi avut un alt drum, unul de respect și influență în Europa, nu doar unul de supunere. Dar, din păcate, realitatea este diferită. Avem, în schimb, doar marionete, lideri slabi și nepăsători, care se ascund în spatele unor măști de „cooperare” și „progres”. Ei sunt doar piese într-un angrenaj globalist, ținând fără vlagă cârma unei corăbii care s-a pierdut pe o mare agitată. Vântul suflă imprevizibil, iar valurile crizei economice și geopolitice se sparg fără milă de bordul unei națiuni care nu mai știe încotro se îndreaptă. Fără lideri autentici, fără viziune clară, acești conducători sunt doar umbra unor vremuri apuse, incapabili să înfrunte furtunile ce amenință să înghită tot ce a mai rămas din demnitatea națională. Departe de a fi capabili să călăuzească această corabie spre limanul siguranței, ei se lasă purtați de curentul globalist, fără să întrebe dacă există o destinație reală sau un scop nobil. De 35 de ani, asistăm la o farsă sinistră: aceleași figuri toxice se perindă la conducere, își schimbă doar etichetele și sloganele, păstrând însă aceeași esență nocivă. Își devorează propria națiune cu un apetit insațiabil. Ajunge! Suntem în ceasul al doisprezecelea! Cât timp mai putem suporta această degradare continuă, această prăbușire a demnității naționale? Cât timp vom mai accepta umilința supremă, chiar pe pământul nostru? Suntem pe marginea prăpastiei, iar disperarea s-a transformat în furie. Nu mai vrem să alegem dintre două rele răul cel mai mic, vrem binele, vrem ceea ce este drept, corect, moral! Vrem o schimbare reală, profundă, ireversibilă!

România nu mai poate fi lăsată pe mâna unor profitori care și-au transformat funcțiile publice în sinecuri, care privesc politica doar ca pe un mijloc de a se îmbogăți fără muncă. Aceste vremuri trebuie să apună, iar cei ce s-au hrănit din corupție și trădare trebuie să răspundă pentru tot răul făcut. Poate pentru tine. Poate pentru noi. Sau poate pentru întreaga lume care stă să se prăbușească sub greutatea propriei decadențe, un colos muribund care nu mai știe ce înseamnă adevărul. Există riscul ca un pluton de ,,spălați pe creier”, mulți dintre ei bursieri, perfecționați și racolați prin SUA pe vremea democraților, să bage România în dezastru. Adică să determine o prăbușire a mult lăudatului parteneriat strategic și a închipuitei lor umbrele de Securitate.

Mai ieri, toată suflarea politico-jurnalistică vorbea cu gura mare despre cea mai solidă garanție de Securitate pe care România o are în NATO, cea mai cea din istorie, iar acum, cu hămăitul lor anti-american, îl toacă, îl minimalizează, îl pun sub semnul îndoielii. Cu gândirea lor plină de vârtejuri sunt gata să ne lase pe toți în ploaie să apărăm Ucraina cu piepturile goale și să ne luptăm cu rușii. În numele unui pro-europenism de tip progresist, jurnaliștii și comentatorii noștri cu pretenții de voci naționale își țin hangul cuprinși de un anti-americanism cumplit. La acest capitol, cred că suntem primii și cei mai tari din Europa. România deține la această oră cel mai agresiv contingent de presă care presează asupra deciziilor strategice ale țării. În judecățile urechisto-morale ale comentatorilor, Donald Trump este un pericol, o caricatură, un afacerist nemernic, un pericol pentru democrație.

Calificați la locul de muncă

Sau în stagii scurte în SUA, Anglia, Germania și Franța, zgomotoșii noștri analiști hipermoraliști sunt gata să ne scoată și din NATO. Nu contează România. Lor nu le pasă de țară. Uneori, le și pute. Contează numai Ucraina, contează obrazul Comisiei Europene, inclusiv banii de la Bruxelles. Politicienii tac speriați, derutați, incapabili să-și asume o poziție. Mediocrii de pe locul doi au vocea gâtuită. Însă batalionul de lătrăi hămăie neîncetat și macabru, prefăcându-se că apără valorile morale și pune mușchiul minții lor la o super-direcție a politicii românești.

Ce scrie un fost abonat al Ambasadei americane de la București, și el cândva un fel de bursier prin SUA, numit Tăpălagă? „El știe doar că undeva în lumea asta, într-o țară mică, există un vânzător de iluzii la fel de mare ca Tramp și vorbesc cam aceeași limbă. O fi Bolo?

Este vremea lor, vremea dezaxaților cu capacitate de seducție în rândul maselor educate de rețelele sociale, deci cu busola defectă. Ei surfează azi pe valul de furie și revoltă care mătură deopotrivă Europa și America”. (Tăpălagă).

Ce scrie madona ecourilor din SRI, Ioana Ene Dogioiu, cîndva o purtătoare de mesaj a Serviciului? „Orice discuție despre perioada pe care o trăim la nivel global este că SUA au încăput pe mâna unui infractor condamnat și a camarilei sale de oligarhi care nu dau doi bani nici măcar pe interesele țării lor, cu atât mai puțin pe morală, principii și valori, ci doar pe propriile interese”.

N-aș vrea să am dreptate, dar ne putem trezi cu o nenorocire provocată de jurnaliști, de libertatea de a gândi a unor oameni care nu gândesc, care se avântă în considerații pe o spoială de cultură și care nu știu care-i diferența între părere și informație, între relatare și închipuire. Un snop de păreri tembele, puse pe net și pe televiziuni, chiar poate provoca o problemă națională! Bolojan și Ciolacu sunt campioni la păreri tembele.

Al dumneavoastră, același

Prof. Ing. Ioan Romeo Mânzală

P.S. Nu peste mult timp, vor urma ,,percheziții” în întreaga UE începând cu Bruxelles-ul lui Ursula (cancerul șmecheriilor soro­șiste), bineînțeles Romania, unde există suspiciuni de trafic de tot și toate, arme, deturnare de fonduri, păcăleala Covid, unde și acum mor oameni, iar mincinoși precum Tătaru, Arafat, Vela, Voiculescu, Mihăilă, Iohannis, Maia Sandu, Câțu, Orban, Gheorghiță etc. toți care au condus și mințind poporul ducându-l la moarte vor plăti. Cum a ajuns PSD cu voturile cele mai multe să fie întrecut de PNL de pe locul3? Grupul de la Cluj în frunte cu Bolojan alt capabil, a ajuns și Președinte.