Și totuși, de ce atîta ură din partea lui Alexandru Florian față de legionari (de fapt, față de români)?
În vara anului 2003 am purtat o lungă discuție cu un prieten evreu, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei pînă în anul 1985, cînd a plecat din țară. Dacă aș fi știut ce rol va avea acea discuție în viața mea, mi-aș fi notat în agendă data exactă. Urmare acestei discuții, am pus din nou mîna pe Biblia abandonată în copilărie și s-au produs două consecințe (despre care am mai scris).
Prima a fost aceea că citind Vechiul Testament, m-am îngrozit. Plin de crime și nelegiuiri săvîrșite de conducătorii evrei. Mi-am format o părere și, în modesta bisericuță a modestei mănăstirii Surpatele, L-am întrebat pe Dumnezeu dacă greșesc sau nu. Și Dumnezeu mi-a răspuns că nu. După care, într-un foarte scurt timp, m-a ajutat să parcurg 3.500 de ani de crime evreiești. Așa s-a născut cartea Codul lui Lucifer, la care pe pagina de gardă sub titlu este scris:
„Vechiul Testament – un lung şir de crime şi nelegiuiri săvîrşite de conducătorii evrei. Crimele şi nelegiuirile lor continuă şi azi, nestingherite de nimeni.”
Am terminat cartea, după care un an de zile am bătut editurile fiind respins de toate. La unele, era suficient să îmi spun numele. Un patriot și bun creștin mi-a recomandat să tipăresc cartea în regie proprie și mi-a dat un număr de telefon. Așa am făcut. Întors acasă de la tipografie, eram puțin îngrijorat – mă hazardasem la un tiraj pentru care nu aveam suficienți bani. Dar după doar două-trei ore sună la ușă poștărița și îmi umple masa din sufragerie cu teancuri de bancnote.
A doua, a fost că am citit Evangheliile. Și atunci am înțeles multe lucruri din viața mea. Am văzut Calea, Adevărul și Viața. Și dintr-un creștin de recensămînt (termen folosit de mine), am devenit un creștin adevărat.
Printre altele, în cursul acelei discuții, prietenul meu mi-a spus că cei mai mari dușmani ai evreilor au fost evrei. Nu am intrat în amănunte, oricum eu nu eram pregătit atunci, dar cu timpul am putut să-i identific (cel puțin pe cîțiva).
Tomas de Torquemada (1420-1498), inchizitorul șef al Spaniei între 1483-1498, cel care a izgonit din Spania evreii care refuzau converirea la creștinism, provenea dintr-o familie de evrei convertiți.
Karl Marx (1818-1883) – cartea sa „Despre problema evreiască“ poate fi interpretată astăzi în termenii sionişti ca una dintre cele mai antisemite scrieri („Bazele seculare ale iudaismului: nevoile personale, interesul propriu. Religia iudeilor? afacerile. Dumnezeul lor este banul”). Astăzi, Marx este unul dintre cei mai huliți oameni, ca promotor al comunismului. Dar naivii nu știu că marxismul (teoretic) a fost denaturant de un alt evreu (Lenin) în bolșevism (practic) tot așa cum mozaismul a fost denaturant prin Talmud în iudaism.
Mulți intelectuali de marcă din întreaga lume au aderat la marxism datorită principiului său fundamental social – „De la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”. Acest principiu este eminamente creștin, a stat la baza organizării primei comunități creștine din Ierusalim și este preluat din Noul Testament (Faptele Apostolilor 4.35-36 „Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute,/ Şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă.”).
Acest principiu, care în teorie era foarte corect dar în practică a fost încălcat i-a atras pe mulți. Panait Istrati a fost comunist pînă cînd a vizitat URSS. Și dacă în principiu și adesea în practică teoria marxistă era atee, asta nu înseamnă că toți comuniștii erau atei (prințul Scarlat Callimachi numit Prințul Roșu, fiul său Dimitrie Callimachi, ultimul prinț din familie, Niculae Cerveni, cel care turnat de un coleg evreu a fost exclus din facultate, din partid și a făcut 5 ani de temniță întrucît la un seminar de marxism-leninism a făcut o paralelă între Hitler și Stalin, ultimii doi fiindu-mi buni prieteni, au fost comuniști, dar și ctitori de biserici).
Atras de același principiu social, și eu, care nu îmi doream să fiu mai bogat decît alții, am fost comunist pînă la 30 de ani. Atunci mi-am dat seama de utopia societății bazate pe egalitate, și aceasta din cauza naturii umane: nici un conducător vremelnic nu ar fi acceptat desființarea statului, pentru a deveni egalul celor pe care i-a condus.
Un scriitor sau filozof francez a rostit niște vorbe memorabile: „Cine la 20 de ani nu e comunist, nu are inimă. Cine la 40 de ani mai este comunist, nu are creier”. Sînt vorbe pe care le-am citit acum jumătate de secol, și îmi exprim încă o dată regretul că nu îmi amintesc cui apațin.
Evreul Reinhard Tristan Eugen Heydrich (1904-1942), favoritul lui Hitler, este autorul „soluției finale a problemei evreiești” adoptate la conferința de la Wannsee (20 ian. 1942). Dar soluția finală nu era, cum susțin în mod mincinos sioniștii, uciderea evreilor, ci internarea acestora în lagăre de concentrare care, în speranța de victorie a Germaniei naziste, urmau să ajungă mutate în URSS. Desigur, și acesta a fost un abuz săvîrșit împotriva evreilor, dar de ce să minți? Oare de ce?
Evreul gruzin Lavrenti Pavlovici Beria (1899-1953), șeful NKVD. Nu a ucis numai floarea armatei poloneze în pădurea de la Katyn, dar i-a executat si pe liderii bolșevici evrei intrați în conflict cu Stalin, pe sioniștii din comitetul antifascist evreiesc și pe evreii din complotul medicilor.
Originile evreiești ale ultimilor doi au dispărut de pe paginile lor Wikipedia.
Despre toți aceștia am scris în articolul „Evrei pe care ai voie să îi înjuri” (alături de George Soros și Nicolas Maduro).
*
Un evreu de excepție, evreul american antisionist Noam Chomsky, a rostit niște vorbe pe măsura valorii lui: „Pentru cei puternici, crimele sînt ceea ce comit ceilalţi”. Pentru evrei, nimic din ce fac ei nu este crimă. Dar nici pentru ONU, pentru Consiliul de securitate al ONU sau pentru UE.
Cu toate acestea, iată mai jos un număr de 58 de masacre săvîrșite între 1946-1999 de formațiunile paramilitare teroriste Irgun și Lehi iar ulterior de Tsahal (armata israeliană). Masacre odioase care nu au fost niciodată asumate de Israel, pentru care nu a răspuns niciodată nimeni, pentru care nu s-au plătit niciodată despăgubiri. Pămînturi însușite prin uciderea sau alungarea palestinienilor și care, conform Talmudului, revin de drept evreilor.
Evreii antici au fost primii care au creat rasismul, discriminarea rasială, și singurii care în prezent practică apartheidul, acceptat de „lumea civilizată”. Am scris despre aceasta în articolul „Rasismul, un lucru oribil. Dar cine l-a creat? Și cine îl susține?”… Tot „lumea civilizată” nu numai că acceptă dar își și trimite reprezentanți de frunte la sărbătorirea Purimului, o sărbătoare a bucuriei – evreii se bucură și astăzi de uciderea a peste 70.000 de perși nevinovați în urma uneltirilor reginei evreice Estera, ajunsă prin înșelăciune pe tronul Persiei. Au început în țară comemorările pogromului de la Iași (81 de ani). Sunt curios cine din România va comemora celălalt pogrom, uciderea de către evrei a românilor din Basarabia și Bucovina (82 de ani). Se pare că autoritățile române și-au însușit teza talmudică și sionistă că doar viața evreilor are valoare.
*
Pentru Alexandru Florian, urmaș al autorilor celor mai mari crime din ultimele trei milenii și jumătate, aceste atrocități nu există.
Și nici pentru infractorul Alexandru Muraru (căutați plîngerea penală făcută împotriva celor doi frați de Corneliu Turianu), pseudo-istoric, cu doctorat la 29 de ani, care declara lunile trcute că după uciderea în 1862 a lui Barbu Catargiu, al doilea atentat politic în România a avut loc în 1924 cînd Corneliu Zelea Codreanu l-a împușcat pe prefectul de poliție Constantin Manciu. În primul rînd Muraru confundă legitima apărare (reținută de instanța de judecată) cu crima politică dar în al doilea rînd, mult mai grav, el trece peste atentatul cu bomba de la Senatul României din 8 dec. 1920 cînd evreii Max Goldstein, Leon Lichtblau și Saul Osias au reușit să ucidă trei senatori (printre care ministrul justiției și un episcop greco-catolic). Nu știu ce subiecte au avut tezele de doctorat ale fraților Muraru, dar ar fi bine dacă Emilia Șercan le-ar verifica (mi-e teamă să nu fie plagiate).
Trag două concluzii.
Prima este că atunci cînd te specializezi în probleme de holocaust ori studii iudaice și ebraice, în România ai toate ușile deschise. Priviți la frații Muraru, la Radu Ioanid, la Mihai Răzvan Ungureanu (legat de ultimul, cel fotografiat la Zidul Plîngerii cu kippa pe cap, am mai scris că am aflat de la un ofițer de informații faptul că la audierea în comisia SIE cu ocazia numirii sale în fruntea spionilor români, a fost întrebat cîte cetățenii are – a răspuns zîmbind: „Nu pot spune decît că am un singur pașaport”; desigur, nu am avut cum să verific informația).
În al doilea rînd, se confirmă că uscătură la uscătură trage, adică infractorii se înconjoară cu infractori. Uitați-vă la Iohannis, sprijinit de un partid plin de infractori încă de cînd a ajuns la guvernare în 1996 (de fapt chiar mai dinainte, din perioada 1991-1992 cînd PNL era cu o fesă la putere și cu cealaltă în opoziție – mă refer la o afacere mafiotă a lui Radu Ciuceanu, fostul deținut politic care apoi și-a estimat patriotismul la 600.000 euro, pe care i-a primit de la statul român; mi-e scîrbă de astfel de patrioți). Ce poate fi mai emblematic pentru PNL (dar și pentru parlamentul României) decît Virgil Guran, liderul grupului PNL din Senat și proaspăt vicepreședinte al partidului, care a stat internat la nebuni pînă cînd s-au prescris faptele penale pentru care fusese trimis în judecată.
Dar pe lîngă politrucii penali de carton ai PNL, Iohannis are proprii lui „falți” (penali) pe care i-a promovat, pe doi ca ambasadori (Andrei Muraru în SUA și Radu Ioanid în Israel), iar pe al treilea, parlamentar, dar și ca reprezentant al guvernului în conducerea infrastructurii europene de cercetare a holocaustului (Alexandru Muraru). Nume deja pomenite. Vreți să știți de ce este infractor Radu Ioanid, evreu cu cetățenie americană, fost cercetător la muzeul memorial al holocaustului de la Washington? Căutați pe net și veți găsi cum a încercat după 1990 să obțină pentru a doua oară de la statul român despăgubiri pentru apartamentul din bd. Nicolae Titulescu nr. 73-79, bloc 10A, scara A, etaj 9, ap. 36,sectorul 1, pentru care primise despăgubirea cînd a plecat din țară, spre sfîrșitul anilor ’80. Dar în România, infractorii sioniști au imunitate. De fapt au peste tot în lume, doar în SUA și Israel se mai întîmplă să fie arestați.
Iată, români, pe cine sînteți nevoiți să alegeți, de peste trei decenii, din slaba ofertă pe care, în mod premeditat, o aveți la dispoziție. Și vrînd-nevrînd, alegeți trădători.
Pentru toții cei de mai sus, singurii criminali sînt legionarii, care erau antisemiți (iar acum, și rușii). Dar dacă le cereți să vă dea UN nume de evreu ucis de legionari pînă la 6 sept. 1940, nu or să poată să vă spună nici unul.
*
De ce atîta ură din partea lui Alexandru Florian față de legionari (de fapt, față de români)? Alexandru Florian este fiul lui Radu Florian, profesor universitar de marxism-leninism la facultatea de filozofie. Dacă nazismul este declarat o ideologie criminală, atunci, pentru egalitate de tratament, și bolșevismul (fiindcă asta preda practic Radu Florian) trebuie încadrat identic. Cînd au început procesele „dușmanilor poporului”, mulți adolecenți au ajuns în temniță doar fiindcă erau copiii părinților lor. Departe de mine gîndul să cer legea talionului, să mă fi gîndit la arestarea copiilor celor care au „implementat” (termen pe care l-am auzit prima dată în 1990 de la Petre Roman) dictatura criminală bolșevică la noi – nici măcar părinții lor, criminalii, nu au fost trași la răspundere (este adevărat, cei mai mulți erau ori morți, ori emigrați în Israel). Dar nici nu mă gîndeam că acești urmași ai criminalilor vor ajunge să facă legea în România.
La momente festive, unul dintre marii dușmani ai României, Klaus Iohannis, trîmbița (greoi, cum vorbește el) despre victoria revoluției române. Nu, revoluția română nu a învins, a fost zdrobită.
După actul de la 23 august 1944 (care era necesar, dar nu așa cum l-a făcut idiotul rege al cărui nume îl poartă în prezent parcul Herăstrău), încetul cu încetul dar în scurt timp evreii bolșevici au acaparat puterea (în primul rind conducerea partidului, politica externă și, cel mai important, organele de represiune – la înființare, în 1948, securitatea era peste partid).
Apoi, printr-o conjunctură fericită, conducătorii naționaliști ai partidului (Gheorghiu Dej și ulterior succesorul său Ceaușescu) au trecut la eliminarea treptată a evreilor din conducerea statului. Din cite știu, în 1989, singurul nume de evreu să zicem notabil, rămăsese longevivul Naș Leon (născut Littman), șeful gospodăriei de partid timp de peste 43 de ani (1946-1989).
Pentru evrei, a fost o lovitură – ei considerau România „un bun cîștigat”. Iar evreii nu uită și nu iartă.
În 1989, într-o altă conjunctură, de data aceasta nefericită, a avut loc revoluția. Serviciile secrete străine nu au orchestrat-o pentru binele poporului român ci pentru distrugerea și subjugarea ei, pentru a fi predată din nou evreilor.
Am socotit cu toții (mai ales eu, care zeci de ani am păcătuit prin naivitate!) că au sosit timpurile bune pentru țară și români, timpurile adevărului și dreptății. Au revenit în țară legionarii din exil, cei din Germania au înființat un partid, Uniunea Democrat Creștină (dacă nu mă înșel, pe 5 ian. 1990). Un partid cîtuși de puțin ferit de necazuri – singurul partid din cadrul CDR căruia, sub diferite pretexte, atît la alegerile din 1992 cît și la cele din 1996, nu i s-au oferit locuri pe listă. Sătul de prigoană, în 1996, ajuns președintele partidului, prietenul Ion Gîtlan a retras partidul din CDR. Cu el și cu Niculae Cerveni, am încercat să facem o nouă Convenție atrăgînd atît alte partide care se retrăseseră, cît și partide încă rămase. A trădat însă Alexandru Ionescu, președintele Federației Ecologiste Române – răsplătit de Constantinescu cu un loc în parlament. Cum l-a răsplătit pentru trădare și pe Mihail Grama, fostul președinte al UDC, cu un loc de senator din partea PNȚ-cd. De multe trădări am mai avut parte!
Legionarii întorși au început să ne spună și adevărul lor, au fost tipărite în limba română cărțile lor scrise în exil. Am aflat că nu ei fuseseră criminali și dușmani ai democrației. S-a constituit AFDPR – dar iată că deși majoritatea foștilor deținuți politici fuseseră legionari, eu unul nu știu pe nici unul care să fi ajuns în fruntea acesteia.
În orice caz, s-a ajuns la concluzia că legionarii reprezintă un pericol. Nu prin ei, niște bieți bătrîni, ci prin exemlul pe care puteau să-l dea tinerilor patrioți. Astfel că la sugestia sau ordinul sau altceva venit de la cei care își transformă teroriștii și criminalii în eroi, Adrian Năstase, în speranța deșartă că va ajunge președintele țării, a emis OUG nr. 31/2002 prin care eroii noștri erau transformați în criminali! Dar în loc să ajungă la Cotroceni, a ajuns la închisoare. „Vanitas vanitatum et omnia vanitas!” (sau, în ebraica veche, „Haveil havulim hacoil haveil”).
De ce se străduie de două decenii Alexandru Florian (mai puțin în ultimul timp cînd sătul de înjurături, a găsit o slugă de acord să le primească el – Alexandru Muraru) să șteargă amintirea legionarilor?
Fiindcă legionarii erau buni creștini. Fiindcă legionarii, ca buni creștini, iubeau adevărul. Fiindcă legionarii făceau ei înșiși dreptate atunci cînd justiția coruptă nu făcea. Fiindcă legionarii au acceptat ani de zile să trăiască în păduri și peșteri luptînd împotriva regimului care pentru mine, este reprezentat astăzi de Alexandru Florian. Fiindcă pentru legionari, Dumnezeu și Patria erau cu mult peste valoarea vieții lor. Alexandru Florian și clica trădătoare din fruntea țării nu vor legionari, nu vor patrioți, vor ființe umile, supuse, care să se tîrască prin fața lor fără să protesteze, fără să lupte.