Misiunea greco-catolică română de la Paris
In 2O21 sărbătoream 75 de ani de la fondarea Misiunii greco catolice de la Paris de către Mgr Gheorghe Surdu.
Anul
acesta se împlinesc 70 de ani de înființarea Parohiei personale greco
catolice "Sfântul Gheorghe" de la Paris, din 38, rue Ribera, Paris 16e.
Eveniment cu ocazia căruia amintim câteva date din viața acestui sfânt
lăcaș, de care sunt legați nu numai credincioșii greco catolici, ci
mulți alți creștini români, ortodocși si romano catolici, care au găsit
în această biserică adăpost spiritual si afecțiune în anii sumbri ai
prigoanei comuniste din România.
Familia noastra venea, mai ales de marile sărbători, în rue Ribera, unde oficiau preoți care binecuvântau si acordau sfânta împărtășanie fără sa întrebe cărei confesiuni aparțineam. Era, fără a fi numit, un adevărat ecumenism al confesiunilor creștine.
Biserica greco catolica româna unită cu Roma numără, precum știm, șapte episcopi martiri, beatificați de Sfântul Părinte Papa Francisc la 2 Iunie 2019 pe Câmpia Libertății de la Blaj. Si, deși nu face parte din acesti șapte “Fericiți episcopi”, Mgr Gheorghe Surdu poate fi si el considerat printre martiri, căci, sub călăuzire divină, el se află la originea Misiunii, nume simbolic, corespunzător unei chemări, unei forțe încredințate de Dumnezeu primilor apostoli (Marcu 6,7). Sau, cum spune sf Pavel (1, Corinteni, 9,17), "o sarcină ce ți-a fost încredințată".
Astfel, la 26 noiembrie 1944, p.Surdu deschide calea spre Misiunea catolică română celebrând în limba română prima liturghie în Capela bizantină a Părinților Iezuiți. Pe 17 ianuarie 1946, Misiunea catolică, situată în str Raynouard n°9, Paris 16e, este recunoscută în mod oficial de Prefectura din Paris. Iar pe 26 ianuarie a aceluiași an, este cumpărată si amenajată clădirea din str Ribera n°38, arondismentul 16, unde se deschide la 1 octombrie si un cămin pentru primii studenți bursieri, a cărui inaugurare solemnă are loc pe 9 februarie 1947.
Câteva zile mai târziu, pe 18 februarie 1947, p.Surdu își susține doctoratul la Strasbourg, cu teza L'Eglise, corps du Christ d'après St.Augustin. O săptămâna mai târziu, la 24 februarie 1947, pleacă în România pentru ceea ce prevăzuse a fi o scurtă vizită în țară. Acuzat de “spionaj in favoarea occidentalilor”, cu atât mai mult cu cât începuse prigoana împotriva bisericii greco catolice, p. Surdu a fost arestat în august 1947 si condamnat mult mai târziu pentru refuzul de a-si fi renegat apartenența la biserica greco catolică, care avea sa fie desființată la 1 decembrie 1948.
A fost supus la 10 ani de temniță (în două reprize), după care a efectuat diferite munci necalificate.
In absența părintelui Surdu, direcția provizorie a Misiunii de la Paris a fost încredințată la 29 mai 1947 părintelui Todericiu in funcția de vice-rector. A urmat, ca preot paroh, Mgr Carol Capros (1 iunie 1949), ajutat de p. Vasile Zapârtan.
Misiunea a celebrat in memoriam, la 1 decembrie 1949, la un an de la desființarea bisericii greco catolice din România, o liturghie solemna în Biserica Madeleine.
La 10 aprilie 1952, Mgr Octavian Bârlea este numit rector al Misiunii. Acesta avea să publice ulterior studiul Les Écoles de Blaj. 200 ans d'existence 1754-1954, Paris 1954.
In decembrie 1953 este creată parohia Sf Gheorghe, avându-l ca rector pe Mgr Gheorghe Cosma si pe părintele Pierre Gherman ca vice-rector si spiritual.
Acesta din urma isi susținuse în iunie 1953, la Institutul Catolic din Paris, teza de doctor in teologie cu titlul La Latinité des origines chrétiennes en Roumanie. A publicat, de asemenea, numeroase alte studii de teologie, publicate între anii 1954 si 1981, dintre care amintim : l’Ame Roumaine écartelée. Faits et documents, Paris, 1955, Prince Vladimir Ghika, du palais à l'autel et à la géôle, 1955, Le problème de la “coexistence religieuse ”avec le communisme, Bruxelles 1958, L'Eglise Unie de Roumanie, dix ans de persécution 1948-1958,Paris 1958, Pensée romane. Peuple roumain, Paris 1967, Rugăciune si credință, carte de rugăciuni, 1976.
Intelectualii români din exil (si amintim doar câteva nume de legendă : Mircea Eliade, Basile Munteanu, Pierre Sergesco, Emil Turdeanu, Nicolae Herescu) au format încă din 1950 un prim Cerc Literar Român, care se întrunea într-o sală pusă la dispoziție de Misiune. Si tot aici au avut loc conferințe confesionale, precum seara comemorativă din 21 noiembrie 1954 dedicată Mgr Vladimir Ghika, mort în închisorile comuniste. Sau conferința “La liberté et la responsabilité des chrétiens dans l'Eglise post-conciliaire"(10 noiembrie 1966) si cea intitulată "La persécution, la 'mise hors la loi' de l'Eglise unie à Rome" (8 decembrie 1966).
La 25 noiembrie 1972, Scrisoarea Ordinariatului Catolicilor de rit oriental stabilea atribuțiile Misiunii.
Se cuvine, de asemenea, să subliniem, în acest An Jubiliar Maniu, 2023, când se împlinesc 150 de ani de la naștere si 70 de ani de la moarte, omagierea acestui mare om de stat patriot în Biserica Madeleine, pe 7 ianuarie 1973, cu ocazia centenarului nașterii sale.
In 1975, revista Les Chrétiens de l'Est publică un dosar special consacrat bisericii martire : "L'Eglise roumaine unie – 30 ans de persécution, 1945-75".
Părintelui Gheorghe Surdu i se îngăduie întoarcerea la Paris abia la 15 septembrie 1991, când primește titlul de Monsenior si preia funcția de rector al Misiunii.
Familia noastra venea, mai ales de marile sărbători, în rue Ribera, unde oficiau preoți care binecuvântau si acordau sfânta împărtășanie fără sa întrebe cărei confesiuni aparțineam. Era, fără a fi numit, un adevărat ecumenism al confesiunilor creștine.
Biserica greco catolica româna unită cu Roma numără, precum știm, șapte episcopi martiri, beatificați de Sfântul Părinte Papa Francisc la 2 Iunie 2019 pe Câmpia Libertății de la Blaj. Si, deși nu face parte din acesti șapte “Fericiți episcopi”, Mgr Gheorghe Surdu poate fi si el considerat printre martiri, căci, sub călăuzire divină, el se află la originea Misiunii, nume simbolic, corespunzător unei chemări, unei forțe încredințate de Dumnezeu primilor apostoli (Marcu 6,7). Sau, cum spune sf Pavel (1, Corinteni, 9,17), "o sarcină ce ți-a fost încredințată".
Astfel, la 26 noiembrie 1944, p.Surdu deschide calea spre Misiunea catolică română celebrând în limba română prima liturghie în Capela bizantină a Părinților Iezuiți. Pe 17 ianuarie 1946, Misiunea catolică, situată în str Raynouard n°9, Paris 16e, este recunoscută în mod oficial de Prefectura din Paris. Iar pe 26 ianuarie a aceluiași an, este cumpărată si amenajată clădirea din str Ribera n°38, arondismentul 16, unde se deschide la 1 octombrie si un cămin pentru primii studenți bursieri, a cărui inaugurare solemnă are loc pe 9 februarie 1947.
Câteva zile mai târziu, pe 18 februarie 1947, p.Surdu își susține doctoratul la Strasbourg, cu teza L'Eglise, corps du Christ d'après St.Augustin. O săptămâna mai târziu, la 24 februarie 1947, pleacă în România pentru ceea ce prevăzuse a fi o scurtă vizită în țară. Acuzat de “spionaj in favoarea occidentalilor”, cu atât mai mult cu cât începuse prigoana împotriva bisericii greco catolice, p. Surdu a fost arestat în august 1947 si condamnat mult mai târziu pentru refuzul de a-si fi renegat apartenența la biserica greco catolică, care avea sa fie desființată la 1 decembrie 1948.
A fost supus la 10 ani de temniță (în două reprize), după care a efectuat diferite munci necalificate.
In absența părintelui Surdu, direcția provizorie a Misiunii de la Paris a fost încredințată la 29 mai 1947 părintelui Todericiu in funcția de vice-rector. A urmat, ca preot paroh, Mgr Carol Capros (1 iunie 1949), ajutat de p. Vasile Zapârtan.
Misiunea a celebrat in memoriam, la 1 decembrie 1949, la un an de la desființarea bisericii greco catolice din România, o liturghie solemna în Biserica Madeleine.
La 10 aprilie 1952, Mgr Octavian Bârlea este numit rector al Misiunii. Acesta avea să publice ulterior studiul Les Écoles de Blaj. 200 ans d'existence 1754-1954, Paris 1954.
In decembrie 1953 este creată parohia Sf Gheorghe, avându-l ca rector pe Mgr Gheorghe Cosma si pe părintele Pierre Gherman ca vice-rector si spiritual.
Acesta din urma isi susținuse în iunie 1953, la Institutul Catolic din Paris, teza de doctor in teologie cu titlul La Latinité des origines chrétiennes en Roumanie. A publicat, de asemenea, numeroase alte studii de teologie, publicate între anii 1954 si 1981, dintre care amintim : l’Ame Roumaine écartelée. Faits et documents, Paris, 1955, Prince Vladimir Ghika, du palais à l'autel et à la géôle, 1955, Le problème de la “coexistence religieuse ”avec le communisme, Bruxelles 1958, L'Eglise Unie de Roumanie, dix ans de persécution 1948-1958,Paris 1958, Pensée romane. Peuple roumain, Paris 1967, Rugăciune si credință, carte de rugăciuni, 1976.
Intelectualii români din exil (si amintim doar câteva nume de legendă : Mircea Eliade, Basile Munteanu, Pierre Sergesco, Emil Turdeanu, Nicolae Herescu) au format încă din 1950 un prim Cerc Literar Român, care se întrunea într-o sală pusă la dispoziție de Misiune. Si tot aici au avut loc conferințe confesionale, precum seara comemorativă din 21 noiembrie 1954 dedicată Mgr Vladimir Ghika, mort în închisorile comuniste. Sau conferința “La liberté et la responsabilité des chrétiens dans l'Eglise post-conciliaire"(10 noiembrie 1966) si cea intitulată "La persécution, la 'mise hors la loi' de l'Eglise unie à Rome" (8 decembrie 1966).
La 25 noiembrie 1972, Scrisoarea Ordinariatului Catolicilor de rit oriental stabilea atribuțiile Misiunii.
Se cuvine, de asemenea, să subliniem, în acest An Jubiliar Maniu, 2023, când se împlinesc 150 de ani de la naștere si 70 de ani de la moarte, omagierea acestui mare om de stat patriot în Biserica Madeleine, pe 7 ianuarie 1973, cu ocazia centenarului nașterii sale.
In 1975, revista Les Chrétiens de l'Est publică un dosar special consacrat bisericii martire : "L'Eglise roumaine unie – 30 ans de persécution, 1945-75".
Părintelui Gheorghe Surdu i se îngăduie întoarcerea la Paris abia la 15 septembrie 1991, când primește titlul de Monsenior si preia funcția de rector al Misiunii.
In
primii ani după revoluția din 1989, Misiunea si-a continuat menirea de a
fi un tărâm de intalnire a românilor din Paris. Astfel, cu ocazia uneia
dintre vizitele regelui Mihai de Hohenzollern la Paris, grădina
Misiunii s-a transformat în “curte regală”, in care monarhul si familia
sa I-au salutat personal pe fiecare dintre invitați.
Publicația Lupta a consacrat numeroase pagini Misiunii greco catolice, grație interesului redactorului șef, Antonia Constantinescu, pentru această biserică si a întâlnirii ei spirituale statornice cu Mgr Surdu până la plecarea ei prematură în anul 1999.
Prezența Monseniorului Surdu la evenimentele din viața spirituală pariziană este marcată, cu litere de aur, de un eveniment prezidat de Mgr Jean-Marie Lustiger, cardinalul Parisului, în catedrala Notre Dame, în mai 1996, la care a fost prezent si Mgr Vasile Hossu : celebrarea în limba româna a divinei liturghii în rit bizantin, în mijlocul unui număr impresionant de credincioși români. Româneste în Catedrala Notre-Dame din Paris a fost titlul emoționant al articolul scris in Lupta de Antonia Constantinescu.
Mgr Surdu a fost prezent la funeraliile Cardinalului Jean-Marie Lustiger si a altor episcopi francezi. Si, bineînțeles, a fost legat prin rugăciune si prin suflet de biserica greco catolică din țara.
A închinat un articol, un studiu l-am putea numi, unui moment istoric major pentru biserica greco catolică din România : Împlinirea unui eveniment istoric așteptat de mai bine de două veacuri (Lupta, nr 293, 22 septembrie 1997, p.6), în care salută repatrierea osemintelor episcopului greco catolic Inocențiu Micu Klein, "mândria românilor" (care se aflaseră în biserica ucraineană unită cu Roma, Madona del Pascolo). Comemorarea solemnă a avut loc la 19 octombrie 1997 în Catedrala din Blaj, ridicată la inițiativa lui. Căci, nu întâmplator, Eminescu numea Blajul “ mică Romă”. Iar Ana Blandiana scria : "Primul mileniu al Ardealului este neguros si necunoscut. Al doilea mileniu se numește Inocentiu Micu Klein".
Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de preoție a Cardinalului Alexandru Todea, "mândria noastra, atât în țară, cât si dincolo de granițele ei", Mgr Surdu i-a consacrât publicat un medalion în Lupta (n°301, aprilie 1999, p.7) Eminentei. Pe când era protopop la Reghin, în 1948 p. Alexandru Todea a fost închis si condamnat pe viață, trecând prin închisorile din Sighet, Râmnicu Sarat, Pitești, Dej si Gherla. Eliberat în 1964, a fost ales de episcopii din clandestinitate Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma. Iar după decembrie 1989, papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit rangul de Cardinal. "Intru multi ani, Stapâne !"îsi încheia Mgr Surdu, in mireasmă duhovnicească, aceasta prezentare.
Publicația Lupta a consacrat numeroase pagini Misiunii greco catolice, grație interesului redactorului șef, Antonia Constantinescu, pentru această biserică si a întâlnirii ei spirituale statornice cu Mgr Surdu până la plecarea ei prematură în anul 1999.
Prezența Monseniorului Surdu la evenimentele din viața spirituală pariziană este marcată, cu litere de aur, de un eveniment prezidat de Mgr Jean-Marie Lustiger, cardinalul Parisului, în catedrala Notre Dame, în mai 1996, la care a fost prezent si Mgr Vasile Hossu : celebrarea în limba româna a divinei liturghii în rit bizantin, în mijlocul unui număr impresionant de credincioși români. Româneste în Catedrala Notre-Dame din Paris a fost titlul emoționant al articolul scris in Lupta de Antonia Constantinescu.
Mgr Surdu a fost prezent la funeraliile Cardinalului Jean-Marie Lustiger si a altor episcopi francezi. Si, bineînțeles, a fost legat prin rugăciune si prin suflet de biserica greco catolică din țara.
A închinat un articol, un studiu l-am putea numi, unui moment istoric major pentru biserica greco catolică din România : Împlinirea unui eveniment istoric așteptat de mai bine de două veacuri (Lupta, nr 293, 22 septembrie 1997, p.6), în care salută repatrierea osemintelor episcopului greco catolic Inocențiu Micu Klein, "mândria românilor" (care se aflaseră în biserica ucraineană unită cu Roma, Madona del Pascolo). Comemorarea solemnă a avut loc la 19 octombrie 1997 în Catedrala din Blaj, ridicată la inițiativa lui. Căci, nu întâmplator, Eminescu numea Blajul “ mică Romă”. Iar Ana Blandiana scria : "Primul mileniu al Ardealului este neguros si necunoscut. Al doilea mileniu se numește Inocentiu Micu Klein".
Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de preoție a Cardinalului Alexandru Todea, "mândria noastra, atât în țară, cât si dincolo de granițele ei", Mgr Surdu i-a consacrât publicat un medalion în Lupta (n°301, aprilie 1999, p.7) Eminentei. Pe când era protopop la Reghin, în 1948 p. Alexandru Todea a fost închis si condamnat pe viață, trecând prin închisorile din Sighet, Râmnicu Sarat, Pitești, Dej si Gherla. Eliberat în 1964, a fost ales de episcopii din clandestinitate Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma. Iar după decembrie 1989, papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit rangul de Cardinal. "Intru multi ani, Stapâne !"îsi încheia Mgr Surdu, in mireasmă duhovnicească, aceasta prezentare.
Deși după decembrie 1989 au avut loc progrese relaționale între Biserica Ortodoxă si cea Greco catolică din România, persecuțiile împotriva acestei biserici - întemnițarea si martirizarea preoților si episcopilor, confiscarea tuturor bunurilor patrimoniale - nu au fost pe deplin recunoscute. Dar ceea ce deplângea Mgr Surdu în anii care au urmat restabilirii regimului democratic în decembrie 1989 era desconsiderarea de către ierarhia ortodoxă a cererilor de restituire a lăcașurilor de cult (cu excepția PS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului). Si, in acest sens, cităm cele două interviuri acordate de Mgr Surdu Antoniei Constantinescu, în 1997 si în 1999. "Sine ira et studio", spunea el citându-l pe Tacit (Lupta, nr.287, 22 mai 1997), biserica ortodoxă a fost ea însăși supusă prigoanei si ordinelor primite de la regimul comunist. Dar, dacă "politicul a comis acest abuz, politicul este dator în justiție să-l repare". Amintim si cuvintele îndurerate ale lui Serban Demetriu, Creștini ? (Lupta, nr.209, 7 iulie 1997, p.6), în care vorbește despre refuzul episcopului ortodox de Oradea si al lui Teoctist, patriarhul ortodox de atunci, de a acorda așezarea osemintelor Mgr Vasile Hossu, fost episcop greco catolic de Oradea, în cripta Catedralei Ortodoxe din Oradea (care aparținuse inițial bisericii greco catolice).
Vizita papei Ioan Paul al II lea la Bucuresti în mai 1999 a fost un mare eveniment istoric salutat nu numai de biserică, ci, prin simbolul sau geopolitic si confesional, de întreaga lume ca un prim pas "o deschidere frățească între cele două biserici separate de la 1054".
Antonia Constantinescu (Lupta,
n°301, aprilie 1999, p.7) publică interviul acordat de Mgr Surdu
postului de radio Vocea Americii la 1 martie 1999, în care acesta se
ruga să se “elimine scandalul dezbinării dintre creștini”, conform
credinței afirmate de însuși Sfântul Părinte : "Biserica lui Cristos,
fiind un Corp, un Trup viu, e normal să respire la unison, cu cei doi
plamâni : răsăritean si apusean". "Pacea între ierarhia ortodoxă si cea
greco-catolică română se va realiza când dreptatea va fi înfăptuită, Opus justitiae pax", spunea Mgr Surdu. Opinie împărtășită, în același număr din Lupta de
Gabriela Adamesteanu, cunoscută scriitoare si jurnalistă, care,
ortodoxă fiind, deplângea faptul ca vizita pontificală nu avea loc si în
Transilvania, "gest simbolic care ar fi însemnat si recunoașterea
martiriului prelaților greco-catolici care au preferat închisoarea,
tortura si deseori moartea în loc sa abjure legătura bisericii lor cu
Vaticanul".( Articol reprodus din România literara, 22 martie 1999.)
Această
vizită-evenimet, pe care Teodor Baconsky o considera ca pe "o
reîntoarcere a dimensiunii religioase în cetate si în Diplomație", a
fost relatată si analizată pe larg de Antonia Constantinescu (Lupta nr.3, iunie 1999, p.4-7).
Interesul pe care aceasta publicație pariziană a românilor din exil l-a acordat activității Misiunii greco catolice si rectorului ei din acea perioadă a fost răsplătit pe plan spiritual de emoționantul In Memoriam pe care Mgr Gheorghe Surdu l-a rostit (publicat ulterior) la plecarea dintre noi a Antoniei Constantinescu în vara anului 1999. Publicația l-a cinstit pe Mgr Surdu până la ultima suflare (23 Aprilie 2001), consacrându-i un articol memorial, scris de Șerban Demetriu, simbolic intitulat Un ostaș al lui Cristos a plecat spre Dumnezeu (Lupta, nr.320, iunie 2001). Mgr Gheorghe Surdu se odihnește în Cimitirul parizian Montparnasse, alături de Mgr Gheorghe Cosma (decedat la 24 octombrie 1992). "Cel ce crede, chiar dacă va muri, va fi viu în această viață. Aceasta viață, dincolo de mormânt, este Împărăția Cerurilor". Aceste cuvinte din Apocalips, (21,3-4), rostite de Mgr Surdu la funeraliile Antoniei, le putem repeta si in amintirea lui.
La conducerea Misiunii din Paris a venit apoi, începând din 1997, o constelație de tineri rectori, care, ulterior, datorită înaltelor calificări si grație calităților spirituale excepționale, au fost ridicați la înaltul rang de episcop în România. Si ne permitem doar o scurtă enumerare a acestor înalți reprezentați ai ierarhiei greco catolice române.
PS Mihai Frățila (n. in 1970) a fost Vice-rector al Misiunii din 1997 pâna în 1999. In 2007 a fost numit episcop auxiliar al Eparhiei de Făgărăș si Alba Iulia, iar în 2008 a fost instalat la București. In mai 2014, papa Francisc a ridicat la rangul de episcopie Eparhia Sf Vasile cel Mare de la București, avându-l ca episcop pe PS Mihai Frățila.
PS Claudiu Lucian Pop (n. 1972) a fost vice-rector (1999-2001), apoi rector al Misiunii din 2001 pâna în 2007, când a plecat la conducerea Colegiului Pontifical “Pio Romeno” de la Roma. In Noiembrie 2011 a fost numit episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore. Proclamat în 2011 episcop al Bisericii catolice, titular de Mariamne, a fost ales în 2016 membru al Sinodului Permanent, al cărui secretar permanent a devenit. El este cel care a coordonat ceremoniile consacrate vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj în iunie 2019, cu ocazia beatificării celor șapte Episcopi greco-catolici martiri. PS Claudiu Lucian Pop este, începând din anul 2021, Episcop eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla.
Interesul pe care aceasta publicație pariziană a românilor din exil l-a acordat activității Misiunii greco catolice si rectorului ei din acea perioadă a fost răsplătit pe plan spiritual de emoționantul In Memoriam pe care Mgr Gheorghe Surdu l-a rostit (publicat ulterior) la plecarea dintre noi a Antoniei Constantinescu în vara anului 1999. Publicația l-a cinstit pe Mgr Surdu până la ultima suflare (23 Aprilie 2001), consacrându-i un articol memorial, scris de Șerban Demetriu, simbolic intitulat Un ostaș al lui Cristos a plecat spre Dumnezeu (Lupta, nr.320, iunie 2001). Mgr Gheorghe Surdu se odihnește în Cimitirul parizian Montparnasse, alături de Mgr Gheorghe Cosma (decedat la 24 octombrie 1992). "Cel ce crede, chiar dacă va muri, va fi viu în această viață. Aceasta viață, dincolo de mormânt, este Împărăția Cerurilor". Aceste cuvinte din Apocalips, (21,3-4), rostite de Mgr Surdu la funeraliile Antoniei, le putem repeta si in amintirea lui.
La conducerea Misiunii din Paris a venit apoi, începând din 1997, o constelație de tineri rectori, care, ulterior, datorită înaltelor calificări si grație calităților spirituale excepționale, au fost ridicați la înaltul rang de episcop în România. Si ne permitem doar o scurtă enumerare a acestor înalți reprezentați ai ierarhiei greco catolice române.
PS Mihai Frățila (n. in 1970) a fost Vice-rector al Misiunii din 1997 pâna în 1999. In 2007 a fost numit episcop auxiliar al Eparhiei de Făgărăș si Alba Iulia, iar în 2008 a fost instalat la București. In mai 2014, papa Francisc a ridicat la rangul de episcopie Eparhia Sf Vasile cel Mare de la București, avându-l ca episcop pe PS Mihai Frățila.
PS Claudiu Lucian Pop (n. 1972) a fost vice-rector (1999-2001), apoi rector al Misiunii din 2001 pâna în 2007, când a plecat la conducerea Colegiului Pontifical “Pio Romeno” de la Roma. In Noiembrie 2011 a fost numit episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore. Proclamat în 2011 episcop al Bisericii catolice, titular de Mariamne, a fost ales în 2016 membru al Sinodului Permanent, al cărui secretar permanent a devenit. El este cel care a coordonat ceremoniile consacrate vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj în iunie 2019, cu ocazia beatificării celor șapte Episcopi greco-catolici martiri. PS Claudiu Lucian Pop este, începând din anul 2021, Episcop eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla.
Evenimentele ecleziastice si culturale organizate de Misiune si-au continuat tradiția istorică. Nu semnalam aici decât marea celebrare din catedrala Notre-Dame de la Paris pe data de duminica 26 mai 2013, când a avut loc liturghia anuală a asociației Œuvre d'Orient. Sfânta Liturghie a fost celebrată de episcopul greco catolic de Lugoj, PS Cardinalul Alexandru Messian, in prezenta Mgr André Vingt-Trois care era si Ordinarul Catolicilor Orientali din Franța. Un vibrant omagiu a fost adus episcopilor martiri români victime ale comunismului, precum si Monseniorului Vladimir Ghika (beatificat la 31 august 2013 la Bucuresti). Au participat PS Claudiu Pop, care a tinut o impresionantă predică, PS Florin Crihmalneanu si PS Mihai Frățila.
Din 2O2O, rectorul Misiunii este p.Mihai Marina, iar vicar este p. Alin Cîndea.
Numărul credincioșilor greco catolici români a crescut in mod impresionant in ultimii ani prin venirea și stabilirea în Franța, mai ales în regiunea pariziană, a numeroși români împreună cu familiile lor. Pentru a răspunde acestor noi cerințe pastorale, cei doi prelați oficiază astfel la Paris, atât in parohia din rue Ribera si din rue Michel Ange, cât și in cea de la Blanc Mesnil (departamentul Seine-Saint Denis) si, mai recent, în regiunea Nantes.
Deosebit de activi, ei participa, de asemenea, la importante oficii din mari biserici pariziene, organizate de Arhiepiscopia de Paris, de care aparțin. Amintim doar cea mai recenta ceremonie desfășurată la Médaille Miraculeuse in mai 2023, prezidata de Mgr Laurent Ulrich, arhiepiscopul de Paris, cu ocazia a zece ani de la beatificarea Mgr Vladimir Ghika.
Biserica isi continua astfel misiunea de a păstra tradiția culturala istorică prin organizarea si participarea la diferite evenimente spirituale.
Ileana Verzea