Ioan Roșca. Un document care trebuie cunoscut „JIDANII ÎN RĂZBOI” și cuprinde, conform explicațiilor aferente, „Discursul rostit, în ședințele Adunării Deputaților de la 17-18 iulie 1918, asupra Proiectului de Lege a Împământenirii Streinilor născuți în țară, de Dl. Prof. A.C. CUZA”,

Ceea ce vom prezenta în continuare este un document care vede lumina tiparului pentru prima dată, după 95 de ani. Niciun istoric român nu l-a folosit ca material de lucru în studiile și scrierile de specialitate, niciunul nu l-a pomenit măcar. Și totuși el este un document fundamental pentru înțelegerea istoriei interbelice a României, în speță a relațiilor româno-evreiești. Cu atât mai mult cu cât suntem în Anul Centenarului. Căci trebuie să știm ce anume celebrăm. Marea Unire a fost precedată de convulsii teribile, despre care nu știm aproape nimic. Aceste convulsii trebuie știute și asumate. Toate. Și eroismul, și trădările. Și ale noastre împotriva noastră, dar și ale altora împotriva noastră.

Documentul la care facem referire este înscris în categoria „Documente oficiale” editate de Camera Deputaților și a fost tipărit în 1923. Titlul documentului este „JIDANII ÎN RĂZBOI” și cuprinde, conform explicațiilor aferente, „Discursul rostit, în ședințele Adunării Deputaților de la 17-18 iulie 1918, asupra Proiectului de Lege a Împământenirii Streinilor născuți în țară, de Dl. Prof. A.C. CUZA”, dar și dezbaterile parlamentare în ansamblul lor.

Alexandru Florian spunea, într-o emisiune TV, că acest tip de scrieri trebuie prezentate cu aparat critic. Iată și aparatul critic. (M.M.)

Pentru ce cred că acest document trebuie cunoscut

Ioan Roșca

Sacrificiile româneşti din primul război mondial nu au fost de ajuns pentru ca România Mare să fie recunoscută necondiţionat de Aliaţi, pe baza convenţiei făcute şi respectate de Brătianu în 1916. Ca şi în 1859 (recunoaşterea Unirii), 1866 (recunoaşterea domnului străin şi a noii Constituţii), 1879 (recunoaşterea Independenţei) marile puteri (dominate de oculta mondializată) au impus Românilor asigurarea cadrului optim propăşirii străinilor care au penetrat masiv ţările române. Presiunea în favoarea evreilor a venit din toate părţile, întărind impresia că ei căpătaseră controlul politic al lumii. Insistenţelor franco-engleze li s-a adăugat presiunea Americii, la conferinţa de pace de la Paris, care a impus dărîmarea stavilei în calea cotropirii politico-economice, o redută pe care românii încercau să o menţină, din 1866. La est, proaspătul URSS, răsturnînd politica ţarului, a devenit o nouă armă a filo-semitismului.

Este interesant că cealaltă tabără din conflictul mondial - Puterile Centrale - a avut aceeaşi poziţie faţă de interesele evreilor. Evoluţia ulterioară a Germaniei (datorită împlicării sioniştilor în atragerea în război a SUA - pe care nemţii au considerat-o ca trădare fatală) nu trebuie să ne ascundă faptul că, pînă la ruptură, şi Germania a susţinut, la noi, pretenţiile evreieşti, Austria fiind implicată în proiectul pan-european de colonizare masivă a evreilor în Europa de Est, inclusiv peste Romania. Ca atare , printre condiţiile de capitulare puse de Puterile Centrale în 1918 României (vezi pacea de la Bucureşti), apare (la art. 28) obligaţia de naturalizare în masă a evreilor. Deci, ce au realizat Aliaţii în 1919, ni se impusese, în 1918, de adversarii lor.

Presiunea a lucrat universal, pe căi oficiale sau discrete.

Jurnalul lui Marghiloman, deşi zgîrcit cu comentarea modului în care s-a ajuns la legea împămîntenirii evreilor din 1918, conţine referiri interesante. Publicăm alăturat, o parte din acest jurnal...

JURNALUL LUI ALEXANDRU MARGHILOMAN

(Fragmente)

„13.08.13. Fac cunoștință lui Clemenceau. [...] Îmi apune că a vorbit de mine într-un articol privitor la evrei. Luzzati i-a scris că va face el un articol asupra evreilor români, recunoaște că ar fi mai bine ca nimeni să nu se mai ocupe de această chestiune, ca să avem plăcerea iniţiativei.

4.01.14 Două mari cestiuni sunt ameninţătoare: cestiunea Transilvaniei şi cestiunea evreiască. [...]

19.09.14 Take : Anexarea Transilvaniei însemnează sufragiu universalși emanciparea în bloc a ovreilor.În Transilvania colegiul I ar fi al proprietarilor, toţi unguri; colegiul II al Saşilor și Secuilor. [...]

24.02.15 Vizita părintelui Lucaci. [...] Ungaria este oblăduită peste tot de Ovrei, şi la Londra graţie Rothschildzilor ei sunt în bună situaţie. [...]

23.11.16 [...] Mackensen, cu 3 automobile, soseşte încet, la Palatul Regal. [...] Mulţimea umple treptele şi aclamă. Da, aclamă pe mareşal! Vi se va spune că erau mulţi Germani şi ovrei...

22.02.17 [...] Se demontează moara Assan, moara cea mai modernă şi cea mai bine instalată din România, pentru a o transporta la Constantinopol! [...] Cu această ocazie, G. Știrbey îmi atrage atenţia că ovreii sunt singurii cari se bucură de o protecţie eficace: «Moara Comercială», și mai modernă ca moara Assan şi care cea dintâi a fost ameninţată, scapă, cu toate că ea a făcut parte din sindicatul englez. Graţie lui Făreanu, Minovicii ies dela «Imperial»: după 2 zile numai, prin intervenţie evreiască. Germanii proiectau să înlocuiască pe Bărdescu cu Babeş, cu toate că acesta semnase protestarea anti-germană. Palestina pe toată linia!

24.02.17 [...] Şi Carp găseşte că evreii sunt astăzi atotputernici şi că dau germanilor poveţele cele mai rele.

8.03.17 [...] Lapu Kostake vine la ora 9 1/2 dimineaţa [...] dar ce va fi această recrutare făcută de fiecare ofiteraş după recomandaţia evreilor, cari mişună în jurul Germanilor în funcţiune?

21.03.17 [...]Ne-am întrunit la Maiorescu: [...] Maiorescu a pus, clar, chestia evreiască - ei trebue naturalizaţi. În afară de necesitatea de a o face, va mai fi și beneficiul bunei voinţi a presei care se află în mâinile ovreilor şi al cărei concurs va fi util pentru a restabili creditul ţărei. Toată lumea este de acord, afară de Rosetti. Cantacuzino ar preferí să ne lăsăm să fim siliţi; Arion, din contra este de părere ca iniţiativa să vie dela noi. [...]

17.04.17 Vizita d-lui Paul Nathan, multi-milionar german, secretarul federaţiei evreeşti a Imperiului, care este echivalentul Alianţei Israelite din Paris. Îmi expune că chestiunea evreiască, va fi impusă la Congres. Statele-Unite s'au obligat la aceasta. Nu ştie dacă aceiași inițiativă va fi luată și de Germania; dar cînd Rusia rezolvă ea însăşi această chestiune, ar fi greu să te îndoeşti de o constrângere. Această constrângere ar fi rea pentru viitor, căci ea ar provoca duşmănie între Evrei şi Români. El îmi pune întrebarea neted: Ce crede partidul d-voastră asupra acestui punct? Îi comunic hotărârea luată de Comitetul nostru de a rezolva chestiunea, luând iniţiativa, cu scop de a avea profit. El: La Congresul de pace. Eu: Înainte chiar, dacă e posibil, pentru ca chestiunea să rămână o afacere de ordin intern. D-1 Nathan mă întreabă dacă poate să dea publicităţei această ştire a cărei importanţă nu va scăpa nimănui şi pentru buna dispozițiune a pieţei americane, care va fi marele împrumutător. Eu: Nici un neajuns, atâta timp cât chestiunea ese indicată ca făcând parte din întregul lot de probleme ale căror soluţiuni ne preocupă [...].

23.04.17[...] Un articol din „Ruskoje Slovo” din 23 Aprilie 1917: „va fi un progres mai mult pentru democratizare; legile contra evreilor din România erau o frână în contra Rusiei; dar acum că chestiunea este rezolvată în Rusia, se va rezolva şi în România”.

21.09.17. Un om de treaba, d. Oscar Cisek, liberat din lagărul de prizonieri din Austria, mi-aduceștiri despre aproape 50 grupe de ţărani din Şarul Dornei cari sunt internați la Katzenau (inutil a căuta acest nume în atlas: e un nume născocit de Italienii aflați în lagăr şi acuzați că manâncă «Katzen !»). [...] Acești nenorociți, despre a căror existenţă şi loc de detenţiune nu se ştia nimic, sunt într-o stare de mizerie îngrozitoare. Mulţi au murit! Cisek i-a auzit spunînd că adeseori au înghițit oţet ca să le mai strângă stomacul. O pâine de contrabandă costa 8 coroane. Sunt evrei români internaţi acolo; dar din Viena, de pretutindeni, au fost ajutaţi și adeseori puşi în libertate. [...]

23.10.17 Horstmann îmi aduce condițiunile de pace ale Sovietului, care a însărcinat pe Skobelev să le susțina la conferinţa de la Paris. [...] Pentru România, Sovietul propune reintegrarea în frontierele sale, însă România va acorda drepturi politice Evreilor, iar Dobrogea va fi declarată autonomă.

24.03.18 București [...] Kriege, însoțit de Austriacul von Peters,îmi aduce protocolul cu articolele votate eri. [...] Chestia evreiască este formulată cu menajări, toată lumea este ahtiată, să se termine. [...]

30.04.18 [...] Francezii şi alții cari vor să plece din Moldova, și cealaltă atrăgand atențiunea lui asupra lipsei de sprijin a poliției din Odessa faţă de acţiunile Rușilor şi ovreilor contra noastră.

27.06.18 Iași. [...] Elaborez legea evreilor, de mai mult timp în lucru [...].

9/22.07.18. București. Invazia obișnuită. Cel mai tenace, Horstmann care, pe lângă multe altele, mă amețeşte iar cu legea evreilor. Berlinul telegrafiază fără încetare că pentru dovadă trebuie să se refere la art. 57din C.c. în loc de art. 33.

24.07.18. Legea evreilor e votată de Senat; cele două din urmă discursuri, lungi şi tinzând să dovedească că nu dă destul: Motru și Bădărău.

17/30.07.18 [...]Începem legea evreilor. Cuza vorbeşte de la 3-8 ore și tot n'a isprăvit. În loje şi mai ales la galerie, multiple de prieteni și de studenţi, a căror atitudine e neîndoios foarte favorabilă oratorului. [...]

18/31.07.18 [...] La ora 10 sfârşim legea evreilor. Cuza a mai vorbit încă trei ceasuri. Am răspuns în mod sobru. Zelea Codreanu producând un scandal, tribunele au trebuit evacuate. [...]

23.09.18/6 Oct.) [...] Abuzurile evreilor, întrebuinţaţi la toate exploatările germane, nu mai încetează: Îndată ce li se refuză ceva de populaţie, fac să plouă amenzile pe comune.

6/19.11.18 [...] «Monitorul» conţine două decrete cu numerile 3272 si 3273, prin care: 1. Se disolvă Camerile, se convoacă corpul electoral pe baza sufragiului universal și «conform unui decret-lege ulterior», 2. Se «declară inexistente și lipsite de orice putere legală» toate lucrările efectuate de Adunările disolvate, în tot timpul funcţionărei lor. [...]

20.11/3.12.18 [...] Cer să se rezolve repede chestiunea evreiască, restabilindu-se legea mea[...].

17/30.12.18 Corteanu a văzut pe unul din evreii convocați de Brătianu spre a le citi proectul lui de decret asupra naturalizărei. Delegaţii au găsit proectul foarte defectuos şi au cerut pur şi simplu aplicarea legei Marghiloman. Furia lui Brătianu, care nu s'a stăpânit în ameninţări. Dar evreii, siguri de proptele internaţionale au luat'o de sus. S'au dus îndată să plângă d-lui de Saint-Aulaire, care nu le-a părut încântat de Brătianu [...].

23.01/5.02.19 La secția de notariat, un procuror, Racoviceanu, asupra cererilor de naturalizare ale evreilor, a cerut ca petiționarii să facă dovada că nu sunt dezertori, nici condamnați pentru spionaj, etc. Dovada în ce spirit e concepută legea liberală și cum se îndeplineşte angajamentul internaţional luat de toate guvernele. [...]

7/20.02.19 Împrumutul nostru la París nu se face; Klotz nu-1 susţine. Va trebui ca mai intâi guvernul să modifice decretul asupra naturalizării evreilor. Se pare că Brătianu a telegrafiat, cerând cele mai largi îmbunătăţiri. [...]

21.06.19 [...]Brătianu este astăzi un obstacol pentru concesiuni [...]. Este sigur că felul de a lucra al lui Brătianu în chestiunea evreiască, ne-a grămădit toate forţele lor în spate. Regina o spune și o cred, atît numai că Dânsa nu atribue procedeelor liberale responsabilitatea acestei stări. «Clemenceau e cîștigat de ei; o ştiu de mult timp [...], însă Wilson, adaogă Regina, e şi mai câştigat. La un dejun, Regina, ca balon de încercare, s'a ridicat contra Evreilor. „Wilson s'a făcut galben” a spus M. S. lui Mitilineu.

13.07.19 Am avut eri o lungă conferință, cu d. Leo Wolfson, din New-York, corespondent special al lui «Jewish Press Bureau» din New-York. E un fost Român care vorbește încă curent limba. Chestiunea evreiască şi incorectitudinea liberalilor în această chestiune ne-a atras tutela politică. El povestește că Brătianu s'a dus să vadă pe col. House, căruia i-a spus triumfător : «Am rezolvat chestiunea prin decretul meu No.3». House i-a răspuns liniștit: «E a treia oară de când îmi anunțaţi acelaș lucru, d-le Brătianu !». După Wolfson, Wilson nu se va abate de la hotărîrea lui [...]

9.08.19. [...] Regele m'a primit la Cotroceni [...]. Relativ la minorități: «nu e așa că' nu putem ceda? este asolut imposibil!» [...]. Americanii, adaogă Suveranul, ne fac multe dificultăți»; evident chestiunea evreiască, gândesc eu. «Dînşii ne acuză de imperialism şi cu toate astea, din vremea imperiului roman, a fost un imperialism mai formidabil ca imperialismul american actual?» [...].

7.09.19 [...] Am văzut pe Coandă, după ce s'a întors dela Paris. «Ce ne aduci? Pacea?» «Ce pace, rezistenţă şi iar rezistenţă. Oamenii aceia ar voi să ne robească pe vecie!... [...] Coandă pretinde că Clemenceau este de partea noastră, şi că ar fi zis : «Dacă aş fi Român, ași face ca ei»! America este aceea care duce jocul care ne strânge de gât.

9.09.19 După comunicatul din Lyon, delegaţii noştri au declarat eri dim. la Conferință că România e gata să iscălească mâine (Marți) tratatul cu Austria, însă formulând rezerve exprese, privitor la art. 60 asupra protecției minorităţilor, transitul şi regimul economic. Consiliul suprem n'a admis aceste rezerveși a hotărît că, dacă România iscăleşte, ea trebue să iscălească fără rezerve. După toate citările jurnalelor, presa franceză ne e favorabilă; America singură dă nota ostilă. [...]”

12.09.19 Astăzi dimineață guvernul a demisionat. Este probabil că d-1 Clarke soseşte și va trebui să-şi prepare o figură de circumstanţă. De notat: Consiliul Suprem contestă României că ar fi un Stat suveran, tratatul din Berlin subordonând independenţa sa naturalizării Evreilor! Scrisoarea de demisiune a lui Brătianu este întemeiată pe faptul că «Consiliul Suprem al Marilor Puteri, care a înlocuit Conferința de pace a Statelor Aliate», n'a ținut seamă de tratatul semnat în 1916 cu România și a decis să impună României condiţiuni incompatibile cu independenţa sa, etc. [...]

14.09.19 Ataşatul naval britanic, căpitanul de vas Neston-Diggle, mi se prezintă, de asemenea. [...] „Vor fi totdeauna războaie, ori de cîte ori capitalul evreiesc o va cere, atunci tirania evreiască, va apăsa din ce in ce mai mult asupra noastră”.

16.12.19 [...] Vaida citește o lungă, foarte lungă declaraţie. [...] Nu ne putem revolta în contra protecțiunei minorităţilor, din moment ce implicit am primit-o, când am semnat tratatul cu Germania”.

Concluziile care se desprind din acest jurnal sunt următoarele: românii au fost somaţi (şantajaţi) - prin nemţi, austrieci, ruşi, francezi, englezi, americani - să ofere evreilor naturalizarea, cît mai largă şi cît mai „din iniţiativa proprie”... Presat de germani, Marghiloman îi susţine pe evrei, inclusiv pentru că… ar fi luptat eroic împotriva germanilor. El impune legea sa (căzută, o dată cu altele, din perioada capitulării, la 6.11.1918), neavînd nici măcar curajul de a nota în jurnal ce a spus de fapt A. C. Cuza în cadrul celor 10 ore în care acesta a combătut naturalizarea, în faţa Parlamentului, la 17-18 iulie 1918. Şi totuşi, discursul lui de atunci pare a fi avut un rol în îndîrjirea cu care Brătianu a rezistat, în 1919, presiunilor „aliaţilor”, ceea ce sporeşte expresivitatea ascunderii acestui document, timp de 100 de ani.

Ştiu că a devenit incorect politico-penal să sfidezi „Ministerul Adevărului”, scoţînd la iveală textele incomode, din mormintele culturii române. Cred totuşi că centenarul ne obligă să aruncăm o privire asupra unui document care pune problema încălcării suveranităţii noastre - în interes evreiesc. Un om de ştiinţă nu poate admite teza că tot ce a spus Cuza atunci era fals, pentru că el era antisemit, ci vede aici explicate motive ale antisemitismului său. Chiar dacă toate ar fi greşite, încă este important să le cunoaştem, pentru a înţelege istoria interbelică a României.

Cine poate pretinde că e nesemnificativ faptul că mişcarea lui Codreanu începe la Iaşi, imediat după acest discurs, adică după întoarcerea din prizonierat a românilor care îi acuzau pe evrei că i-au exterminat în lagăre, după asaltul bolşevic perceput de populaţie ca iudaic, după răspîndirea zvonurilor privind dezertarea masivă a evreilor şi colaboraţionismul lor cu ocupantul german, după instigarea întregii Lumi la condiţionarea recunoaşterii României Mari?

Cît priveşte tehnica demonstrativă, nici azi nu ar exista consens privind validitatea metodologiei statistice a lui A.C. Cuza. Unii, interesaţi în domesticire, combat orice observaţie privind categoriile umane, interzicîndu-ne să generalizăm. Conform acestei impuneri, nu am avea voie să spunem, de pildă, că femeile sînt mai dispuse la osteoporoză, cît timp există femei care nu fac această boală și bărbaţi care o fac, și doar dacă toţi italienii - și numai ei - sînt în mafie, am avea voie să vorbim de „mafia italiană”. Idem, despre puterea financiară sau mediatică evreiască nu s-ar putea vorbi, atâta timp cît există evrei săraci și bancheri ne-evrei, iar crimele unor comunişti nu ne permit să considerăm comunismul criminal şi să reproşam ceva membrilor PCR. Dar, în același timp, germanii sunt vinovaţi TOŢI de nazism iar legionarii sunt condamnabili penal - în bloc.

Discursul lui A. C. Cuza ne poate ajuta să înţelegem de unde vine această dublă măsură.

JIDANII IN RĂZBOI - DISCURS ROSTIT ÎN ŞEDINŢELE ADUNĂREI DEPUTAŢILOR DELA 17-18 JUL1E 1918, ASUPRA PROECTULUI DE LEGE A ÎNPăMÂNTENIREI STREINILOR NĂSCUȚI ÎN ȚARĂ

ȘEDINȚA DE MARȚI, 17 IULIE

[...]

D. Al. Marghiloman, Preşedintele Consiliului şi Ministru de Interne: Cine atacă proectul de lege are cuvântul întâi; [...]

D. A. C. Cuza: Prin urmare, D-lor Deputaţi, mă întreb ce însemnătate, ce folos trag duşmanii noştri, care este scopul pentru care ni se impune această măsură; care este motivul care îi face să se abată de la normele internaţionale obişnuite, ca noi, în aceste timpuri de afirmare a principiului naţionalităţilor, să fim jigniţi cum am spus, de un îndoit atentat la suveranitatea noastră naţională, prin aceia că suntem siluiţi mai întâi să înpământenim pe jidani şi în al doilea rând, că suntem siluiţi să-i înpământenim fără ca măcar să respectăm Constituţia ţărei? [...]. Şi Dvs. veniţi astăzi şi, nu numai că vă declaraţi mulţumiţi cu ceia ce vi s'a impus, dar vă declaraţi nemulţumiţi că vi s'a cerut numai atât, fiindcă daţi mai mult decât se impune prin tratatul de pace[...]. Dar, cum se explică D-lor că aveţi curajul să lucraţi în modul acesta? Se explică prin faptul că jumătate de ţară este stăpânită de Nemţi şi cealaltă jumătate aţi supus-o stărei de asediu. [...]

D. C. C. Arion, Ministru de Externe: Dacă ași face scandal, eu mi-aşi face datoria ca să te fac şi pe D-ta să intri în datorie.

D. A. C. Cuza: D-ta ai căuta să mă faci să intru în datorie, cum zici - dar oare ceilalţi cari sînt marea mulţime, ce ar zice?... [...] Am să citez un exemplu istoric. La 1866, Camera Constituantă, în Bucureşti, a căutat să rezolve problema, când era vorba de art. 7 din Constituţie, şi voia să împâmântenească atunci pe jidani. Cu 52 de ani în urmă, vă daţi seama ce ar fi fost! Şi atunci, onorabilii părinţi ai poporului, erau gata să dea toate drepturile jidanilor; dar, vedeţi Dvs., atunci nu era starea de asediu şi poporul n-a voit şi a venit la Cameră şi nu se ştie pe unde au eşit predecesorii Dvs., ca să nu dea ochii de mulţimea înfuriată. Şi de acolo poporul revoltat s'a dus şi a distrus sinagoga şi, prin presiunea lui, a trebuit să se înscrie în Constituţie acel Art. 7 care oprea dela împământenire pe străinii cari nu erau de rit Creştin. Iată ce s'a întâmplat la 1866 şi vă asigur că azi, când conştiinţa naţională este mai vie, Dvs. n'aţi fi putut să staţi pe aceste bănci, să votaţi o asemenea lege, dacă nu aveaţi starea de asediu şi cenzura, care ne opresc pe noi să ne mişcăm, să scrim şi să ne întrunim, pentru a ne apăra interesele. [...] Apoi, d-lor, în asemenea condiţiuni dureroase, în loc ca prin atitudinea d-v, demnă să veniţi în fața lumei întregi, în faţa Europei şi a duşmanilor noştri - şi nu ştiu ce stimă pot să aibă duşmanii noştri pentru d-v.

D. C. Meissner, Preşedintele adunărei: Daţi-mi voe, azi nu se mai zice „duşmani”...

D. A. C. Caza: [...] D-lor, voi trece dincolo chiar, presupun, de dorinţa d-iui Preşedinte şi voi zice „prietenii noştri”. D-lor, ziceam: nu ştiu ce stimă pot să aibă „prietenii” noştri acolo pentru d-v. [...] Ar fi trebuit să ziceţi: România îşi va rezolva ea singură problemele ei pe calea pe care i-o indică Constituţiunea ţărei. Va veni timpul ca noi să rezolvim problema jidoveasca pe cât mai larg, precum o va voi ţara [...].

Pe jidani, i-au considerat pururea ca străini primejdioşi existenței noastre naţionale, cei mai autorizaţi reprezentanţi ai poporului românesc, cei mai luminaţi în toate domeniile. D-v. cunoaşteţi cine a fost Simion Barnuţiu, înflăcăratul apostol al redeşteptărei naţionale în Ardeal, la 1848, profesorul incomparabil, care a ilustrat mai pe urmă Universitatea din Iaşi; cine a fost Const. Negri, marele patriot şi diplomat, unul din făuritorii Unirei; cine a fost Vasile Alexandri, despre care s'a zis, că e „regele poeziei române”, Vasile Conta, filosoful recunoscut, autorul atâtor cărţi eminente, Mihail Eminescu, genialul poet şi cugetător politic, B. P. Hajdeu, ilustrul învăţat cu renume european, Mihail Kogălniceanu, luptătorul generos pentru libertatea mulţimei, bărbatul de Stat iscusit, reformatorul de la 1863. Peste părerile acestora, nu se poate dar trece cu epitetul comod de „antisemiţi”. Ei sunt expresia conştiinţei luminate a întregului nostru popor.

Daţi-mi voe, dar, să vă spun că, în punctul d-v. de vedere, sunteţi izolaţi; că legea pe care o aduceţi astăzi, e o lege fără precedent, în legislaţia noastră; că aveţi o atitudine, care nu a fost atitudinea generaţiilor trecute, până la noi. Şi oare vă daţi seama de grava răspundere pe care v'o asumaţi prin această atitudine a d-v. şi prin legea pe care o faceţi acum?

Dar, d-lor, toate le-am îngădui, repetăm: nu putem îngădui falsificarea adevărului; nu putem îngădui crearea unor legende; nu putem îngădui pângărirea istoriei noastre.

Afirmă d-l raportor, în expunerea sa de motive: „Legea pentru împământenirea străinilor născuţi în ţară, vine ca să îndrepte stuaţiunea neconformă cu echitatea pe care o avea o populaţiune, deşi străină etniceşte, de noi, totuşi de mult timp stabilită în ţara noastră”. Vă mulţumesc pentru „străini etniceşte”. [...] Dacă au venit cu legiunile lui Traian, la ce nu ar fi şi ei autoctoni? (Ilaritate). Dar d-l raportor îşi continuă astfel expunerea sa literară, aşa dar de pură fantezie, întrucât e lipsită de orice dovezi: „ Această populaţie, care alăturea şi împreună cu noi a luat parte la toate durerile şi bucuriile ţărei şi mai ales în ultimul timp şi-a făcut cu prisosinţa datoria către patrie, urmează să fie chemată cu drepturi egale la rostirea în viaţa publică. Este un act de dreptate ce se face şi pe care noi, independent de orice raţiune politică de afară, înţelegem a-1 face, mai ales că astăzi toate ţările bătrânei Europe şi ale lumei civilizate au rezolvit această chestiune în conformitate cu spiritul de dreptate, astfel cum trebue înţeles în veacul al XIX”.

Aici e legenda pe care noi nu voim s'o lăsăm să se introducă aci ce e pângărirea istoriei noastre ; aci e falsificarea adevărului.

D. Dimitrie Arion: Aşa este.

D. A. C. Cuza: Aşa este, zice d. Dimitrie Arion - şi ori ce conştiinţă românească şi cinstită va zice: aşa este.

Cum, d-lor, să vină şi să se afirme, că oamenii aceştia au luat parte cu noi la toate durerile şi la toate bucuriile ţărei? Că mai ales în ultimul timp şi-au făcut cu prisosinţă datoria către patrie şi că pentru aceasta urmează să fie chemaţi la drepturi egale?! [...] Da, puteţi să le daţi drepturi; cine vă împiedică? Aveţi puterea în mână şi sunteţi sub presiunea văzută a unui tractat, mă tem însă mai mult, că sunteţi sub presiunea nevăzută a unei puteri oculte. [...] Am întrebat pe d. Prin Ministru: d-le Prim Ministru, acest text se poate modifica? D. Prim Ministru mi-a răspuns: nu, pentru ca e contractual. Atunci am zis: ce să mai continuăm cu discuţia: numiți raportorul şi s'a isprăvit, căci de ce să mai discutăm un lucru care nu se mai poate modifica, care este contractual? Dar contractual prin ce, pentru ce? Și cu cine? Nu e contractual prin tractat, pentru că tractatul nu prevede ce e scris în proiectul Dvs de lege. Prin urmare: contractul cu cine ? [...].

Este dar vorba, că jidanii au luat parte la război şi au dobândit lauri pe câmpul de luptă. Am aici un articol în ziarul jidovesc „Gazeta Bucureştilor” (ilaritate) cu titlul „Încetăţenirea Evreilor pământeni”, în care se zice asemenea: „Ca oşteni, Evreii şi-au făcut datoria cu devotament şi barbăţie” (ilaritate).

Se înţelege dar că trebue să atingem îndeosebi aceasă problema a modului cum jidanii şi-au îndeplinit datoria faţă de ţară, în timpul răsboiului, ca să nu mai poată fi nici un dubiu. Nu trebue să se acrediteze legenda, mai târziu, cum că în luptele dela Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz pentru apărarea graniţelor Moldovei, la vitejiile regimentelor noastre, au participat şi Jidanii. Şi chiar că dacă n'ar fi fost poate jidanii, am fi perit! [...]

Şi de oare ce, cu acest meşteşug că au luat parte la războiu, au fost împământeniţi vre-o 1.000 de jidani - după războiul dela 1877 - încep să precizez faptele, în privinţa aceasta. Câţi jidani credeţi dvs că au luat parte în războiul din 1877, câţi au murit? Au trecut Dunărea şi au luat parte la război, după actele oficiale, 60.000 români şi 900 jidani. Din aceşti 60.000 de Români, au murit 2.107 iar jidani au dispărut 4. (Mare ilaritate). Toţi din Reg. 13 din Iaşi, regiment eroic care a fost decorat la 1877. Dar, să vi-i citez pe nume: Weinberg Iancu, Bercu Iancu, Iţic Israel şi Finkelştein Moise. Nu morţi: dispăruţi. (Mare ilaritate). Vă rog să controlaţi în scrierea întocmită după documente oficiale: „Istoricul războiului de la 1877—1878 partea II-a şi a III-a,de mai mulţi ofiţeri”, la pag. 316. Şi pentru această faptă, că patru jidani au dispărut, au fost împământeţi 1.000. Nu e patru la mie, ci e o mie la patru. (Mare ilaritate).

O voce: Prea a fost mare camăta! (Mare ilaritate).

D. A. C. Cuza: Dar experienţa cu jidanii în armata, am făcut-o nu numai noi, au făcut-o şi Ruşii, între altele în războiul cu Japonia, la 1904. [...] Daţi-mi voe să vă citez numai câteva cuvinte din scrierea Generalului Martinov, din Statul Major rusesc, cu titlul: „Quelques lecons de la triste experience de la guerre Russo-japonaise”, apărută la 1906, după catastrofa Rusiei de-atunci. Generalul Martynov zice: . „[...]De îndată ce ajungeau pe teatrul de operaţie, jidanii se sileau de obicei să fie ocupaţi în tot felul de servicii înafară de rânduri. Dacă nu reuşeau, ei simulau diferite boale - comiteau înadins crime, dezertau, sau treceau pur şi simplu la inamic. Într'o divizie, de la 1 Aprilie 1904 pînă la 1 iulie 1905, au fugit 256 jidani; în aceiaşi perioadă numărul dezertorilor celorlalte naţionalităţi a fost de 8. Jidanii cari rămâneau în trupă aveau în genere o influenţă foarte nefastă asupra camarazilor lor şi, din cauza naturei lor nervoase, erau propagatorii principali a tot felul de panici”. Concluziunea generalului Martynov în urma acestei experienţe, era ca jidanii sa fie scoşi din armată [...].

D-lor, această experienţă a generalului de Stat major Martynov, din armata rusească, am făcut-o şi noi. De-aceia, partidul naţionalist-democrat, dându-şi seama că aceasta este cea mai mare primejdie pentru armata românească, a cerut, din primul moment, excluderea jidanilor din armată. Şi aici nu noi suntem de vină, dacă nu am reuşit să se introducă această masură. Căci în loc să se ţină seama de experienţa făcută - şi voi dovedi imediat ce concludentă este aceea experienţă - după războiul din 1913, d. Take lonescu profită de ocaziune şi introduce pe jidani în şcolile noastre militare. Adică, după ce se dovedeşte că nu sunt buni de nimic în armată, îi pune să comande pe Români, şi îi face ofiţeri [...].

Am aici - şi să nu vă miraţi de' documentarea mea, pentru că în momentul când jidanii începuse mişcarea de a li se da drepturi, la 1917, pe când soldaţii noştri se aflau sub gloanțele duşmanului şi se luptau, ca să apere bucăţică cu bucăţică pământul acesta, şi când vedeau de aproape, sub ochii lor, acţiunea distrugătoare a elementului jidovesc, care părăsea frontul, care trăda - şi cum din cauza acestor trădări şi părăsiri de fronturi, cădeau jertfă sute şi mii de vieţi româneşti - când a venit, d-lor, fostul guvern a d-lor Ioan Brătianu şi Take lonescu, în camera liberală - eu şi atunci m-am opus - şi am declarat că e vorba să se dea drepturi jidanilor, atunci s'a pornit un curent de adâncă nemulţumire din rândurile armatei luptătoare, de pe front, şi mi-au venit din toate părţile, fiindcă ştiau că mă interesez de această problemă, mi-au venit din toate părţile, zic, informaţiile cele mai precise pentru a mă documenta în cazul eventual că problema ar veni la ordinea zilei. Şi iată, d-lor, o scrisoare pe care o ţiu ca o relicvă. Ea este semnată de 26 ofiţeri. În fruntea lor este unul pe care-1 pot numi, locotenentul Grigore Vasillu-Prut, unul din cei mai eminenţi foşti studenţi ai mei, însufleţit de cele mai nobile sentimente pentru ţară şi neam. Când a sunat goarna, el şi-a părăsit situaţiunea lui de magistrat şi s'a înscris în rândurile armatei active şi a căzut ca un erou pe câmpul de luptă. Tinerii aceştia, aşadar, văzându-se ameninţaţi să li se pună, peste dânşii, pe aceia care se purtaseră aşa cum ştim că s'au purtat şi, cum avuseseră ocaziunea în fiecare zi să o vadă, mi-au trimis aceste rânduri de protestare şi de profundă revoltă, scrise în ajunul chiar al marilor lupte de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz de pe front:

„Paltinata , 14 mai 1917

Domnule Deputat,

Noi luptătorii: ofiţeri şi soldaţi, atât pe pământul străbun al Transilvaniei, cât şi la graniţele României libere, când am scos săbiile şi am înarmat puştile să plecăm la. luptă, am plecat să ne desrobim fraţii din robia de veacuri a vrăjmaşilor şi nici de loc a lupta pentru popoarele parazitare, ca poporul jidovesc. Acest popor care trăind neasimilat de atâta vreme pe spinarea poporului nostru, a dovedit prin apucăturile lui că este un element disolvant şi de corupţie.

În războiul crâncen, pe care-1 duce poporul nostru, jidanii au dat dovadă de complectă lipsă de patriotism si de recunoştinţa ce datoreşte, aşa că nu poate îndrăzni să cerşească vre-un drept supt nici o formă căci ştiu că nu merită. Am dovedit însă că sunt cei mai aleşi spioni şi prizonieri, care procură duşmanilor toate informaţiunile relative la ordinea de Stat şi a armatei noastre, aşa că totdeauna s'a întâmplat ca de câte ori s'a predat un evreu la inamic să suferim vărsări de sânge şi pierderi, ce de al mintrelea n'ar fi fost. Nimeni nu poate să ştie mai bine ca noi acestea...

Ne adresăm dvs. cu aceste rânduri spre a fi interpretul nostru în parlament şi a nu lăsa cu preţul oricâtor jertfe, ca această chestiune actuală să se rezolve în detrimentul Românilor şi în marele profit al duşmanilor noştri”.

[...] Şi evident, d-lor, că oamenii aceştia aveau dreptul să se simtă jigniţi [...]. Dvs. sunteţi grăbiţi, ca cu o oră mai curând, să treceţi această lege, să daţi satisfacţie acelora tocmai, în contra cărora protestează conştiinţa luptătorilor noştri cinstiţi şi viteji. Sunteţi nerăbdători să împământeniţi pe jidani; nu sunteţi nerăbdători să împroprietăriţi pe ţărani, cari au apărat cu pepturile lor pământul acesta [...].

Şi să îmi daţi voe să încep cu un document de o valoare deosebită pentru lămurirea problemei, acum în dezbatere. După 1913, conducătorii armatei au rămas profund îngrijoraţi de modul cum elementul jidovesc, se manifestase în campania din anul acela. Şi fiindcă în corpul IV de armată se mai aflau mai mulţi jidani decât in celelalte corpuri, din ordinul Ministerului de Război, s'a făcut de către Comandantul Corpului IV de armată G-l Lambrino, cercetări consemnate apoi în raportul No. 23 din 12 Aprilie 1914, care este hotărâtor în ce priveşte valoarea militară a jidanilor, şi participarea lor la campania din 1913. Şi iată în întregime textul acestui document oficial preţios:

Copie după raportul Corpului IV de armată No. 23 din 12 Aprilie 1914 cătră M. S. M.

„În conformitate ca ordinul dvs. de faţă No. 11081, am onoare a înainta alăturat rezultatul cercetărei ordonate și anume:

I. „Un tablou numeric de toate întrebuinţările şi serviciile la care au fost daţi soldaţii evrei pe timpul campaniei, la toate corpurile şi serviciile Corpului de armată. Din acest tablou se vede că: 53% au fost la front, iar 47°/, la servicii, părţi sedentare, etape şi formaţiuni teritoriale. Motivele arătate de şefii de corpuri în rapoartele lor, pentru ce s'au dat în proporţie mare la servicii, părţi sedentare, etc. în general sunt următoarele: S'au dat Evreii la aceste servicii pentru că nu aveau încredere în ei la front; alţii, pentru că fiind debili au căutat să-i întrebuinţeze la servicii mai uşoare. Mulţi din evrei au pretins ca ştiu aceste servicii, că sunt de meserie căruţaşi, măcelari, etc. S'a constatat însă în urmă, că majoritatea nu cunoşteau deloc aceste servicii şi unii din ei au fost schimbaţi. Unii soldaţi evrei s'au prezentat la mobilizare după încadrarea şi complectarea efectivelor, dar nici destul de târziu pentru a putea fi daţi dezertori. Astfel, prin forţa lucrurilor, au rămas la partea sedentară [...].

III. „[...] Atât din acest dosar cât şi din aprecierile făcute de şefii de corpuri nominal asupra tuturor soldaţilor evrei mobilizaţi, arătate în tablourile înaintate cu raportul corpului de armată No. 1156, se vede în concluziune că: soldatul evreu este un element pe care nu numai că nu se poate compta în răsboi, dar este un element periculos şi disolvant pentru armată. În campanie, afară de câteva cu totul rare excepţiuni, masa soldaţilor evrei a fost numai o povară, constituind elemente de desordine pentru corpuri şi că mult mai mulţumite ar fi fost corpurile dacă nu i-ar fi avut în rânduri.Că numărul mare de evrei în o unitate poate duce la o catastrofă aceea unitate. [...] Cu deosebire îi lipseşte curajul şi sentimentul expunerei personale fiind foarte impresionabil şi foarte fricos. La el instinctul de conservare predomină ori ce alt instinct şi orice alt sentiment, din care cauză este periculos ca propagator de panică în unităţile, unde sunt mai numeroşi [...]. De altfel soldatul evreu este foarte inteligent; dar această inteligenţă o întrebuinţează numai și numai spre a putea trage folos pentru persoana sa, este ingenios în a se sustrage serviciilor grele, a corupe gradele inferioare, şi a-şi asigura bunul trai. După arătările şefilor de corpuri, unităţile care numară 10-20 de evrei în rânduri, nu mai pot fi ţinute în mână deoarce ei seamănă corupţiunea şi-i aţâţă la indisciplină şi rea purtare în unităţi [...].

Mulţimea aceasta de elemente periculoase trebue să dea de gândit şi să se ia măsuri în consecinţă, spre a nu avea de înregistrat panici şi catastrofe în războaiele viitoare. [...] În caz de mobilizare cred că ar trebui luate următoarele măsuri în privinţa lor: a) Să nu se dea ca combatanţi la partea activă, decât în proporţie foarte redusă şi numai pe acei cari ar inspira mai multă încredere şi cari în timp de pace s'ar fi arătat buni soldaţi; al căror număr de altfel dela sine va fi foarte redus. b) Să se dea în serviciile corpului ca meseriaşi, pe acei ce în adevăr sunt meseriaşi de profesiune. c) Să se dea la diferite servicii ca: brutari, conductori de trăsuri pe la diferitele coloane şi ambulanţe, acei cari în adevăr sunt de meserie; nici aci însă în proporţie prea mare deoarece nu se poate conta pe ei în caz eventual de pericol:

- In expediţia din Bulgaria din acest an, nişte comitagii bulgari, trăgând careva focuri asupra convoiului diviziei de cavalerie, de la primul foc, conductorii evrei de la trăsurile regimentului 8 Roşiori din Botoşani, care erau în mare majoritate, sau ascuns parte sub trăsuri, parte au luat-o la fugă părăsind convoiul şi ascunzandu-se pe sub tufişuri şi porumburi în loc să pună mâna pe arme. Cazuri de felul acesta, care arată frica şi laşitatea soldatului evreu, s-au produs multe în această campanie, deşi nu au avut lupte şi nu a existat dar nici pericolul real. d) Să se dea în proporţie mai mare la etape şi la formaţiunile ce rămân în interiorul ţărei. e) Să fie strânşi în companii de lucrători pe specialităţi toţi acei ce cunosc diferite meserii şi să fie utilizaţi în raport cu cunoştinţele lor. f) Restul să se strângă la unităţi aparte numai de evrei, cărora să li se dea numai întrebuinţări de acelea unde nu pot compromite operaţiuni importante, unde nu au a lupta [...].

Sentimentul evreilor pentru serviciul militar reiese vădit şi din numărul mare de nesupuşi la mobilizare şi din numărul dezertorilor. După arătările comandantului diviziei a Vlll-a, pe teritoriul căreia sunt cei mai mulţi evrei, rezultă că dela 1900-1909, au fost recrutaţi în absenţă 11.754 evrei şi 6.567 români; iar dezertările în timpul svonului de răsboi între noi şi Bulgaria prin decembrie 1912 şi Ianuarie 1913, au fost în cifră rotunda de :10,27 la sută pentru evrei şi 0,60 la sută pentru români. Şi în timpurile ordinare evreii se sustrag în mare număr dela serviciul militar prin dezertări şi nesupunere, trecând graniţa. în alte ţări, unde aşteaptă un decret de amnistie, când se întorc iarăşi în ţară [...].

Comandantul Corp. IV de Armată General de Divizie (ss) Al. Lambrino”

Din acest document oficial, bazat pe experienţa unui întreg corp de armată, se vede şi s'a văzut prin urmare din primul moment, cam ce pot să dea Jidanii armatei, pe ce se poate conta. Şi de aceea este cu atât mai extraordinar de a vedea că d-1 Take lonescu şi cei cari erau în jurul său au putut să creadă că fac un bine ţărei, impunând pe aceşti Jidani, şi nu în rândurile armatei, ci chiar în fruntea armatei. Evident, că această măsură nu s'a luat pentru sporirea combativităţii armatei româneşti, ci s'a luat anume, de sigur, ca să se pregătească un motiv pentru introducerea jidanilor în cetăţenia română pe poarta cea mare, că şi-au dobândit drepturile facându-şi datoria către ţară, cum o spune cu atâta emfază d-1 Raportor al acestei legi afirmând, dar fără nici o dovadă, în expunerea sa de motive, că în ultimul timp jidanii şi-au făcut cu prisosinţă datoria către patrie şi armată, şi ca merită să fie chemaţi să ia parte la viaţa publică, cu drepturi egale.

Am ajuns însă la ora convenită cu d-1 Prim-Mînistru ca să se încheie desbaterea de astăzi.Prin urmare sper, că şi d-v. îmi veţi îngădui să mă opresc aci ca să pot continua mâine [...].

(Şedinţa se ridică la ora 20, anunţânda-se cea viitoare pe a doua zi Mercuri 18 Iulie, ora 14 şi 30 m)

ŞEDINŢA DE MERCURI 18 IULIE

D-l A. C. Cuza: [...] E vorba, d-1or, doar de aprecierea unui fapt, de participarea la război [...]. Şi iată adevărul. Au fost mobilizaţi în acest război 741.309 români [...], ceea ce ar corespunde cu peste 10% la 7 milioane, cât poate fi poporaţia românească. În acelaş timp, au fost mobilizaţi 15.969 Jidani. Dacă s'ar fi păstrat aceiaşi proporţie ar fi urmat ca în toată ţara să fie numai 150.000 Jidani. D-l Preşedinte al Consiliului singur îmi concede că trebue să fie 300.000 cel puţin. Prin urmare, avem o sustragere de 50%, de la recrutare. De altminteri, de la început ţin să înlătur teoria care zice, că dacă au participat la război, trebuie să li se dea drepturi politice [...]. Dacă s'au luptat pentru ţară, şi-au fâcut datoria către ţară. Şi cînd vor fi sătenii noştri împroprietăriţi, vor fi împroprietăriţi, nu pentru că s'au luptat pentru ţară, ci vor fi împroprietăriţi pentru că aşa cer interesele superioare ale ţărei şi ale naţiei româneşti [...]. Dacă daţi d-v. Jidanilor drepturi, ce daţi românilor? [...] De ce Jidanii trebuiau să participe la apărarea ţărei? Trebuiau să participe la apărarea ţărei, pentru că se hrănesc pe pământul acesta, pentru că se îmbogăţesc pe pământul acesta [...]. Şi pentru că noi, românii, cari vedem pe Jidani că se hrănesc alături de noi pe acest pământ, nu suntem ţinuţi, d-lor, pe deasupra să-i lăsam ca ei să se îmbogăţească şi noi să stăm să-i apărăm pe dânşii, balabustele şi copii lor, cu vieţele noastre. Aceasta, mi se pare, e logic. Prin urmare nu admitem în principiu nici o legătură între serviciul de apărare al ţărei şi drepturi. (Aplauze în galerii).

D-l C. Meissner, preşedintele Adunărei: Fac atent publicul din galerii că la primul prilej când va mai repeta asemenea manifestaţiuni, fie de plăcere, fie de neplăcere, voi fi nevoit să ordon evacuarea galeriilor.

D-l A. C. Cuza: [...] Se naşte întrebarea: Cum au participat la război ? Şi dacă corespunde această participare cu ceia ce ne spune dl Raportor, în frază a d-sale sentimentală? [...] Eu am o evaluare statistică, după care Jidanii sunt până la vre-o 500.000 în ţară, încât atunci ar fi o sustragere de 70%, dela „impozitul sângelui", cum li place a zice. Din aceşti 15.969 Jidani, mobilizaţi, 6.078 sunt însă trecuţi ca necombatanţi, aşa că ar rămânea 9.951 presupuşi combatanţi [...]. După manopera cunoscută mai mult de jumătate, au fost la părţile sedentare, adică la acele părţi ale serviciului, la căruţe, la brutării şi aşa mai departe, unde n'au servit cu arma în mână. Înca, din totalitatea elementelor acestei statistici, se vede că procentul de Jidani, cari au luat parte efectiv la război, este cu totul infim. Despre aceasta vă veţi convinge d-lor, luând unele regimente în parte şi observând statisticile lor. Şi iată câteva cifre absolut exacte oficiale.

Reg. 11 Siret, din Galaţi, a avut 6 ofiţeri jidani; din aceştia trei au fost mutaţi la alte formaţiuni, şi trei dezertori, condamnaţi la moarte şi anume : medicul locotenent Zaygler Hugo, medicul ajutor Weinstock Moise şi medicul ajutor Leibovici Iosef. Acest regiment a avut 482 soldaţi Jidani, din cari dezertori şi nesupuşi 286, mutaţi la diferite servicii - 103, dispăruţi - 49. Aşadar, necombatanţi 438 din 482. Iar morţi de orice categorie - 12.

Reg. 9 Vânători a fost de trei ori refăcut, de două ori la Mărăşeşti, şi s'a întors la fiecare refacere cu câte 200-250 din 3.000-3.500 oameni. Drapelul acestui regiment a fost decorat cu Virtutea Militară şi cu Mihai Viteazul [...]. Din 285 morţi au fost 7 jidani. Din 494 răniţi, au fost 3 jidani.

Reg. 2 infanterie Bârlad. Acest regiment a fost şi el de două ori sfărâmat în lupte. A fost decorat cu Mihai Viteazu cl III şi cu Virtutea Militară ; a avut morţi 702, din care 3 Jidani; a avut răniţi 1.789, din care 7 Jidani. Numărul jidanilor a fost de 215 soldaţi, din care dezertori şi dispăruţi 110; mutaţi şi evacuaţi 21, veniţi după luptă 53, adică atunci când nu mai era nici o primejdie.

Reg. 10 Putna, a avat jidani 192, din care dispăruţi 91, dezertori 31, condamnaţi la moarte 21, întrebuinţaţi la diferite servicii 11, veniţi după lupte 12. În total 166, care au luptat sau au dezertat, din 192, având numai 14 răniţi şi 2 morţi.

Reg. de Vânători de Munte, a avut 32 Jidani. Dezertori 7, la partea sedentară 7, servicii 7, mutaţi în formaţiuni necombatante 6, fac 26. Restul n'a avut nici un rănit, nici un mort. Morţii românilor în acest regiment au fost 29, răniţii români 131.

Reg. 13 Infanterie Ştefan cel Mare, Iaşi, a avut cel mai mare număr de Jidani şi anume 1.040, un batalion. Totalul morţilor acestui regiment a fost de 755, la care Jidanii au participat cu 82. Răniţi au avut 1.297, din cari jidani 93. Dar dispăruţi Jidani din acest regiment au fost 276, dezertori 176. La servicii necombatante, 71, condamnaţi 2, veniţi după lupte 161. În total, 687 necombatanţi din 1047; ar rămânea aşadar vre-o 360, presupuşi că şi-au făcut serviciul la front, cum ştiu ei să-şi facă.

Reg, 67/55 Bacău, decorat cu Mihai Viteazul cl. III, totalul morţilor a fost de 544 români şi nici un Jidan, răniţi 343, din cari 13 Jidani. Acest regiment a avut 448 Jidani, din cari 139 dezertori, 7 dispăruţi şi ceilaţi mutaţi la diferite servicii.

Reg. 37 Botoşani: Jidani 359, dispăruţi 135, dezertori 59, în serviciile regimentului 63, evacuaţi 68, mutaţi 37, veniţi după luptă 103, în total 365 care n'au luat parte la nici o luptă, au fost răniţi 59, morţi 25.

Reg. 4 Vânători, Iaşi: A avut 240 Jidani, din cari dispăruţi 61, dezertori 30, condamnaţi 2, răniţi 53, morţi în luptă 6. În total dispăruţi, dezertori, condamnaţi - 93.

Reg. 38 Infanterie, Brăila: 328 jidani, din cari au fost dezertori 136, dispăruţi 81, mutaţi la diferite servicii 34, condamnaţi 5, din cari 1 la moarte, răniţi 30, morţi 18, din cari 4 bolnavi dela partea sedentară, şi 1 în închisoare. În total dezertori, dispăruţi și mutaţi 256 din 328, rămânând 72 în serviciu.

Reg. 22 Infanterie, Ialomiţa: A avut morţi peste tot 206, din cari 2 jidani, răniţi 790, din cari 7 Jidani.

Reg. 15 Infanterie: A mobilizat 551 Jidani, din cari 125 intraţi în spital, fără a mai fi apărut pe front, 255 dezertori la inamic de bună voie, 92 vărsaţi la alte regimente, 26 morţi de diferite cazuri, 5 morţi veniţi dela inamic, în total 504, mai rămânând 47, despre care s'ar putea spune că au fost în campanie.

Reg. 23 Ialomiţa: A avut 17 Jidani, din cari dispăruţi 8, dezertori 2, în serviciul auxiliar 5, la front 2, nici un rănit, nici un mort.

Reg. 2 Vălcea: A avut 16 Jidani, din cari dispăruţi 5, dezertori 5, mutaţi la arsenal 4, nesupuşi 1, la front 1, total 16.

Reg. 4 Argeş: A avut 23 Jidani, dispăruţi 9, dezertori 1, la diferite servicii 9, condamnaţi la moarte 2, răniţi 1, la front 1.

Reg. 43 Infanterie Slatina a avut 9 jidani, din care dispăruţi 4, dezertori 1, morţi 2, la front 2.

Reg. 54 Roman a avut 62 jidani, din care la partea sedentară şi la servicii 31, în serviciul regimentului 7, dezertori 2, în total 40 necombatanţi, răniţi 2, morţi 2.

Prin urmare d-lor, iată în ce mod au participat jidanii la război [...].

Şi ca să vedeţi ce fel căutau să scape de serviciul militar, daţi-mi voe să vă citesc un document foarte interesant, care arată cum Jidanii se furişau peste graniţă, în Rusia, mai ales pâna la isbucnirea revoluţiei Maximaliste. Şi ce au făcut acolo? Veţi vedea d-v. şi cred că cu toţii o ştiţi ca şi mine. Deocamdată, o copie după raportul Corpului de grăniceri No. 3424 din 24 Oct. 1916, către Marele Stat Major, în care se zice:

„Am onoare a comunica că în ziua de 27 Septembrie a.c. (1917), un camnion rusesc închis, voind a trece în Rusia prin punctul Sculeni, soldatul grănicer Cărăţeanu Teodor, fiind de santinelă, l'a somat să se oprească. Şoferul rus i-a spus că nu are nimic în camion şi deci nu opreşte. Soldatul a trecut înaintea maşinei şi a luat arma la mână, şi i-a spus şoferului, că nu-i dă drumul decât după ce va trece cu maşina peste el. Şoferul văzând atitudinea hotărîtă a santinelei noastre, s'a supus. Soldatul Cărăţeanu Teodor, controlând camionul a găsit ascunşi în pânză și înveliţi în saltele pe dezertorii evrei: Sfarţ Bercu Haim din reg. 34 inf., David Şmil Iancu din reg. 69 inf., Froim Sin Iancu, Iancu Sin Iţic, Avram Sin Iţic, Şloim Sin Iţic, Şulem Sin Iţic, din reg, 77 inf. Toţi aceşti dezertori au plecat cu camionul No. 15956 din Botoşani în dimineaţa de 27 Sept. a. c, pentru a fi conduşi la Bălți în Rusia, pentru care au plătit şoferului câte 100 ruble de fiecare [...]”.

Se înţelege, d-lor, că condamnările pentru asemenea fapte de dezertare şi pentru diferite turburări în ţară, au trebuit să fie foarte numeroase. Am aici publicaţia prin care comandamentul militar al oraşului Iaşi, aduce la cunoştinţa tuturor, numele condamnaţilor de Curtea Marţială din Iaşi, în cursul lunei Martie 1917. În această lună au fost condamnaţi, peste tot, 46 de indivizi, pentru diferite fapte, şi din aceşti 46, sunt numai puţin de 17 jidani, aşadar aproape jumătate, din care 9 militari, un haham şi un rabin. Iată: numele lor: [...]. Prin urmare, d-lor, într'o singură lună şi numai la Iaşi, vedeţi d-v. câte condamnări ale jidanilor pentru fapte de nesupunere, dezertări, turburări, aşa că până şi pe un cuvios rabin îl găsim amestecat în aceasta societate, fiind condamnat pentru mituire la un an închisoare. Statistica generală arată că în timpul războiului au fost judecaţi 543 jidani, din cari, condamnaţi; 454, şi anume: ofiţeri 18, subofiţeri 42, soldaţi 376, civili 18. Din aceştia, 237 au fost condamnaţi la moarte în lipsa, prin urmare, pentru fapte cu totul grave. Voiţi d-v. să vedeţi motivele condamnărei ? Să vă citesc câteva cazuri [...]. Şi din aceste exemple se vede ce însemnează jidanii în administraţie, unde sunt o adevărată nenorocire.

În serviciul frontului însă, dacă se poate vorbi serios de aşa ceva la dânşii, se ştie că au fost elementele cele mai detestabile, nedisciplinaţi, fricoşi, dezertori şi spioni cari au periclitat siguranţa şi disciplina armatei, fără a-i aduce nici un folos. Şi pentru a ilustra aceste afirmări - ca să nu pară numai că acele spuse de dl raportor, când zice că jidanii şi-au făcut datoria către ţară, mai ales în ultimele împrejurări, şi că merită drepturi politice - îmi veţi permite să mă refer şi aici la cazuri concrete, după acte oficiale, care se pot controla. Aşadar vă citez: [...].

Printre aceşti numeroşi dezertori, condamnaţi la moarte, cei mai mulţi în lipsă, aşa că au scăpat de osândă, să se noteze că locul de frunte îl ocupă medicii ofiţeri, aşadar intelectualii jidani, cari nu au cel puţin scuza lipsei de cultură. Contrastând cu medicii noştri militari români, din rândurile cărora nu se poate cita nici un caz de dezertare, sau de vre-o condamnare infamă de felul acestora. Dezertările jidanilor nu s'au mărginit însă numai la dezertări individuale, ci tot la dânşii găsim cazuri extraordinare de dezertare în massă. Şi iată câteva exemple: La reg. 69 Inf., au dezertat în grupă şi au fost condamnaţi la moarte, în lipsă, doisprezece soldaţi jidani [...]. Din reg. 74/80 inf., au dezertat în grupă şi au fost condamnaţi la moarte, în lipsă, cincisprezece soldaţi jidani, în frunte cu Edelştein Moise, sergent [...]. La reg. 10 Putna, au dezertat în grupă la inamic şi au fost condamnaţi la moarte, în lipsă, 41 soldaţi jidani în frunte cu Făluţă Meer, elev plutonier [...].

Văzându-se această atitudine a jidanilor în toată armata, s'au dat ordin să se facă statistici pe divizii, şi s'a obţinut prin mijlocul exact al cifrelor, rezultate cu adevărat surprinzătoare, în ce priveşte spiritul în care acest element a participat la răsboi. Şi iată încheierea, la care ajunge Statul major al diviziei a 6-a, în raportul său oficial, rezumând cifrele statistice:

„Cel mai mare procent de dezertori la inamic îl dă regimentul 10 Putna, cu 21, 18% evrei faţă de 0,57% români, ceia ce vine pentru un dezertor român, 37 dezertori evrei la inamic; după aceasta vine regimentul 24 Tecuci, cu acelaş procent, apoi reg. 12 Cantemir cu 3.11% dezertori evrei fajă de 0.23 dezertori români, sau pentru un dezertor român la inamic 16 dezertori evrei, şi în fine reg. 11 Siret, cu o proporţie mai mică. Socotit pe arme, infanteria care a fost în strâns contact cu inamicul, stă în frunte cu 5,62% dezertori evrei, faţa de 0,23% dezertori români, sau pentru un dezertor român la inamic, 23 dezertori ovrei; apoi vine cavaleria şi artileria cu nici un dezertor român, dar cu procente ridicate de 3,61% şi 2,32%, dezertori evrei la inamic. În general, au dezertat la inamic, faţa de 0,18% români , 4,72% evrei sau pentru un dezertor român, 26 de dezertori evrei la Inamic. Cifrele vorbesc singure: sentimentele luptătorilor evrei au fost pentru inamic, nu pentru noi; în astfel de împrejurări este de admis că numai aceia dintre evrei nu au dezertat la inamic, cari nu au avut posibilitatea s'o facă.„Divizia, se ştie, a fost informată la timp de conduita acestor soldaţi, a ordonat cercetări şi a luat măsuri restrictive, îndepărtând pe evrei de la misiunile grele şi de încredere, ce-i aducea în contact cu inamicul (vezi anexat ordinele No. 3011 din 4 Iunie 1917 şi No. 5946 din 8 Oct. acelaş an). Fără aceste măsuri și chiar cu ele, dacă li s'ar fi prezentat ocazia, toţi soldaţii evrei ar fi dezertat la inamic”.

Adunând cifrele dezertorilor în interiorul ţărei, Statul-major al diviziei 6-a, ajunge la următoarele concluzii:

„Faţă cu dezertorii români, proporţia dezertorilor evrei se prezintă astfel: în fruntea unităţilor sta regimentul 24 Tecuci cu 27 dezertori evrei, la un dezertor român, în interiorul ţărei, apoi reg. 16 obuziere cu 12 dezertori evrei la 1 dezertor român, cavaleria cu 8 dezertori evrei la 1 dezertor român, şi în fine celalte formatiuni cu 6, 4, 3, etc, dezertori evrei la un dezertor român. [...]

La un dezertor român la inamic se prezintă 26 dezertori evrei la inamic, la un dezertor român în interiorul ţărei, se prezintă patru dezertori evrei în interor, adică au dezertat la inamic de aproape şapte ori mai mulţi evrei decât au dezertat în ţară.[...] Răul exemplu ce au dat aceşti oşteni camarazilor lor români, este evident şi confirmă pe deplin constatarea ce s'a făcut în acest război, în alte armate, că evreii au pe câmpul de luptă rolul elementului disolvant în mijlocul trupelor [...]”.

În urma acestor constatări şi a experienţei zilnice, făcute de către şefii armatei, având răspunderea siguranţei trupelor de supt comanda lor, Marele Cartier general, a luat măsuri speciale de apărare faţă de jidani, prin ordinul No. 429/916 [...].

Copie după ordinul Marelui Cartier General No. 429/916

„Fiind informaţi că soldaţii evrei şi bulgari întrebuinţaţi izolaţi, se predau prizonieri de îndată ce vin în contact cu inamicul, am onoare a vă ruga să binevoiţi a lua măsuri ca să nu fie întrebuinţaţi în servicii izolate, ci să fie ţinuţi încadraţi. Din înalt ordin: p. Şeful de Stat-Major Generat General (ss) Hiescu. p. conformitate, (ss) Căpitan Stănescu Ion”.

Pe baza acestui ordin general s'au luat apoi dispoziţii speciale de către comandanţii regimentelor, în deosebi pentru jidani [...]:

No. 465 Regimentul . . . infanterie către companie / În conformitate cu ordinele superioare, fiecare companie va lua imediate măsuri ca toţi evreii să fie constituiţi într'o singură subunitate ca pluton, secţie sau grup, după efectivul de evrei ce are fiecare companie. Aceste subunităţi vor fi bine încadrate, dându-li-se gradele cele mai destoinice. Ei vor fi întrebuinţaţi la toate serviciile afară de patrule, recunoşteri şi santinele.Comandantul regimentului . . . Lt.-Colonel...”

[...] Ca să vă ilustrez însă răbdarea şefilor armatei cu acest element trădător şi disolvant, să-mi daţi voe să vă citez încă două acte oficiale, de mare importanţă, care caracterizează totodată sufletul românesc şi spiritul de cari erau însufleţiţi comandanţii noştri, de înalt patriotism, şi de solicitudine deopotrivă pentru toţi acei cari serveau supt drapel şi tocmai de aceia aceste acte înfierează pentru totdeauna înaintea istoriei purtarea infamă a jidanilor cari astăzi, vin să ne ceară drepturi. Este un ordin al generalului Arghirescu, comandantul diviziei a 6-a şi anume ordinul No. 3011 din 4 Iunie 1917, dat prin urmare în ajunul marilor lupte ce se pregăteau la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti. Atunci, şefii, dându-şi seama de primejdia în care se găsea ţara, au crezut să facă un ultim apel la patriotismul, la sentimentul iubirei de ţară şi a acestor indivizi, chemandu-i la datorie, iată acest ordin, care constată mai întâi purtarea de până atunci a jidanilor:

„Ac. 3011, 1917 Iunie 4 / Divizia 6-a, către...

În cursul actualului răsboi mi s'au semnalat destul de dese cazuri, în care soldaţii români de rit mozaic s'au predat, sau au dezertat la inamic. Chiar zilele acestea, au avut loc câteva dezertări de această natură, dela reg. Cantemir No. 11 şi Putna No. 10. Această stare de lucruri mi-a umplut sufletul de durere, căci nu înţeleg cum aceşti oameni, născuţi din părinţi şi strămoşi pe pământul acestei ţări, trăind aci cu noi şi împărtăşind deopotrivă bucuriile şi durerile noastre, să fie în stare să comită astfel de fapte. Este o ruşine şi o pată, care cu greu se va şterge în istoria timpului de pe aceşti concetăţeni şi tovarăşi de luptă. Totuşi îmi place să cred că au fost numai oare care rătăciri şi că acei dintre români de rit mozaic cari sunt azi printre noi, se gândesc mai adânc, simţesc ca şi noi şi au aceiaşi dragoste pentru pământul acestei ţări pe cari sunt datori să-1 apere. Numai astfel ar avea dreptul la viaţă comună, la împărţirea tuturor răsplătirilor și la titlul de bravi, apărători ai ţărei. Fac apel, eu comandantul acestei divizii, la simţămintele acestor camarazi şi îi asigur că, în ce mă priveşte pe mine, vor avea, fără nici o rezervă, toate răsplătirile meritate. Acei cari n'au sufletul pentru răsboi, îi invit să iasă la raport, şi-i voi trimite înapoi. Acest ordin 'se va citi în companii tuturor gradelor inferioare de rit mozaic, iar comandanţii de corpuri sunt rugaţi a lucra în această privinţă la spiritul acestui ordin.

Comandantul diviziei 6-a General Arghirescu”

[...] Acest suprem apel, făcut în momente de primejdie, nu a fost însa auzit de soldaţii jidani, cari au continuat uneltirile lor trădătoare. Si atunci, acelaş comandant, eminent cum îl ştim, al diviziei 6-a, generalul Arghirescu, s'a văzut silit să dea următorul nou ordin, care confirmă încă o dată cele spuse de noi, cu privire la purtarea jidanilor în timpul campaniei, înfierând-o cu epitetul de laşă:

„No, 5946, 1917 Octombrie 8 / Divizia 6-a către...

Încă dela începutul războiului am avut ocazia să constat, că soldaţii români de religie mozaică se predau sau dezertează la inamic. Mărturia incontestabilă a acestor fapte ruşinoase, o face acum statistica proceselor judecate la Curtea Marţiala a diviziei, de la intrarea în campanie şi până azi. Din totalul de 107 dezertori la inamic dovedite, 50 de cazuri sunt ale soldaţilor evrei, raportat la numărul luptătorilor evrei, revine peste 15 la sută dezertori la inamic, în timp ce depărtările de aceiaşi categorie ale Românilor, în raport cu numărul luptătorilor români, nu atinge nici 0,5 la sută. La un dezertor român revine deci 30 de dezertori evrei. Proporţia este, mai mult decât îngrijitoare; ea desvălueşte mentalitatea şi sentimentele antipatriotice ale acelora cari s'au născut, au crescut şi s'au hrănit pe pământul ţărei noastre, pentru ca la momentul de grea cumpănă s'o părăsească. Această purtare laşa a soldaţilor de rit mozaic, cari îşi calcă fără scrupul, jurământul de credinţă şi datoriile de cinste şi omenie faţa de steagul ţărei, ne îndrăptăţeşte să admitem, că şi acei rămaşi în rândurile noastre vor dezerta, când li se va prezenta ocazia şi că, dacă nu au dezertat până în prezent, este că nu au avut ocazie s'o facă. Pentru a preîntâmpina răul, ce decurge pentru noi din informaţiunile ce aceşti dezertori conştienţi procură inamicului, şi pentru a înlătura exemplul imoral, ce ei dau celorlalţi luptători, ordon ca Comandanţii tuturor unităţilor să ia măsurile cele mai potrivite cu situaţia în care se află unitatea fiecăruia, pentru a nu se mai oferi de aci înainte, în nici un chip soldaţilor evrei, ocazia de a dezerta la inamic.Ei nu vor mai fi întrebuinţaţi în patrulă, în posturile de santinelă, observatori, agenţi de legătură, semnalizatori etc. Vor fi supravegheaţi cu ultima rigoare şi puşi la lucru înapoia frontului, în condiţiuni cari prin ele înşile să compenseze îndepărtarea dela posturile periculoase. Fac răspunzători pe toţi comandanţii de unităţi, de dezertaţiunile viitoare ale evreilor, cari nu vor putea reuşi, decât numai datorită nerespectărei acestui ordin.

Comandantul Diviziei 6-a General (ss) Arghlrescu"

[...] Aceste documente de mare importanţă pentru istoria noastră militară, dovedesc fără replică posibilă că ţara nu s'a putut sprijini pe dânşii, că ei n'au participat în mod efectiv la durerile şi suferinţele noastre şi că mai ales în ultimul timp ei nu şi-au făcut cu prisosinţă datoria către patrie, cum zice d. Raportor, fără să-mi spună pe ce se bazează.

Pe când însă, d-lor, jidanii nu luptau şi nu-şi făceau datoria, pe front, înlăuntrul țărei, ca şi pe front, ei organizau spionagiul, pe o scara întinsă, în favoarea austro-germanilor. Astfel, Curtea Marţială a Armatei 11-a, într'o singură şedinţă dela 16 Mai 1917, a condamnat la moarte pentru spionagiu zece jidani şi anume: [...]

Dar acum d-lor, că s'au putut găsi, că se găsesc în rândurile armatei spioni numeroşi, aceasta încă n'ar fi nimic; ceia ce este extraordinar este că au organizat spionagiul însă şi rabinii lor. Acest fapt care aruncă o vie lumină asupra uneltirilor sistematice ale elementului jidovesc, uniţi cu duşmanii noştri împotriva noastră, s'a dovedit în afacerea rabinului Avram Friedman, Cari F. Rohrlik şi alţii, daţi în judecată pentru spionagiu şi ale căror acte, 39 la număr, au fost trimise Armatei I-a, de pretorul din Adjud, şi despre care acte şi afacere tratează şi raportul Diviziei XI, cu No. 20591 din 3 Noembrie 1917, către C.I.A.P.A. [...]

Dar, d-lor, nu numai că organizează înşişi rabinii lor spionajul pe pământul ţărei în favoarea duşmanului - şi este foarte important să se fi constatat aceasta, documentar - dar ceiace dovedeşte sistematizarea acestui serviciu infam, este că tot ei formează şcoli de spionagiu, după cum rezultă şi aici din cercetări, consemnate în acte oficiale. Astfel, cu ordinul No. 5686 din 12 Noembrie 1917, emanat la serviciul respectiv al Marelui Cartier General, se trimite către Corpurile de armată, un memoriu secret, tipărit după dispoziţia biroului de Informaţiuni pe lângă Statul Major al Armatei 4-a ruse, 1917, tratând despre spionagiul german pe frontul român, întocmit pe baza indicaţiunilor date de spioni în dosul frontului în regiunea armatei a IV-a şi Vl-a rusă. Cităm în text, următoarele date .[...]

Dintre organizaţiile cunoscute până astăzi sunt următoarele: Şcoala de spionaj pentru armatele de uscat.

„I.În oraşul Bucureşti, pe calea Dudeşti, Cafeneaua „Grin"- Directorul şcoalei este ofiţerul german Voiner, Din restul personagiului acestei şcoli sunt cunoscuţi: 1. Leibovici, instructor, dezertor din armata româna, locueşte în str. Teilor No. 112. 2. Rosenţveig, instructor, evreu. Din spionii instruiţi în această şcoală şi trimişi deja cu scopul de spionaj sunt: 1. Marcovici Herş, evreu supus român (arestat). 2. Livsit Avram, evreu supus român (arestat). 3. Leibovici Samuel, evreu supus român (arestat). 4 Goldemberg Samuel, evreu supus român (arestat), 5. Eigel Iacob, evreu supus român (arestat). 6. Aschenasi Isidor, evreu supus român (arestat). 7. Kefman şi 8. Keler Isaak. Aceştia din urmă doi spioni, după informaţiuni, se află la Odesa. [...] Problemele date agenţilor erau următoarele: 1. Să se culeagă informaţiuni de numărul trupelor, artileriei şi calibrului ei, ce fel de întăriri şi în ce loc sunt (Spionii se trimiteau în oraşele Galaţi şi Bărboşi). 2. Dacă este linie ferată din Dorohoi, numărul trupelor, dacă sunt poduri pe râul Prut, şi în ce loc anume (spionii se trimeteau în Botoşani, Bucecea şi Dorohoi.) 3. Ce trupe sosesc, pe ce front sosesc numărul lor, şi dacă în aceste trupe suni oameni chemaţi sub drapel înaintea timpului (mobilizaţi mai tineri de 21 ani) când se va efectua mobilizarea contigentelor 1919 şi 1920, dacă sunt poduri pe Prut, unde şi ce anume (spionii se trimeteau la Bârlad, Tecuci şi Galaţi.) 4. Numărul trupelor, de pe ce front sunt aduse şi încotro se îndreaptă. Unde se găseşte Statul Major General şi acest Stat Major este într'un loc sau în mai multe locuri. Dacă este telegrafie fără fir şi hangare pentru aeroplane, unde se găsesc trupele române, unde şi ce fel de poduri se găsesc pe Prut (spionul se trimetea în oraşul Bârlad.) 5. Numărul trupelor şi numărul de pe epoleţi, de unde şi încotro se îndreaptă, dacă se face linie ferată între Kişinău, Huşi, ce trupe sunt la Bolgrad, ce fel şi unde sunt poduri pe Prut, care contigent este mobilizat şi care contigent se proectează pentru mobilizare (spionii se trimeteau la Bolgrad, Bender şi Kişinău).

II.În oraşul Bucureşti, în piaţa Romană, şeful şcoalei un ofițer necunoscut. Din celălalt personal al şcoalei sunt cunoscuţi. Zilberştein David, recrutator de elevi pentru şcoala de spionaj şi translator, evreu, locueşte în Hotel Gabroveni, Covaci. [...] Dintre elevii acestei școale este cunoscut: Mozes Solomon Paltiler (la arestarea lui s'a numit „Moise Cholmoleb” evreu [...]

III.În oraşul Brăila pe str. Şcoalei No. 3, se găseşte biroul. [...] Din personalul acestui biurou sunt cunoscuţi: 1. Snaider, locotenent, ajutorul şefului acestui biurou, instructorul spionilor şi recrutor de spioni, cu locuinţa pe lângă birou. 4. Leibovici, agent recrutor, are domiciliul în oraşul Bucureşti şi 5. Russu Roşu (Porecla) ajutor al lui Leibovici, la care are şi locuinţă. Spioni trimişi după culegerea informaţiunilor: 1 Hodorovski Horş, evreu, supus rus, prizonier din reg. 34 puşcaşi Siberian (arestat) 2. Ftighte Haim a lui Sulirn, evreu, supus rus, prizonier, tot din acel regiment, (arestat) [...] b. Şcoala de spionaj pentru armatele marinei. În Bucureşti, pe strada Pitar Moşu No. 5 şeful şcoalei căpitanul serviciului militar german Berghel. Din personalul acestei şcoli sunt cunoscuţi: [...] 3) Svartz Gozias, (Ozias) recrutor de spioni, evreu, se spune că este supus francez [...].

V. In oraşul Bucureşti pe str. Teilor No. 27 Directorul şcoalei este Doctorul Cerny, domiciliat tot acolo [...].

Prin urmare d-lor, se dovedeşte din acte oficiale nu numai că au funcţionat ca spioni, nu numai că au organizat spionagiul prin Rabinii lor, după cum se vede din actele aliate la dosarul Curţii Marţiale, a armatei II-a pe care l'am citat, dar că au înfiinţat chiar şcoli de spionagiu şi că în tot timpul războiului, jidanii au jucat rolul de căpetenie, putem zice exclusiv, în spionarea şi trădarea armatei noastre. Iată în ce mod „şi-au îndeplinit cu prisosinţă datoria către patrie” şi cum au luat parte la toata bucuriile şi suferinţele ei.

Dar, d-lor, de îndată ce s'a deslănţuit anarhia bolşevică, în armata rusească, ei s'au pus în legătură cu soldaţii bolşevici şi au început să facă o propagandă activă anarhistă în rândurile armatei româneşti, crezând că a venit momentul ca să sdruncine însăşi ordinea Statului nostru. Am aci, ca document, manifestul aşa numitului partid social democrat către muncitori, soldaţi, ofiţeri şi cetăţeni, cu aţâţări împotriva Regelui şi împotriva Statului Românesc [...].Acest manifest era strecurat în rândurile armatei noastre de către agenţii jidanilor, crezând că cu modul acesta vor ajunge să desorganizeze armata românească precum desorganizaseră armata rusească. În timpul acesta, massele de refugiaţi, de nesupuşi şi de dezertori jidani, trecuţi în Rusia în număr de câteva mii, agitau împotriva României, prin mitinguri şi prin memorii, pe care le adresau guvernului revoluţionar rusesc, cerând ca să intervie pentru a pune capăt „persecuţiilor”, pe care le-ar fi îndurat jidanii la noi. Astfel, la 28 Iunie 1917, ei au ţinut în sala nobilimei din Chişinau un mare meeting popular, la care jidanul doctor Gritgendler a spus următoarele, după cum arată ziarul „Svobodnaia Besarabia” (Basarabia liberă) No. 70, din 1 Iulie 1917: „Ministrul de Război Brătianu şi şeful Cartierului G-ral Presan, a dat ordin prin care se opreşte ovreilor de a vorbi în jargon, chiar şi în cercul familiar; Monumentele religioase ale evreilor sunt batjocorite. Curţile sinagogilor ocupate de grajduri, bucătării, şi altele. Presa evreiasca oprită. Rabinii şi alte feţe spirituale recunoscute ca improprii serviciului militar, nu se eliberează imediat acasă. În curs de câteva zile au fost obligaţi a scoate necurăţeniile afară din oraş. Se rechiziţionează exclusiv casele evreeşti şi nu se opresc de a scoate în uliţe femeile lehuze. În Botoşani, s'a oprit evreilor de a cumpăra producte înainte de ora 12, când, se înţelege, la piaţă nu se mai află nimic. În spitalele de tifoizi şi de exantematici desemnează numai doctori evrei, la front soldaţii evrei se pun în locurile cele mai periculoase”...

După debitarea acestor grosolane minciuni, meetingul jidovesc din Kişinău alcătuit în cea mai mare parte din dezertori jidani din armata românească, a aclamat următoarea moţiune prin care cer intervenţia guvernului rusesc şi a armatei ruseşti bolşevizate, împotriva României: „Noi, cetăţeni şi soldaţi, adunaţi în Chişinău, sala nobilimei, în ziua de 28 Iunie 1917, în număr de 1.500 oameni, ascultând Raportul d-rului Friţgenler, membru în consiliu de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din raionul frontului român, şi pe alţi oratori, despre asupririle neomenoase la care sunt supuşi evreii cin România, pe toate terenurile, din partea autorităţilor româneşti, ale instituţiilor şi a persoanelor particulare, luând în considerare, că cetăţenii ruşi şi armata, în care evreii sunt într'o proporţie însemnată, se luptă şi-şi varsă sângele pentru dreptate şi principiile umanitare, ale democraţiei mondiale, în deosebi pentru guvernarea de sine a popoarelor, şi că politica practicată în România contra evreilor se împotriveşte acestor principii şi influenţează demoralizând urmata şi cetăţenii ruşi, precum în România aşa şi în Rusia - am decis: 1. Sa se obţină de la guvernul provizor şi consiliul deputaţilor, lucratori, soldaţi, veterani, rechemarea diplomaţilor conservatori acreditaţi în România, desemnarea în locul lor altora, care deschis ar apăra principiilor umanitare ale democraţiei. 2. A propus socialiştilor democraţi şi revoluţionari şi uniunei evreilor, militari, să explice părţilor de armată trimise în România, situaţia grozavă a evreilor din România, şi datoria armatei revoluţionare ruse de a sta în toate cazurile în apărarea celor asupriţi. 3. A cere prin socialiştii revoluţionari şi democraţi din Petrograd, dela internaţionala acţiune asupra democraţiei tuturor ţărilor... să se protesteze şi să lucreze în contra sistemei întrebuinţate în România... 4. A propune organizaţiilor evreeşti militare în Iaşi să cheme un congres al reprezentanţilor armatei şi al delegaţilor diferitelor comitete ale unităţilor armatei, care se luptă şi locuesc în România şi în periferiile ce tind spre ea, pentru a se lămuri mijloacele şi căile unei lupte organizate şi echilibrate împotriva cruzimilor româneşti”.

Se vede dar, că jidanii refugiaţi în Rusia, împreună cu coreligionarii lor de acolo, profitând de guvernul revoluţionar jidovesc, pe de o parte cer intervenţia acestui guvern, iar pe de altă parte apelează la armata rusească din România, crezând că, prin presiunea acestei armate anarhizate de dânşii, pot parveni să pună mâna şi la noi pe puterile Statului, sau cel puţin să ne silească a ne supune tuturor cerinţelor lor. Şi să ştie că a trebuit să se ia severe măsuri de apărare împotriva anarhiei jidoveşti, din armata rusească, din rândurile căreia, la 23 Aprilie 1917, s'a încercat chiar un fel de mişcare revoluţionară la Iaşi, prin intervenţia vestitului anarhist bulgar Racowski, care a ţinut şi un discurs incendiar în Piaţa Unirei din Iaşi, scăpând apoi de arestare prin fugă, cu ajutorul jidanilor, în deosebi a lui Max Wechsler. În Rusia însă, dezertorii Jidani din armata românească, au continuat să se agite, cerând să fie încorporaţi la armata rusească şi căutând a provoca intervenţia guvernului rusesc, revoluţionar, în care ştim că jidanii aveau o influenţă covârşitoare. Astfel, înfăţişându-se ca victime ale revoluţiei ruseşti (?!) ei intervin la guvernul lui Kerenski, după cum sa vede din următoarele informaţii, publicate în ziarul „Kiewskaia Mîsli" (Gândul Kievului) No. 249, din 15 Oct. 1917: „În raportul adresat d-lui A. F. Kerenski, 300 de refugiaţi evrei români, cer să fie egalizaţi ca emigranţi politici, să nu fie citaţi ca dezertori români şi să fie încorporaţi în armata rusească. Generalul Marx, şeful districtului Odesa şi comisarul guvernului Harite, au promis de a susţinea raportul lor. În protestul adresat lui Kerenski, evreii spun: „pentru fiecare izbândă a revoluţiei ruseşti, noi evreii plătim cu lacrimile mamelor, femeilor şi copilor noştri, cu suferinţele şi cu sângele nostru. Oligarhia românească se răsbună, noi suntem un element oprimat, pentru că punem o mare încredere în revoluţia rusească”.

Jidanii nu se mulţumesc însă numai să încerce a introduce anarhia rusească în armata noastră şi să caute a provoca chiar o intervenţie în România a guvernului rusesc prin tot felul de minciuni şi de intrigi. Ci profitând de faptul că anarhistul Rakovski, după fuga lui din Iaşi, ajunsese stăpânul situaţiei în Odesa, ei se dedau la atacuri în bande împotriva consulatului românesc şi a celorlalte servicii ale noastre, organizând o persecuţie laşă, cu brutalizări şi insulte sălbatice, în contra românilor. Aceasta rezultă iarăşi dintr'un act ofcial, al unui martor ocular, şi anume, din memoriul generalului Vivescu, prezentat Ministerului de război, în Aprilie 1918, asupra numărului nesupuşilor şi dezertorilor evrei şi a concursului ce aceştia au dat comitetelor revoluţionare bolşevice şi d-rului Rakovski, la Odesa, şi din care extragem următoarele: „Din numărul de câteva mii de nesupuşi şi dezertori ce au trecut în Rusia înainte şi în timpul războiului nostru, aproximativ 60% au fost evrei, 20%, bulgari sau lipoveni şi 2% români. Dintre aceştia, cei mai crunţi şi sălbateci au fost bulgarii iar cei mai perverşi şi ameninţători, evreii cu toate ajutoarele băneşti ce li s'au dat şi lor ca tuturor refugiaţilor fără mijloace, în general. La primele manifestări pe strade făcute contra guvernului nostru, contra M. S. Regelui, şi contra armatei, cea mai mare parte dintre manifestanţi, erau refugiaţi, nesupuşi şi dezertorii evrei; tot astfel, cei dintâi cari au compus bandele de atac contra consulatului român şi a instituţiilor nostre dela Odesa, au fost iarăşi evreii. Agenţii provocatori la jafuri şi cei cari făceau mai multă propagandă pentru înscrierea în batalioanele revoluţionare, destinate a lupta contra armatei române din Basarabia, şi a răsturna totul în România, erau cei mai mulţi evrei, şi aceste instigaţiuni, le făceau nu numai printre dezertori, dară chiar printre soldaţii activi dela depozite şi din port, şi chiar printre răniţii din spitalele româneşti. Cu ocaziunea arestărilor in masă ale românilor, a confiscărilor depozitelor şi vaselor din port, precum şi a tuturor instituţiunilor noastre, cei mai înverşunaţi contra noastră, când ne-am adresat Rumcerodului, erau tovarăşii Goldenbaum, un vechi cetăţean român, certat cu îndatoririle lui către ţară, şi Eisenmann, cari făceau parte din comitet. Cu conducerea arestărilor şi a perchiziţiunilor ce se făceau la locuinţele noastre, de către marinarii revoluţionari, garda roşie şi anarhiştii, erau însărcinaţi dintre evreii români, precum Abramovici din Iaşi, Birman dela Botoşani, Buiumovici, fost elev al şcoalei militare, a tinerilor cu termen redus, şi Kupferwasser, fost comptabil al d-lui A. A. Bădărău. Aceşti din urmă doi evrei, împreună cu Grumberg, erau însărcinaţi cu conducerea pazei celor arestaţi şi a transportului lor pela diferitele închisori. Ei alegeau, pentru gardă, pe cei mai răi dintre bandele revoluţionare şi, dintre aceştia, evreii se distingeau în totdeauna prin aroganţa lor insultătoare. Direcţiunea superioară o avea tovarăşul Ciorroi (Schwartz), care împreună cu Bujor, Necolau, şi Dicescu, formau Statul Major al lui Rakovski. Aceştia instruiau şi întocmeau actele aşa zise de spionagiu şi contra revoluţiei, ale oficeriior şi funcţionarilor români în Odesa, şi fixau după persoane sumele şi valorile ce trebuiau confiscate, fie asupra celor arestaţi, fie asupra celor ţinuţi sub pază la locuinţele lor, sau prin diferitele sanatorii. Cu ocaziunea îmbarcărei arestaţilor pe vasele „Traian”, şi „Dacia” pentru a-i trimite, din ordinul lui Rakovski, în Crimeea”, când s'au petrecut scenele cele mai sălbatice, prin lovituri, de focuri de armă, unul din capul acestei înscenări mişeleşti a fost evreul dezertor din marină Kahane”.

[...] S'ar părea aşa dar că, cu aceste acte, s'au adus destule dovezi pentru a caracteriza atitudinea acestor indivizi faţă de noi. Partea cea mai odioasă, însă, este purtarea pe care au avat-o ca unelte de asuprire în mâinile duşmanilor, împotriva soldaţilor noştri prizonieri. Şi aci sunt nenumărate documente, care arată în ce mod mişelesc s-au purtat prizonierii jidani, internaţi împreuna cu soldaţii noştri, şi care cunoscând limba germană, dacă ar fi avut cea mai elementară omenie, ar fi putut să le fie de mare folos. Procedarea lor era invariabil aceasta: profitând de cunoştinţa limbei - ei îşi puneau galoane de gradaţi şi erau însărcinaţi să comande companiile, de corvezi asuprind pe români în chipul cel mi neomenos. Vom cita şi aici câteva acte, pentru ilustrarea spuselor noastre.

[...] „Copie după declaraţia sergentului Ifrim Gheorghe...

„Companiile de corvezi erau comandate de jidani de ai noştri. După ce i-au prins şi-au pus galoane de gradaţi şi ne înjurau şi ne băteau mai mult ca nemţii. Jidanul Lazăr Avram (din Reg. ,27, Comp. 3-a-) era Şeful Comandaţilor de companie, el dădea ordine la ceilalţi evrei'care companie să iasă la corvezi”...

Într'un alt memoriu al unor prizonieri români, vorbindu-se de tratamentul la care îi supuneau germanii, se zice: „Au căutat să profite foarte mult de ofiţerii şi soldaţii evrei din armata noastră, cari cu toţii, fără cea mai mică mustrare de cuget, s'au vândut cu trup şi suflet germanilor, dându-le tot felul de informaţiuni relativ la armata noastră. Aceşti nemernici de evrei, în schimbul trădărei lor, aveau din partea germanilor avantajii morale şi materiale, că trăiau bine şi erau lăsaţi liberi; pe când ofiţerii şi soldaţii români erau bruscaţi şi bătuţi ca animalele, nedându-li-se mâncare decât o felie de pâine pe zi, aruncandu-ni-se epitetul de câini. Pe soldaţii evrei de la noi germanii îi făceau pe toţi gradaţi şi-i băteau fără milă pe soldaţii şi plutonierii noştri, spunîndu-le că acum nu mai au frică, fiind-că nu se mai află în România”.

Un alt memoriu al celor dintâiu prizonieri români întorşi din Austro-Ungaria, în Martie 1918, adresată Generalului lor, exprimă toată indignarea acestor bieţi oameni, martirizaţi de jidani:

„Să trăiţi Domnule General,

„Subsemnaţii foşti prizonieri de război în Austro-Ungaria, sosiţi cu primul transport de 1.000 de oameni, în ziua de 10 Martie, prin Burdujeni, aflaţi astăzi în spitalul de evacuare No. 9 Sascut, ne permitem a aduce la cunoştinţa tuturor autorităţilor militare, că în timpul nostru de prizonierat, am avut de îndurat cele mai grele ponegriri şi persecuţiuni din partea camarazilor noştri evrei, cărora pentru serviciile aduse inamicului şi devotamentului nutrit pentru el, li s-a încredinţat în general administraţia lagărelor şi cari, pentru pofta lor de câştig nesăţios, au întrebuinţat cele mai neomenoase mijloace de terorizare, pentru ajungerea scopului urmărit, care a avut de rezultat moartea a peste zece mii de camarazi de ai noştri numai din cei ce făceau parte din lagărul Ostfy-Aszongfe. Pe lângă puterea ce li s'a dat de inamicii noştri, au avut tot concursul pe faţă al doctorului Hirsch, dela Craiova. Astăzi, ca soldaţi, ne plângem şefilor armatei noastre, mâine ca cetăţeni vom căuta să răzbunăm suferinţele ce am îndurat de pe urma lor, vom răsbuna pe fraţii noştri de arme, căzuţi victime lipitorilor ce s'au oploşit la sânul ţărei, penitru care au dovedit că nu merită a se numi fii ei, [...] în total 71 de însemnături de sergenţi, caporali şi soldati aparţinând la diferite regimente”.

Un alt memoriu, semnat de 56 grade inferioare, foşti prizonieri, din cari 39 plutonieri şi plutonieri majori (reangajaţi), expune cu toate amănunţimele ororile comise în lagărele de prizonieri de către jidani, în accente de o profundă revoltă sufletească, cerând răsbunare pentru atâtea victime datorite uneltirilor lor:

„Să trăiţi d-le General,/ Noi foşti prizonieri români din Ostffy Asszonyfa (Ungaria) reîntorşi prin punctul Burdujeni în mult dorita ţară, voim ca în cele ce vor urma să vă arătăm domniilor voastre şi prin d-v. să ştie întreaga suflare românească, cauzele distrugerii generaţiei din prezent. Vă vom arăta că intenţionat şi metodic am fost distruşi fiziceşte şi moralmente... Spunem şi vom striga în gura mare, ca să audă tot ce-i român, să tresară pământul pe care au trăit aceste canalii, că numai jidanii, jidanii şi iarăşi jidanii ne-au mâncat. Ei erau puşi în serviciile cele mai importante ale lagărului şi pe dată ce vroiam să reclamăm eram alungaţi cu ciomegile de jidani, în timp ce duşmanii noştri făceau haz. Ei au fost aceia cărora li s'a încredinţat primirea alimentelor şi cari au furat aceste puţine alimente, cu care abia puteam să ne ţinem viaţa... Câţi din plutonieri n'au fost pălmuiţi şi înjuraţi de cei mai ordinari jidani, cine nu-şi aminteşte de Herşcovici Solomon - Buzău, şi prin el de toată jidovimea. Jidanii tălmaci, trimişi cu echipe cu mii de oameni la lucru, îi băteau să muncească mai repede, îi lăsau mai bine să moară sub ochii lor însângeraţi de ură, decât să-i bage în spitale, tălmăcind doctorilor maghiari, că aşa-i românul, hoţ, se preface. Toate aceste barbarii de pe urma cărora zac ai noştri în Ostfyasszonyfa aproape 7.000, afară de Pressburg, munţii Tirolului şi Albania, cimitirele românismului, le-au făcut fără nici o mustrare de conştiinţă.Faptele lor le putem proba ori când cu date şi martori exacţi şi nici o ură sau profit personal nu ne îndeamnă a-i divulga, de cât numai să se facă odată lumină, că aceştia sunt adevăraţii duşmani ai neamului românesc, voind să fie pedepsiţi după greutatea crimelor făcute, voind ca noi, care am fost martori oculari la tot ce s'a petrecut, să spunem văduvelor că soţii lor zac în pusta ungară, orfanilor să le arătăm pe adevăraţii asasini ai iubiţilor părinţi, ca pe viitor să nu fie şi ei asasinaţi, să spunem rudelor şi prietenilor şi, implicit, ţărei, că ori ce aşteptare este zadarnica...Vrem să spunem întregului românism, că dacă nimenea n'a vărsat o lacrimă pentru cei cari au murit ca nişte câini, şi dacă ale lor acum sunt prea târzii, atunci ca un ultim omagiu pentru chinuitoarea moarte ce au suferit, să ceară pedepsirea acestor nelegiuiţi. Credem, d-le General, că se va da curs acestei drepte cereri, pe care o vom susţinea cu preţul vieţei noastre - cel puţin suntem scumpul nostru pământ, unde, de vom muri, nu ne va părea rău, o vom susţinea până la infinit. [...].

Din aceste memorii, ale prizonierilor noştri întorşi din captivitate, s'a întocmit un rezumat, sub titlul „Observaţiini Generale”, cu următoarele amănunte:

1. Jidanii purtau toţi galoane de sergent şi plutonieri, fără a fi, numai cu scopul de a putea maltrata.

2. Băteau pe toţi soldaţii în general, iar pe cei bolnavi greu, după ce-i băteau, le luau pâinea spunându-le că doctorul le-a interzis să mănânce. Ai noştri, necunoscând limba străinilor, credeau. Această pâine o vindeau apoi cu 8 şi 10 coroane.

3. S'au vârât în toate serviciile de cancelarie, ca şi la noi, formând şi o societate cu scopul de a lupta contra oricărui român, care ar putea, prin acţiunea lui, să le opună vre-o piedică.

4. Serviciile cele mai uşoare, le dedeau la jidanii lor, iar pe români îi puneau la cele mai grele corvezi, bătându-i in mod barbar, dacă nu puteau suporta povara lor.

5. Făceau propagandă în contra ţărei noastre şi strigau că acum a sosit D-zeul lor.

6. Dacă ai noştri se îmbolnăveau, ei râdeau şi se bucurau, iară nemţilor le spuneau să nu ne creadă, că aşa-i românul, hoţ şi leneş şi se face bolnav.

7. Când ai noştri mureau, erau desbrăcaţi şi jefuiţi de ei.

8. Iarna îi scoteau afară în ger, desculţi, la corvezi. În aceste condiţii mureau câte 40—60 zilnic.

9. Vindeau alimente şi hainele sosite de la Berna, din care cauză ai noştri mureau literalmente de foame şi frig. Ţineau câte 4-5 zile pe români nemâncaţi, sub pretext că au alimente dela Berna, şi au ce mânca, aşa fel ca un prizonier ce era pedepsit de ei mereu cu postul a fost nevoit să fure (Lamsdorf) rinichii unui cadavru, pentru a-şi potoli foamea. 10 Sfătuiau pe ai noştri să facă revoltă contra boerilor la venirea în ţară Au făcut astfel de fapte: [...] şi alţii nenumăraţi.

Iată d-lor, fapte mărturisite înaintea autorităţilor româneşti militare de soldaţii noştrii, cari au văzut cu ochii aceste crime odioase ale jidanilor trădători, dela cari au avut să îndure cele mai mari suferinţi.

Şi chiar în momentul acesta, când noi suntem aici şi ne sbatem şi suntem nerăbdători - adică nu noi ci d-v sunteţi nerăbdători - , ca cu un ceas mai curând, să se dea satisfacţie cerinţelor lor, chiar în momentul acesta, ne vine, din judeţele de dincolo de Milcov, ocupate, o plângere a proprietarilor şi comercianţilor români, ruinaţi de jidani, într'un „Memoriu către d-nii Parlamentari ai ţărei româneşti”, ce s'a distribuit şi în care se zice:

„Subsemnaţii proprietari şi comercianţi din teritoriul ocupat, vă aducem la cunoştinţă următoarele:

1. Toată recolta de vin din judeţul Buzău, R.-Sărat şi Putna, a anului 1917, a fost strânsă de ovreii fraţi Adler, din Buzău și Focşani, cu preţul de lei 0,06 bani gradul; grăduirea şi cotitul s'a făcut la depozitul de descărcare de către personalul numiţilor, cari ne-au frustrat atât la cotit cât şi la grad.

2. Fabricarea rachiului din prune, tescovină şi drojdie, asemenea s'a dat acestor fraţi Adler, împreună cu altă ceată de evrei, cari au înşelat lumea, luând borhoturile pe preţ derizoriu, şi fără măsurătoare, numai după aprecieri...

3. Strângerea cerealelor de la ţărani şi proprietari în judeţul Buzău, pe anul 1917, a fost dată unui evreu Glasman din Buzău, care împreună cu o ceată de ovrei au scos din casele ţăranilor ultimul bob de cereale pe preţ derizoriu...

4. Fabricarea brânzei şi strângerea lânei de pe la stâni de asemenea s'a cesionat unei cete de ovrei, cari ne speculează într'un mod îngrozitor, plătind kgr de lapte de oaie cu 4 bani, iar cel de vacă cu 10 bani kgr, iar brânza extrasă din acel lapte o vând pe piaţă până la 10-12 lei kilogramul. D-lor Parlamentari, veți cunoaşte că în toate aceste afaceri nu veţi găsi nici un român, toţi sunt ovrei, eşiţi ca din pământ, şi cari înainte de răsboi, erau birjari, cismari, croitori, cămătari, misiţi, camioneri şi câţiva din ei depozitari falşi şi fixatori de vinuri şi rachiuri; toţi negustorii români mor de foame şi trăim ca într'o ţară ovreiască, D-lor. Parlamentari, vă rugăm să interveniţi către guvernul român, ca cel puţin pentru anul acesta să se ia măsuri a lăsa pe producători să predea singuri recoltele rechiziţionate celor în drept... Deasemenea să se ia măsuri a se înfrâna această şleahtă de ovrei, care aici în teritoriu ocupat, mai cu seamă Ia aceste trei judeţe, ne-au adus la sapă de lemn şi unde comerciantul român nu mai înseamnă nimic.„(ss) [...].”

Prin urmare, d-lor, din rândurile oştirei, ca şi din rândurile poporaţiei civile supuse prigonirilor criminale ale acestor jidani, se ridică plângeri cari dovedesc că ei au fost adevăraţii duşmani ai acestei ţări şi că n'au luat parte nici când la durerile şi bucuriile noastre, cum spune d. Raportor. Şi iată, d-lor, care a fost scopul nostru, aducându-vă atâtea dovezi. Am voit să ne opunem la falsificarea adevărului; am voit sâ împiedecăm crearea unei legende, am voit să înlăturam pângârirea istoriei neamului [...].

Trec la un alt capitol (protestări). [...] D-lor Deputaţi, art. 28 din tractatul de pace, care este punctul de plecare al legei d-v, însemnează o îndoită încălcare a dreptului suveranităței noastre naţionale. Prima încălcare, este amestecul în afacerile noastre interne, rezultând din dreptul celui mai tare. „Vae Victis!”. A doua atingere a dreptului suveranităţei noastre este că suntem siliţi să ne supunem acestei călcări, nesocotind Constituţia noastră [...]. Cum se explică această procedură îndoit de anormală? Eu îmi explic răşluirea Dobrogei: „Prietenii” noştri au avut nevoe de Dobragea pentru ca să satisfacă cererile Bulgarilor, cu care sunt aliaţi. Prietenii noştri, au avut nevoe de munţi, pentru ca să satisfacă lăcomia jidanilor din Buda-Pesta fâcându-i stăpâni pe exploatarea pădurilor din Carpaţi, sub cuvânt că au nevoe de munţi, ca să apere graniţa lor.

Berceanu: (întrerupe).

D-l A. C. Cuza : Crezi d-ta că, cu trei sferturi de ceas cât voi vorbi eu, vei scurta ocupaţiunea germană? [...]. Trebue să mergem până la sfârşit, şi să spunem aici tot ce se poate spune în favoarea punctulu de vedere românesc. [...] Prin urmare, îmi pun întrebarea: Pentru ce s'a recurs, din partea prietenilor noştri, la această procedare de două ori anormală? Sunt două motive. Primul motiv este ca să se răsplătească serviciile, pe cari jidanii le-au făcut austro-germanilor. Evident că dacă s'au servit de dânşii în toate întreprinderile, dacă ei au fost aceia cari i-au primit în Bucureşti cu flori, dacă după cum v'am dovedit au luat parte la tot spionajul, şi au dat concursul armatelor, care veneau peste noi, trebue, se înţelege, să li se dea satisfacţie. Primul motiv, aşa dar, este răsplătirea, care se dă trădătorilor. Al doilea motiv este că ei voesc să aibă în ţara noastră agenţi de exploatare, agenţi comerciali şi industriali permanenţi, cari să lege ţara noastră cu ţările Europei centrale, pe cale economică. Jidanii sunt agenţii germanismului în mijlocul României.

Asupra acestui fapt, de o gravitate deosebită, nu numai pentru noi ci pentru politica eoropeană, cum s'a văzut acum, în urmă a atras atenţia încă de pe la 1860, eminentul om de stat şi economist politic, principile Ion Ghika, care zice în „Convorbiri Economice: „Chestiunea pnporaţiunei la noi... este mai serioasă şi mai periculoasă decât ori unde, fiindcă se complică cu imigraţiunea evreilor, a căror înmulţire disproporţionată nu este numai o plagă morală şi higienică... dar este şi o chestiune politică, pentru că Izraeliţii, cari se coboară necontenit dela Nord, ajung în România nemţiţi, sunt precursorii germanismului, a unei cucuceriri deznaţionalizatoare, căreia ei îi pregătesc tărâmul”. Această constatare s'a dovedit pe deplin, mai ales în ultimele împrejurări. Vă rog să reţineţi bine aceasta. Și să nu credeţi d-v. că germanii nu cunosc elementul jidovesc; îl cunosc mai bine decât noi şi-l ţin la distanţă. Dar tocmai de aceia ei se servesc de dânşii, ca element disolvant, împotriva noastră, pentru interesele lor [...]. Eu cred că d-l Ministru de Externe, cu fineţea diplomatică, de care a dat atâtea dovezi, s'ar fi putut servi de acest argument pentru ca, într'un eventual congres de pace, să atragă atenţiunea asupra anormalilăţei faptului că noi avem aici un număr extraordinar de mare de adevăraţi agenţi ai cucerirei germane [...].

Prin introducerea acestor elemente neasimilabile şi antinaţionale, se introduce otrava în sânul naţiunei române, se introduce elementul cel mai periculos de dezagregare şi slăbire a poporului românesc după principiul politic acela de desbinare şi istovire reciprocă a naţionalităţilor, pe cari prietenii noştri, austro-ungurii, îl practică, pentru a-şi continua stăpânirea lor nefirească. Astfel pe când ţipă în contra „pericolului slav”, ca să ne facă pe noi să mergem alături de dânşii, ei fac tot ce le este în putinţă, în Bucovina, ca să distrugă elementul românesc în favoarea Rutenilor slavi, aţâţând pe Ruteni împotriva Românilor. Iată, aşa dar, motivele cari au făcut ca puterile centrale, în mod intenţionat, să ni dea această lovitură de moarte, impunân-du-ne încetăţenirea jidanilor.

O voce: Dar Antanta n'ar fi făcut-o ?

D-l A. C. Cuza: Nu ştiu ce ar fi făcut Antanta, faţă de rezistenţa noastră, şi dacă argumentul acesta, pe care l-am invocat cu puterea de atunci... Deocamdată Antanta este necunoscutul. Dar ce faceţi d-v. este cunoscutul... De acum.

D-lC.C. Arion ministru de Externe: De declaraţiunile lui Balfour vă sunt necunoscute?

D-lA. C. Cuza: Declaraţiunile lui Balfour, ori cât de interesante ar fi, nu echivalează cu hotărîrea unui congres de pace la care ar fi participat din partea României un Ministru ca d-l Arion.

O Voce:întrebaţi pe d-l Take lonescu.

D-lA. C. Cuza: D-l Take lonescu? Este ca şi cum aş întreba pe rabinul dela Buhuşi (ilaritate) Daţi-mi voe să am mai multă stimă, în această materie, pentru bărbaţii d-v. de Stat.

Dar vin acum d-lor, la una din problemele cele mai grave care vă privesc pe d-v. Îmi pun o întrebare: Fiind situaţiunea astfel cum este, oare a rezistat guvernul de astăzi presiunei executate de către Puterile centrale, împotriva noastră în chestia jidanilor? Aţi întrebuinţat d-v. toată rezistenţa posibilă, pentru ca să îndepărtaţi dela ţară această lovitură? Iată cum se pune întrebarea. Şi vă fac atenţi asupra gravităței acestei întrebări, pentru că d-v. sunteţi aceia cari veniţi şi daţi în judecată guvernul liberal. Şi ce vă garantează pe d-v. că mâine nu va putea să vină un guvern, ca să vă ceară socoteală [...]? În locul d-v. aşi fi foarte îngrijorat - căci nu s'ar putea găsi un guvern, care să vă dea în judecată, pentru faptul acesta şi, ferească D-zeu să vi se întâmple şi d-v. ceia ce păţesc alţii acum?

O voce: Poate un guvern Cuza!

D. A. C. Cuza: Poate şi un guvern Cuza (ilaritate). Dar poate să fie un guvern pe care nici nu-l putem prevedea momentan. Nu se ştie ce se va întâmpla după ce d-v. veţi isprăvi toată această operă, pe care o desăvârşiţi prin legea de faţă [...]. Cine ştie ce bădărani se vor ridica din adâncurile acestui popor şi vă vor cere socoteala badărăneşte (râsete) [...]. Eu am o credinţă, că acest răsboi nu se poate isprăvi decât: pe baza respectărei depline a principiilor naţionalităţilor [...]. Voiţi o dovadă ? [...] Iată însuşi textul declaraţiei lui Wilson, la punctul al doilea:„Regularea tuturor chestiunilor atât teritoriale şi de suveranitate cât şi celor economice şi politice. În baza liberei stabiliri a acelei chestiuni, de către poporul, pe care-1 privesc aceste chestiuni şi nu în baza unui interes material sau al avantagiului unui alt popor, care ar dori o altă aranjare pentru lărgirea influenţei sau dominaţiunei sale”.

D-lor, e cazul tipic al nostru: Să ne hotărâm soarta noastră după cum cer interesele poporului românesc, şi nu după cum poate cere interesul material sau avantajul unui alt popor, pentru lărgirea influenţei sau dominaţiunii lor economice şi politice, de pildă, al popoarelor „Europei de Mijloc” [...]. Şi dacă nu se va putea stabili pacea şi ordinea în Europa, decât pe baza principiilor naţionalităţilor, vă daţi seama d-v. în ce condiţiune ne-arn fi găsit noi, la un viitor congres de pace, când această problemă s'ar fi pus şi d-ta ai fi zis: Invoc principiul autonomiei naţionale, ca noi să putem rezolva această problemă, după cum interesele noastre o cer. Dar iată şi un alt argument. Care este acest alt argument ? V'am mai spus. Se putea zice:

Noi suntem gata să primim în tratatul de pace principiul, dar nu putem îngădui să fim siluiţi ca să călcăm Constituţia Ar fi rămas aşa dar, ca la convocarea Constituantei, care se ştia că urmează să se convoace imediat, să se găsească formula, respectând Constituţiumea, pe baza căreia numai urma să se întocmească legea de încetăţenire a acelor jidani, cari ar fi întrunit condiţiile cerute. Art. 28 al tratatului ar fi rămas în alcătuirea lui de astăzi, minus cuvintele: „până la ratificarea tratatului de pace”, care ar fi fost suprimate. Aşa ca legea să nu ne fi fost impusă imediat [...].

D. Zelea Codreanu: Nu ne făcea Germania răsboi pentru jidani.

D.A. C. Cuza: Acesta este adevărul. Şi d-lor, d-v. trebuia să faceţi următoarea declaraţiune: primim toate condiţiunile d-v. Minus aceasta. Şi vă rog să se ştie - şi s'ar fi ştiut în întreaga Europă, câ România a primit toate condiţiunile de pace, afară de aceasta; câ nu putea să admită să-şi calce constituţiunea. Era un punct de onoare şi demnitate naţională, ca să nu fim siliţi să călcăm Constituţiunea (întreruperi).

D. Berceanu: Când ai dat teritoriu, n'ai călcat Constituţia?

D.A. C. Cuza: Dar veţi conveni, că este o deosebire între o cerinţă şi alta. Şi că sunt şi hotare morale, pe care un popor cu simţul demnităţei, nu le poate ceda.

D. D. Pătrăşcanu: Şi cine ne-ar fi susţinut în Europa ? [...]

D. A. C. Cuza: Ne-ar fi susţinut dreptul nostru, (întreruperi). [...]

D. A. C. Cuza: Nu, vă rog, vorbim foarte serios. Foarte serios răspuns este acesta: Ceea ce era la 1879, numai este la 1918 [...].Dovadă că nu este, avem principiul susţinut de Wilson [...].

D-lC. C Arion, vice-președintele Consiliului şi ministru de externe: Nu găsiţi, d-le Cuza, că Wilson era cam departe pentru a ne susţine?

D-lA. C. Cuza: Conştiinţa dreptului, d-le ministru, este pretutindeni. Este o forţă rnai puternică decât forţa brutală, care poate, într'un moment dat, să calce dreptul, dar care până în sfârşit, nu poate fi biruit. Aceasta este convingerea noastră; această convingere d-v. nu aţi avut-o, când aţi încheiat tratalul de pace (Întreruperi)

[...].

D-lA. C. Cuza: Când s'a început tratările noastre cu puterile centrale, cu puterile „amice”, în şedinţa comisiunei juridice de Mercuri 21 Februarie 1918, - d-l ministru de externe poate controla - în acea comisiune, în cursul şedinţei plenare din acea zi, d-nul von Kuhlman a informat că în delegaţiunea germană a sosit excelenţa sa d-l dr. Kriege, consilier pentru chestiunile juridice la Ministerul de externe german [...]. Excelenţa sa d-l dr Kriege a stabilit cam cum înţelege, ce formulă doreşte să se introducă în tratatul de pace. Şi iată textul, în franţuzeşte, al propunerei d-lui dr. Kriege: „[...] Libertatea religioasă prevăzută prin art. 44 a tratatului de Berlin, din 13 Iulie 1878, rămâne în vigoare; acest principiu va fi aplicat prin dispoziţiuni speciale, întru cât nu ar fi fost aplicat până acum”. După acest text, aşa dar nu se prevede încetăţenirea imediată a jidanilor, printr'o lege impusă pînă la ratificarea tratatului de pace, ca aceea pe care suntem chemaţi să o votam acum, ci se stabileşte numai principiul, rămânând ca el să fie realizat mai târziu. După cum o cerem şi noi, pentru a respecta Constituţia. Iată, d-lor, formula germană a rezolvirei problemei jidoveşti în. România. Acest text este trecut în protocol şi, d-lor, nu se mai poate zice că a fost o simplă întrevorbire fără nici un rezultat, ci e un text care a fost și stabilit de comisiune şi protocolat în şedinţa dela 21 Februarie 1918 [...]. Prin urmare, d-v. nu aveaţi, pentru d-v, numai principiul general stabilit de Wilson, îndeobştie de altfel recunoscut în relaţiile internaţionale, ci d-v. aveaţi şi protocolul dela 21 Febr. 1918, care era evident un început câştigat [...].

D-lC. C. Arion, ministru de externe şi vice-preşedinte al consiliului: Nu, d-lor, nu vreau să se acrediteze o legenda; s'a cerut de d-l Kriege mai mult de cât ceia ce este în documentul d-v. O afirm aici ca ministru de externe [...].

D-lA. C. Cuza: [...] Adaug pentru ştiinţa d-lui ministru de externe, care zice că dl Kriege a cerut mai mult, adaug următoarele cuvinte, cari n'au fost protocolate, dar cari nu au fost rostite de Excelenţa sa d-I Kriege: „Nous ne nous interessons pas a la qaestion juive, mais nous ne pouvons nous en desinteresser”. [...] În tot cazul, tratatul astfel cum se prezintă astăzi înaintea noastră, la Art. 28 zice: „Osebirea de confesiune religioasă nu trebue să exercite în România nici o influenţa asupra stărei juridice a locuitorilor, în deosebi asupra drepturilor lor politice şi civile”. Aceasta este comentarea textului Art. 44 al tratatului dela Berlin. Art. 28 continuă: „Principiul exprimat la aliniatul 1 va fi adus la îndeplinire şi în ce priveşte împământenirea locuitorilor României fără supuşenie, cuprinzându-se şi evreii, priviţi acolo până acum ca străini...”. Priviţi acolo până acum ca străini... Se vede că textul acesta a fost redactat aiurea, nu la Bucureşti, căci dacă ar fi fost redactat la Bucureşti ar fi trebuit să se spună „aici". Şi cuvântul „acolo”, se repetă în continuarea articolului care zice: „În acest scop, se va decreta în România, până la ratificarea tratatului de pace, o lege după care, în orice caz, toţi cei fără supuşenie şi cari au luat parte la război, fie în serviciul militar activ, fie în serviciul auxiliar, sau cei ce sunt născuţi în ţară şi stabiliţi acolo şi se trag din părinţi născuţi acolo, vor fi socotiţi, fără altă consideraţie, ca cetăţeni români deplin îndreptăţiţi, şi ca atari pot fi înscrişi în tribunale. Dobândirea cetăţeniei române se va întinde şi asupra soţiilor legitime, văduvelor şi copiilor minori ai unor asemenea persoane” [...].

D-v. ce faceţi ? Lărgiţi aceste condiţiuni şi mai introduceţi încă: pe aceia cari au fost mobilizaţi la 1913; pe cei lăsaţi la vetre în 1916; pe cei împământeniţi prin decret până la recunoaşterea de către Cameră şi Senat; şi soţiile şi copiii minori ai tuturor acestor categorii improvizate; pe soţiile şi pe copiii acelora încetăţeniţi înainte de război şi, în sfârşit, d-lor, ca o culme, până şi pe cercetaşi. Înţelegeţi d-v. bine, sub forma de cercetaşi, câţi jidani o să se strecoare în cetăţenia românească. Ce ai făcut tu ? Eu am fost deja cercetaş. (Ilaritate). Cum se va stabili cercetăşia, în ce condiţiuni, cât de riguroase ? Vă daţi şi d-v. seama ce poate să fie, cu un asemenea text. Prin urmare, de unde erau trei categorii de încetăţeniţi, potrivit tratatului de pace iată că ne găsim acum, graţie d-lui ministru de externe, cu 8 categorii. Clar. Şi atunci vă întreb eu: de unde aţi luat d-v. puterea şi autoritatea ca să dispuneţi de drepturile unui întreg popor, care nici măcar nu a fost consultat şi care nu-şi poate exprima voinţa lui în aceste momente? [...]. Aşadar: ce vă face pe d-v. să procedaţi astfel ? Nu văd necesitatea. Ori poate , pe lângă tractatul aeesta, mai este un tractat secret? Este sau nu? Vă rog să răspundeţi! [...].

D-lC. C. Arion, ministru de externe: Deneg existenţa unui tractat secret.

D-l D. Patrăşcanu: Să vă spun eu de ce, d-le Cuza. Pentru ca să nu mai intervie încă odată Europa ca să revizuiască ceiace am făcut noi. Europa a intervenit prin convenţiunea din Paris să împământenim pe Armeni şi pe Greci, a intervenit în congresul dela Berlin pentru Evrei. A intervenit prin tractatul de pace dela Bucureşti, ca să facem acum ceiace n'am făcut. Voiţi să mai vie încă odată Europa şi să ne impună să împământenim pe aceia pe cari nu-i vom? Împământeni acuma? Eu cred că e mai bine să facem ceiace trebue din spontaneitatea noastră.

D-lC. C. Arion ministru de externe: Mulţumesc d-luî Patraşcanu că a dat un răspuns, pe care l'aşi fi dat şi eu mai târziu. Dar ce-i pasă d-lui Cuza de Europa! (Ilaritate).

D-lA. C. Cuza: Nu ştiu ce-mi pasa mie de Europu, dar d-v. nu vă pasa de ţara românească. (Protestări). Voesc să zic, că ceia ce d-v. trebue să respectaţi, mai întâi, este sentimentul acestei ţări, sentimentul de cuviinţă al oricărui popor care se respectă. Nu înţelegem ca, sub presiunea baionetelor străine, să lărgim drepturile acelora cari au contribuit să aducă acesta baionete asupra armatei şi Ţărei. [...]

D-lBerceanu: D-le Cuza, eu te rog să treci în teritoriul ocupat şi să vorbeşti aşa cum vorbeşti. Aici e lesne de vorbit.

D-lA. C. Cuza: Vă asigur, d-le, că cunosc spiritul german şi cunosc mentalitatea germană. Am trăit 7 ani în mijlocul lor. Şi am convingerea că, dacă s'ar fi întâmplat din partea noastră o mai energică rezistenta, aţi fi găsit mai multă bunăvoinţă din partea lor. Aceasta este convingerea mea. Şi nu pot spune mai mult. În tot cazul, din punctul de vedere diplomatic, este cea mai mare greşală pentru că îndreptăţiţi d-v. pe acei cari ne-au impus condiţiunile acestei tractat, să zică, la un viitor congres de pace: D'apoi ce interveniţi d-v. în relaţiunile dintre noi şi România ? România a primit condiţiile noastre cu bunăvoinţă; mai mult decât atât, în unele privinţi România ea însăşi a lărgit aceste condiţii [...]. D-lor, este însă altceva. D-v. puteaţi recurge şi aţi recurs la argumente cari - ţin să afirm dela început - n'au absolut nici o valoare: argumentul dreptăţei şi argumentul anahronismului. Este un anahronism, aţi zis, în legislaţia noastră, această dispoziţie a art. 7, care pune oarecare stavilă la încetăţenirea străinilor. [...] „E un act de dreptate ce se face, şi pe care noi, independent de orice raţiune politică din afară, înţelegem a-1 face” [...]. L'aşi întreba pe d-l Raportor să-mi spună: la care dreptate s'a gândit d-sa ? La dreptatea Românilor sau la dreptatea Jidanilor ? Dacă s'a gândit la dreptatea jidanilor, nici aici n'a reuşit, după cum voi dovedi. Iar dacă s'a gândit la dreptatea românilor, atunci ar fi trebuit să aibă altă dispoziţiune proectul de lege cu care d-sa se prezintă, adică să nu se prezinte de loc. Căci dreptate trebue să fie, d-lor! Trebue să avem însă şi noi dreptatea noastră, în ţara Românească. Şi atunci de ce ar fi dreptate pentru jidani, ca să li se dea drepturi să ne conducă pe noi, şi n'ar fi dreptate mai degrabă, ca românii să-şi păstreze conducerea intereselor lor, în mâinile lor ? Pentru ce ar fi dreptate să laşi pe jidan, ca să capete anumite funcţiuni de Stat, ca să administreze şi să dea directiva politică imensei populaţiuni agricole muncitoare româneşti, dela care cu toţi se hrănesc: şi nu aţi lăsa d-v., ca din rândurile acestei populaţiuni rurale muncitoare să se ridice conducătorii săi fireşti, de un sânge cu dânşii? Dar dreptatea cea mai elementară cere, d-lor, ca aceşti oameni, ei singuri prin reprezentanţii lor, să-şi poată conduce interesele aşa precum o reclamă şi o impune însuşi geniul rasei. Şi e cea mai mare nedreptate ca să iei conducerea unei părţi a intereselor acestei ţări, ale acestui popor, şi să le dai în mâinile unui popor de alt neam şi de altă lege şi care a dovedit că nu e capabil să se conducă pe sine, necum să conducă pe alţii. Iată, prin urmare, d-lor, ce vă răspundem la argumentul d-v. cu dreptatea, că nu aveţi nici o dreptate. [...] Şi acum, că nu aţi rezolvat această problemă, încă nu ar fi nimic, dar aci este a doua greşeală fatală, pe care d-v. o comiteţi, când vine însăşi dl raportor şi ne spune: „împrejurările speciale în care se prezintă proectul de faţă ne-au împiedicat să dăm chestiunii străinilor soluţiunea largă, aşa cum o dorim, sperăm însă ca lacunele acestui proect vor dispărea atunci când vom avea răgazul să dăm chestiunei toată atenţiunea cuvenită şi toata estinderea pe care ea o merită” [...]. Şi dacă ar fi numai declaraţiunea d-lui Raportor. Dar sunt declaraţiunile d-lui Ministru de externe, pe care d-sa le-a fâcut în Senat, zicând: „Singura soluţiune din chestiunea evreească este legea de astăzi, care însă nu rezolvă situaţiunea tuturor categoriilor de evrei. Se va creea şi categoria capacitarilor, care nu pot românea în afară. Art. 7 trebue revizuit. Trebue făcută o lege de naturalizare modernă, care să acorde anumite facilităţi” [...].

Voci: Foarte bine a spus.

D-l A. C. Cuza: [...] D-lor, mă întreb: care e scopul diplomatic şi politic pe care l-a urmărit d-1 Ministru de externe, prin această declaraţiuune a d-sale ? Că cel puţin atât putea să rezulte din sacrificiile pe care le face azi ţara, să se ştie că s'a isprăvit cu această problemă, ca să nu mai intervină, cum zicea onorabilul proepinent, „Europa!”, încă odată în afacerile noastre interne. Dar ce politică este aceasta a unui Ministru de externe, în momentele când cere acest suprem sacrificiu dela ţara, să declare în principiu, că problema rămâne să se rezolve de acum înainte, pentru ca să creeze astfel jidanilor dreptul de a se plânge zicând: Nu s'a rezolvat încă problema noastră, căci s'a recunoscut, că trebuia făcută o lege şi mai largă decât aceasta, pe care au făcut-o atunci. Ce interes? Nu înţeleg. (întreruperi). [...] Voiţi să daţi drepturi jidanilor, ca să protesteze mereu şi să ne turbure necontenit existenţa? (întreruperi).

D-l C. C. Arion vice preşedinte consiliului şi Ministru de externe: Vreau să curm dreptul ca să mai intervină vreo dată Europa, şi de aceia am vorbit aşa. Voi să se rezolve chestiunea israeliţilor numai de Români. [...] Acesta e sentimentul ţărei, aceasta e ţara legală.

D-lA. C. Cuza:În afară de ţara legala, mai este şi ţara reală. Și o să vă explicaţi cu ţara reală. (întreruperi) [...]. Vă daţi seama ce va fi în viitor, când vor invoca jidanii aceste cuvinte ale d-sale solemn declarate, dela tribună. Zicând: Noi avem dreptate să cerem încă o largire a drepturilor noastre, pentru ca însuşi d-l Ministru de externe a recunoscut că, prin această lege prea strâmtă nu se rezolvă problema. [...]. Mai este, însă, dlor, un ultim argument, care se invoacă, în sprijinul unei pe cât mai largi acordări de drepturi jidanilor. Se zice: noi suntem singura ţară din lume în care această problemă n'a fost rezolvată şi, prin urmare, fiind „singura ţară din lume”, nu mai putem să rămânem în afară de consensul unanim al popoarelor. Contest, mai întâi, că am fi „singura ţară din lume”.

O voce: Care mai este?

D-lA. C. Cuza: D-lor, fiecare ţară îşi are problemele sale. America liberală are problema negrilor şi problema galbenilor [...]. Şi cum zice d-l Băileanu, şi problema pieilor roşii. Ce a făcut America cu pieile roşii - ca să încep cu observaţia d-lui Băileanu? I-a luat şi i-a dus în anumite teritorii din care nu puteau să iasă. Faţă de acest popor, şi nu venetic, ci autocton, a venit aşa dar poporul dominant al Anglo-Saxonilor şi a zis: elementele acestea turbură dezvoltarea civilizaţiei mele şi, prin urmare, îmi iau dreptul sa-i îngrădesc în anumite teritorii, din care nu vor putea eşi - indiferent dacă populaţia aceasta putea să trăiască acolo sau nu. Dar iată că, peste elementul Anglo-Saxon, american, au venii japonejii și chinejii, de rasă galbenă. Şi atunci americanii, cari voesc să-şi păstreze fiinţa lor etnică neamesticată şi cari chiar au datoria să apere civilizatia albilor în regiunea aceia, civilizaţie superioară, au luat măsuri în contra invaziei japoneze şi chineze şi aceste măsuri de apărare au fost destul de energice, ca într'un moment dat să dea naştere unei profunde nemulţumiri a guvernului japonez şi să provoace aproape isbucnirea unui răsboi. Citez numai aceste două exemple, ca să vedeţi că, faţă chiar de un popor, care nu era compus din emigranţi, ca jidanii la noi, cum sunt Indienii autoctoni din America, şi faţa de Japonezi şi Chineji relativ aşa de puţini, care se introduceau în America, poporul cel mai liberal din lume, Americanii, au luat măsurile cari erau dictate de consideraţiile superioare ale conservaţiunei sale etnice. [...]Într'o privinţă însă, suntem singura ţară din lume, ceea ce tocmai confirmă direcţia susţinuta de noi. Căci, în adevar, arătaţi-mi pe întreg pământul [...] unde se găseşte un procent mai mare de jidani decât în România ? D-lor, statistica e doveditoare, şi e fără contestare posibilă. Daţi-mi voe dar să supun aprecierii d-v. următoarea tabelă din care se vede proporţia jidanilor faţa de creştini, în diferitele ţări:

State şi provincii Anii Jidanii la 1000 de locuitori

1 Bucovina 1900 96.150 131,7

2. Polonia rusă 1902 1.150.000 117

3. Galiţia 1902 811.371 110,9

4. Moldova 1899 195.887 107

5. Austria 1902 2.224.869 46,9

6. Ungaria 1902 890.000 46,3

7. România 1899 269.015 45,5

8. Germania 1899 567.884 11

9. Bulgaria 1902 28.400 7,7

10. Grecia 1902 6.000 2,5

11. Marea Britanie 1902 100.000 2,4

12. Serbia 1902 5.000 2

13. Franţa 1902 54.000 1,4

14. Italia 1902 38.000 1,2

15. Belgia 1902 3.000 0,4

16. Spania 1901 1.000 0,6

Două observaţiuni se impun, în faţa acestor date statistice întrucît ne priveşte: mai întâi, că teritoriul românesc, în frunte cu Bucovina, are numărul cel mare de jidani, şi că încă încunjurat de trei țări, ca Polonia Rusească şi Galiţia, cu poporaţia jidovească cea mai numeroasă din lume; şi apoi, că cifra oficială, a recensămîntului dela 1899, de numai 269.015 jidani în România, e cu mult inferioară realităţii [...].

Marea problemă despre care îmi permit să cred că d-v. nu vă daţi seama, este că Moldova e înconjurată de toate părţile de teritorii în care numărul jidanilor, cum am văzut, este covârşitor, având în apropierea sa Bucovina, Galiţia, nordul Ungariei, Basarabia, Polonia rusească, a trebuit în mod fatal ca Moldova, prin emigrațiunea jidanilor galiţieni, a celor din Bucovina şi din Nordul Ungariei, şi a jidanilor din Rusia, ca să devină ea cea dintâi victimă a emigraţiunei acesteia a elementului jidovesc. Acum, emigraţiunea elementului jidovesc trece din Moldova, treptat, către celelalte regiuni şi oraşe ale României [...]. Fapt este, d-lor, că oraşele din o jumătate a ţărei, oraşele din Moldova şi Basarabia, sunt ocupate în cea mai mare parte de jidani. Şi aici, vă rog, să-rni spuneţi dacă, în adevăr, mai există încă o ţară din lume care să se prezinte cu clasa ei de mijloc distrusă, în modul acesta, de către o rasă străină, precum se prezintă poporul românesc din Moldova şi Basarabia ? Să-mi spuneţi dacă credeţi d-v. că această desnaţionalizare a oraşelor, dintr'o jumătate de țară nu e o primejdie? Dacă nu e cea mai mare primejdie, acum când d-v. înlesniţi, prin legea de faţă, condiţiunile de existență şi de înmulţire a jidanilor pe teritoriul României, ameninţată să ajungă o ţară a lor, jidovească? Vă pare exagerat? Dar aceasta este tocmai pericolul, asupra căruia îmi permit a vă atrage atenţia.

Problema aceasta, în adevăr, şi-au pus-o jidanii ei singuri, căutând să răspundă la întrebarea: în ce parte din lume se vor putea ei constitui, ca naţiune aşezată şi statornică? Ei au dat diferite răspunsuri, şi unul din răspunsurile cari s'au dat este că eventual jidanii ar putea constitui un Stat jidovesc în Europa răsăriteană, adică în Galiţia, Polonia, Basarabia şi România. Am aici o lucrare provenită din cercurile înalte ştiinţifice jidoveşti şi editate de „Editura jidovească” dela Colonia şi Lipsca, „Judischer Verlag Koln und Leipzig” [...]. În această lucrare, găsim următoarele consideraţii, de cea mai mare importanţă, pentru lămurirea problemei acum în discuţie. Autorul zice, la pag. 268: „Până acum la întrebarea în care ţară jidanii (die luden), ar putea să trăiască în masse compacte şi să alcătuiască o comunitate jidovească aşezată temeinic [...] s'au dat trei răspunsuri diferite. [...] Cel dintâiu răspuns, este ca jidanii să se concentreze în Europa răsăriteană (Osteuropa) şi să se organizeze pe baze naţionale, al doilea răspuns, pe care îl dă Izrael Zangwill, indică teritoriile neocupate sau puţin ocupate de Europeni ale Africei şi Americei, al treilea răspuns, răspunsul zioniştilor, consideră că o concentrare a jidanilor nu ar fi posibilă decât în Palestina [...]. Răspunsul întâi pare cel mai apropiat. În Europa de răsărit (Osteuropa), jidanii formează chiar acum în unele districte o cincime din totalul poporaţiei. O emigrare nouă a jidanilor - în aceste districte din alte districte, nu întâmpină greutăţi mari, pentru că depărtarea este mică şi jidanii găsesc în teritoriile nouă, aproape aceleaşi condiţii economice şi climaterice ca şi în teritoriile de emigrare. O limbă proprie nu ar trebui creată, ea există în limba jidovească (im Iudischen)”. [...]

Prin urmare, iată că jidanii care anume nu voiesc să se asimileze cu celelalte popoare, punându-şi întrebarea dacă nu cumva ar putea să se concentreze undeva, unde să formeze un stat, să aibă ţara lor, pe care să fie stăpâni, şi o civilizaţie a lor, jidovească, răspund că aceasta ar putea fi în părţile noastre din Europa răsăriteană. Aceasta, zic ei, este primul răspuns, care s'ar putea da, şi după dânşii cel mai vrednic de luat în consideraţie.

Şi ca să vedeţi dv, că aceasta nu este numai o fantezie a unor intelectuali visători, ci că năzuinţa către viaţa proprie, naţională, deosebita de celelalte popoare - şi chiar pe teritoriul acestora, al „Osteuropa”, unde sunt concentraţi, în masse compacte - este însăşi politica, pe care o fac, conștient, am să vă citez chiar de acum în urmă cererile oficiale ale jidanilor din Austria, care au fost publicate prin ziare, pe la 20 Mai 1918, şi în care citim: „Primul ministru austriac a primit în audienţă pe reprezentanţii populaţiei evreişti din ţară, d. Straucher, Stand şi Struber, cari s'au înfăţişat cu cererile următoare: 1. Recunoaşterea naţiunei evreeşti și a dreptului de a se cârmui singură. 2. Consolidarea naţiunei evreieşti prin alcătuirea unei Uniuni în cadrele statului Austriac. 3. Recunoaşterea dreptului de educaţie naţională; Evreii să-și aibă reprezentanţii lor în Reichstag şi în celelalte aşezăminte publice, proporţional cu numărul populaţiei evreeşti care plăteşte dare. 4. Reprezentanta evreilor în Minister precum şi în organiznţiile locale, înlăturarea tuturor piedicilor cu privire la limba evreească. Cererile acestea au fost aşternute Guvernului Austriac pentru ca să se ţină seama de de când se vor aşeza temeliile Constituţiei nouă. Primul ministru a asigurat pe delegaţi, ca dorinţele lor vor fi sprijinite”.

Şi ceia ce s'a făcut pe cale de cerere oficiala, în Austria, s'a afirmat şi în Polonia, prin următoarea rezoluţie a Adunărei jidanilor, din Varşovia, ţinută la 4 Martie 1918, şi din care se vede că exista o înţelegere între dânşii, în urmărirea aceluiaşi scop. Rezoluţia zice : „De oarece comunitatea evrceiască nu trebue să fie numai o instituţie religioasă, ci şi una naţionala, care va avea să poarte grijă pentru interesele religioase şi naţionale tot odată, Adunarea consideră caracterul de acum al comunităţei evreeşti, care se manifestă ca o comunitate religioasa, drept forma de tranziţie, şi cere dela viitorii conducători ai comunităţilor evreeşti din Polonia să facă paşii corespunzători ca să se confere comunităţilor evreeşti numele şi caracterul unei instituţii naţionale, care reprezintă în ţară naţia evreească. Conform acestei cerinţe, Adunarea apelează la toţi alegătorii evrei, ca să aleagă numai reprezentanţi cari ar fi buni şi mândri evrei, naţionalişti, şi ar stărui cu toată energia lor pentru înfăptuirea acestei cerinţi”.

Prin urmare d-lor, în Polonia liberă şi în Austria, unde jidanii se bucură de drepturi egale, şi unde ar trebui, aşa dar, să tindă către asimilare, după concepţia d-v., iată că ei nu se mulţumesc cu drepturile de cari se bucură, ci viu şi cer să fie recunoscuţi ca o naţiune de sine stătătoare, cu limbă proprie şi cu dreptul de a figura în guvern, cu reprezentanţi deosebiți, ai naţiunei lor jidoveşti [...]. V'am dat şi motivele, pentru cari ei nu se asimilează. Pentru că religia lor, cu dogma fundamentală că ei sunt „poporul ales”, este în principiu religia ne-asimilărei [...]. Dar d-v. nu numai că nu rezolvaţi problema jidovească, pe calea aceasta, dar pegătiţi complicaţiunea problemei jidoveşti în viitor [...]. Căci, d-lor, vă întreb: pentru ce aceste cereri ar fi făcute în Austria de îndată ce au ajuns să se bucure de toate drepturile cum aţi văzut, şi de ce n'ar fi făcute şi în România? Pentru ce ? [...].

D-l Berceamu: Pentru că Statul Român nu e compus din naţionalităţi multe.

D-l A. C. Cuza: Dar în tot cazul cuprinde o naţionalitate, care nu e românească, căreia d-v. veniţi să-i acordaţi drepturi. Şi oare, d-lor, Polonia e compusă din naţionalităţi diferite?

D-l I. G. Tufescu: Le acordăm drepturi româneşti, nu drepturi jidoveşti.

D-lA. C. Cuza Aceasta e nenorocirea. Le acordaţi astăzi drepturi romaneşti, şi fiindcă sunt destul de numeroşi, şi se vor mai înmulţi, într'un stadiu mai înaintat, ei va vor cere drepturi jidoveşti. Și oare cum veţi rezolva problema atunci? Din concesiune va trebui să mergeţi cu drepturile până la capăt, ca şi alte ţări cărora v'am arătat, că li se cere să meargă până la capăt, recunoscând existenţa unei naţiuni jidoveşti, deosebite pe teritoriul lor. Prin urmare, d-lor, pretutindenea unde ajung a se înmulţi, jidanii nu se mulţumesc să se contopească cu naţiunile în sânul cărora s'au aşezat, ei merg mai departe şi îşi reclamă dreptul lor naţional ca să existe ca naţiune deosebita. Aceste consideraţiuni dovedesc că, pe calea aceasta, a concesiunii, nu se poate ajunge la o rezolvare a problemei jidoveşti. Singurul mod de rezolvare a acestei probleme este, d-lor, păstrarea pe mai departe a art. 7 din Constituţie, care cred că se va păstra de Constituantă, şi acordarea prin excepţiune a cetăţeniei acelor jidani, cari ar fi dovediţi că în mod efectiv şi-au făcut datoria pe front [...]. Aceasta ar fi o soluţiune, desigur că nici ea nu este în sentimentul nostru, al unora, care în această privinţă nu avem iluzii şi nu înţelegem să facem concesiuni, dar care ar fi putut să fie primită ca o soluţiune a problemei, care se agita astăzi, cu condiţia ca ceilalţi jidani, prea numeroşi la noi, să-şi caute o ţară aiurea [...].

Şi tocmai de aceia, fiindcă din punctul de vedere românesc d-v. nu rezolvaţi problema, ci o complicaţi, aşa că soluţia d-v. este un adevărat atentat la viaţa poporului nostru, ameninţând însăşi existenţa lui viitoare, noi ne declinăm orice solidaritate cu d-v. şi vă atragem atenţiunea că veţi fi chemaţi la răspundere oricând, pentru fapta pe care o săvârşiţi în momentul acesta. . (întreruperi).

O voce: De cine? De d-v.?

D-lA. C. Cuza: Veţi fi chemaţi la răspundere d-v. cu partidul d-v., cu oamenii d-v., veţi fi chemaţi la răspundere oricând de opinia publică şi de propria d-v. conştiinţă, când veţi vedea în ce greutăţi enorme se va sbate poporul românesc, de pe urma acestei măsuri. Şi cât de curând veţi culege d-v. roadele acestei legiuiri, veţi vedea în ce condiţiuni vom putea noi să existăm mai departe, veţi vedea ce a fost până astăzi şi ce va fi mâine. (întreruperi) Până astăzi, clasa rurală a fost ocrotită; până astăzi pământul nostru a fost apărat de acapararea de către străini: de astăzi a căzut această barieră. De astăzi înainte, pământurile vor putea fi cumpărate de oricine, aşa că, dispunând de capitaluri eftine, jidanii vor veni în ţară încă şi mai numeroşi şi vor cumpăra aceste pământuri, căutând să stăpânească şi la noi, pe ţărani, cum îi stăpânesc în Galiţia, în Ungaria şi în nenorocita noastră Bucovină. D-v. ziceţi că daţi pământ ţăranilor. Până acum nu văd că daţi ceva ţăranilor. Dar văd că daţi drepturi jidanilor. (Întreruperi).

D-lBerceanu: Dar, credeţi că se putea da aşa de curând?

D-lA. C. Cuza: Dar se poate da foarte curând drepturi jidanilor, evident. (Râsete).

În afară însă de ce veţi da d-v. ţăranilor de acum înainte, vor mai rămâne pământuri disponibile. Şi ele chiar de pe acum tind să fie acaparate de jidani. De aceia tocmai am cerut ca să rezolvaţi problema rurală cât mai degrabă şi să daţi pământ ţăranilor, ca să nu vină aceşti străini ca să acapareze pământurile şi să zădărnicească reforma. În tot cazul, şi după realizarea reformei rurale vor rămânea, cum am zis, destule pământuri care să fie acaparate de speculanţi şi, în locul proprietarilor români, veţi avea o categorie de proprietari jidani exploatatori. Până acum, la ţară şi în oraşe, a mai existat încă un comerţ românesc. Comercianţii noştri au putut să lupte cu dânşii în concurenţă, pentru că au fost ocrotiţi. Noi începusem a face societăţi cooperative, începusem a organiza pe meseriaşi în bănci, se trezise un spirit de munca şi avânt în rândurile populaţiunei româneşti, mâine jidanii cu drepturi zădărnicind orice ocrotire, vor fi stăpâni absoluţi ai industriei şi meseriilor şi vor înlătura pe români şi din cele din urmă poziţiuni, pe cari am putut să le stăpânim graţie protecţiei care s'a dat'până acum. Până astăzi, clasa de sus, clasa dirigentă, era în mod absolut apărată, în contra ori cărei atingeri din partea jidanilor. Nu putea să fie magistrat decât numai românul, nu putea să fie funcţionar în administraţie decât numai românul, nu putea să fie primar, deputat, senator sau ministru, decât numai românul; mâine, căzând şi această barieră şi introducându-se jidanii în cetăţenia românească, prin această cu adevărat încetăţenire în massă, vor putea să fie administratori publici jidani, vor putea să fie magistraţi jidani, vor putea să fie profesionişti liberi şi profesori jidani, vor putea să fie primari, deputaţi, senatori jidani, vor putea să fie miniştri jidani [...].

Credeţi dv. că administratorul jidan va fi administrator deopotrivă şi pentru români? Credeţi dv. că corupţiunea nu se va introduce în toate vinele şi arterele organizaţiei noastre de stat, acea corupţiune de care numai jidanii sânt capabili, așa precum o cunoaşteţi din atâtea întâmplări şi scandaluri, din ţări mai civilizate ca a noastră? Vă rog să vă amintiți numai de scandalul cu Panama şi de altele. Într'un cuvânt, prin lărgirea drepturilor ce acordaţi acestui popor, credeţi d-v. că poporul românesc va trăi mai la îndemână? Credeţi că va deveni mai prosper acest popor românesc ? Că el se va mai desvolta în voie şi mai bine la sate? Că poporaţiunea românească de prin oraşe nu va scădea mai mult ca până azi, că invazia jidovească nu se va răspândi şi asupra celeilalte părţi de ţară, încă ne cuprinsă de dânşii, şi credeţi că oraşele de acolo nu vor cădea victimă ca şi oraşele din Moldova? Credeţi d-v. aceasta? Vă rog să o spuneţi.

Să vină reprezentanţii guvernului d-v., al guvernului conservator - care nu ştiu ce conservă în aceste momente - să vină, zic, şi să o afirme de la această tribună, pentru ca spusele lui să rămână. Căci este dator guvernul care vine cu această lege şi mai lărgeşte încă, de bună voie, drepturile acordate jidanilor prin tratatul de pace, să arunce o privire asupra viitorului şi să zică: Avem credinţa că din legea aceasta mai largă va rezulta binele cel mai mare pentru poporul romanesc; avem credinţa, că din această lege va rezulta prosperitatea clasei ţărăneşti; că, prin această lege, se vor satisface cerinţele clasei de mijloc naţionale; că, din această lege, va rezulta o clasa dirigentă românească, mai prosperă şi mai puternică; avem credința că civilizaţia românească va înflori de pe urma acestei legi, prin care dăm deplinătatea drepturilor la jidani, ca să ia parte la conducerea trebilor publice şi a destinelor noastre. Dacă se va găsi o conştiinţă de om, care să afirme acest lucru, în susţinerea acestei legi, atunci d-v. veţi vota această lege, cu lărgirile ei, cari am dovedit ca nu ne sunt impuse de tratat. Şi ea va rămânea, în istorie, cu răspunderea acelui care a afirmat aceste lucruri, în faţa ţârei şi în faţa d-v.

Şi atât putem face acum: să stabilim cu preciziune răspunderile. Căci noi nu putem apela la d-v. ca să nu votaţi legea, pentru că - în totdeauna - majorităţile au fost ale guvernelor şi nu guvernele ale majorităţilor. Și dacă guvernele ar fi ale majoritaţilor, şi nu majorităţile ale guvernelor, am credinţa că atitudinea guvernului d-v. nu ar fi departe de atitudinea mea, întru cât sunt convins că ne însufleţeşte deopotrivă acelaş sentiment românesc. Dar, fiindcă majorităţile sunt ale guvernului şi guvernul, rămânând fără de razăm şi fără directivă, are cine ştie ce combinaţiuni diplomatice, desigur pe care noi nu le ştim, d-v. veţi vota această lege cum o prezintă guvernul. Nu uitaţi însă, că d-v. fiecare, sunteţi anonimi; de d-v. nu are să se ocupe istoria; se va şti numai atâta: că a fost o cameră conservatoare, care a votat o lege de expropriere, din aşezările lui seculare, a poporului românesc băştinaş, supunându-1 stăpânirei Jidanilor.

O voce: Soluţia?

D-lA. C. Cuza: Primiţi soluţia mea, ca să v'o dau?

D-l G. Ştefănescu: Dacă este posibilă?

D-lA. C. Cuza: Atunci, fac apel la conştiinţa Camerei şi zic: menţineţi-vă strict în limitele tratalulul de pace, ca să putem considera aceasta ca o necesitate de Stat momentană; şi dacă d-v. vă veţi menţine strict în limitele acestui tratat, noi nu vom avea nimica de zis.

D-l Tufescu: Dacă ne vom menţine in limitele tratatului, d-v. votaţi legea?

D-lA. C. Cuza: Dacă d-v. faceţi aceasta, dacă vă menţineţi în limitele stricte ale condiţiunilor tratatului de pace, astfel precum sunt stabilite prin art. 27 pentru încetăţenirea străinilor, şi dacă nu acordaţi şi alte drepturi, cari nu sunt prevăzute în tratat, eu vă declar că, în contra sentimentului meu, aşi vota această lege.

Voci: Aşa? Aşa?

A. C. Cuza: Aşi vota-o împreună cu d-v. ca o necesitate-de răsboi, protestând în contra siluirei ce ni se face. [...] Dar daca d-v mergeţi mai departe, noi nu vă putem urma şi zicem: toată răspunderea să cadă asupra d-v. Şi voim să fiţi siliţi ca prin cuvintele, pe cari le veţi rosti de la această tribună, faţă de protestările noastre, să luaţi această răspundere în faţa istoriei, în faţa neamului românesc întreg, ca să se ştie cine, într'un moment dat, fără nici o necesitate - pentru că nu'există altă necesitate decât necesitatea tratatului şi această necesitate este limitată la anumite condiţiuni, pe cari eraţi obligaţi sa le introduceţi în legea d-v. şi nimic mai mult - , cine, zic, într'un moment dat, a făcut o asemenea lege.

Soluţia pe care o daţi, aşa dar, noi o considerăm vătămătoare şi contrară tuturor intereselor ţărei, economice, politice, culturale şi nu mai puţin intereselor ei diplomatice. Soluţia D-v. este cea mai mare eroare, pe care o puteţi comite, putem zice că este o crimă naţională.

În contra acestei crime naţionale, noi protestam. Şi vom vota contra acestei legi, de desmoştenire a poporului românesc în folosul jidanilor.

D-l Preşedinte: Şedinţa e suspendată.

______________________________

NOTA REDACȚIEI. Legea Marghiloman a fost votată. Nu a apucat să fie aplicată atunci pentru că, în octombrie 1918, odată cu reintrarea României în război, ea a fost anulată de noul guvern Brătianu, „la pachet” cu toate legile promulgate în timpul lui Marghiloman. Numai că, la Trianon, „împământenirea streinilor” ne-a fost impusă ca o condiție a recunoașterii României Mari. Așadar, ce n-a reușit să ne impună Europa în 1859, în 1866, după războiul de independență și în timpul lui Eminescu, ce nu au reușit să ne impună Puterile Centrale nici după ce ne-au învins - modificarea Articolului 7 din Constituție - , au reușit Aliații noștri din Primul Război Mondial.

Pentru ce cred că acest document trebuie cunoscut

JIDANII IN RĂZBOI - DISCURS ROSTIT ÎN ŞEDINŢELE ADUNĂREI DEPUTAŢILOR DELA 17-18 JUL1E 1918, ASUPRA PROECTULUI DE LEGE A ÎNPăMÂNTENIREI STREINILOR NĂSCUȚI ÎN ȚARĂ

Trending Articles

Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6

Doamnă

BMW E90 invarte, dar nu porneste

Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana

MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...

Zbaterea unei vene sub ochii

Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul

pechinez

Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics

Garaj tabla Pasteur 48

Nurse Jackie (2009) Serial Online Subtitrat

Dial M for Murder – Cu C de la Crimă (1954) – filme online

Sistemul Start-Stop la A6 C7 (4G) - cum functioneaza - diverse probleme si...

Lace II (1985) – Dantela 2: Regăsirea Film Online Subtitrat

Rasol de peste proaspat cu legume (morcovi si cartofi)

Maria Diana POPESCU: EDITORIAL - DE PE MORMANELE DE BANI ŞI DE ARME

Jessie Sezonul 1 Dublat in Romana

Kaufland continuă investițiile în conceptul de pop-up restaurant

Hubert De Baene cu Nicu Barbulescu manager – 12 , 16 , 34 , 64 National...

Pelerina tricotata cu guler din blana