În fine, cîteva sugestii de bun simt al unui om cu mintea organizată. Felicitări celui care a redactat acest cod al acțiunii politice de masă. Dan Culcer
Fiindcă în 1995, în calitate de lider al studenţilor din Cluj, am organizat şi condus o manifestaţie de stradă ce a adunat 25.000 de oameni, deci ceva mai mare decât cea la care participaţi voi în aceste zile, îmi permit, cu prietenie, să vă dau câteva sugestii. Vă rog să reţineţi că atunci, împreună cu colegii mei din celelalte centre universitare, am reuşit să schimbăm legea învăţământului, în condiţiile în care acei ani, unii dintre voi poate îşi amintesc, au fost nişte ani de îngheţ pentru România. Şi sunt convins că şi voi, generaţia un pic mai tânără decât a mea, veţi reuşi să întoarceţi din drum odiosul proiect de lege pe care Guvernul României îl oferă, cu atâta generozitate, companiei Gold Corporation.
Iată, aşadar, ce cred că ar trebui făcut în acest sens:
1. Intraţi în cadrul instituţional. Identificaţi-vă nişte lideri şi întocmiţi o listă de revendicări. Nimeni nu negociază cu strada, cineva va trebui să vă reprezinte în discuţiile cu orice autoritate a statului. Oricât de mult v-ar seduce ideea de „manifestaţie spontană, fără lideri”, aşa nu veţi ajunge niciodată faţă în faţă cu factorii de decizie. De asemenea, este foarte important să aveţi o listă articulată de revendicări, scrisă, pe care să o puteţi înmâna autorităţilor statului – aşa, aveţi o bază de discuţie.
2. Faceţi presiuni să fiţi primiţi la negocieri. Nu are nici un rost să protestaţi în Piaţa Universităţii, oricât de mult v-ar plăcea acest simbol (care, fac o paranteză, nu a rezolvat niciodată nimic). Dacă vreţi să fiţi primiţi de premierul României, protestaţi în Piaţa Victoriei – la Universitate vă poate primi cel mult ministrul Agriculturii. Nu vă mişcaţi de-acolo până nu vă primeşte, în cele din urmă nu va avea de ales.
3. Discutaţi cererile cu cei care pot lua decizii în privinţa lor. N-are nici o logică să discutaţi cu ministrul Economiei despre problemele de mediu sau cu premierul despre autorizaţia pentru manifestaţie, nu ţin de competenţa lor. La fiecare autoritate a statului la care intraţi, discutaţi strict problemele punctuale care pot fi rezolvate acolo.
3. Discutaţi cererile cu cei care pot lua decizii în privinţa lor. N-are nici o logică să discutaţi cu ministrul Economiei despre problemele de mediu sau cu premierul despre autorizaţia pentru manifestaţie, nu ţin de competenţa lor. La fiecare autoritate a statului la care intraţi, discutaţi strict problemele punctuale care pot fi rezolvate acolo.
4. Urmăriţi traseul instituţional şi stadiul problemei. În momentul de faţă, de pildă, proiectul legislativ al Guvernului se află la Parlamentul României. Obţineţi o autorizaţie de la primărie şi pichetaţi Parlamentul pentru a pune presiune pe parlamentari – de la Casa Poporului, vă asigur, nu se aud scandările din Piaţa Universităţii.
5. Faceţi lobby pe lângă autorităţile statului. Este inutil să rostogoliţi la nesfârşit mesajele în aceleaşi medii, acolo au ajuns deja. Identificaţi orice parlamentar care vă poate ajuta – nu sunt cu toţii cretini şi nu toţi sunt obedienţi. Daţi-le un alt proiect de lege, daţi-le amendamente dorite, ei au puterea de a le supune la vot în Parlament. Abia acum, când aveţi un cadru intituţional în care vă mişcaţi, vă va folosi cu adevărat presiunea străzii. Abia acum puteţi scanda, fluiera, huidui – când vor vota, vor şti că îi aşteptaţi afară.
6. Continuaţi protestele şi demersurile pe lângă autorităţi până când problema se soluţionează. Sub presiunea străzii, e foarte probabil ca Guvernul şi Parlamentul să amâne luarea unei decizii. Odată dispersaţi protestatarii, vor aştepta o vreme ca lucrurile să se liniştească şi agenda publică să o apuce în altă direcţie. Decizia o vor da pe 24 decembrie, pe 2 ianuarie, într-o perioadă de vacanţă. Şi aşa ajungem la ultimul punct.
7. Rezolvaţi problema în Bucureşti, dacă o mută la Roşia Montană aţi pierdut. Dacă Guvernul şi Parlamentul dau undă verde exploatării, problema se mută la Roşia Montană – la Bucureşti nu veţi mai avea ce rezolva după ce semnăturile vor fi pe avizele necesare. Iarla Roşia Montană nu veţi mai lupta cu nişte politicieni atenţi, totuşi, la voturi, ci cu o corporaţie cu toate avizele legale. Or, corporaţiile sunt mai puţin sensibile la opinia publică, o să staţi legaţi mult şi bine cu lanţuri de poarta întreprinderii, ei îşi vor vedea de treabă. În plus, cam cât o să puteţi sta acolo? O zi, două, zece? Şi apoi?
Acolo, în Piaţa Universităţii, se află ceea ce ar fi trebuit să fie acum, dacă generaţia de dinaintea mea n-ar fi ţinut România pe loc atâţia ani, clasa medie a acestei ţări: oameni tineri, educaţi şi calificaţi, care se raportează la valorile europeane. Organizaţi-vă, coordonaţi-vă, luptaţi instituţional, folosiţi presiunea străzii exact atât cât trebuie şi veţi reuşi – nu uitaţi că în faţa voastră se află doar nişte politicieni care, chiar dacă momentan au uitat pe cine reprezintă acolo, tremură pentru voturile de mâine şi pentru carierele lor. Dacă bunul simţ li s-a gripat de mult, siliţi-i să ţină cont de voi.
Au mai fost siliţi şi altădată. Deci, se poate.