Sursa https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2024/12/16/un-vot-direct-in-bot-4/
Un vot direct în bot (4)
Azi, 8 dec. 2024, duminică – ziua Constituției. Horațius Dumbravă,
fost judecător și fost președinte al Consiliului Superior al
Magistraturii, consideră că maniera în care Curtea Constituțională a
înțeles să intervină în procesul electoral poate fi „un precedent foarte periculos pentru democrația românească”. Iar despre „probele” desecretizate de către CSAT, dacă „ar
fi fost la un judecător de scaun obișnuit, pe baza unor astfel de
„probe” care nu sunt susținute de alte probe administrate, apte să
contureze imaginea unei posibile fraude, vă asigur că ar fi respins o
cerere de anulare a unei astfel de proceduri”. Ceea ce s-a
întâmplat vineri, 6 dec., când au fost anulate alegerile prezidențiale,
în plină votare în diaspora, a fost precedat de alte două mari decizii
ale Curții, care au marcat toată această perioadă: scoaterea Dianei
Șoșoacă din competiția pentru Cotroceni și renumărarea voturilor
românilor din primul tur al prezidențialelor. Reacțiile după ultima
hotărâre a CCR, cea de anulare a procesului electoral, au variat de la
„lovitură de stat” (voi reveni mai la vale cu amănunte) la sublinierea
necesității salvării democrației, chiar și printr-o decizie abuzivă și
discreționară. Atunci hai să vedem exact decizia CCR din 6 dec. 2024 – Vinerea Neagră a pseudo-democrației românești.
Denumirea oficială este „HOTĂRÂREA nr. 32 din 6 decembrie 2024 privind
anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui
României din anul 2024”. Pentru început să vedem motivațiile deciziei
CCR, decizie adoptată, zice-se, în urma desecretizării rapoartelor CSAT, desecretizare care, conform dlui Johannis ar fi fost imperios cerută de o serie de oengeuri, (tolomacul s-a întrebat chiar, Eu ce fac?)
așa-zisa societate civilă, etc. Să înțeleg de aici că dacă nu
intervenea societatea civilă, acele cinci rapoarte nu se desecretizau,
iar până la urmă nu se întâmpla nimic, adică alegerile – turul al doilea
adică – își urmau cursul și, așa cum indicau majoritatea sondajelor,
dl. Călin Georgescu ar fi surclasat-o clar pe d-na Lasconi. Dar au
intervenit acele cinci rapoarte desecretizate (de râsul curcilor, sunt
nevoit să repet, acesta fiind motivul exact al secretizării acestora, că
nu valorau două parale, că nu am scris eu strict secret pe fiecare pagină) care au determinat o serie de oengeuri
să formuleze contestații oficiale către CCR, chiar dacă la acea fază
(după renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor) – singurii
îndrituiți să facă contestații erau cei doi candidați calificați în
turul al doilea, care nu au făcut nici o contestație, fiecare fiind
convins că va câștiga. Dar au intervenit acele instituții, le enumăr nu
care cumva să se uite, respectiv SNSPA, INST (Institutul Național pentru
Studiul Totalitarismului) publicația Calea Europeană și candidatul
independent Cristian Terheș. Și toate acestea după ce președintele în
funcție declarase anterior că așa-zisele servicii „secrete” nu au
semnalat nimic deosebit în cursul campaniei electorale – de unde deducem
că TOATE au monitorizat-o, și neavând nimic dubios de semnalat, i-au
comunicat acest lucru președintelui. Acum, culmea culmilor, oarece unii
vor să scoată aceste servicii țap ispășitor, cum că nu au reacționat –
unii zic că din incompetență, alții în mod voit. Să fim serioși, pot fi
acuzate de orice, numai de incompetență nu, pentru că ele tocmai pentru
asta ființează – să facă mânării în beneficiul puterii, acesta este
motorul existenței lor parazitare și inutile, nu de azi – de ieri, ci
încă din vremea lui Mihail Moruzov, pus să depisteze și să confiște
oarece imagini indecente („în pizda goală” se spunea pe atunci, mă rog,
organul cu pricina nu poate fi gol – de conținut – ci despuiat, la
vedere, cum vreți să-i ziceți) ale Elenei Lupescu. Nu știu cum să spun,
dar mie toate acestea mi se par o înscenare de cea mai proastă calitate,
atât de penibilă încât dl. Lavrov și-a acordat câteva minute s-o
comenteze, comentariul fiind transmis pe toate canalele mass-media. Mie
îmi este absolut clar că oarecine a fost nemulțumit de rezultatul din
turul întâi, (și nu vorbesc de Ciucă & Ciolacu, care au fost cel
mult dezamăgiți de rezultatul neașteptat) – respectiv de candidatul
situat pe primul loc, cu șanse clare să ajungă președinte. Nu știu ce
„entitate” a fost nemulțumită de rezultat, UE, NATO, Departamentul de
Stat american (poate fi și autohtonă, Ambasada SUA sau cea a Israelului
de exemplu, ba chiar și dulapul de la Cotroceni, nu avem de
unde ști) – nu stăm acum să emitem ipoteze, vom afla asta cu certitudine
peste niște ani, cert este că „cineva” a dat ordinul de a se face
„ceva” pentru eliminarea dlui CG din cursa prezidențială, dat fiindcă nu
se dorea repetarea surprizei AUR de la alegerile trecute. Cum o
eliminare (pe model Șoșoacă, alt abuz inimaginabil) după eventuala
victorie în turul doi ar fi produs un și mai mare scandal, poate chiar
ieșirea lumii în stradă, din Diaspora mai ales – care ar fi atras
atenția lumii întregi privind „democrația” din România, s-a decis
anularea turului întâi și reluarea alegerilor, soluție de avarie, pentru
ca între timp să se poată găsi pretexte pentru eliminarea dlui CG din
cursa prezidențială, eventual din România – așa cum sugera acel domn
Papahagi. În fond, zilnic dispar oameni, de ce nu i-ar face unul din
cele șase servicii așa-zise secrete – că de-aia sunt secrete – de
petrecanie dlui CG și să spună apoi că a fugit în Rusia, așa că eu mă
aștept cât de curând să văd îndemnuri la eliminarea fizică a dlui CG –
pentru liniștea noastră, în primul rând a dlui Papahagi, era să uit. Nu,
nu delirez. Iată ce a scris în noaptea 8/9 dec. respectivul, citez: „Un lucru e important. Toți agenții Rusiei, la închisoare sau neutralizați,
în funcție de implicare – trădători sau idioți utili. Influenceri,
politicieni, securiști, academicieni, clerici, jurnaliști – nu contează.
Neutralizate câteva mii de cozi de topor. Rapid, până la prezidențiale”.
Între timp, dat fiindcă astfel de îndemnuri au iz penal, de incitare la
omor și exterminare fizică, se pare că a șters mizeria, că eu nu am
găsit-o decât sub formă de print screen. Nu, nu a șters-o, este
online, cu data de 8 dec., ora 20,23. (Iar acum a dispărut din nou.)
Dacă nu ați înțeles pe deplin grozăvia, comuniștii erau mult mai
toleranți față de cei având altă opinie, o spune unul care a prins cam
toată epoca comunistă, mai puțin primii nouă ani. Nu mai vorbesc de un
banner pe care scria ceva de genul – Călin Georgescu, îți pregătim un Crăciun ca al lui Ceaușescu!
Chestii care ar trebui să dea oricui de gândit. Cam aici s-a ajuns,
responsabilitatea aparținând aproape exclusiv mass-media, care chiar
zilele astea și-a dat arama pe față, dovedind o mârșăvie cum nu am întâlnit nici în zilele mineriadei. Toate televiziunile, în frunte cu proteve,
antene, Digi 24 nu mai vorbesc, etc. toate s-au transformat în
tribunale militare inchizitoriale ad-hoc. În stilul ăsta, așa cum se
dispun arestări arbitrare (la intimidare – voi reveni asupra
subiectului) percheziții, de asemenea arbitrare (pentru a vedea dacă nu ar exista cumva materiale interzise – așa spunea jigodia de reporter proteve,
rețineți și modul condițional-optativ), apoi tot felul de idioți,
așa-zișii intelectuali ai lui Băsescu, vezi individul menționat mai sus,
cer exterminarea tuturor celor care nu sunt de acord cu ei, sunt
denigrați cei din diaspora și se cere insistent să nu li se mai permită
să voteze, (când a fost să fie dat jos Ponta au fost foarte buni, acum
nu mai sunt) ești invitat la poliție dacă declari ceva contra pe facebook, așa că eu cred că voi solicita azil politic cât de curând, mă gândesc la Portugalia sau Spania. Nu se mai poate trăi în România. Voi reveni asupra subiectului mai la vale.
Acestea
fiind zise, vom trece la chestii serioase. Pentru început să examinăm
mai atent motivațiile CCR. În preambul se precizează că CCR și-a
exercitat atribuția prevăzută de art. 146 lit. f din Constituție,
hotărând următoarele… urmează 3 decizii numerotate 1, 2, 3. Art. 146
lit. f precizează următoarele, citez: „f. [CCR] veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului”.
Două atribuții deci, 1. veghează și 2. confirmă. Punctul 1 se referă
exclusiv la respectarea procedurilor din legea electorală privind
alegerea președintelui României, practic înseamnă examinarea
eventualelor reclamații privind încălcarea legii electorale, așa cum a
fost reclamația din primul tur, care a condus la decizia de renumărare a
voturilor. Nimic de obiectat, totul e clar, adică CCR trebuie să
decidă, în cazul unor fraude reclamate oficial – funcție de dimensiunea
acestora și de constatările organelor de anchetă, în speță AEP cred,
dacă să anuleze sau nu un tur de scrutin. Sigur, renumărarea a avut
drept scop găsirea unui pretext pentru anularea alegerilor și, cum nu
s-a găsit, s-a trecut la planul B. Al doilea derivă direct din punctul
1, în sensul că dacă toate condițiile din legea electorală au fost
respectate, CCR confirmă rezultatul votului alegătorilor, indiferent cui ar fi fost acordat.
Practic, punctul doi este doar o formalitate în condițiile respectării
condițiilor prevăzute în legea electorală. De unde deducem și cazul
contrar, (care nu este prevăzut explicit în lege, în care se precizează
că CCR doar confirmă, nu că și infirmă) CCR infirmă alegerea unui anumit
candidat în cazul în care se constată că acesta ocupă un loc nemeritat
pe lista celor aleși, cauza fiind în majoritatea zdrobitoare a cazurilor
fraude la numărarea voturilor. (Pe vremea când nu exista aparatul
informatic actual erau și alte metode îndelung verificate începând încă
din 1 Dec. 1918 – alcool înainte de vot, mituirea și/sau amenințarea
alegătorilor, introducerea în urne de buletine votate în prealabil pe
numele unor persoane decedate, etc.) Deci, observați că vorbesc ca din
carte, dacă numărarea voturilor a fost corectă, CCR nu poate avea alt motiv de invalidare
a procesului electoral. Să vedem acum motivațiile invocate de CCR
pentru a justifica decizia de anulare a scrutinului. În ordine. 1. Nu
conține nici o motivație ci doar invocă temeiul așa-zis legal, articolul
din Constituție menționat anterior în baza căruia a anulat turul întâi
al alegerilor. 2. „Decretează” reluarea procesului electoral în
totalitate, consecință directă a pct. 1. În fine, 3. „Decretează” că
decizia este „definitivă și general obligatorie” și că va fi publicată
în Monitorul Oficial (MO.) Deși legea nu obligă CCR să emită vreo
justificare privind hotărârile luate, în continuare se precizează că
argumentele vor fi menționate în hotărârea ce va fi publicată. O primă
observație este că decizia a fost luată în momentul în care turul al
doilea începuse deja în diaspora, cu alte cuvinte membrii CCR căutau cu
disperare o motivație pentru anularea alegerilor, care în acel moment nu
fusese găsită încă. Pentru că, evident, era clar că dl. CG va câștiga
alegerile. În fine, fără a face presupuneri privind dedesubturile, sunt
nevoit să repet – singurul motiv pentru o astfel de decizie este,
conform Constituției, constatarea (de către o instanță ordinară sau
extraordinară, în urma unei/unor contestații) a unor fraude suficient de
masive încât să influențeze locul candidaților pe listă. Concret, ca să
nu se înțeleagă altceva. Locul 1 – dl. Călin Georgescu = 2.120.401
voturi, locul 2. Elena Lasconi = 1.772.500. Numai astea contează, nu
cred că în cazul a două tururi, CCR ar anula alegerile în cazul
constatării de nereguli grave pentru locurile <3, deși legea nu
prevede o astfel de ipoteză în mod explicit. Concret, dacă CCR constată,
în urma unei anchete oficiale a Poliției (Parchetului sau altor organe
abilitate, precum AEP – Autoritatea Electorală Permanentă) că dl. Călin
Georgescu a obținut 2.120.401 – 1.772.500 = 347.901 + min. 1 vot prin
fraudă masivă care, așa cum am spus, nu se poate face decât la numărare +
raportare mai ales, numai în acest caz poate anula rezultatul votului.
Alte situații nu mai contează pentru că sunt practic imposibile –
listele electorale sunt în format electronic (nu se pot adăuga morți și
persoane fictive pe listă), pe raza secțiilor de votare este interzis
alcoolul și propaganda electorală (este total interzisă, însă doar la
secție este monitorizată de jandarmi) în cabinele de vot se intră
individual, buletinele de vot sunt înregistrate, etc… cu alte cuvinte,
în afară de raportarea rezultatelor, care este oricum verificată de o
comisie și de observatori independenți, altă motivație a anulării
alegerilor nu poate exista. Este și motivul pentru care într-o primă
fază CCR a decis renumărarea voturilor. Cum aceasta nu a oferit curții
nici un motiv să anuleze turul 1, în loc să se valideze rezultatul
alegerilor din turul întâi – așa cum prevede legea – s-a trecut la etapa
a doua, găsirea de pretexte, fiind pus în priză CSAT, apoi oengeurile
care chipurile au cerut desecretizarea rapoartelor și în fine – decizia
abuzivă a CCR. Cu alte cuvinte, concluzia legală și constituțională era
că rezultatul scrutinului era perfect valabil, câtă vreme votanții au pus ștampila pe buletin manu propria, iar numărătoarea a fost încă o dată confirmată prin renumărare,
conform Constituției, CCR trebuia să valideze rezultatul și atât. Numai
că CCR și-a depășit atribuțiile, anulând scrutinul. Un abuz strigător
la cer, pentru că votul alegătorilor este chintesența democrației,
indiferent pe cine au votat aceștia – votul lor este irevocabil, câtă
vreme nu au fost constatate fraude, gen votare dublă. Motivul invocat de
membrii CCR a fost că aceștia (în unanimitate) au constatat că procesul
electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui” prin, citez: „multiple
neregularități și încălcări ale legislației electorale care au
distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni
și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat
caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au
nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia”. Pentru început să precizăm că așa-zisa „viciere”, „distorsiune” și alte găselnițe lingvistice bombastice nu există nicăieriîn nici una din legile privind procesul electoral – nu există decât vot
(corect și legal) și fraudă (ilegală.) Mai adaug (pentru înțelesul
cititorului) că conform „logicii” CCR recentele alegeri din SUA ar fi
fost clar invalidate. Concret, chiar dacă exprimarea este voalată, CCR
acuză pe de o parte campania de pe tiktok (de pe toate rețelele
sociale de fapt, chestiune neprevăzută în lege) – campanie care l-ar fi
favorizat în mod nemeritat pe dl. CG, în raport cu ceilalți candidați,
și pe de altă parte a fost acuzată campania dlui CG că, citez: „a nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia„.
Pentru început să menționăm că CCR nu este instanță de judecată, adică
nu funcționează ca un tribunal obișnuit și chiar dacă cele două obiecții
ar fi intrat în atribuțiile acesteia, trebuiau două hotărâri
judecătorești definitive ale unei instanțe ordinare. Despre prima am
spus clar că nu există în textul nici unei legi. Și nici nu poate exista
pentru că nu poți acuza un candidat că-și face campanie electorală mai
inteligent și mai eficient decât altul. Pot fi acuzate oarece vicii de
formă, care oricum nu sunt treaba CCR ci a AEP, de exemplu refuzul unei
televiziuni de a aloca timp de antenă unui anume candidat, afișe
electorale mai mari decât standardul impus de legea electorală, etc…
chestiuni care oricum nu se respectă și pe care nu le verifică nimeni și
care oricum nu pot determina anularea unui tur de scrutin. Dar hai să
presupunem că ar fi așa – adică legea ar interzice „distorsionarea”
egalității de șanse între candidați, așa cum își justifică CCR decizia
abuzivă, să vedem dacă așa a fost. Am precizat ce afirmă comunicatul SRI
în acest sens, nu mai revin. Sunt nevoit să repet că tiktok
(cel mai pronunțat termen de o săptămână încoace) nu a favorizat absolut
nici unul din concurenți, toți au avut acces egal. Sigur, acum n-o să
stea cei de la firmă să urmărească alegerile și situația din țară, să
blocheze de pildă mesajele electorale în perioada de 48 de ore înainte
de închiderea urnelor. Este un delict, evident, dar de care este strict
răspunzător autorul. Mai mult, o companie de analiză a prezentat acum
câteva zile o statistică senzațională, anume că în perioada 1 ian. – 24
nov. 2024, în ceea ce privește numărul de vizualizări pe tiktok
a principalilor candidați la președinție situația se prezintă după cum
urmează – George Simion – 396 milioane, Marcel Ciolacu – 328, și în
fine, Călin Georgescu – 135, grosso modo de trei ori mai puțin
decât candidatul aflat în frunte. Sunt nevoit să repet, pentru că
printre multele diversiuni mârșave care s-au vehiculat în urma loviturii
de stat dată de CCR, una din cele mai mari a fost aceea că prin modul
în care s-a derulat campania dlui CG s-ar fi încălcat cumva legea,
chestiune derivată din „manipularea votului alegătorilor”–
exact așa s-a exprimat CCR. Manipulare – DEX = Influențare a opiniei
publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care,
fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite
comportamente. Chiar dacă termenul sună cumva toxic, întreb din nou, ce
lege s-a încălcat? Toate campaniile electorale sunt manipulare până la
urmă, fără a vorbi de faptul că mai toți candidații mint cu nerușinare,
promițând marea cu sarea celor cărora le cerșesc votul, cu alte cuvinte,
îi manipulează pe cei care îi vor vota. Nu de azi de
ieri ci de când există alegeri – politicianul poate și trebuie să facă
absolut orice în campania electorală pentru a capta atenția electorilor
și implicit votul acestora. Închipuiți-vă o starletă porno care dorește
să candideze la europene și care promite să facă câte un blowjob
fiecărui cetățean care-și ia angajamentul pe cuvânt de onoare s-o
voteze. Este interzis? Da de unde? Sau mai simplu – să ofere bonus după
felație și o sumă de bani fiecăruia, ca s-o țină minte. Sigur că vor fi
destui care nu se vor ține de cuvânt, dar statistica spune că
majoritatea da. Ce vreți manipulare mai evidentă? În concluzie,
motivația CCR este aberantă. Sigur că staff-ul de campanie al dlui CG a
intensificat propaganda „pe ultima sută de metri”, în timp ce restul au
lăsat jos ștacheta – nu e nimic ilegal în asta, am explicat deja, e doar
prostia staff-ului contra-candidaților. Și în fine încă o observație
legată de cifrele de trafic enumerate mai sus, chestie nerelevată până
în prezent. Faptul că dl. George Simion s-a situat pe primul loc la
vizualizări și extrem de detașat de următorul candidat, dl. Ciolacu
respectiv, cel puțin până la începutul campaniei electorale, cu două
săptămâni înainte de alegeri, a determinat declanșarea diversiunii George Simion – spion rus.
În baza celor comunicate, chipurile, de serviciile speciale ale
Moldovei și Ucrainei, unui obscur parlamentar român de care nu auzise
nimeni până atunci, faptul fiind denunțat de un anume Ioan Chirteș (PNL)
– care de fapt a spus că acele servicii „au dovezi”. Practic, omul a
încercat să strice combinațiile PSD cu AUR, ticluite cu scopul ascuns ca
în al doilea tur să concureze Marcel Ciolacu cu George Simion. Evident
că diversiunea a căzut, pentru că serviciile „speciale” din cele două
țări „vecine și prietene” nu au furnizat absolut nici dovadă și nici nu
aveau cum și ce să furnizeze. În realitate, dlui Simion i s-au prelungit
doar interdicțiile, care datează de acum câțiva ani, cea din Moldova
vizând activitățile unioniste ale dânsului, iar cea din Ucraina,
apărarea minorității românești de abuzurile ucronaziștilor de
la Kiev. Acum, eu cred că dacă ieșea dânsul în primul tur, este clar că
se repeta identic și la fel scenariul căruia i-a căzut victimă dl. CG.
În fine, problema era că dl. Simion e mai tânăr și mai bătăios așa că nu
se știe la ce ar fi condus o astfel de campanie mârșavă,
asupra căreia voi reveni într-un episod viitor. Pentru moment să ne
concentrăm pe a doua motivație exprimată de CCR, respectiv faptul că dl.
CG ar fi „nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia”
(a campaniei electorale adică.) Practic, a fost acuzată declarația dlui
CG, cu acte în regulă (așa prevede legea) cum că nu a cheltuit nici un
leu cu campania electorală. Este posibil așa ceva? Este clar că nu –
totul se plătește pe lumea asta, nimic nu este gratis – cu o mică-mare
observație – cine se sinchisește câtă vreme banii nu sunt luați „de la
stat”? Astea fiind zise, să vedem reglementările în vigoare, pentru că
iar putem vorbi de o uriașă mârșăvie, adică prezentarea
acestui aspect (declarația că nu a cheltuit nici un leu) ca o
infracțiune extrem de gravă, care în mod imperios necesar susținea ideea
anulării alegerilor. De milioanele (de la bugetul de stat, adică de la
contribuabil, precum subsemnatul adică) cheltuite de ceilalți candidați –
cu justificare evident, hoțul are întotdeauna justificări – iar nu se
spune nimic. Dacă nu ar fi decât cele două milioane de euro cheltuite să
se facă reclamă cărții lui Ciucă, care – așa penibilă cum e ea – nu a
fost scrisă nici de Ciucă și nici nu am auzit să intereseze pe cineva.
Două milioane băgate într-un candidat perdant înainte să fie înscris pe
listele electorale. Așa, ca idee, cu acele două milioane aș fi putut
tipări 100 de mii de exemplare din Istoria ML 1916-2016, chiar
dacă nu sunt chiar atâția interesați. Revenind la legislație, să spunem
că totul se găsește în Legea finanțării partidelor politice, respectiv
Legea nr. 334/2006, coroborată eventual, cu legea electorală, respectiv
Legea nr. 115/2015, actualizată în 2024. Pentru început să facem
observația că dl. CG nu are (oficial) nici un partid în spate, în
consecință ne vom referi la prevederile legii privind candidații
independenți. Ca principii generale privind candidații la președinție,
cei independenți inclusiv, legea prevede deschiderea unui cont (la nivel
central) la una din bănci, cont în care se vor derula exclusiv cheltuielile
din campanie – cont administrat de o persoană special desemnată în
acest scop, numită mandatar financiar (al candidatului) – de obicei un
expert contabil autorizat, identificat printr-un așa zis CIF (cod de
înregistrare fiscală) – operațiile financiare derulate în campania
electorală funcționând exact ca în cazul unei societăți comerciale – cu
achiziții și plăți (de materiale electorale) – atâta doar că produsul
final, ca să zic așa, cu care se iese pe piață – este tocmai campania
electorală a candidatului. Să observăm din nou că acel cont este
destinat exclusiv plăților, pentru venituri obținute pe diverse căi (de
exemplu donații) sau veniturile proprii ale candidaților independenți,
legea neprevăzând absolut nimic în legătură cu acel cont, dar conform
legii trebuie și ele raportate și impozitate, fiind eventual derulate
printr-un alt cont. În acest fel există o transparență (și evidență) a
cheltuielilor cu campania electorală a fiecărui candidat în parte. A
doua prevedere importantă se referă la cuantumul acestor cheltuieli cu
campania electorală, pentru candidații la președinție ele fiind limitate
la 20.000 de salarii de bază minime brute pe țară. Cum, la data
scrierii acestor rânduri, salariul minim brut este în cuantum de 3.700
RON (4.050 de la 1 ian. 2025) adică ~740 €, sumă care, multiplicată cu
20.000 dă exact 14,8 milioane €. Nu mă pronunț dacă e mult sau puțin, nu
este treaba mea acum, ca idee campania Kamalei a costat ~840 milioane
de €, dar România nu e SUA, iar prețurile și tarifele sunt altele. Să
spunem că 14,8 milioane de € sau 74 milioane RON e o sumă decentă, iar
ținând cont că nu au fost dezbateri televizate, majoritatea zdrobitoare a
televiziunilor fiind manifest contra dlui CG (care până la anunțarea
rezultatelor primului tur nici nu a fost băgat în seamă de televiziuni)
este o sumă mai mult decât suficientă. Repet – în cazul dlui CG – zero
emisiuni tv, zero afișe, zero bannere, zero alte materiale publicitare –
REZULTĂ ZERO CHELTUIELI. Sau mă rog, am zis pe aproape, față de ce bani
primesc partidele parlamentare de la buget, chiar și în absența
oricăror spoturi publicitare, nu mai vorbesc de dezbateri televizate,
ultima având loc în 2014, între Klaus Johannis și Victor Ponta. De
atunci, pentru a nu se confrunta cu obiecții critice, atât televiziunile
– obligate prin lege, cât mai ales candidații, au evitat în mod
categoric orice dezbatere electorală. Închipuiți-vă o dezbatere între
Elena Lasconi, care întrebată mai repede nu știe nici câte state sunt în
UE, sau cât face 1×2, ca la Pronosport – care la orice întrebare
răspunde cu sloganuri, și Călin Georgescu, care indiferent de ce s-a
spus despre dânsul sau se spune că ar fi spus, ar fi desființat-o pur și
simplu. Este clar pentru ce e bătaia peștelui, din moment ce sumele de
subvenție a partidelor au crescut de la an la an, înregistrând o
majorare semnificativă în 2019: de șase ori mai mai mult decât în 2017
și de 20 de ori mai mult decât în 2015. Tot acest adevărat jaf al
banului public a fost posibil datorită unui amendament la legea
finanțării partidelor politice, depus de fostul trezorier PSD, un anume
Mircea Drăghici, de care nu am auzit niciodată și este clar de ce, așa
că aflu acum. Ca urmare a acestuia, partidele politice pot primi anual
subvenții ce nu pot depăși, în total, 0,04% din PIB. (Amendamentul din
2024, menționat mai sus.) Până la acest amendament, raportarea se făcea
la veniturile bugetare, iar prin acest artificiu subvenția s-a triplat.
Și rețineți, asta e la fel de important, pe lângă sumele primite ca
subvenție de la stat, partidele politice care trec pragul de 3% primesc
și rambursarea sumelor cheltuite în campania electorală – așa că nu-i
costă absolut nimic să propună și să susțină un anume candidat. Este și
motivul pentru care se cere raportarea tuturor cheltuielilor făcute în
campanie – vorbă să fie, cine draq îi verifică? din moment ce la AEP
sunt tot oamenii lor. Conform datelor făcute publice, dar care nu au
interesat pe nimeni, din motive lesne de înțeles, numai anul trecut
subvenția acordată PSD de la buget a fost de +30 milioane de euro. Chiar
dacă anul acesta, din motive propagandistice, subvenția s-a micșorat,
totuși PSD va primi peste 85 de milioane de lei, PNL 47.3 milioane, iar
USR 12.6 milioane, bani care nu-s de colea. Chiar și televiziunile
aservite puterii au redus tarifele, un spot publicitar de 30 sec. fiind
taxat cu 3.000 € la oră de maximă audiență. În aceste condiții și la
atâta bănet stors din banul public, este firesc să apară indivizi precum
acel Dan Șucu să afirme în direct, la oră de maximă audiență, cum că
oamenii de afaceri știu care sunt costurile pentru transmiterea unor
mesaje pe rețelele de socializare și, astfel, au putut face o estimare
legată de campania lui Călin Georgescu, dând și cifra magică – trei
milioane de euro zilnic sau 50 de milioane toată campania. Evident că nu
pe degeaba, așa că a adăugat, făcând-i publicitate negativă dlui CG,
cum că, citez: „Eu, înainte de a vota mi-aș dori să cunosc cine investește toate sumele acestea”. Mai mult, Dan Șucu a spus că „autoritățile române trebuie să divulge ce se întâmplă acolo și cine”.„Altfel rămânem la părerea că poate există oameni extrem de controversați care sunt în spatele acestor sume de bani”,
a adăugat omul de afaceri. Nu oriunde, ci la o așa-zisă întâlnire a
mediului de afaceri cu „candidatul” Elena Lasconi. Înțelegeți D-vs. cum
devine chestia, ceva mai voalat – de ce nu este deja arestat dl CG și
scos din cursa electorală? Sugerând astfel, prin intermediul
televiziunilor aservite puterii, că dl CG ar fi comis grave ilegalități
în campanie. Toată această adevărată înscenare, deși SRI a dat clar
cuantumul sumei cheltuite pe tiktok, 400 RON pentru un spot în
sprijinul dlui CG. Menționez că partidele parlamentare, care și-au
finanțat campania propriilor candidați cu bani de la buget, adică cu
banii contribuabilului, sunt obligate să facă publice cheltuielile, din
motive lesne de înțeles, doar în cazul în care AEP solicită expres acest
lucru. Iar AEP a solicitat, din motive iar lesne de înțeles, la
intervenția mass-media. Iar partidele s-au conformat – asta spun ele,
cine draq verifică sumele deturnate spre firmele de publicitate ale
soțiilor și finilor aleșilor? și la fel a făcut și dl. CG, a și arătat
extrasul de cont – ZERO pe toată linia. Mai mult, fiind candidat
independent, care nu a luat un leu de la buget, nu-l obligă nici o lege să declare cât și pe ce a cheltuit,
de unde a avut bani și câte și mai câte, mai ales că televiziunile au
avut grijă să publice tranzacțiile imobiliare ale dânsului, în valoare
de milioane. Omul a fost mai mult decât corect, putea să spună Hai siktir – nu dau socoteală nimănui ce fac cu banii mei. Sigur,
peste tot se spune că ar fi cheltuit foarte mult, vezi individul de mai
sus, și nu a declarat. De ce să declare dacă nu-l obligă nimeni? A
arătat extrasul de cont, în rest fiecare să judece cu capul lui.
Problema nu este că a mințit sau mă rog, că nu a spus adevărul, chestie
cu care sunt de acord, ci că nu a încălcat nici o lege. Zic și eu – dacă
declara 50 de milioane cât a evaluat Dan Șucu, sau dacă declara dublu
sau triplu, care ar fi fost treaba? Nici o lege nu-l obligă să justifice
banii. Sigur că la astfel de sume ar fi intrat pe fir ANAF și DIICOT,
nu care cumva să fie vreo spălare de bani nevămuită gras – dar, repet,
nu este datoria dlui CG să justifice proveniența acestora, ci a
respectivelor organe, împreună cu poliția economică, să
demonstreze proveniența ilegală a banilor, subiect pe care îl vom aborda
în episodul viitor. Iar acel personaj cu numele hilar de Dan Șucu nu
face decât să se bazeze pe dezincriminarea calomniei în numele unei
libertăți de exprimare prost înțelese. Mai vedem noi ce și cum, d-le
Mobexpert. It’s a small world and very, very bad! (Va urma.)