O retea subterana unica in lume: Hodobana
![]()
Pestera din Paraul Hodobanei, Muntii Bihor, harta realizata de Liviu Valenas et comp, 1979-1983
DESCRIERE SUCCINTA
Intrarea retelei se afla pe versantul drept al Paraului Hodobana, nu departe de confluenta cu Valea Sohodolului (ambele vai carstice, seci, de tip "sohodol"), la 20 m altitudine relativa si 980 m altitudine absoluta. Dupa o intrare scunda (1,00 m x 0,80 m), urmeaza un taras usor ascendent, care sfarseste dupa 13 m intr-o salita cu bolovani de 5 m x 2 m x 1,5 m. Printr-un "put" adanc de 2,5 m printre blocuri se ajunge la un prim mic labirint, urmat de o galerie rectilinie orizontala, inalta de aproximativ 1 m, Galeria de Metrou, lunga de 40 m, care da intr-o sala mai mare, Sala Florin Paroiu. Continuarea este confuza, cu un nou taras, Galeria de Arici, care debuseaza intr-un spatiu mai larg, in stanga urca extrem de sever o diferenta de nivel de aproape 50 m Galeria Coralitelor, punctul maxim al retelei (+ 60 m), in fata-dreapta se coboara un tobogan alunecos, continuat inainte se atinge buza Putului Sperantei, adanc de 28 m. Putin la dreapta, se ajunge insa la partea superioara a Canionului Sclavilor, care permite scurcircuitarea putului de 28 m, printr-un coboras la liber extrem de delicat.
La dreapta Canionul Sclavilor, stramt si dificil, debuseaza in Sectorul Estic, fosil, al retelei, care cuprinde peste 1,5 km de galerii, de relativ mari dimensiuni (pentru Hodobana), inclusiv un tobogan freatic descendent, Galeria Ecoului, cu o acustica unica in Romania. Sectorul Estic cuprinde si cele mai frumoase speleoteme din Hodobana. De remarcat ca un horn ajunge doar la cativa metri de suprafata, radacinile de brad demonstreaza acest fapt. O dezobstructie este insa fara sens, caci nu ar aduce niciun castig, nici de lungime, nici de denivelare, nici nu ar usura accesul in cavitate, dincontra.De la baza lui P 28 se coboara in Sala Gotica, unde la dreapta se poate urma un activ, printr-o galerie freatica de relativ mici dimensiuni, cu verticale putin importante, care sfarseste intr-un sifon malos, putin adanc, punctul minim al retelei: - 119 m. Continuarea principala a retelei Hodobanei se face insa amonte din Sala Gotica, urcand la liber, destul de acrobatic, o cascada de 4 m. Din acest punct Hodobana isi arata adevarata fata, un parcurs orientat spre V-SV, polietajat, cu pana la 24 de nivele suprapuse, din care 6-8 principale. Dupa o sala haotica nu prea mare, plina cu blocuri, Sala Dante, printr-un tobogan argilos intr-un tub freatic se ajunge in cel mai mare gol al retelei, Sala Mamut (si nu "a Mamutilor", op. cit. Paul Damm), plina de blocuri, lunga de 57 m, lata de 20 m si inalta de 42 m. Cel mai de sus etaj superior trece pe deasupra acestui mare gol, si printr-o fereastra se poate cobori (pentru cei amatori de senzatii tari) direct in mijlocul salii, pe coarda, 40 m. Este cea mai mare verticala din pestera. Un mic activ dispare si din aceasta sala intr-un mic sifon impenetrabil. Continuarea este posibila numai prin partea vestica a salii, fortand o stramtoare destul de penibila si apoi urcand aproximativ 15 m diferenta de nivel la o galerie superioara, bine concretionata. Avansand alternativ prin diferite nivele superioare se trece prin "Uragan", o stramtoare ascendenta cu pamant, unde sufla cel mai puternic curent de aer din pestera, un curent care stinge instantaneu orice flacara a unei lampi cu carbit. Dupa Uragan se ajunge deasupra Salii Marelui Rau, unde se poate cobori direct, printr-o verticala in doua trepte, 20 m in total. Aval, Marele Rau (cu un debit modest, totusi, de departe cel mai mare din pestera) sfarseste si el intr-un sifon pietros, impenetrabil. Continuarea se face, la liber, pe un nivel de eroziune, destul de aerian, deasupra Salii Marelui Rau. Marele Rau curge la nivelul inferior extrem de meandrat (unele bucle sunt taiate complet), intr-o galerie stramta, lata de 30-40 cm, lunga insa de 860 m. Deasupra lui Hodobana isi mentine acelasi facies, o polietajare extrema, peste 10 nivele fosile, socotind si cele secundare. Dupa aproape 200 m o mica cascada de 3 m inaltime venita de pe lateral, pe dreapta, anunta Marele Afluent, lung de aproximativ 250 m, polietajat si el la extrem (peste 2 km de galerii).Marele Rau continua insa in acelasi stil, putin inainte de terminus se bifurca, ramura din dreapta (in sensul inaintarii) este scunda si se termina dupa aproximativ 100 m. Ramura din stanga, de fapt un afluent, puternic ascendenta, activul curge printr-un canion stramt, care se largeste intr-o sala umeda, inalta de 30-40 m, Sala Terminala. Aici o cascada cu debit mic se pulverizeaza din tavan. Pana in prezent nu s-a reusit ascensiunea acestei sali, insa interesul este redus, pana la suprafata au mai ramas putini metri, asa ca nici aici nu poate fi obtinut un castig semnificativ de lungime, eventual cativa metri in plus la denivelare. Dupa Paul Damm cascada terminala provine din ponorul Hoanca Filestilor, aflat in imediata apropiere.Pestera din Parul Hodobanei, Muntii Bihor, are o dezvoltare totala de 22.142 m si o denivelare de aproape 200 m (181 m /-121;+60 m). Lungimea aeriana este de numai 812 m, ceea ce da un coeficient de ramificare unic in Europa pentru o pestera in calcare, de 27,3! De remarcat ca Pestera Limanu din Dobrogea, un labirint tot in calcare, sapat insa in proportie de 80% de oameni in decursul timpului, nu are un coeficient de ramificare decat de 11.
HIDROGEOLOGIE
![]()
ISTORIC
Clubul de speologie "Z" a inceput cercetarile in zona Gardisoara-Casa de Piatra in februarie 1973, fiind descoperite pesterile din platoul Vartop, Coiba Mica, sistemul freatic fosil din Coiba Mare, Pestera Oilor, pesterile Baroaica etc.
In aprilie 1979 Liviu Valenas, presedintele Clubului "Z", a fost "pedepsit", pentru faptul ca a stat trei luni in Polonia fara aprobarea prealabila a autoritatilor din RSR, cu incorporarea peste noapte la armata, MApN, stagiu TR redus de 6 luni (in cazul LV, cinci luni si jumatate). In aceasta situatie LV a condus de la "distanta" taberele clubului. S-a decis deplasarea spre sud a zonei cercetate de la Casa de Piatra. In prima tabara, in aceasi luna aprilie 1979, scufundatorul Florin Paroiu si Nicolae Sasu, cautand cu "disperare" o intrare aeriana care se debuseze in marele curs subteran aval de sifonul terminal din Coiba Mare (dupa ce Florin Paroiu nu gasise nici o continuare in Izbucul Tauz) s-au oprit, prin pura intamplare, asupra unei mici "gauri" de versant din Paraul Hodobanei, afluent sec al Vaii Sohodolului. Intrarea, de numai 1,00 x 0,80 cm nu era deloc promitatoare, dar un clar curent de aer, dadea unele sperante. Dupa 13 m de taras sever, usor ascendent, s-a ajuns intr-o salita cu bolovani, curentul sufland slab printre blocurile din podea. Dupa o scurta dezobstructie s-a putut cobori o verticala de 2,5 m, exclusiv printre blocuri si bolovani, s-a debusat intr-o galerie orizontala lunga de 40 m (Galeria de Metrou) si apoi intr-o sala ceva mai mare, sala Florin Paroiu. In continuare un peisaj confuz, cu mici verticale si stramtori, a dus la buza unui put mai mare, Putul Sperantei, adanc de 28 m. In august 1979, intr-o noua tabara a Clubului de Speologie "Z" din Oradea, la care au luat parte Nicolae Sasu, Florin Paroiu, Eva Györfi si Nicolae Paul, s-a coborat putul si s-a ajuns, printr-o galerie freatica cu mai multe verticale mici, la un sifon terminal, scund, la -119 m (apreciat atunci la -150 m), iar cu aceasta visul lui Florin Paroiu, de a scurcircuita sifonul din Tauz printr-o alta intrare, s-a spulberat definitiv.
Florin Paroiu i-a telefonat imediat lui Liviu Valenas si i-a spus: "Ti-am gasit o pestera de 2 km, poate chiar 3 km, fa ce vrei cu ea!" Nu avea sa banuiasca ca pestera gasita de el impreuna cu Nicolae Sasu avea sa fie de peste 10 ori mai mare, una din cele mai dificile pesteri din lume...
Profitand de o permisie de 2 zile, in septembrie 1979 Liviu Valenas, impreuna cu Eva Györfi, au ajuns din nou la sifonul de la -119 m si au cartografiat tot parcursul. La reintoarcere, pe putul de 28 m blocatoarele (de "productie" Walter Gutt - Brasov) ale lui Eva Györfi au refuzat sa functioneze pe coarda argiloasa, la 14 m inaltime! In aceasta situatie Eva Györfi, pentru prima data in viata ei, a urcat restul de 14 m cu noduri Prusik, in schimb Liviu Valenas, ramas jos, nu a mai putut utiliza absolut deloc (nici cu noduri Prusik) coarda namaloasa, urcand o treime din put la "liber" si restul pe o scara electron de 10 m, pe care Eva Györfi a legat-o de coarda. Apoi ce doi speologi s-au ratacit vreo doua ore in micul labirint de langa intrare, pe urma li s-au terminat, in proportie de 95%, si sursele de luminat. In fine dupa 20 de ore au reusit sa iasa afara. Paradoxal, a fost singurul incident mai serios din toata istoria explorarii Hodobanei de Clubul de Speologie "Z" din Oradea.
In octombrie 1979, "liberat" din armata, Liviu Valenas impreuna cu Nicolae Sasu a organizat o mini-tabara, cu cortul amplasat chiar la confluenta dintre Paraul Hodobanei si Valea Sohodolului. Cobarand din nou putul de 28 m, ajunsi jos, in Sala Gotica, au luat-o amonte pe micul parau subteran (cel care se pierdea in sifonul de la -119 m), au urcat la liber o cascada de 4 m si dupa un parcurs meandrat, trecand si prin Sala Dante, s-au oprit la o verticala de 20 m (ulterior scurcircuitata la liber pe un tobogan argilos) deasupra Salii Mamut. In curand, dupa 4 sedinte de explorare-cartare, a devenit deosebit de clar ca Hodobana continua nu in aval, cum crezuse gresit Florin Paroiu, ci in amonte, pe un parcurs polietajat. In octombrie au fost topografiate 3-4 etaje, ulterior numarul lor avea sa creasca la incredibila cifra de 24 (socotind si etajele intermediare, sau semi-etaje).
La sfarsitul lui octombrie 1979 Clubul "Z a luat decizia, ca unica modalitate posibila de a continua explorarile, sa recurga la "mercenari" si "sclavi", adica la colaborarea cu alte cluburi de speologie sau cu speologi cu titlu individual. Au luat astfel parte la explorari speologi de la cluburile "Emil Racovita" Bucuresti, ZHKTJ Katowice (Polonia), "Speodava" Stei, "Flacara" Iasi, "Casa de Piatra" Turda, "Hades" Ploiesti, "Cristal" Timisoara etc., totul sub conducerea exclusiva a lui Liviu Valenas. Sigur, majoritatea speologilor au fost insa cei de la Clubul "Z" din Oradea.
Pana la revelionul anului 1980 Liviu Valenas impreuna cu Horia Mitrofan, Nicolae si Rodica Stoica-Negulescu au depasit cu mult Sala Mamut, fortand din sala o stramtoare si apoi utilizand pentru avansare, concomitent, mai multe etaje fosile, pana la un put de 20 m, jos un rau subteran mai serios. Peste cateva zile, Liviu Valenas, Constantin Gagea si doi speologi polonezi, coboara in Sala Marelui Rau, ajung repede in aval la un sifon impenetrabil, in amonte insa, un parcurs meandrat, stramt si un terminus dupa 860 m, in Sala Terminala, unde o cascada de cel putin 30 m inaltime nu a putut fi urcata, fiind oricum foarte aproape de suprafata.
In februarie 1980 se produce de catre LV si Dan Nanu explorarea sectorului estic, fosil al retelei, (Canionul Sclavilor, Galeria Dan Nanu etc.), care constituie o parte distincta a pesterii, aici dezvoltandu-se cele mai frumoase speleoteme, plus galeriile cele mai mari ca diametru. In continuarea anului 1980 sunt explorate si topografiate sistematic etajele superioare ale Hodobanei, o munca fastidioasa, care a relevat o increngatura incredibila de galerii fosile polietajate, aproximativ 6-8 principale si inca dublu "secundare".
In octombrie 1980 Hodobana avea deja o lungime topografiata de 15.752 m, era un record national de avansare, pentru prima in Romania, in decursul numai a un an de zile erau topografiati (si in conditii extreme) aproape 16 km. Era ceea mai mare realizare speologica anului, insa la "Speo-Sport" (intrunirea anuala a speologilor din RSR) de la Izvorul Muresului, la presiunile lui Marcian Bleahu si ale Institutului de Speologie din Bucuresti, "Clubul "Z" nu a primit nici o distinctie, fapt insa care nu va influenta deloc explorarile, dincontra!
In 1981 este descoperita, de Liviu Valenas si Caius Tent, continuarea Marelui Afluent (al Marelui Rau), sunt topografiati aici aproape 2 km de activ si mai ales de etaje superioare. A fost ultima descoperire importanta in Hodobana, in rest numai "corecturi de frumusete", adica alte sectoare limitate de nivele fosile, in 1981 pestera a inregistrat 22.042 m dezvoltare (prin descoperirea unui mic etaj superior de Liviu Valenas et comp. in 1987 dezvoltarea a trecut la cifra, care este in vigoare si astazi, de 22.142 m). Totusi se mai pot aminti cateva actiuni, realizate, desigur, tot sub patronajul Clubului "Z". In 1983 Cristian Lascu, intr-o actiune organizata de Liviu Valenas, cu "sclavi" de la "Speodava" Stei (Petru Brijan si Ovidiu Cuc), se scufunda in sifonul terminal de la cota - 119 m, dupa o avansare de numai 4-5 m si la o adancime de max. 2 m, a constatat ca sifonul este stramt, mocirlos si lipsit de orice vizibilitate. Cu alte cuvinte, nici o speranta de a debusa prin acest punct in marele rau subteran Coiba Mare-Izbucul Tauz, "visul" lui Florin Paroiu. In schimb, o echipa poloneza, impreuna cu Nicolae Sasu, urca in Galeria Coralitelor, un tobogan sever, aproape vertical, partial pitonat si ating, intr-un fund de sac, cota maxima a cavitatii, de +60 m, foarte aproape de suprafata, astfel ca denivelarea Hodobanei este dusa la cifra finala de 181m (-121; + 60).
In fine, Petru Brijan, incearca sa urce cascada de 30 m din Sala Terminala, transportand impreuna cu LV, in conditii incredibile, o platforma de escalada din otel masiv (!), dar dupa 10 m este obligat sa renunte. Escalada, cu aceasi platforma (!), este reluata dupa cateva luni de doi "mercenari" polonezi, care utilizeaza spituri, abandoneaza insa si ei dupa ce au urcat 20 m. Si in prezent platforma de escalada, de "productie Brijan", se afla pe "pardoseala" Salii Terminale, misterioasa relicva arheologica pentru arheologii viitorului.
In 1983 Liviu Valenas finiseaza impresionanta harta a Pesterii din Paraul Hodobanei, la scara de 1:200. Pe un panou de lemn ea este pictata (in ulei) in culori (fiecare culoare reprezentand un etaj) si expusa in cadrul expozitiei permanente a sectiei de naturale de la Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea. In februarie 1984 Liviu Valenas organizeaza la acelasi muzeu un simpozion national consacrat pesterii, urmat apoi de un banchet, "cum nu a mai vazut Oradea decat inainte de al Doilea Razboi Mondial"...
CONDITII DE EXPLORARE
Clubul de Speologie "Z" din Oradea a fost primul care a utilizat tehnica de speologie alpina (TSA) in Romania, inca de la infiintare. Sigur, si Pestera din Paraul Hodobanei a fost abordata initial cu aceasi tehica (echipe de numai doi speologi, puturile coborate pe coarda si urcate cu blocatoare. Eclerajul: frontale cu carbit). In curand tehnicile TSA s-au dovedit total necorespunzatoare in conditiile extreme ale Hodobanei (galerii extrem de inguste, mocirloase, totul intr-un labirint incredibil, dezvoltat insa nu pe plan orizontal, ci pe plan verical). Noua tehnica, "Tehnica Hodobana" (TH) a inlocuit in primul rand eclerajul frontal cu carbit cu acumulatori de mina nichel-cadmiu, productie RDG, "livrati" (in "contrapartida") de Romulus Ventel din Petrosani (acte CNSAS). In spatiile inguste si mocirloase ale Hodobanei eclerajul electric s-a dovedit mult mai eficient, plus astfel s-a eliminat carbitul de rezerva. In curand au fost suprimate si corzile si orice material de coborare-urcare, toate verticalele au fost scurcircuitate prin pasaje descoperite ulterior, fiind efectuate la liber. Cea mai dificila scurcircuitare a fost cea a Putului Sperantei, adanc de 28 m, evitat printr-o diaclaza ingusta, plina de coralite. Sigurul participant care a nu a putut face fata acestui pasaj a fost Teodor Negoita, din 1990 explorator polar, prin mila lui Ion Iliescu si Petre Roman. S-a renuntat si la orice provizie de alimente, pentru a nu mai cara nici o banana, singurele materiale "tehnice" erau o cordelina (de productie poloneza) gradata (cu noduri din metru in metru) de 10 m lungime, care servea la cartare, dar la o adica si pentru scurte coborari si catarari, plus un ciocan speologic, necesar dezobstructiilor (spargerea unor speleoteme, care deseori barau parcursul). Explorarile aveau limita de timp de 20 de ore, durata acumulatorilor de mina fiind de 24 de ore. Echipa de doi speologi, eliberati de povara transportarii unor banane cu materiale, s-a putut misca mult mai repede in groaznicul labirint, din care mai bine de jumatate efectuat taras sau in conditii de escalada extreme.
Pare incredibil, dar in toate explorarile intreprinse de Clubul "Z" in aceasta extrem de dificila retea, nu s-a inregistrat nici un accident, nici cel mai mic. In general, aprecierea unanima a fost ca un accidentat mai serios nu are nici o sansa, nici cea mai mica, sa fie scos afara viu.
Dificultatea extrema a Hodobanei pe plan mondial este rezultatul unei combinatii a mai multi factori: in primul extraordinara greutate de a gasi drumul de avansare si respectiv, de reintoarcere. Pestera nu are semne de orientare, sigurul cunoscator fiind Liviu Valenas. In afara de problemele de orientare aproape imposibil de rezolvat, pestera este stramta, noroioasa, umeda si foarte rece (aprox. 5 grade C), cu pasaje dificile la tot pasul (stramtori severe, avansare pe diaclaze cu un gol dedesubt de pana la 20 m, escalade delicate, unele de aproape 20 m, efectuate la liber etc.).
Din aceste motive pestera nu mai necesita nici o protectie, dupa 1990 majoritatea speologilor au renuntat chiar la ideea de a vizita Hodobana, iar cei care, totusi, s-au incumetat sa o penetreze, nu au mai gasit continuarea spre Marele Rau. Hodobana a devenit nu numai o legenda, dar incepe sa devina si o himera.
STAGIUL NATIONAL DE PERFECTIONARE "TEHNICA SPEOLOGIEI ALPINE" (TSA)
In august 1983 Clubul de Speologie "Z" din Oradea a organizat la Hodobana, catunul Subchicera, in premiera pe tara, pe baze private, fara a cere nicio aprobare din partea Comisiei Centrale de Speologie Sportiva din cadrul FRTA (organism controlat de comunisti si impostori), primul stagiu de perfectionare in speologie organizat vreodata in Romania. Au participat 29 de cursanti de la mai multe cluburi de speologie din tara. Monitori: Liviu Valenas (care a fost si directorul stagiului), Gheorghe Popescu, Mircea Tent, Nicolae Sasu si Vlad Gherghiceanu. In parte aplicatiile s-au desfasurat in subteranul Hodobanei, fara nici un incident.
DECLARATII ISTORICE:
CONSTANTIN (COSTEL) GAGEA (CSER Bucuresti) :
![]()
MARCIAN BLEAHU, presedintele Comisiei Centrale de Speologie Sportiva, la "Speo-Arta", Ramnicu Valcea, aprilie 1986:
Liviu Valenas este exclus pe viata din speologia din Republica Socialista Romania, pentru grave abateri" (nenominalizate) - dosar i 163564, v 1-2, arhiva CNSAS.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVABenysek L. (1988) Cave-diving expedition Romania 88, Speleoforum, p.44.
Bleahu M., Dimitrescu R., Bordea S., Bordea Josefina, Mantea G. (1980) Harta geologică a României, Foaia Poiana Horea, Bucureşti (ed IGG).
Bolek W.(2001) Tauz po raz drugi. Jaskinie, 4 (25), pp.24-26, Krakow.
Damm P. (1987) Raport de Activitate C.S. "Z" Oradea, oct. 86 - oct 87, Bul inf. CCSS, 12, pp. 58-62.
Damm P., Pop C. (1998) 25 de ani de explorări speologice în Munţii Apuseni, (ed. C.S. "Z" Oradea).
Damm P., Moréh K. (2001) Explorări speologice în partea central - estică a Munţilor Bihor, Speomond, nr.6, pp.10-12, Oradea
Mitrofan H. (1985) Acomodarea de adio, Bul.CCSS, 9 p.119-130
Orăşeanu, I. (1996) Contributions to the hydrogeology of karst areas of the Bihor-Vlădeasa Mountains (Romania) - Theoretical and Applied Karstology, 9 [1997], p. 185-214, Bucharest
Vălenaş L.(1978) Morfologia sistemului Coiba Mare-Coiba Mică-Izbucul Tăuz, Nymphaea, t.V, 329-362, Oradea
Vălenaş L.(1982) Consideration preliminaires sur les problemes crees par la tectonique active de la Peştera din Pîrîul Hodobanei (Monts Bihor). Nymphaea, t.X, 183-194
Vălenaş L. (1984) Stagiul de perfecţionare Explorarea Râurilor Subterane - Casa de Piatră - 1984, 8 p. (ed. CS "Z" Oradea)
Vălenaş L., Halasi G., Czako L. (1982) La morphologie et la hyidrologie des conduits submerges de Bassin de la Vallee Gîrda ( Monts Bihor), Nymphaea, t.X, 183 -194, Oradea.
Vălenaş L., Damm P. (1987) Ştiri interne, Munţii Bihor, Speotelex, seria II, 2 (14) p.6.
Valenas, L., "Fabrica de spioni", editura Vestala, Bucuresti, 2011, 560 pag.
Valenas, L., "Coiba Mare - o cavitate unica in Europa", portalul electronic "Neodacii", Strasbourg, 2014
Valenas, L., "Cea mai groaznica pestera din lume?: Hodobana (partea intaia /partea a doua)", portalul electronic "Neodacii", Strasbourg, 2014
DESCRIERE SUCCINTA
La dreapta Canionul Sclavilor, stramt si dificil, debuseaza in Sectorul Estic, fosil, al retelei, care cuprinde peste 1,5 km de galerii, de relativ mari dimensiuni (pentru Hodobana), inclusiv un tobogan freatic descendent, Galeria Ecoului, cu o acustica unica in Romania. Sectorul Estic cuprinde si cele mai frumoase speleoteme din Hodobana. De remarcat ca un horn ajunge doar la cativa metri de suprafata, radacinile de brad demonstreaza acest fapt. O dezobstructie este insa fara sens, caci nu ar aduce niciun castig, nici de lungime, nici de denivelare, nici nu ar usura accesul in cavitate, dincontra.
MORFOLOGIE SI GENEZA
Pestera din Paraul Hodobanei reprezinta "subteranizarea" in etape a Paraului Hodobanei, ea dezvoltandu-se in versantul drept, in calcare jurasice puternic tectonizate, paralel cu valea si la relativ mica adancime fata de versant. Geneza ei este legata de infiltrarile de apa din patul Paraului Hodobanei si mai ales din pierderile (prin doline de mari dimensiuni si un mic ponor - Hoanca Filestilor - op. cit Paul Damm) din obarsia Paraului Hodobana. Pestera s-a dezvoltat intr-o prima etapa in regim batifreatic, innecat complet, nivelul fosil cel mai sus situat are o morfologie tipica, cu multe sectiuni eliptice, faciesul original fiind insa marcat de prabusiri masive, rezultat si al unei tectonici active (mecanism legat de detensionarea pachetului de calcare din acoperis, consecinta a eroziunii versantului de suprafata). Fapt curios, etajul batifreatic nu contine, practic, niciun fel de speleoteme.
In prima faza reteaua a avut doar aproximativ 1 km lungime aeriana, resurgenta fiind in Valea Sohodolului (nu a fost identificata cu certitudine pana in ziua de astazi), Sectorul Estic fiind paleocursul terminal al Hodobanei, in regim exclusiv freatic, pana la paleo-resurgenta din Valea Sohodolului distanta maxima aeriana este de numai 100-150 m fata de Sala cu Prabusiri din Sectorul Estic.
In decursul timpului (geologic) pierderea totala a Gardisoarei si-a mutat resurgenta si mai in aval, in actualul Izbuc Tauz, importantul curs subteran trecand pe sub Valea Sohodolului. Acest fapt a avut repercusiuni absolut uriase asupra Hodobanei. Paleo-activul principal, lung de aproximativ 2.000 m, a fost taiat in trei sectoare principale si aspirat de Izbucul Tauz. Acest fapt a marcat trecerea cavitatii la un sistem vados (din cauza faptului ca Izbucul Tauz, fata de paleo-resurgenta Hodobanei din Sohodol, se afla cu aproximativ 140 m mai jos, diferenta de nivel). Consecinta regimului vados de curgere: politetajarea extrema, unica in lume, a retelei. Multe din etaje sunt in fapt, genetic, aceasi galerie, partea cea mai stramta a nivelelor de eroziune colmatandu-se in decursul timpului complet cu aluviuni, prabusiri si speleoteme.
Paul Damm cracterizeaza reteaua Hodobanei ca "saraca in speleoteme" (?!). In realitate Hodobana este una din cele mai bogate pesteri din Romania si Europa in formatiuni stalagmitice de toate tipurile, inclusiv cristale de calcit, care se dezvolta insa exclusiv in etajele fosile superioare si in Sectorul Estic. Cursurile active si marile sali, afectate de prabusiri, sunt in schimb lipsite, practic, de formatiuni semnificative.
Coiba Mare, portalul de 74 m latime si 47 m inaltime, inundat apraope complet, relativ recent, in urma unei inundatii catastrofale a Gardisoarei (topirea accelerata a zepezii intr-o zi calda de iarna, unde temperatura a crescut brusc la +10 grade C). Resurgenta sisitemului: Izbucul Tauz, acelasi si pentru Hodobana
Nu avem date care sa indice ca s-ar fi efectuat colorari sau marcari de apa in Hodobana. Insa este evident, aici nu mai incape nici un dubiu, cele trei active principale din pestera nu se pot drena decat prin Izbucul Tauz, aflat in relativa imediata apropiere, in acelasi deal al Tauzului, unde se dezvolta si marea retea subterana a Hodobanei. Izbucul Tauz are un debit mediu de aproximativ 0,530 m cubi/s, la mari viituri de peste 10 m cubi/s.
Parerea noastra este ca, dupa sifoanele de mici dimensiuni ale celor trei cursuri de apa, Hodobana trebuie sa treaca la un nivel freatic de curgere, pana la interceptarea cursului subteran principal Coiba Mica - Izbucul Tauz. De aceea, colorari sau marcari ar fi necesare in Hodobana, pentru a raspunde mai precis la ultima chestiune. De mentionat ca intre sifonul de la cota -119 m si pana la Izbucul Tauz (850 m alt.) nu mai ramane decat o diferenta de nivel de 11 m, pentru o distanta aeriana de aprox. 800 m, ceea sustine ipoteza noastra, privind un regim freatic de scurgere.
ISTORIC
Clubul de speologie "Z" a inceput cercetarile in zona Gardisoara-Casa de Piatra in februarie 1973, fiind descoperite pesterile din platoul Vartop, Coiba Mica, sistemul freatic fosil din Coiba Mare, Pestera Oilor, pesterile Baroaica etc.
In aprilie 1979 Liviu Valenas, presedintele Clubului "Z", a fost "pedepsit", pentru faptul ca a stat trei luni in Polonia fara aprobarea prealabila a autoritatilor din RSR, cu incorporarea peste noapte la armata, MApN, stagiu TR redus de 6 luni (in cazul LV, cinci luni si jumatate). In aceasta situatie LV a condus de la "distanta" taberele clubului. S-a decis deplasarea spre sud a zonei cercetate de la Casa de Piatra. In prima tabara, in aceasi luna aprilie 1979, scufundatorul Florin Paroiu si Nicolae Sasu, cautand cu "disperare" o intrare aeriana care se debuseze in marele curs subteran aval de sifonul terminal din Coiba Mare (dupa ce Florin Paroiu nu gasise nici o continuare in Izbucul Tauz) s-au oprit, prin pura intamplare, asupra unei mici "gauri" de versant din Paraul Hodobanei, afluent sec al Vaii Sohodolului. Intrarea, de numai 1,00 x 0,80 cm nu era deloc promitatoare, dar un clar curent de aer, dadea unele sperante. Dupa 13 m de taras sever, usor ascendent, s-a ajuns intr-o salita cu bolovani, curentul sufland slab printre blocurile din podea. Dupa o scurta dezobstructie s-a putut cobori o verticala de 2,5 m, exclusiv printre blocuri si bolovani, s-a debusat intr-o galerie orizontala lunga de 40 m (Galeria de Metrou) si apoi intr-o sala ceva mai mare, sala Florin Paroiu. In continuare un peisaj confuz, cu mici verticale si stramtori, a dus la buza unui put mai mare, Putul Sperantei, adanc de 28 m. In august 1979, intr-o noua tabara a Clubului de Speologie "Z" din Oradea, la care au luat parte Nicolae Sasu, Florin Paroiu, Eva Györfi si Nicolae Paul, s-a coborat putul si s-a ajuns, printr-o galerie freatica cu mai multe verticale mici, la un sifon terminal, scund, la -119 m (apreciat atunci la -150 m), iar cu aceasta visul lui Florin Paroiu, de a scurcircuita sifonul din Tauz printr-o alta intrare, s-a spulberat definitiv.
Florin Paroiu i-a telefonat imediat lui Liviu Valenas si i-a spus: "Ti-am gasit o pestera de 2 km, poate chiar 3 km, fa ce vrei cu ea!" Nu avea sa banuiasca ca pestera gasita de el impreuna cu Nicolae Sasu avea sa fie de peste 10 ori mai mare, una din cele mai dificile pesteri din lume...
Profitand de o permisie de 2 zile, in septembrie 1979 Liviu Valenas, impreuna cu Eva Györfi, au ajuns din nou la sifonul de la -119 m si au cartografiat tot parcursul. La reintoarcere, pe putul de 28 m blocatoarele (de "productie" Walter Gutt - Brasov) ale lui Eva Györfi au refuzat sa functioneze pe coarda argiloasa, la 14 m inaltime! In aceasta situatie Eva Györfi, pentru prima data in viata ei, a urcat restul de 14 m cu noduri Prusik, in schimb Liviu Valenas, ramas jos, nu a mai putut utiliza absolut deloc (nici cu noduri Prusik) coarda namaloasa, urcand o treime din put la "liber" si restul pe o scara electron de 10 m, pe care Eva Györfi a legat-o de coarda. Apoi ce doi speologi s-au ratacit vreo doua ore in micul labirint de langa intrare, pe urma li s-au terminat, in proportie de 95%, si sursele de luminat. In fine dupa 20 de ore au reusit sa iasa afara. Paradoxal, a fost singurul incident mai serios din toata istoria explorarii Hodobanei de Clubul de Speologie "Z" din Oradea.
In octombrie 1979, "liberat" din armata, Liviu Valenas impreuna cu Nicolae Sasu a organizat o mini-tabara, cu cortul amplasat chiar la confluenta dintre Paraul Hodobanei si Valea Sohodolului. Cobarand din nou putul de 28 m, ajunsi jos, in Sala Gotica, au luat-o amonte pe micul parau subteran (cel care se pierdea in sifonul de la -119 m), au urcat la liber o cascada de 4 m si dupa un parcurs meandrat, trecand si prin Sala Dante, s-au oprit la o verticala de 20 m (ulterior scurcircuitata la liber pe un tobogan argilos) deasupra Salii Mamut. In curand, dupa 4 sedinte de explorare-cartare, a devenit deosebit de clar ca Hodobana continua nu in aval, cum crezuse gresit Florin Paroiu, ci in amonte, pe un parcurs polietajat. In octombrie au fost topografiate 3-4 etaje, ulterior numarul lor avea sa creasca la incredibila cifra de 24 (socotind si etajele intermediare, sau semi-etaje).
La sfarsitul lui octombrie 1979 Clubul "Z a luat decizia, ca unica modalitate posibila de a continua explorarile, sa recurga la "mercenari" si "sclavi", adica la colaborarea cu alte cluburi de speologie sau cu speologi cu titlu individual. Au luat astfel parte la explorari speologi de la cluburile "Emil Racovita" Bucuresti, ZHKTJ Katowice (Polonia), "Speodava" Stei, "Flacara" Iasi, "Casa de Piatra" Turda, "Hades" Ploiesti, "Cristal" Timisoara etc., totul sub conducerea exclusiva a lui Liviu Valenas. Sigur, majoritatea speologilor au fost insa cei de la Clubul "Z" din Oradea.
Pana la revelionul anului 1980 Liviu Valenas impreuna cu Horia Mitrofan, Nicolae si Rodica Stoica-Negulescu au depasit cu mult Sala Mamut, fortand din sala o stramtoare si apoi utilizand pentru avansare, concomitent, mai multe etaje fosile, pana la un put de 20 m, jos un rau subteran mai serios. Peste cateva zile, Liviu Valenas, Constantin Gagea si doi speologi polonezi, coboara in Sala Marelui Rau, ajung repede in aval la un sifon impenetrabil, in amonte insa, un parcurs meandrat, stramt si un terminus dupa 860 m, in Sala Terminala, unde o cascada de cel putin 30 m inaltime nu a putut fi urcata, fiind oricum foarte aproape de suprafata.
In februarie 1980 se produce de catre LV si Dan Nanu explorarea sectorului estic, fosil al retelei, (Canionul Sclavilor, Galeria Dan Nanu etc.), care constituie o parte distincta a pesterii, aici dezvoltandu-se cele mai frumoase speleoteme, plus galeriile cele mai mari ca diametru. In continuarea anului 1980 sunt explorate si topografiate sistematic etajele superioare ale Hodobanei, o munca fastidioasa, care a relevat o increngatura incredibila de galerii fosile polietajate, aproximativ 6-8 principale si inca dublu "secundare".
In octombrie 1980 Hodobana avea deja o lungime topografiata de 15.752 m, era un record national de avansare, pentru prima in Romania, in decursul numai a un an de zile erau topografiati (si in conditii extreme) aproape 16 km. Era ceea mai mare realizare speologica anului, insa la "Speo-Sport" (intrunirea anuala a speologilor din RSR) de la Izvorul Muresului, la presiunile lui Marcian Bleahu si ale Institutului de Speologie din Bucuresti, "Clubul "Z" nu a primit nici o distinctie, fapt insa care nu va influenta deloc explorarile, dincontra!
In 1981 este descoperita, de Liviu Valenas si Caius Tent, continuarea Marelui Afluent (al Marelui Rau), sunt topografiati aici aproape 2 km de activ si mai ales de etaje superioare. A fost ultima descoperire importanta in Hodobana, in rest numai "corecturi de frumusete", adica alte sectoare limitate de nivele fosile, in 1981 pestera a inregistrat 22.042 m dezvoltare (prin descoperirea unui mic etaj superior de Liviu Valenas et comp. in 1987 dezvoltarea a trecut la cifra, care este in vigoare si astazi, de 22.142 m). Totusi se mai pot aminti cateva actiuni, realizate, desigur, tot sub patronajul Clubului "Z". In 1983 Cristian Lascu, intr-o actiune organizata de Liviu Valenas, cu "sclavi" de la "Speodava" Stei (Petru Brijan si Ovidiu Cuc), se scufunda in sifonul terminal de la cota - 119 m, dupa o avansare de numai 4-5 m si la o adancime de max. 2 m, a constatat ca sifonul este stramt, mocirlos si lipsit de orice vizibilitate. Cu alte cuvinte, nici o speranta de a debusa prin acest punct in marele rau subteran Coiba Mare-Izbucul Tauz, "visul" lui Florin Paroiu. In schimb, o echipa poloneza, impreuna cu Nicolae Sasu, urca in Galeria Coralitelor, un tobogan sever, aproape vertical, partial pitonat si ating, intr-un fund de sac, cota maxima a cavitatii, de +60 m, foarte aproape de suprafata, astfel ca denivelarea Hodobanei este dusa la cifra finala de 181m (-121; + 60).
In fine, Petru Brijan, incearca sa urce cascada de 30 m din Sala Terminala, transportand impreuna cu LV, in conditii incredibile, o platforma de escalada din otel masiv (!), dar dupa 10 m este obligat sa renunte. Escalada, cu aceasi platforma (!), este reluata dupa cateva luni de doi "mercenari" polonezi, care utilizeaza spituri, abandoneaza insa si ei dupa ce au urcat 20 m. Si in prezent platforma de escalada, de "productie Brijan", se afla pe "pardoseala" Salii Terminale, misterioasa relicva arheologica pentru arheologii viitorului.
In 1983 Liviu Valenas finiseaza impresionanta harta a Pesterii din Paraul Hodobanei, la scara de 1:200. Pe un panou de lemn ea este pictata (in ulei) in culori (fiecare culoare reprezentand un etaj) si expusa in cadrul expozitiei permanente a sectiei de naturale de la Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea. In februarie 1984 Liviu Valenas organizeaza la acelasi muzeu un simpozion national consacrat pesterii, urmat apoi de un banchet, "cum nu a mai vazut Oradea decat inainte de al Doilea Razboi Mondial"...
CONDITII DE EXPLORARE
Clubul de Speologie "Z" din Oradea a fost primul care a utilizat tehnica de speologie alpina (TSA) in Romania, inca de la infiintare. Sigur, si Pestera din Paraul Hodobanei a fost abordata initial cu aceasi tehica (echipe de numai doi speologi, puturile coborate pe coarda si urcate cu blocatoare. Eclerajul: frontale cu carbit). In curand tehnicile TSA s-au dovedit total necorespunzatoare in conditiile extreme ale Hodobanei (galerii extrem de inguste, mocirloase, totul intr-un labirint incredibil, dezvoltat insa nu pe plan orizontal, ci pe plan verical). Noua tehnica, "Tehnica Hodobana" (TH) a inlocuit in primul rand eclerajul frontal cu carbit cu acumulatori de mina nichel-cadmiu, productie RDG, "livrati" (in "contrapartida") de Romulus Ventel din Petrosani (acte CNSAS). In spatiile inguste si mocirloase ale Hodobanei eclerajul electric s-a dovedit mult mai eficient, plus astfel s-a eliminat carbitul de rezerva. In curand au fost suprimate si corzile si orice material de coborare-urcare, toate verticalele au fost scurcircuitate prin pasaje descoperite ulterior, fiind efectuate la liber. Cea mai dificila scurcircuitare a fost cea a Putului Sperantei, adanc de 28 m, evitat printr-o diaclaza ingusta, plina de coralite. Sigurul participant care a nu a putut face fata acestui pasaj a fost Teodor Negoita, din 1990 explorator polar, prin mila lui Ion Iliescu si Petre Roman. S-a renuntat si la orice provizie de alimente, pentru a nu mai cara nici o banana, singurele materiale "tehnice" erau o cordelina (de productie poloneza) gradata (cu noduri din metru in metru) de 10 m lungime, care servea la cartare, dar la o adica si pentru scurte coborari si catarari, plus un ciocan speologic, necesar dezobstructiilor (spargerea unor speleoteme, care deseori barau parcursul). Explorarile aveau limita de timp de 20 de ore, durata acumulatorilor de mina fiind de 24 de ore. Echipa de doi speologi, eliberati de povara transportarii unor banane cu materiale, s-a putut misca mult mai repede in groaznicul labirint, din care mai bine de jumatate efectuat taras sau in conditii de escalada extreme.
Pare incredibil, dar in toate explorarile intreprinse de Clubul "Z" in aceasta extrem de dificila retea, nu s-a inregistrat nici un accident, nici cel mai mic. In general, aprecierea unanima a fost ca un accidentat mai serios nu are nici o sansa, nici cea mai mica, sa fie scos afara viu.
Dificultatea extrema a Hodobanei pe plan mondial este rezultatul unei combinatii a mai multi factori: in primul extraordinara greutate de a gasi drumul de avansare si respectiv, de reintoarcere. Pestera nu are semne de orientare, sigurul cunoscator fiind Liviu Valenas. In afara de problemele de orientare aproape imposibil de rezolvat, pestera este stramta, noroioasa, umeda si foarte rece (aprox. 5 grade C), cu pasaje dificile la tot pasul (stramtori severe, avansare pe diaclaze cu un gol dedesubt de pana la 20 m, escalade delicate, unele de aproape 20 m, efectuate la liber etc.).
Din aceste motive pestera nu mai necesita nici o protectie, dupa 1990 majoritatea speologilor au renuntat chiar la ideea de a vizita Hodobana, iar cei care, totusi, s-au incumetat sa o penetreze, nu au mai gasit continuarea spre Marele Rau. Hodobana a devenit nu numai o legenda, dar incepe sa devina si o himera.
STAGIUL NATIONAL DE PERFECTIONARE "TEHNICA SPEOLOGIEI ALPINE" (TSA)
In august 1983 Clubul de Speologie "Z" din Oradea a organizat la Hodobana, catunul Subchicera, in premiera pe tara, pe baze private, fara a cere nicio aprobare din partea Comisiei Centrale de Speologie Sportiva din cadrul FRTA (organism controlat de comunisti si impostori), primul stagiu de perfectionare in speologie organizat vreodata in Romania. Au participat 29 de cursanti de la mai multe cluburi de speologie din tara. Monitori: Liviu Valenas (care a fost si directorul stagiului), Gheorghe Popescu, Mircea Tent, Nicolae Sasu si Vlad Gherghiceanu. In parte aplicatiile s-au desfasurat in subteranul Hodobanei, fara nici un incident.
DECLARATII ISTORICE:
CONSTANTIN (COSTEL) GAGEA (CSER Bucuresti) :
Constantin Gagea, rememorand in V 11, dupa mai bine de 34 de ani, un taras prin Hodobana (foto Liviu valenas, august 2014)
La propunerea prietenului comun si coleg, Horia Mitrofan, am acceptat sa iau parte la tabara de revelion a anului 1980 a Clubului "Z" din Oradea de la Hodobana, in inima Tarii Motilor. Am facut parte dintr-o echipa de patru persoane, "Marele Maestru", Liviu Valenas, eu si doi foarte simpatici speologi polonezi. Am ramas putin mirat, mai mult amuzat, ca Liviu Valenas ne-a declarat pe tot trei (eu si polonezii), "sclavi". In curand aveam sa aflu si de ce. De la bun inceput pestera era groaznica: rece, nu puteai sa mergi mai mult de 5 metri linistit, ori taras, ori intr-o catarare (totul la liber!), peste tot frig, namol si apa rece. Simtul orientarii il pierdusem de mult, in fine, am ajuns la punctul terminus, unde se oprise explorarea anterioara: un put de 20 m (ulterior avea sa fie facut si acesta la liber!), jos un rau subteran, auzeam galagia. Speram sincer sa se termine cat mai repede. Aiurea! Un kilometru am "avansat" prin acest canion spre final, adica spre nicaieri, intr-o galerie nu mai lata de 25-40 cm. Dupa alte 4-5 ore, intr-o sala terminala, botezata ulterior chiar astfel, o cascada de vreo 40 m inaltime s-a pravalit pe capul nostru. Era sfarsitul pesterii. Inapoi am constatat ca nu mai eram sclav, regretam sincer, din toata inima acest fapt, devenisem robot. Daca Liviu Valenas, in Sala Terminala, mi-ar fi cerut sa urc singur, numai in maini si in limba cei 30-40 de metri inaltime ai salii, as fi facut-o! Nu mai stiu cum am iesit afara. Nu am mai fost niciodata de atunci in Hodobana. Nu o sa uit niciodata acest canion lung de 860 m si nici acest nume, Hodobana, pana la moarte!
PETRU (GHITA) BRIJAN ("Speodava" Stei /Dr. Petru Groza):
Acest criminal, Liviu Valenas (bun, il numesc "criminal" pe cel mai mare speolog pe care l-a dat vreodata Romania, altul ca el nu o sa mai fie niciodata, deci "criminal" strict ca figura de stil - el a fost mentorul meu, el m-a invatat speologia moderna, ba a vrut chiar sa ma casatoreasca cu cea mai frumoasa fata din clubul lui, Eva, iar eu, ca cel mai mare prost de pe lume, am stat pe ganduri, am pierdut trenul, vai cat de mult regret acum acest fapt...), deci acest "mare magar" m-a luat in februarie 1980 la Hodobana. M-a carat cu Dacia lui noua la "vila" moatei Rahila. Mi-a spus ca obiectivul este ceva mai "modest": explorarea unor etaje superioare din Hodobana, nu "departe" de intrare. Tura, m-a anuntat, ar dura cam 16 ore, de mancare, intr-un buzunar al salopetei: doua eugenii! Bun, m-am dus, intre timp fusesem declarat sclav. Huda: taras, catarare, taras, catarare, taras, catarare, serpuire, catarare, cam intr-o jumatate de ora am pierdut orice simt de orientare. Dupa aproape 20 de ore am iesit, mai precis am vrut sa ies afara. Iluzie! Putul de 28 de metri spre iesire, fusese evitat de acest criminal, cel mai bun prieten al meu, Liviu Valenas, printr-o diaclaza stramta, inalta de 20 de metri. Pentru sclavi, pe ultima portiune, Liviu Valenas montase o scara electron de productie proprie. L-am informat pe "stapanul meu" ca: "S-a rupt un cablu al scarii". Raspunsul: "Nu e nici problema, urca mai departe!". Am urcat si apoi l-am anuntat din nou pe acest mare bandit: "Este rupt si al doilea cablu!" Iar Liviu Valenas, mai jos cu vreo 20 de metri, senin, ca o lubenita in plina luna, ce m-a intrebat?: "Bun si de ce nu te-ai prabusit?" Nu am putut raspunde la intrebare pana ce nu am vazut ca o treapta de duraluminiu (furata de "Marele Maestru" - eu aveam sa-i urmez productivul exemplu - de la antenele TV de pe blocuri) a scarii se blocase in cateva coralite, nu mai mari de 5 milimetri! In fine, am ajuns la Rahila, unde am dormit 30 de ore (record personal absolut pana in ziua de astazi), iar eugeniile mi-au ramas in buzunarul salopetei, cred ca si acum sunt acolo.
OVIDIU MARCUS ("Speotim Timisoara, "Z" Oradea, "Cristal" Oradea):
Prin repartitie, dupa terminarea facultatii, am ajuns la Oradea. M-am gandit sa ma inscriu in Clubul "Z", mi se parea cel mai serios din localitate. Liviu Valenas m-a primit, sincer, foarte amabil, era un intelectual, si dupa un timp am ajuns si eu in Hodobana,Templul Clubului. Lumea deja, in toata tara, nu numai in Oradea, vorbea cu groaza de aceasta pestera, insa m-am gandit (ce eroare!) ca, in fond ce atata tevatura pentru nimic? Valenas m-a anuntat ca vom face o explorare intr-un sistem fosil de etaje superioare, nu chiar "departe de intrare". Pestera era groaznica chiar de la inceput, insa, mai grav, dupa numai cateva minute mi-am pierdut orice simt in spatiu, iar noi avansam incontinuu spre necunoscut. Am devenit rapid constient ca, orice banal accident al lui Liviu Valenas, chiar o simpla entorsa, ar insemna moartea mea (a lui nu ma interesa absolut deloc, sigur, numai daca ar fi murit afara). Acum devenisem chiar sclavul lui. Fara el eram prizonier pe viata in aceasta infioratoare gaura. Cand efectua o catarare mai riscanta, ma puneam sub el, daca ar fi cazut, sa-l pot prinde, sau macar amortiza. De el, Liviu Valenas, repet, ma durea in cur, dar era vorba de mine, fara el nu as fi avut nicio sansa sa scap - numai el cunoastea galeriile. Dupa vreo 15 ore am iesit afara, iar cand mai aveam vreo 8 metri de taras si am zarit lumina de afara (a lunii, ca era deja noapte), i-am spus cinstit: "Acum poti sa te duci si dracului, nu mai am nevoie de tine!". Nu am mai fost niciodata in Hodobana, ba mai mult, am parasit, dupa cativa ani si acest club si m-am inscris la "Cristal" Oradea. Ei nu au avut si nu au nicio Hodabana! Decat Hodobana, mai bine vand in RFG oase de Ursus spelaeus!
PAVEL BORODAN ("Z" Oradea /"Cristal" Oradea):
Ca tanar muncitor la uzina "Infratirea" Oradea, atras de munte, alpinism, dar si de "pesterologie", am auzit ca exista un club in localitate, "Z", condus de un muzeograf de la Muzeul Tarii Crisurilor, pe nume Liviu Valenas. M-am prezentat la el, am semnat formularul de inscriere, am platit cotizatia (la nivel de Germania!) si rapid m-a luat cu masina lui la Hodobana. Nu auzisem niciodata de aceasta pestera. De la bun inceput mergeai taras, era avantajul meu, foarte mic de statura si cantaream atunci numai 45 kg, Liviu Valenas, in schimb, foarte inalt, peste 1,80 m, eu eram in "progres". Nu peste mult am constatat ca am gresit grav, Valenas el era la el acasa, el era in elementul lui, iar eu o simpla rama taratoare, habar nu aveam unde sunt. Dupa vreo 20 de ore de taras, catarare si mai ales taras si taras, fara nicio idee unde as putea fi, nici macar pe ce lume sunt, zi sau noapte, am iesit afara, la "vila" Rahila. Nu am mai fost niciodata in Hodobana, m-am retras imediat din Clubul "Z" (cu cotizatia platita anticipat pe un an de zile, acestea erau regulile dictate de LV) si, "sfatuit de binevoitori", am format propriul club de spelogie, "Cristal" Oradea, fara Hodobana! Am crezut sincer ca, Liviu Valenas imi va pastra o vesnica ranchiuna, insa, dincontra, m-a apreciat si ii pastrez o prietenie sincera pana in ziua de astazi. A fost cel mai mare colaborator al meu in "productia" si mai ales in vanzarea de echipament de speologie si alpinism! Mai multe nu spun, mai ales ca exista acum si un DNA. Nimeni, daca este un om cinstit, nu poate sa-i nege calitatea de cel mai mare speolog al Romaniei!
ClCLUBUL DE SPEOLOGIE ZHKTJ KATOWICE - POLONIA (declaratie colectiva):
Camaradul nostru, Liviu Valenas, dupa interesantele si frumoasele expeditii organizate in comun la Varasoaia si Humpleul in 1977 si 1978, ne-a invitat intr-o noua zona, in plina iarna a Noului An 1980. Obiectivul, anuntat, era o noua pestera descoperita cu un inainte, pe nume Hodobana, nu prea adanca si cu o lungime inca neclara. Inainte de a-l cunoaste pe Liviu Valenas, noi aveam la activ in Austria doua pesteri de peste 1.000 m denivelare, plus o alta de aceasi marime in Turcia. Insa nu am stat nicio clipa pe ganduri si cu doua masini personale am deplasat cei mai buni noua (9) speologi la tabara de la Hodobana. Am participat la premierea explorarii Marelui Rau, dupa care, intr-o alta tura am urcat, cu spituri, 20 de metri in Sala Terminala, fara a ajunge in tavan. Putem spune, fara nicio o indoiala, la unison cu toata echipa participanta: Hodobana a fost cea mai dificila si cea mai infioratoare pestera pe care am parcurs-o vreodata in lume! Dupa umila noastra parere, este una din cele mai dificile de pe Terra, iar orientarea in ea, practic imposibila. Clubul nostru este mandru ca a luat parte la explorarea fantasticei Hodobana!
La propunerea prietenului comun si coleg, Horia Mitrofan, am acceptat sa iau parte la tabara de revelion a anului 1980 a Clubului "Z" din Oradea de la Hodobana, in inima Tarii Motilor. Am facut parte dintr-o echipa de patru persoane, "Marele Maestru", Liviu Valenas, eu si doi foarte simpatici speologi polonezi. Am ramas putin mirat, mai mult amuzat, ca Liviu Valenas ne-a declarat pe tot trei (eu si polonezii), "sclavi". In curand aveam sa aflu si de ce. De la bun inceput pestera era groaznica: rece, nu puteai sa mergi mai mult de 5 metri linistit, ori taras, ori intr-o catarare (totul la liber!), peste tot frig, namol si apa rece. Simtul orientarii il pierdusem de mult, in fine, am ajuns la punctul terminus, unde se oprise explorarea anterioara: un put de 20 m (ulterior avea sa fie facut si acesta la liber!), jos un rau subteran, auzeam galagia. Speram sincer sa se termine cat mai repede. Aiurea! Un kilometru am "avansat" prin acest canion spre final, adica spre nicaieri, intr-o galerie nu mai lata de 25-40 cm. Dupa alte 4-5 ore, intr-o sala terminala, botezata ulterior chiar astfel, o cascada de vreo 40 m inaltime s-a pravalit pe capul nostru. Era sfarsitul pesterii. Inapoi am constatat ca nu mai eram sclav, regretam sincer, din toata inima acest fapt, devenisem robot. Daca Liviu Valenas, in Sala Terminala, mi-ar fi cerut sa urc singur, numai in maini si in limba cei 30-40 de metri inaltime ai salii, as fi facut-o! Nu mai stiu cum am iesit afara. Nu am mai fost niciodata de atunci in Hodobana. Nu o sa uit niciodata acest canion lung de 860 m si nici acest nume, Hodobana, pana la moarte!
PETRU (GHITA) BRIJAN ("Speodava" Stei /Dr. Petru Groza):
Acest criminal, Liviu Valenas (bun, il numesc "criminal" pe cel mai mare speolog pe care l-a dat vreodata Romania, altul ca el nu o sa mai fie niciodata, deci "criminal" strict ca figura de stil - el a fost mentorul meu, el m-a invatat speologia moderna, ba a vrut chiar sa ma casatoreasca cu cea mai frumoasa fata din clubul lui, Eva, iar eu, ca cel mai mare prost de pe lume, am stat pe ganduri, am pierdut trenul, vai cat de mult regret acum acest fapt...), deci acest "mare magar" m-a luat in februarie 1980 la Hodobana. M-a carat cu Dacia lui noua la "vila" moatei Rahila. Mi-a spus ca obiectivul este ceva mai "modest": explorarea unor etaje superioare din Hodobana, nu "departe" de intrare. Tura, m-a anuntat, ar dura cam 16 ore, de mancare, intr-un buzunar al salopetei: doua eugenii! Bun, m-am dus, intre timp fusesem declarat sclav. Huda: taras, catarare, taras, catarare, taras, catarare, serpuire, catarare, cam intr-o jumatate de ora am pierdut orice simt de orientare. Dupa aproape 20 de ore am iesit, mai precis am vrut sa ies afara. Iluzie! Putul de 28 de metri spre iesire, fusese evitat de acest criminal, cel mai bun prieten al meu, Liviu Valenas, printr-o diaclaza stramta, inalta de 20 de metri. Pentru sclavi, pe ultima portiune, Liviu Valenas montase o scara electron de productie proprie. L-am informat pe "stapanul meu" ca: "S-a rupt un cablu al scarii". Raspunsul: "Nu e nici problema, urca mai departe!". Am urcat si apoi l-am anuntat din nou pe acest mare bandit: "Este rupt si al doilea cablu!" Iar Liviu Valenas, mai jos cu vreo 20 de metri, senin, ca o lubenita in plina luna, ce m-a intrebat?: "Bun si de ce nu te-ai prabusit?" Nu am putut raspunde la intrebare pana ce nu am vazut ca o treapta de duraluminiu (furata de "Marele Maestru" - eu aveam sa-i urmez productivul exemplu - de la antenele TV de pe blocuri) a scarii se blocase in cateva coralite, nu mai mari de 5 milimetri! In fine, am ajuns la Rahila, unde am dormit 30 de ore (record personal absolut pana in ziua de astazi), iar eugeniile mi-au ramas in buzunarul salopetei, cred ca si acum sunt acolo.
OVIDIU MARCUS ("Speotim Timisoara, "Z" Oradea, "Cristal" Oradea):
Prin repartitie, dupa terminarea facultatii, am ajuns la Oradea. M-am gandit sa ma inscriu in Clubul "Z", mi se parea cel mai serios din localitate. Liviu Valenas m-a primit, sincer, foarte amabil, era un intelectual, si dupa un timp am ajuns si eu in Hodobana,Templul Clubului. Lumea deja, in toata tara, nu numai in Oradea, vorbea cu groaza de aceasta pestera, insa m-am gandit (ce eroare!) ca, in fond ce atata tevatura pentru nimic? Valenas m-a anuntat ca vom face o explorare intr-un sistem fosil de etaje superioare, nu chiar "departe de intrare". Pestera era groaznica chiar de la inceput, insa, mai grav, dupa numai cateva minute mi-am pierdut orice simt in spatiu, iar noi avansam incontinuu spre necunoscut. Am devenit rapid constient ca, orice banal accident al lui Liviu Valenas, chiar o simpla entorsa, ar insemna moartea mea (a lui nu ma interesa absolut deloc, sigur, numai daca ar fi murit afara). Acum devenisem chiar sclavul lui. Fara el eram prizonier pe viata in aceasta infioratoare gaura. Cand efectua o catarare mai riscanta, ma puneam sub el, daca ar fi cazut, sa-l pot prinde, sau macar amortiza. De el, Liviu Valenas, repet, ma durea in cur, dar era vorba de mine, fara el nu as fi avut nicio sansa sa scap - numai el cunoastea galeriile. Dupa vreo 15 ore am iesit afara, iar cand mai aveam vreo 8 metri de taras si am zarit lumina de afara (a lunii, ca era deja noapte), i-am spus cinstit: "Acum poti sa te duci si dracului, nu mai am nevoie de tine!". Nu am mai fost niciodata in Hodobana, ba mai mult, am parasit, dupa cativa ani si acest club si m-am inscris la "Cristal" Oradea. Ei nu au avut si nu au nicio Hodabana! Decat Hodobana, mai bine vand in RFG oase de Ursus spelaeus!
PAVEL BORODAN ("Z" Oradea /"Cristal" Oradea):
Ca tanar muncitor la uzina "Infratirea" Oradea, atras de munte, alpinism, dar si de "pesterologie", am auzit ca exista un club in localitate, "Z", condus de un muzeograf de la Muzeul Tarii Crisurilor, pe nume Liviu Valenas. M-am prezentat la el, am semnat formularul de inscriere, am platit cotizatia (la nivel de Germania!) si rapid m-a luat cu masina lui la Hodobana. Nu auzisem niciodata de aceasta pestera. De la bun inceput mergeai taras, era avantajul meu, foarte mic de statura si cantaream atunci numai 45 kg, Liviu Valenas, in schimb, foarte inalt, peste 1,80 m, eu eram in "progres". Nu peste mult am constatat ca am gresit grav, Valenas el era la el acasa, el era in elementul lui, iar eu o simpla rama taratoare, habar nu aveam unde sunt. Dupa vreo 20 de ore de taras, catarare si mai ales taras si taras, fara nicio idee unde as putea fi, nici macar pe ce lume sunt, zi sau noapte, am iesit afara, la "vila" Rahila. Nu am mai fost niciodata in Hodobana, m-am retras imediat din Clubul "Z" (cu cotizatia platita anticipat pe un an de zile, acestea erau regulile dictate de LV) si, "sfatuit de binevoitori", am format propriul club de spelogie, "Cristal" Oradea, fara Hodobana! Am crezut sincer ca, Liviu Valenas imi va pastra o vesnica ranchiuna, insa, dincontra, m-a apreciat si ii pastrez o prietenie sincera pana in ziua de astazi. A fost cel mai mare colaborator al meu in "productia" si mai ales in vanzarea de echipament de speologie si alpinism! Mai multe nu spun, mai ales ca exista acum si un DNA. Nimeni, daca este un om cinstit, nu poate sa-i nege calitatea de cel mai mare speolog al Romaniei!
ClCLUBUL DE SPEOLOGIE ZHKTJ KATOWICE - POLONIA (declaratie colectiva):
Camaradul nostru, Liviu Valenas, dupa interesantele si frumoasele expeditii organizate in comun la Varasoaia si Humpleul in 1977 si 1978, ne-a invitat intr-o noua zona, in plina iarna a Noului An 1980. Obiectivul, anuntat, era o noua pestera descoperita cu un inainte, pe nume Hodobana, nu prea adanca si cu o lungime inca neclara. Inainte de a-l cunoaste pe Liviu Valenas, noi aveam la activ in Austria doua pesteri de peste 1.000 m denivelare, plus o alta de aceasi marime in Turcia. Insa nu am stat nicio clipa pe ganduri si cu doua masini personale am deplasat cei mai buni noua (9) speologi la tabara de la Hodobana. Am participat la premierea explorarii Marelui Rau, dupa care, intr-o alta tura am urcat, cu spituri, 20 de metri in Sala Terminala, fara a ajunge in tavan. Putem spune, fara nicio o indoiala, la unison cu toata echipa participanta: Hodobana a fost cea mai dificila si cea mai infioratoare pestera pe care am parcurs-o vreodata in lume! Dupa umila noastra parere, este una din cele mai dificile de pe Terra, iar orientarea in ea, practic imposibila. Clubul nostru este mandru ca a luat parte la explorarea fantasticei Hodobana!
REACTIILE POLITICE
INSTITUTUL DE SPEOLOGIE "EMIL RACOVITA" DIN BUCURESTI (Ion Povara, Cristian Goran etc.), informare adresata Departamentului Securitatii Statului (DSS) Bucuresti, august 1983:
"Informare cu caracter urgent: Liviu Valenas, fara nicio o aprobare, a organizat o expeditie in Izbucul Tauz (resurgenta Hodobanei - N.N.) cu scufundatori speologi din R.P. Ungara, cadre ale armatei maghiare" (dosar i 163564, v 1-2, arhiva CNSAS, fila publicata in "Fabrica de spioni", editere Vestala, Bucuresti, 2011, pag. 124-125).
Liviu Valenas este exclus pe viata din speologia din Republica Socialista Romania, pentru grave abateri" (nenominalizate) - dosar i 163564, v 1-2, arhiva CNSAS.
un oarecare VRABIE, de la Comisia Centrala de Speologie Sportiva, 1986:
"Daca nimeni nu vrea sa semneze excluderea lui Valenas din speologie, odata pentru totdeauna, o semnez eu! Acest om nu mai are ce cauta printr-o pestera din Republica Socialista Romania" (dosar i 163564, v 1-2, arhiva CNSAS)
Bleahu M., Dimitrescu R., Bordea S., Bordea Josefina, Mantea G. (1980) Harta geologică a României, Foaia Poiana Horea, Bucureşti (ed IGG).
Bolek W.(2001) Tauz po raz drugi. Jaskinie, 4 (25), pp.24-26, Krakow.
Damm P. (1987) Raport de Activitate C.S. "Z" Oradea, oct. 86 - oct 87, Bul inf. CCSS, 12, pp. 58-62.
Damm P., Pop C. (1998) 25 de ani de explorări speologice în Munţii Apuseni, (ed. C.S. "Z" Oradea).
Damm P., Moréh K. (2001) Explorări speologice în partea central - estică a Munţilor Bihor, Speomond, nr.6, pp.10-12, Oradea
Mitrofan H. (1985) Acomodarea de adio, Bul.CCSS, 9 p.119-130
Orăşeanu, I. (1996) Contributions to the hydrogeology of karst areas of the Bihor-Vlădeasa Mountains (Romania) - Theoretical and Applied Karstology, 9 [1997], p. 185-214, Bucharest
Vălenaş L.(1978) Morfologia sistemului Coiba Mare-Coiba Mică-Izbucul Tăuz, Nymphaea, t.V, 329-362, Oradea
Vălenaş L.(1982) Consideration preliminaires sur les problemes crees par la tectonique active de la Peştera din Pîrîul Hodobanei (Monts Bihor). Nymphaea, t.X, 183-194
Vălenaş L. (1984) Stagiul de perfecţionare Explorarea Râurilor Subterane - Casa de Piatră - 1984, 8 p. (ed. CS "Z" Oradea)
Vălenaş L., Halasi G., Czako L. (1982) La morphologie et la hyidrologie des conduits submerges de Bassin de la Vallee Gîrda ( Monts Bihor), Nymphaea, t.X, 183 -194, Oradea.
Vălenaş L., Damm P. (1987) Ştiri interne, Munţii Bihor, Speotelex, seria II, 2 (14) p.6.
Valenas, L., "Fabrica de spioni", editura Vestala, Bucuresti, 2011, 560 pag.
Valenas, L., "Coiba Mare - o cavitate unica in Europa", portalul electronic "Neodacii", Strasbourg, 2014
Valenas, L., "Cea mai groaznica pestera din lume?: Hodobana (partea intaia /partea a doua)", portalul electronic "Neodacii", Strasbourg, 2014