Ion Coja. NU EXISTĂ NICIO ASEMĂNARE ÎNTRE SCOȚIA ȘI „ȚINUTUL SECUIESC”

M-aș bucura ca scoțienii să voteze pentru independență și suveranitate națională. Au toate motivele să-și întemeieze un stat și e de mirare că nu au făcut-o până acum!

Mai sunt și alte popoare în Europa care au motive temeinice de a-și cere autonomia sau suveranitatea! Cum ar fi bascii și catalanii, de pildă. Apariția unor noi state naționale în Europa și în lume este dovada că procesul de globalizare, de mondializare, este o abatere de la cursul firesc al istoriei. Globalizarea este un proces creat artificial, în spatele unor uși închise, care contravine mersului firesc și natural al istoriei.

Pentru scoțieni este decisivă demonstrația faptului că sunt altceva, alt neam, altă nație decât irlandezii sau englezii, cu care împart insulele britanice. La fel, pentru catalani este esențial să dovedească că ei nu sunt spanioli sau galicieni ori basci sau portughezi, popoare cu care își împart teritoriul iberric.

În cazul „nostru”, al secuilor din România, decisivă este demonstrația că ei, secuii, suntaltceva decât maghiari, decât ungurii. Iată de ce:

Motivele pentru care poți fi luat în serios atunci când pretinzi autonomie, independență sau chiar suveranitate națională, sunt, în principiu, următoarele:

1. Identitate etnică distinctă, materializată printr- (1) o limbă proprie, deosebită nu numai de limba oficială din țara unde locuiesc cei în cauză, dar deosebită și de orice altă limbă vorbită ca limbă oficială, de stat, în vreo altă țară. Limba bască și limba catalană, ca și limba scoțiană, nu se vorbește niciuna ca limbă oficială a vreunui (alt) stat. Salvarea limbii și a culturii respective de la dispariție este unul din argumentele dobândirii autonomiei administrative, a suveranității de stat chiar.

Secuii, din păcate, NU au o limbă proprie. Sau cel puțin așa susțin ei înșiși, prin liderii lor, precum și oficialii maghiari. Anume că secuii vorbesc limba maghiară, iar limba maghiară este limba oficială, de stat, a Ungariei! Această situație garantează perpetuarea limbii maghiare, a culturii în limba maghiară!

2. Identitatea etnică distinctă se materializează și printr-(2) o conștiință etnică aparte, de sine stătătoare, manifestată ca atare de-a lungul anilor prin acte de cultură și civilizație. Scoțienii, ca și catalanii sau bascii, și-au afirmat necontenit identitatea distinctă față de popoarele din jur. Din acest punct de vedere secuii sunt din nou defavorizați de realitate. Deși în trecutul lor au existat nenumărate momente în care s-au distanțat de unguri, secuii au ezitat sau chiar au renunțat în ultimii ani să se afirme ca un neam distinct de maghiari! La ultimul recensămînt, secuii s-au înregistrat cu numai câteva mii, vreo 5000, de suflete. Iar la precedentul recensămînt, numai câteva sute de inși s-au declarat secui...

Știe toată lumea că secuii sunt mai mulți, circa o jumătate de milion, dar nu avem încotro și trebuie să respectăm voința lor de a nu se considera secui, ci maghiari! Au consimțit, sute de mii de secui, să se declare maghiari, ca să facă jocul poltic al UDMR și al Budapestei. Probabil că au avut ceva de câștigat din asta. Reversul declarațiilor false făcute la recensămînt este și acesta: dacă numai 5000 dintre secui se consideră secui, numărul lor este mult prea mic pentru a pretinde un tratament aparte față de celelalte minorități. Inclusiv un „ținut” propriu!

E bine ca secuii să știe, să afle ceea ce liderii lor le-au ascuns: Legislația Uniunii Europene face deosebire între două categorii de minoritari. (1) Cei mai mulți sunt minoritarii aparținând unei etnii care este populație majoritară în alt stat, de obicei vecin, cum ar fi românii din Ungaria sau din Bulgaria ori din Serbia. De bine-de rău, România are grijă de românii din alte țări, extranei. Românii, ca și grecii, turcii, italienii, francezii etc., sunt majoritari în țara lor, în „Țara mamă”, și sunt minoritari în alte țări.

(2) Alți minoritari nu au „țară mamă”, care să le poarte de grijă. Cazul cel mai cunosut, țiganii. Dar și cei pomeniți mai sus: bascii, scoțienii, catalanii nu au un stat propriu. Uniunea Europeană îi ia sub protecția ei numai pe minoritarii din a doua categorie și are programe de asistență extrem de generoase pentru acești minoritari!

În măsura în care însă, fără nicio presiune din partea autorităților românești, secuii se declară maghiari, ei se înscriu în prima categorie, adică au dreptul numai la un sprijin de la Budapesta, nu și de la Bruxelles!...

Secuii au azi motive serioase să regrete că au făcut jocul UDMR-ului... S-au lipsit singuri de asistența Uniunii Europene. E lucru sigur că nimeni nu le-a explicat secuilor ce au de pierdut dacă se declară ceea ce nu sunt: unguri, maghiari!

Iată, țiganii din România și din toată Europa primesc subvenții serioase de la Uniunea Europeană, mult mai substanțiale și mai vizibile – în orice caz, decât ajutorul venit pentru secui de la Budapesta. Pompează Budapesta mulți bani pentru a ațâța dispute și dezordini etnice în România, dar acești bani nu ajung la secui, la secuiul de rând. Ci la cu totul alte persoane și structuri...

3. Identitate teritorială. Scoțienii ocupă dintotdeauna, de când se știu, adică de sute de ani, un anumit teritoriu, recunoscut al lor, care are ieșire la mare, la oceanul planetar. Nu depinde de bunăvoința nimanui ca să dezvolte căi de comunicație proprii și alternative cu toată lumea. Bascii și catalanii au și ei ieșire la mare, bascii au „graniță” și cu Franța și cu Spania, la fel cum Nepalul, de exemplu, are graniță și cu India și cu China.

„Ținutul secuiesc” se află exact în mijlocul „ținutului românesc”, nu are „graniță” decât cu teritoriul de viețuire românească. De aici statutul secuilor de enclavă, statut care nu are o reglemenatre juridică internațională deoarece în extrem de puține cazuri se înregistrează asemenea situație. Iar peste tot unde se întâlnește asemenea situație, populația respectivă nu a emis pretenții de autonomie teritorială. Secuii sunt primii, în istoria lumii, care alcătuiesc o enclavă și vor să se constituie într-un stat în mijlocul altui stat.

Cât de cât alta ar fi fost situația dacă teritoriul în care secuii trăiesc ca populație majoritară ar fi fost la marginea teritoriului românesc sau ar fi avut ieșire mare.

4. Tradiție istorică. Există în trecutul istoric suficient de multe momente în care secuii s-au manifestat de capul lor, fără să fie o anexă a maghiarimii. Au existat chiar momente sau perioade de confruntare și adversitate între maghiari și secui! Momentul cel mai dureros al istoriei ungurilor îl constituie înfrângerea de la Mohaci, urmată de dispariția ca stat a Ungariei pentru aproape 400 de ani! Istoricii maghiari uită să dea explicația acestui dezastru militar și politic: la lupta de la Mohaci nu au mai participat secuii, nelipsiți la celelate confruntări militare importante ale ungurilor! De ce au refuzat secuii să participe la un război care nu era al lor, ci al maghiarilor? Un motiv simplu: ca răspuns la bestialitatea cu care ungurii au înăbușit răscoala secuilor condusă de Gheorghe Doja...

Despre faptul că secuii și maghiarii nu ar fi totuși popoare deosebite a început să se vorbească abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu declanșarea programelor guvernamentale de maghiarizare a minorităților din „Ungaria Mare”! Până la Primul Război Mondial, statisticile făcute la Budapesta îi înregistrau pe secui separat de maghiari! Se știa de toată lumea că secuii sunt alt neam decât ungurii. Secuii vorbesc, e drept, limba maghiară, dar în rest sunt deosebiți de maghiari, ba chiar se detestă reciproc cu înveșunare.

Îndeosebi după Trianon, propaganda iredentistă maghiară a încercat să-și facă din secui aliați ai proiectelor lor nesăbuite. I-au declarat maghiari, iar autortitățile românești, în tradiția indolenței noastre, i-au lăsat pe secui singuri împotriva tăvălugului maghiarizator! S-a priceput propaganda budapestană să deterioreze relațiile istorice dintre români și secui, relații de bună și normală conviețuire. Au conceput maghiarii veritabile strategii și programe prin care să-i întărâte pe secui împotriva românilor, să provoace confruntări violente, băgându-i pe secui în față, la sacrificiu! Așa s-au produs crimele și ororile împotriva românilor din Transilvania în anii de după Diktatul de la Viena, în decembrie 1989 sau martie 1990. Iar în zilele noastre aceiași strategi budapestani, recte udemeriști, îi pregătesc în ascuns pe tinerii secui pentru alte confruntări cu românii!

(Și tot așa, sub umbrela nepăsării noastre... Dar asta este altă poveste!)

Cu totul alta este situația scoțienilor și a bascilor ori catalanilor! Între ei și populația majoritară de care vor să se despartă nici pe departe nu există ura și dușmănia în al cărei spirit sunt educați azi tinerii secui! Prin apariția unui stat Scoția, pe teritoriul Marii Britanii, Anglia nu acordă / recunoaște statut de autonomie sau suveranitate unei entități care este dispusă să colaboreze orbește cu un stat vădit și fățiș dușman tradițional al intereselor britanice, așa cum este Ungaria în raport cu România! Dacă ar fi să acordăm autonomie administrativă secuilor în așa zisul „Teritoriu Secuiesc”, asta ar însemna să admitem în fapt înființarea unui stat ungar pe teritoriul românesc, în inima României! Lipsa de loialitate față de România a liderilor secui, transmisă atât de bine în rândul multor secui de rând, nu o întâlnim nici la minoritatea suedeză din Finlanda, nici în Tirol, nici la scoțieni sau la catalani ori basci! La niciuna dintre comunitățile etnice europene care aspiră la autonomie sau suveranitate chiar!

În termeni europeni, ca să se ia în discuție doleanțele secuilor care cer autonomie teritorială pe teritoriul României, va fi nevoie să constatăm că există dovezi nenumărate și trainice, aduse pe parcursul mai multor generații, dovezi de loialitate și de bună vecinătate, de conviețuire armonioasă a secuilor cu românii, dar și a statului maghiar, ungar, care se consideră stat mamă al secuilor! Asemenea dovezi nu s-au produs încă! Va trebui să le așteptăm!

Dacă, din clipa de față, secuii și-ar propune să adopte, ca minoritate etnică, un comportament european, normal, față de populația majoritară românească, s-ar cuveni ca acest comportament să se facă vădit de-a lungul a zeci de ani, a câteva generații! Abia după aceea, adică peste 50-60 de ani, s-ar putea pune problema ca românii să accepte drepturi speciale pentru secui! Căci, nota bene!, să nu-și facă nimeni iluzii că românii ar putea fi constrânși în vreun fel să accepte un „Ținut Secuiesc”! Atâta vreme cât secuii, aflați la ordinul Budapestei, întârzie să se poarte ca o minoritate loială statului gazdă, e pierdere de timp să-și facă vreo iluzie ori să acționeze în acest scop!

În concluzie: din moment ce secuii se declară maghiari, ei nu mai au nicio șansă de a obține un statut special pe teritoriul României!

În România mai trăiesc însă și maghiari maghiari! Aceștia nu ocupă un teritoriu compact, unde să fie majoritari, drept care nu se pune nicicum problema să capete un statut special, deosebit de al celorlalți minoritari. Ba dimpotrivă, anumite elemente ne-ar permite, ba chiar ne-ar impune să-i discriminăm negativ pe maghiarii din Transilvania. Am în vedere, printre altele, faptul că o bună parte dintre acești maghiari au fost colonizați în Transilvania după 1867, în cadrul unui program de falsificare a istoriei, care urmărea să modifice datele demografice ale Transilvaniei, unde procentul maghiarilor era sub 25%, compromițând, anulând în final, la Trianon, pretențiile de hegemonie maghiară în Ardeal! De acești maghiari ne vom ocupa cât de curând. Promitem!

Ion Coja

Post scriptum: Declarațiile așa zisului politolog și expert George Friedman nu trebuie să ne scandalizeze. Omul nu a făcut decât să ne dovedească cât e de impostor în pretențiile sale de comentator politic, analist etc. Habar nu are de istorie, de principiile de drept internațional! O nulitate care se devoalează ca atare în văzul tuturor! Gunoi intelectual!

16 septembrie 2014