„Rusia sovietică ne propunea să negociem un armistiţiu, iar Anglia ne cerea capitularea fără condiţii"
„Acum o oră am primit scrisoarea din 9 iunie, deci diferenţa este de 11 zile. Regret că informaţia dată nu poate fi folosită spre a lămuri multe aspecte necunoscute menite să definească răspunderile politice pe care emigraţia se fereşte să le cunoască. Asist de câteva luni la ofensiva verde de a zvârli răspunderea insurecţiei din ianuarie 1941 asupra Mareşalului Antonescu. Într-o publicaţie verde din Canada, Monica Lovinescu, analizând romanul lui Preda, „Delirul", ridică problema insurecţiei din ianuarie 1941, azvârlind răspunderea asupra Mareşalului Ion Antonescu. Explicabil: verzii erau la guvern şi s-au răsculat. De ce? Nici ei n-au izbutit să găsească o explicaţie. Înţeleg că se crede că nu este oportun să se arate adevărul în ce priveşte înlănţuirea evenimentelor din noiembrie 1943, când la Stockholm ambasadoarea Kolontay a propus ministrului României în Suedia, Nanu, începerea unor negocieri în vederea unui armistiţiu, până la 23 august 1944. Nimeni nu a observat o stranie coincidenţă şi anume: la scurt interval de timp, de la iniţiativa Rusiei sovietice de a negocia un armistiţiu cu România s-a început la radio BBC Londra un atac în limba franceză, făcut de Steed, în care eu eram acuzat că duc în eroare opinia publică, acuzând Rusia sovietică de a intenţiona să ajungă la Marea Egee. I-am răspuns prin „Curentul" (mi se pare, nr. din 4 sau 5 decembrie 1943); un nou atac din partea lui Steed, care încheia susţinând că România nu are altceva mai bun de făcut decât să capituleze fără condiţii şi cât mai repede. La ultimul meu răspuns, a amuţit. Deci, Rusia sovietică ne propunea să negociem un armistiţiu, iar Anglia ne cerea capitularea fără condiţii. Şi s-a mers la capitulare, aşa cum o cerea Anglia.
„Elena, mama lui „Mihai Viteză" (femeia miracolului biologic, care a izbutit să facă în 6 luni şi jumătate un copil normal de 4 kg) a urât Poporul Român, dar i-au plăcut banii lui"
Că Mihai era un cretin, nu o mai discutăm, cine a susţinut şi a izbutit să realizeze capitularea fără condiţii a fost Elena, mama lui Mihai, femeia miracolului biologic, care a izbutit să facă în 6 luni şi jumătate un copil normal de 4 kg, de a fost nevoie să se publice un comunicat oficial, semnat de mai mulţi profesori universitari de la facultăţile de medicină, în care se susţinea că este posibil să se nască un copil normal la 6 luni şi jumătate. Din curiozitate, caută comunicatul şi trimite-mi o copie. Ceea ce se ignoră adesea este afurisita inteligenţă a Poporului Român, care nu poate fi înşelat de comunicate oficiale, semnate chiar de necontestate autorităţi ştiinţifice. Rezultatul comunicatului: Mihai a fost numit „Mihai Viteză"şi „Mihai Pripitul". Adevărul este că Elena de Sparta a trecut „Rubiconul", înainte de căsătorie. Eu înclin să cred că a fost colonelul Manos, comandantul regimentului de gardă călare al regelui Constantin, tatăl Elenei. Această femeie a urât Poporul Român, dar i-au plăcut banii lui. Ea vroia să aducă familia regală a Greciei din nou pe tron. Aşa este soarta acestei familii, mai mult fără tron şi, din când în când, pe tron.
„Voi lămuri şi finalul josnic al dinastiei, operat de Carol al II-lea şi cretinul regal Mihai I"
Churchill susţinea, împotriva Guvernului pe care îl prezida, readucerea regelui Greciei pe tron. De aici, zelul Elenei de a realiza capitularea fără condiţii. Eu când termin de dezbătut problemele vitale ale ţării, voi lămuri şi finalul josnic al dinastiei operat de Carol al II-lea şi cretinul regal Mihai I. Şi informaţia ce ţi-am dat-o, privitoare la afirmaţia făcută de o fostă secretară a lui Cezar Petrescu, că i-aş fi propus să mă însoţească şi el ar fi refuzat, constituie o piesă din angrenajul operaţiilor ce au dus la capitularea fără condiţii. Va fi - cred eu - necesar să prezint finalul dezonorant al monarhiei în România. Nu am primit nimic din materialul ce mi-ai trimis. Sunt vămile văzduhului care îl vor fi oprit. Îţi mulţumesc pentru ce îmi aminteşti. Aştept şi lucrarea privitoare la perioada septembrie 1940 - ianuarie 1941. Sunt de acord cu tine că străinătatea ne ignoră. Fără îndoială, lucrările lui Giurescu sunt lucrări de necontestată autoritate. Au însă un defect: autorul este în ţară, deci lucrările lui de severă documentare sunt socotite pe nedrept cărţi de propagandă, îţi dau o veste bună: îmi vor apărea în limba engleză la o editură din Statele Unite, rând pe rând, lucrările pe care le voi publica în germană. Sper să-ţi fac surpriza peste 3-4 săptămîni, când voi trimite lui Virgil primele mele publicaţii în limba engleză, dintre care una este pentru tine şi alta pentru Giurescu.
Eu fiind în emigraţie, pot să atac unele probleme care nu pot fi dezbătute în România sau de cineva din ţară, publicând în Germania, Franţa sau Anglia şi Statele Unite, fără să angajeze răspunderea Guvernului român. Eu pot pleda chiar, prin situaţia mea de emigrant, cauza ţării mele. Şi voi continua să folosesc limba germană şi limba engleză, îmi este uşor, fiindcă am izbutit să găsesc şi traducătorii necesari şi editorii. Ceea ce mă face încrezător în succes este pasiunea cu care lucrez şi satisfacţia pe care o am să văd că ipotezele mele se verifică. Am citit în „Defense nationale" (apare sub auspiciile Statului Major francez) un rezumat al unui studiu publicat de A. Doak Barnett în „Foreign Affairs", din luna aprilie 1977, asupra relaţiilor chino-americane în materie de apărare. Pentru A. Doak Barnett, perspectiva unei cooperări militare făţişe nu este de eliminat, fie că iniţiativa vine de la China sau de la Statele Unite. Citez: „Orice demers tinzând să se stabilească relaţii oficiale în domeniul militar va avea consecinţe de o mare importanţă atât pentru Statele Unite, cât şi pentru China şi raporturile lor cu Uniunea Sovietică, de unde necesitatea de a conduce asemenea demersuri cu cea mai mare prudenţă". Răfuiala cea mare, Valentin, va fi Oceanul Pacific. Brejnev vrea să-şi asigure neutralitatea Europei Occidentale în ipoteza foarte probabilă a unui conflict cu China şi Japonia. Fireşte, are obsesia dezastrului din Manciuria din 1904-1905, care a avut drept consecinţă revoluţia internă care a clătinat ţarismul. În 1905, au apărut pentru prima oară Sovietele. Extremul Orient tulbură totdeauna Rusia.
Revenind la articolul din „Foreign Affairs", pentru autor jocul este complex, şi grija Chinei în situaţia de azi nu s-ar mărgini să aşeze detenta între cele două ţări. A. Doak insistă deci frecvent asupra prudenţei care, după părerea lui, trebuie să prevaleze, dar nu exclude o eventuală aprovizionare a armatelor chineze cu material (că acesta ar fi al aliaţilor europeni sau din propriul lor material). Totuşi, este de pe acum un domeniu de cooperare chino-americană care pare de dorit. Citez: „Washingtonul trebuie să aibă în vedere serios posibilitatea de a furniza făţiş Chinei informaţii care îi rămân interzise, dar care sunt accesibile U.R.S.S., adică informaţii care sunt culese de sateliţi. Nu încape îndoială că ar fi utile Chinei în contextul apărării ei. Washingtonul ar trebui să examineze favorabil nevoia Chinei pentru a îmbunătăţi capacitatea ei de apărare faţă de imensa superioritate a Uniunii Sovietice, punând toată greutatea politică pentru a împiedica o înfruntare chino-sovietică". Tu caută să ai acest număr din „Foreign Affairs". Din nefericire, eu nu ştiu nici engleza şi nici germana. Este o scădere pe care o simt. Este o inteligentă impulsionare care se dă azi tinerei generaţii de a stăpîni limbi de mare circulaţie. Văd dicţionarele. Un dicţionar francez-român de 825 de pagini e 65 de lei... Când mă gîndesc la anii de liceu, cu ce greutate puteai să ai dicţionarul latin-român al lui Ion Nădejde...
„Ştiu să creez atmosfera favorabilă ţării mele"
Conferinţa de la Belgrad va intra în dezbaterea problemelor abia în septembrie, amânare cerută de Rusia. Până atunci, voi putea publica în engleză şi germană câteva lucrări pe care le am scrise şi urmează să fie traduse. Fii sigur că publicarea lor va pune în lumină importanţa României în contextul Europei Centrale şi al Balcanilor. Cu experienţa mea de gazetar şi cunoaşterea problemelor internaţionale, fii sigur că ştiu să creez atmosfera favorabilă ţării mele. Este un moment extrem de prielnic pentru o acţiune de apărare a României, în contextul politic de azi. Chiar situaţia geopolitică aşa de dramatică este în favoarea noastră. Vecinul nostru se află într-un dramatic impas şi este din ce în ce mai izolat. Culege roadele politice de nesaţiu spaţial. Eu sunt convins că vom reveni la ceea ce am fost ca teritoriu, din 1919 până în 1940. Acum, când la sfârşitul lunii vei intra în vacanţă, n-ai putea să vii la München? Mi-ai fi de mare folos, ajutând-o pe Veguţa care luptă din greu să pună rânduială în manuscrisele, notele, corespondenţa mea. Gândeşte-te că ea ţine gospodăria într-o cameră de hotel, pregăteşte masa, spală şi calcă rufele, face şi pe secretara, îngrijeşte de subsemnatul, tare neglijent, mai ales cu sănătatea. Şi sănătatea ei este şubrezită. Are o voinţă care îmi impune admiraţia. L-am văzut pe Zub, dar tot aştept să-mi dea semne de viaţă. Îi voi scrie azi. Sfios şi delicat, ca o domnişoară de acum 60 de ani; curiozitatea lui intelectuală, spiritul critic, vioiciunea spiritului - îl fac să fie o încântare. Rău faci renunţând să scrii „Tudor Vladimirescu". Eu îl socotesc iniţiatorul renaşterii Poporului Român, revoluţia lui a dărâmat regimul fanariot. Şi nici nu avem o lucrare pe măsura importanţei lui. Nu uit admirabila monografie pe care ai consacrat-o Perului. Ştii că Moldova şi Valahia erau denumite în epoca fanarioţilor Peru al grecilor? Că mult ne-au jumulit şi, bineînţeles, cu complicitatea clasei boiereşti a cărei ticăloşie nu se dezminte în tot lungul amărâtei noastre Istorii. Îmi scrii că te gândeşti la o carte dedicată iluminismului nostru, interferat cu cel european. Eu am o lucrare apărută în 1952, intitulată „Stanislas Auguste Poniatovski et l'Europe des Lumières" de Jean Fabre, profesor de la Strasbourg, fost în 1919-1939 şeful misiunii culturale franceze în Polonia. Este o lucrare de 740 de pagini, model de erudiţie. Redă epoca de descompunere a Poloniei, care a înlesnit împărţirea şi desfiinţarea statului polonez. I-am arătat-o lui Zub şi s-a grăbit s-o noteze. Ce lecţie de prăbuşire a statelor, când vrajba internă duce la dislocarea unei opere de secole!
„Aş vrea să scriu o carte menită să vindece pe românii prea creduli în aşa-zişii aliaţi"
Îmi dau seama de condiţia ta de om fără casă. Dar cred că este un provizorat şi ar fi cuminte să găseşti o soluţie. În asemenea condiţii nu poţi lucra. Oricât ar fi de incomodă existenţa într-o cameră de hotel, am măcar un birou la care pot scrie şi cărţile ce-mi sunt necesare le am rânduite şi mă pot servi imediat. Pot lucra în linişte. Nu-ţi irosi timpul în ceea ce este străin menirii tale. Când voi termina ceea ce lucrez, în septembrie, aş vrea să scriu o carte menită să vindece pe românii prea creduli în aşa-zişii aliaţi, îţi voi cita un fragment din cartea „L'Europe Centrale" de Jacques Droz, profesor la Universitatea din Clermont - Ferrand, apărută în 1960. „À vrai dire la formation de la Petite Entente, doit peu de chose à la France, qui devait plus tard devenir pourtant sa protectrice. Il ressort en effet des documents hongrois publiés que le secrétaire général du Quai d'Orsay, M. Paleologue, eut préféré en 1920 la constitution d'une confédération danubienne dont la Hongrie serait devenue le pivot - solution dont il attendait des avantages pour les commandes à l'industrie française (pag. 246)"ţi le dau spre meditaţie. Când vom înceta de a ne lăsa rătăcirilor sentimentale în politica externă şi vom înţelege că între state nu există decât acorduri sau dezacorduri de interese? Închei, omagii doamnei şi ţie o caldă îmbrăţişare".
Pamfil Şeicaru