 |
| Extras din Monitorul Oficial 1945 |
Filmul Reconstituirea, realizat de organele Ministerului de Interne, poate fi văzut pe Daily Motion.Autorul articolului pare a fi un purtător de cuvânt al unei versiuni care dorește să scadă responsabilitatea hoților, sub pretextul că în România de după 1958 se desfășura o campanie antisemită, autorii furtului devenind astfel aproape victime. Se va reține totuși că personajele făcuseră parte dintre cei privilegiați, îndepliniseră funcții în aparatul de represiune comunist sub control sovietic, bolșevic, fuseseră înlăturați din funcții pentru care, unii, nu aveau calificarea necesară. Dan Culcer
http://www.dailymotion.com/video/x122u0k_reconstituirea_people
Pe scurt, povestea sună cam aşa:
În data de 29 iulie 1959, "banda lui Ioanid" formată din şase membri cu origini evreieşti, din care cinci erau intelectuali, au jefuit o maşină a Băncii de Stat a Republicii Populare Romane, reuşind să fure 1,6 milioane de lei. Miliţia şi Securitatea au fost alertate şi ancheta a fost condusa de colonelul Cristache Zambetti, director al directiei a 4-a (contrainformaţii) din Securitate. La capătul ei, făptaşii au fost identificati (Alexandru Ioanid, Paul Ioanid, Igor Sevianu, Monica Sevianu, Saşa Muşat şi Haralambie Obedeanu) fiind arestaţi după aproximativ două luni şi condamnaţi la moarte.
Toţi au fost executaţi, în secret, în 1960. Mai puţin Monica Sevianu, care a fost iertată deoarece era mamă. A fost chiar eliberată, în 1964, fiind absolvită de pedeapsa cu moartea graţie unei amnistii. În 1970, ea a plecat în Israel.
Toţi au fost executaţi, în secret, în 1960. Mai puţin Monica Sevianu, care a fost iertată deoarece era mamă. A fost chiar eliberată, în 1964, fiind absolvită de pedeapsa cu moartea graţie unei amnistii. În 1970, ea a plecat în Israel.
În raportul Comisiei de Ancheta a Securitatii Statului, evenimentul este descris exact aşa:
„Pe 28 iulie 1959, orele 8:00 dimineata, un grup de cinci indivizi inarmati, patru barbati si o femeie, purtand masti pe fata si manusi, au atacat si jefuit masina Skoda Station, cu numarul de circulatie 53693 B, proprietate a Bancii de Stat a orasului Bucuresti, ce stationa in fata filialei B.R.P.R. a raionului Gheorghe Gheorghiu-Dej, de unde au furat suma de 1.686.000 lei. Dupa comiterea atacului banditesc, autorii au disparut, folosindu-se de un autoturism getax marca Moskvici, indreptandu-se spre punctul numit Ciurel. Pe malul Dambovitei, in apropiere de moara Ciurel, banditii au abandonat suma de 138.000 lei, care au fost gasiti de cetateni si predati organelor de stat. Continuandu-si drumul, banditii au abandonat masina in Str. Dr. Teohari, cartierul Panduri, lasand in interiorul ei suma de 213.000 lei, care au fost gasiti de organele de stat, plecand cu suma de 1.335.000 lei asupra lor. Datorita muncii informative desfasurata de organele securitatii de stat, la data de 17 septembrie 1959, orele 19:00, au fost arestati autorii acestui act banditesc si unii din complicii si favorizatorii lor“
Ceea ce face ca acest jaf să fie interesant sunt detaliile. Ancheta, prinderea hoţilor, procesul şi condamnarea acestora au dat naştere unei adevărate legende, unică, în felul ei, în istoria României. Interesant este faptul că, după ce au fost prinşi în numai două luni de la comiterea faptei, au fost obligaţi să-şi joace propriile roluri într-un film intitulat "Reconstituirea".
Situaţia existentă la aceea vreme era următoarea:În România acelor vremuri era în plină desfășurare o campanie antisemită. Întreaga populaţie era supusă unui val de represiune începând din vara anului 1958, odată cu retragerea Armatei Roşii. Gheorghe Gheorghiu-Dej dorea să demonstreze ruşilor că este capabil să ţină ţara sub control. Procesele şi demascările îşi găseau destule victime printre evrei. Cu toate acestea, autorităţile au fost şocate. O asemenea acţiune părea ireala într-o ţară comunistă, în care, teoretic, fiecare cetăţean îşi vedea de treabă, construind voios socialismul. Jaful din iulie 1959 servea de minune pentru menţinerea unei atmosfere de teamă.
Cine au fost autorii şi membrii "bandei lui Ioanid":
Autorii loviturii nu erau gangsteri, nu erau nişte infractori notorii, nu aveau cazier. Toţi din grup erau evrei. După razboi, toţi făcuseră carieră în aparatul comunist. La data loviturii erau încă tineri, având între 31 şi 42 de ani. Toţi erau oameni de o inteligenţă şi pregătire peste medie (doi profesori universitari, doi ziarişti, un inginer aviator şi un locotenent-colonel de miliţie, care fusese seful Directiei Miliţiei Judiciare pe ţară). Totuşi, jaful din 29 iulie 1959, nu a fost prima lor lovitură. Începând cu octombrie 1958 soții Sevianu cu Saşa Muşat au atacat caseriile unor magazine. Iar din ianurie 1959 au fost implicaţi şi fraţii Ioanid. De asemenea grupul a făcut mai multe antrenamente pentru mânuirea armelor.
După o perioadă când avuseseră slujbe bune, au fost împinşi spre marginea societăţii. Toţi avuseseră funcţii importante în conducerea ţării, dar toţi fuseseră marginalizaţi şi trecuţi pe linie moartă în anul ce precedase producerea jafului. Să-i luăm pe rând.
Autorii loviturii nu erau gangsteri, nu erau nişte infractori notorii, nu aveau cazier. Toţi din grup erau evrei. După razboi, toţi făcuseră carieră în aparatul comunist. La data loviturii erau încă tineri, având între 31 şi 42 de ani. Toţi erau oameni de o inteligenţă şi pregătire peste medie (doi profesori universitari, doi ziarişti, un inginer aviator şi un locotenent-colonel de miliţie, care fusese seful Directiei Miliţiei Judiciare pe ţară). Totuşi, jaful din 29 iulie 1959, nu a fost prima lor lovitură. Începând cu octombrie 1958 soții Sevianu cu Saşa Muşat au atacat caseriile unor magazine. Iar din ianurie 1959 au fost implicaţi şi fraţii Ioanid. De asemenea grupul a făcut mai multe antrenamente pentru mânuirea armelor.
După o perioadă când avuseseră slujbe bune, au fost împinşi spre marginea societăţii. Toţi avuseseră funcţii importante în conducerea ţării, dar toţi fuseseră marginalizaţi şi trecuţi pe linie moartă în anul ce precedase producerea jafului. Să-i luăm pe rând.
Alexandru Ioanid zis Lică
Era membru al partidului comunist. Născut în noiembrie 1920, era la momentul jafului un fost locotenent-colonel de miliţie. A fost căsătorit cu sora nevestei lui Alexandru Draghici, ce era atunci ministru de interne. Ocupase funcţia de șef al direcției judiciare a Militiei, dar era nemulțumit de pierderea postului de director în martie 1959, iar în mai 1959 a fost destituit şi pensionat. Numele lui real fusese Leibovici.
Igor Sevianu zis Gugu Era la bază inginer de aviaţie şi a lucrat la Oficiul Naţional de Turism, ca şef de serviciu. Era şomer din 1957 când fusese concediat de la ONT. De asemenea era şi el membru al Partidului Muncitoresc Român şi deţinuse funcţia de locotenent de miliţie până în 1951. Numele lui fusese Igor Herscovici. Împreună cu Monica Sevianu aveau doi copii, dar nu mai aveau locuri de muncă şi trăiau din meditaţiile pe care le dădea Monica. Participase, în timpul celui de-al doilea război mondial, la acţiuni de sabotaj împotriva naziştilor.
Monica Sevianu
Lucrase la radio, la departamentul pentru ţări străine. Era căsătorită cu Igor Sevianu şi a fost dată afară de la radio în 1957, ca necorespunzatoare deoarece nu avea studii superioare. Mai fusese căsătorită anterior şi trăise câţiva ani în Israel. De profesie era ziaristă şi era membră a Partidului Muncitoresc Român.
Saşa MuşatNumele său real era Glanzstein Abrasa. Se nascuse in august 1924. UTC-ist din anii 40 când partidul comunist era încă în ilegalitate, iar el era în liceu. Avea înclinaţii teroriste şi era folosit ca mână forte în diferite ocazii. Era un apropiat a lui Emil Bodnăraş, fiind văr primar cu soția acestuia, Florica. În 1948 a fost trimis în occident, ca agent. Numai că a fost desconspirat ca spion la Paris în acei ani şi expulzat imediat se întoarce în țară, unde devine profesor la facultatea de istorie a Universitatii Bucuresti, mai exact conferenţiar, dar în 1958 a fost concediat pentru că nu avea doctoratul.
Haralambie Obedeanu zis HariNumele sau real era Lazarovici. Fusese ziarist la Scânteia, organul de presă principal al regimului comunist şi decan al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Academiei "Ştefan Gheorghiu" până la sfârşitul anului 1958 când a fost schimbat din funcţia de decan. Era membru al Partidului Muncitoresc Român şi avea în anul comiterii jafului, vârsta de 31 de ani. De asemenea lucrase şi el în cadrul Ministerului de Interne.
~ Desfăşurarea jafului ~
În dimineaţa zilei de 29 iulie 1959, o zi de salarii, o maşină marca Skoda Station aparţinând băncii ce transporta 1.686.000 de lei opreşte pe Calea Giuleşti chiar în faţa clădirii filialei sectorului opt, a Băncii Nationale. Deodată apare un un taximetru marca Moskvici, din care coboară patru bărbaţi (însoţiţi şi de o femeie), ce purtau măşti şi erau înarmaţi, care sub amenințarea pistoalelor imobilizează şoferul şi pe însoţitor, iau cei doi saci cu bani şi părăsesc zona cu taximetrul ce demarează în trombă. Totul a durat câteva zeci de secunde. Angajatii băncii nu erau înarmaţi, iar maşina instituţiei, era o pradă extrem de uşoară. Nu avea nici măcar încuietori.
În taximetrul Moskvici, erau cinci persoane, fraţii Stefan şi Paul Ioanid, soţii Igor şi Monica Sevianu şi Saşa Muşat. Taximetristrul fusese alungat sub ameninţarea unui pistol puţin înainte de atac. Cu sacii cu bani, maşina a luat-o pe Calea Giuleşti, a trecut podul Ciurel şi a oprit pe câmp. Probabil intenţionau să scoată banii din cei doi saci şi să îi numere. Întâmplarea a facut ca aici să fie surprinşi şi observaţi de un puşti, un pionier, tocmai când abandonau o parte din banii în bancnote mici. Copilul alertează nişte cetăţeni, care ulterior găsesc acolo suma de 138.000 de lei.Cei cinci părăsesc zona şi pleacă ajungând în cartierul Cotroceni, unde abandonează taximetrul pe strada Dr.Teohari, în care este găsită şi recuperată încă o sumă consistentă de bani: 213.000 de lei. După abandonul taximetrului cei cinci îşi continuă fuga luând tramvaiul. Ajunşi la locuinţa lui Igor şi Monica Sevianu au împărţit banii, fiecare primind câte 25.000 de lei, după care au ascuns şi armele.
Pentru a întelege valoarea furtului, un salariu la aceea vreme era în anul 1959 cam 5-600 lei. Suma furată echivala la acea vreme cu peste 250.000 de dolari, o sumă uriaşă pentru acele vremuri.
~ Ancheta, condamnarea şi execuţia ~
Miliţia şi Securitatea au fost alertate. Ministrul de interne de la aceea vreme era Alexandru Drăghici. Gheorghiu Dej a cerut să i se dea raportul în fiecare zi. Au fost mobilizaţi şi consilierii sovietici, aşa ceva nu se mai întâmplase în România după razboi şi nicăieri altundeva în blocul sovietic. Ancheta a urmărit mai multe piste.
Sunt cercetate şi supraveheate atent restaurantele, urmărindu-se consumatorii cu mulţi bani. La fel şi magazinele de lux, de bijuterii, etc. Informatorilor li se cere să afle orice despre jaf. Pentru început sunt cercetati gangsterii cunoscuţi, aflaţi în închisoare. Numai că nu apare nimic concludent în primele saptamini. Pentru unii dintre anchetatori indiciile arătau nişte profesionişti cu mare îndrazneală, care deţineau informaţii din interiorul băncii. Pentru alţii erau nişte oportunişti aflaţi la prima lovitură.Ancheta a fost condusă de colonelul Cristache Zambetti, director al direcţiei a 4-a (contrainformaţii) din Securitate. Dosarul cauzei a fost înregistrat în arhive sub denumirea de "Cazul Ioanid"şi conţine 27 de volume, ce însumează aproximativ 10 000 de pagini. Ascultarea telefoanelor, informatorii, indiscreţiile, greşelile făcute de membrii bandei au dus la identificarea făptaşilor. Mărturia copilului de pe câmpul Ciurel şi a taximetristului au permis efectuarea unor portrete robot. A fost doar o chestiune de timp.
La 18 septembrie sunt arestaţi, la şase săptămâni de la comiterea jafului. Aproape toată suma a fost recuperată şi au fost găsite inclusiv armele folosite. Interogatoriile, confruntările şi toate cercetările au durat aproape două luni, iar la 12 noiembrie, dosarul a fost închis.
Doua zile mai târziu, pe 14 noiembrie dosarul a fost trimis la Tribunalul Militar spre a fi judecat. Iar pe 23 noiembrie procesul s-a judecat cu uşile închise. Sentinţa s-a dat în aceeaşi zi. Toți bărbaţii din grup au primit pedeapsa cu moartea. Monica Sevianu, deoarece avea doi copii, a fost condamnată la închisoare pe viață, iar 4 zile mai târziu, la 24 noiembrie recursul a fost respins. La fel şi cererile de graţiere înaintate Marii Adunări Naţionale, înregistrate la 30 noiembrie şi apoi respinse la 16 februarie 1960.Execuţia celor patru bărbaţi a avut loc la 18 februarie 1960 la închisoarea Jilava în Valea Piersicilor, la ora 20,00.
Monica Sevianu a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă, sentinţă comutată ulterior la 25 ani de închisoare. Mai târziu, în urma unui decret dat în 1964 de Nicolae Ceauşescu, femeia a fost amnistiată. A emigrat în 1970 şi a murit în 1977 în Israel.
La scurt timp după capturarea lor, pentru că faptele păreau de domeniul incredibilului, Securitatea a realizat un film documentar despre jaf, în care cei şase şi-au jucat propriile roluri şi au povestit în amănunt cum au procedat. Pelicula, considerată “de uz intern”, a fost prezentată în faţa câtorva sute de activişti de partid, ziarişti de la Casa Scânteii etc. Cei şase au declarat la reconstituire (aşa s-a numit şi filmul documentar) că furaseră un taxi, după ce îl imobilizaseră pe şofer. Au folosit maşina pentru jaful propriuzis şi pentru transportul banilor. Imediat după ce au dat lovitura, au mers pe un câmp din apropierea Capitalei, dar de aici li s-au tras toate necazurile. Gangsterii au abandonat bancnotele de 10 lei, păstrându-le doar pe cele de 100, însă au fost văzuţi de un copil care se juca în zona respectivă. Acesta, împreună cu mama sa ar fi anunţat şi Miliţia, autorităţile intrând astfel pe fir. Filmul de propagandă este singura dovadă a celor întâmplate în 1959.
În 2001 a apărut şi un documentar al lui Irene Lusztig care nu este altcineva decât nepoata lui Monica Sevianu, denumit "Reconstruction". Iar în 2004 a apărut şi filmul "Marele jaf comunist" regizat de Alexandru Solomon.
Totuşi, trebuie spus că nici acest documentar nu excelează la capitolul obiectivitate.
Mulţi dintre martorii intervievaţi în film, povestesc despre infractorii comunişti ca despre nişte eroi, când de fapt ei au fost nişte tâlhari până la urmă. Sau de exemplu concluziile fiului lui Alexantru Ioanid, după studierea dosarului, sunt preluate şi de către autorul documentarului, deşi este lesne de înţeles că băiatul unuia dintre făptuitori, apreciază în mod subiectiv şi părtinitor informaţiile existente, ajungând imediat la concluzia că totul este o minciună şi înscenare deoarece nu există o explicaţie plauzibilă privind motivele ce i-au determinat să comită jaful.
Iar exemplele pot continua ... ce trebuie remarcat este faptul că acest documentar încearcă să-i transforme în nişte eroi ai luptei anticomuniste pe protagoniştii unei tâlhării.
Cel pe care îl vedeţi în film intervievat în sala de cinema şi care povesteşte detalii din anchetă, nu este nimeni altcineva decât Gheorghe Enoiu poreclit şi "Măcelarul de la Interne". El apare şi în filmul "Reconstituirea" realizat de către Securitate după prinderea bandei lui Ioanid.Mulţi dintre martorii intervievaţi în film, povestesc despre infractorii comunişti ca despre nişte eroi, când de fapt ei au fost nişte tâlhari până la urmă. Sau de exemplu concluziile fiului lui Alexantru Ioanid, după studierea dosarului, sunt preluate şi de către autorul documentarului, deşi este lesne de înţeles că băiatul unuia dintre făptuitori, apreciază în mod subiectiv şi părtinitor informaţiile existente, ajungând imediat la concluzia că totul este o minciună şi înscenare deoarece nu există o explicaţie plauzibilă privind motivele ce i-au determinat să comită jaful.
Iar exemplele pot continua ... ce trebuie remarcat este faptul că acest documentar încearcă să-i transforme în nişte eroi ai luptei anticomuniste pe protagoniştii unei tâlhării.
Ofiţerul de securitate Gheorghe Enoiu s-a înscris în partidul comunist după ce sovieticii au impus Guvernul lui Petru Groza. După numai un an de la înfiinţarea Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, în 1949, Enoiu făcea deja parte din cadrele active ale instituţiei.Iniţial lucrase ca un simplu şi umil tipograf, dar datorită legăturilor cu comuniştii a avut o ascensiune fulminantă, a urmat un curs de patru luni de pregătire, devenind ofiţer anchetator al Securităţii.
Încă de la începutul carierei s-a ocupat în special de interogatoriile unor oameni politici importanţi ai vremii, Lucreţiu Pătrăşcanu, Vasile Luca şi alţii. Timp de 40 de ani a fost o unealtă indispensabilă conducerii comuniste, în calitate de ofiter de Securitate. Şi-a căpătat renumele de "măcelarul de la interne" datorită interogatoriilor de care se ocupa personal, fără milă şi scrupule, semăna teroare în rândul celor care au avut ghinionul să încapă pe mâinile lui.
În perioada 1963 - 1967 a deţinut chiar şi postul de şef al Direcţiei de Anchete Penale. Un an mai tarziu, în 1968 ajunge să fie anchetat de o comisie a partidului care avea misiunea depistării ilegalităţilor produse pe vremea lui Gheorghiu-Dej şi este trecut în rezervă, fiind catalogat ca o “brută” de către membrii comisiei respective. Totuşi la sfârşitul anului 1968, reuşeşte să reintre în Securitate la aceaşi Direcţie de Anchete Penale, unde lucrează până în 1989. Din 1990 şi până în 1997 a lucrat ca jurist, când s-a pensionat. A murit la data de 5 decembrie 2010 în satul natal, la vârsta de 82 de ani.
Deşi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a formulat o plângere penală împotriva sa abia în 2007, nu a ajuns să fie judecat vreodată.