Isabela Vasiliu-Scraba, Parintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu si poetul Nichifor Crainic în culisele Filocaliei românești

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/
Motto: „Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga Filocalie în românește, acest act va rămâne legat în mare măsură de numele Părintelui Arsenie Boca și de mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele cele mai curate duhovnicești, ale învățăturii stăruitoare și ale dragostei de suflete” (pr.D. Stăniloae, vol. II, 1947)

Rezumat de idei: Doi admiratori ai Filocaliei (Cioran și Andrei Scrima). Urme ale lecturii Filocalieiîn ultimul manuscris românesc al „parizianului” Cioran. Zilele albe – zilele negre ale unui „oaspete” stilizând Filocalia la Sâmbăta de Sus. Mistici din Filocalia pictați la Drăgănescu de „ctitorul de frunte al Filocaliei românești”. Elenista Zorica Lațcu stilizează Filocaliaînntr-o chilie oferită în acest scop de starețul Mânăstirii Brâncoveanu.

Cioran mărturisea la Paris că-i este „imposibil” să se ducă la biserică să audă Evanghelia în franceză. I se părea că „sună grotesc”. „Cândva am scris -mai spunea el -, că nu se poate imagina un Iisus vorbind franțuzește”. În schimb, „Biblia în românește, tot serviciul religios, în special cel de la înmormântare când se vorbește de viața pământeană a celui dispărut, este extraordinar” (1). Emil Cioran se extaziase (pe bună dreptate!) și de frumuseţea traducerii Filocaliei (vol I-IV, Sibiu, 1945-1948). La zece ani după apariţia primelor patru volume datorită stăruinței Părintelui Arsenie Boca pe atunci stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, călugărul Andrei Scrima vorbea de ele la Paris, într-un interviu publicat de pr. Oliver Clement (2). Dar abia la distanță de trei decenii după tipărirea primei jumătăți a colecției de scrieri mistico-ascetice reunite sub numele de Filocalia, oficialii culturii comuniste au îngăduit publicarea la București a următoarelor patru volume (Filocalia, vol. V-VIII, 1976-1979).
Fără să știe mai mult decât citise prin prefețele volumelor Filocaliei de la Sibiu, parcurse probabil la vremea când redacta ultima sa carte în românește unde se regăsesc idei din secțiunea „Despre dracul întristării” (Filocalia, vol. I, 1946, ediția a doua), Cioran s-a grăbit să aducă laude în exclusivitate lui Dumitru Stăniloae (1903-1993) pentru reuşita stilistică a traducerii Filocaliei. Sursele din care noi am putut afla mai multe detalii (decât a putut ști Cioran despre culisele frumoasei traduceri) s-au ivit abia după căderea comunismului, întâi prin publicarea celor două volume de memorii ale fostului academician Nichifor Crainic, apoi prin apariția noii serii a revistei „Gândirea” scoasă de maica Zamfira Constantinescu, fostă elevă a profesorului de mistică Nichifor Crainic si, last but not least, prin publicarea după 1994 a multor declarații smulse sub tortură la vremea când închisorile comuniste gemeau de multimea deținuților în număr de aproape două milioane de români în peste 300 de temnițe, din care n-au putut fi suprimați prin schingiuiri și regim de exterminare decât câteva sute de mii de deținuți politic mai greu de „re-educat” pentru metamorfozarea lor în propagandiști ai regimului polițienesc comunist, precum filozoful Mircea Vulcănescu, studentul Valeriu Gafencu, trecut în lumea celor drepți ca „Sfântul închisorilor”, profesorul cernăuțean Traian Brăileanu, traducătorul lui Kant, sociologul Anton Golopenția, pr. Gherasim Iscu, poetul Sandu Tudor devenit monah, profesorul italienist Alexandru Marcu, pr. Ilarion Felea, etc.).
După cum își amintise într-un interviu de la sfârșitul anilor optzeci, vremea celui de-al doilea război mondial (si a ocupației germane a Parisului) a reprezentat pentru Emil Cioran perioada în care a învățat „două lucruri: engleza și româna. Am citit în acea perioadă –spunea Cioran – tot ce puteam găsi în românește, în special Biblia, pentru a mă perfecționa în limba română…, ca apoi s-o abandonez în favoarea francezei” (3). Pe lângă Biblie, fiul de protopop citise atunci în volumul întâi al Filocaliei despre existența împielițatului care, spre deosebire de toți ceilalți draci care „fac sufletul iubitor de plăceri…nu primește să facă aceasta, ci el taie și usucă prin întristare orice plăcere a sufletului…Simbolul acestui drac este năpârca al cărei venin copleșește veninul celorlalte animale” (Evagrie în Filocalia, 1946, ediția a doua). Iată cum a recepționat Cioran noutatea găsită la asceticul Evagrie Ponticul: „În a roade măduva vieții, există un vierme mai necruțător decât toți viermii, mai insinuant decât târâtoarele, mai harnic decât moliile și mai crud ca râmele văzute și nevăzute, este iadul vârât în tine, este Tristețea” (Cioran, Razne, Ed. Humanitas, 2012, p. 25).
În capitala Franței bursierul Cioran ajunsese în 1937, cam la o lună după ce un tipograf comunist îi tipărise Lacrimi si sfinți, volum de „auto-biografie mascată” (Cioran), mărturisind mai mult decât o sensibilitate nativă față de problemele religioase. Fiindcă în acei ani, 1936-1937, profesorul de filozofie Cioran avusese o adevărată „criză religioasă” (E.Cioran în conversație cu Ion Deaconescu). După opinia eseistului ajuns pe culmile gloriei, Lacrimi si sfinți ar reprezenta o carte de „adnotări pentru și împotriva religiei” scrisă de un tânăr „înclinat spre exces” care un an întreg își împărțise lecturile între mistici și vieți de sfinți. Întâmplarea face ca din anul 1937 să dateze si manuscrisul românesc al Filocaliei pregătit la Muntele Athos pentru tipar și adus de acolo în vara anului 1939 de Părintele Arsenie Boca.
La maturitate, Cioran prețuia în mod special cartea Lacrimi si sfinți, pentru că fusese scrisă „în afara istoriei de atunci” (E. Cioran), într-un moment când a trăit „o adevărată luptă” cu sine însuși. Credea că „e cea mai bună scrisă în românește” (ibid.) , deși aproape toți prietenii săi români n-au înțeles-o, atacându-l după apariția ei. De fapt Cioran – mare admirator al gânditorului religios care a fost profesorul Nae Ionescu pe care-l însoțea la curs fără să-i fie asistent – devenise la rândul său convins că „religia merge mult mai în adâncime” (E. C.) decât orice altă cale de cunoaștere.
„Cufundat în lectura misticilor, credeam că-i înțeleg”, va spune el amintindu-și de „tentația misticismului” suportată la 26 de ani: „Am trăit clipe când te afli dincolo de aparențe. O înfiorare năvalnică te surprinde pe neașteptate. Te simți cuprins de o plenitudine extraordinară…Cele câteva momente de iluminare trăite de mine m-au condus la înțelegerea fericirii supreme de care vorbesc misticii. În afara fericirii supreme la care suntem chemați în mod cu totul excepțional și numai pentru scurt timp, nimic nu mai posedă adevărată existență. Trăim în regatul umbrelor. Oricum, din Paradis (ca și din Infern) nu te mai întorci niciodată același care ai fost” (Cioran, http://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran ). După propriile-i mărturisiri, Cioran experimentează pentru trei zile viața mănăstirească, reușind a-și convinge fratele să renunțe la gândul călugăririi. Ecoul „întoarcerii din Paradis” (pe care o anume conjunctură l-a păstrat neîntinat de nici o răzvrătire a lucidității, aroganței și cinismului său obișnuit, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ideas- A Variable Background in Cioran’s Writings, URL http://isabelavs.go.ro/Discip/CAP8.html ), transpare doar într-o scrisoare către părinți, când fratele și sora lui Cioran au ajuns în gulagul comunist în care mercenarii ocupantului sovietic re-educau după grati printr-un regim de exterminare mare parte din populația României ciuntite de Basarabia și Bucovina de Nord. „Nu trebuie să vă lăsați copleșiți –le-a scris atunci Cioran. Din moment ce aveți credință în Dumnezeu, adică singura mângâiere valabilă care există sub soare, mi se pare că sînteți destul de înarmați pentru a suporta orice suferință”. Amintindu-și durerea pricinuită de întemnițarea fără de vină a Virginiei și a lui Aurel, Cioran recunoaște peste ani că atunci „ar fi trecut de partea lui Dumnezeu”. În scrisoarea către ai săi are și revelația falsei sale necredințe: „poate nu sunt în fond atât de necredincios pe cât par”.
În cripto-comunismul de după nouăzeci s-a început re-editarea primelor patru volume ale Filocaliei (în 1992, la Editura Harisma din București) fără retipărirea prefeţelor ediției sibiene, ca nu cumva să fie mediatizat numele „ctitorului de frunte al Filocaliei românești” (vezi prefața volumului II scrisă de Stăniloae) de la a cărui moarte martirică (din 28 noiembrie 1989) abia trecuseră trei ani (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 9/2014, p 18, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Lipsa prefețelor scrise de Stăniloae înainte de 1948 a ascuns adevărata istorie a traducerii Filocaliei, aşa cum apărea ea povestită de rectorul Academiei Andreiene. Dacă prefețele din anii patruzeci au putut fi cu ușurință îndepărtate, mai greu ar fi fost de îndepărtat urmele activității legate de ctitorirea Filocaliei românești de la Biserica din Drăgănescu unde Părintele Arsenie Boca i-a reprezentat pe mulți dintre scriitorii mistici pomeniti în Filocalie: Sfântul Dionisie Areopagitul, Sf. Grigore de Nissa, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Scărariul, Sfântul Efrem Sirul, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigore de Nazianz, Macarie Egipteanul, Sf. Antonie cel Mare, etc. Poate nu numai unicității ficturii, ci și datorită acestui fapt, Biserica de la Drăganescu supranumită „Capela Sixtină a Ortodoxiei” nu are indicații care să ghideze automobiliștii din șoseaua națională până la ea (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu și o profeție a Părintelui Arsenie Boca, URL, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ sau o variantă la http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ ).
După decembrie1989, profesorul D. Stăniloae și-a amintit cu prilejul unui interviu că Părintele Arsenie Boca (ale cărui predici le asculta bucuros la Sâmbăta de Sus, venit chiar de la București, cum s-a întâmplat de Sfânta sărbătoare a Pastilor din mai 1948) stătea cu el la Sibiu, “luni de zile” ca să-l îndemne să traducă împreună textele filocalice necuprise în manuscrisul românesc adus de la Muntele Athos. Starețul Mănăstirii Brâncoveanu (pe care în primăvara anului 1944 îl găsise în casa profesorului Stăniloae și maica Veronica de la Vladimirești) nu numai că l-a îndemnat la lucrul traducerii, dar el fusese și cel care a scris „prima formă” a transpunerii românești necesitând (ca orice traducere din indifereant ce limbă străină) îmbunătățiri stilistice ulterioare.
Primele patru volume ale Filocaliei au putut să apară datorită „stăruinței întăritoare” a Părintelui Arsenie „care – scrie Stăniloae – a stat lângă mine [începând din iarna anului 1943-1944] tot timpul traducerii, scriind întreg textul românesc în prima formă pe care am reușit să i-o dau” consemnează pr. Stăniloae pe 6 ian. 1948 în prefaţa volumului III (4). Traducătorul Stăniloae mai precizase că în volumele Filocaliei tipărite la Sibiu au fost folosite si pagini gata traduse în românește si copiate de Părintele Arsenie Boca într-un caiet cu care s-a întors de la Muntele Athos. Este posibil ca din compararea acestor pagini copiate la Sfântul Munte cu textul introdus în volumele tipărite ale Filocaliei unii să creadă că au găsit „dovada” scrierii „după dictatul” traducătorului Stăniloae, fără a se gândi la înbunătățirile stilistice ulterioare primei forme de traducere.
În opinia unui cercetător interesat de „atenția poliției politice” (Ed. Partener, Galați, 2009), Nichifor Crainic nu s-ar fi ocupat în prima iarnă de ocupație sovietică la Mânăstirea Brâncoveanu cu stilizarea traducerii Filocaliei, cum a spus el însuși la una din anchetele din 1955. Marele poet Nichifor Crainic ar fi făcut la Sâmbăta de Sus doar o „verificare a traducerilor din primul volum al Filocaliei” (Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, 2009, p.62). După ce academicianul Nichifor Crainic („pribeag în țara sa” vreme de trei ani de zile) a hotărât în 1947 (știindu-se nevinovat) să se predea, manuscrisul memoriilor sale (5) se pare că i-a fost transmis faimosului stareț de la Sâmbăta, care, la mutarea din noiembrie 1948 la Mănăstirea Prislop, a ascuns memoriile lui Crainic la o rudă de-a sa. Datorită ajutorului pe care i l-a dat la nevoie teologului Nichifor Crainic, părintele Arsenie Boca a fost invitat de octogenarul Crainic în decembrie 1969 la Restaurantul Bucur, după cum a reieșit din Arhivele organelor represive ale regimului totalitar comunist (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu, URL https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/ ).
După 1990 profesorul Stăniloae si-a putut aminti într-un interviu de puternica personalitate a Părintelui Arsenie Boca (supranumit Sfântul Ardealului) care a “reînviat cu viaţa şi cu propăvăduirea sa duhul Filocalieiîn viaţa religioasă a poporului nostru” (D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948).
La vremea războiului pentru redobândirea Basarabiei și Bucovinei de Nord (smulse de Stalin în vara „apocaliptică” 1940, redobândite prin luptă de români și după 23 august 1944 luate iarăși de Stalin) Părintele Arsenie (la vârsta de 25 de ani, traducător din limba greacă a lui Ion Scăraru, autor cuprins într-unul din volumele Filocaliei) i-ar fi dat profesorului Dumitru Stăniloae „necontenit imbold” să traducă primele patru volume. În interviul din 1990, remarcabilul dogmatician l-a descris pe „Sfântul Ardealului” ca pe un om care “avea ceva atractiv, puternic”, și care impresiona “prin forma hotărâtă a lui de a fi. Era un dar al lui. Parcă era o piatră, o stâncă” (pr. D. Stăniloae). Profesorul de mistică Nichifor Crainic (1889-1972) al cărui curs îl continuase (pentru un an) la Facultatea de Teologie din București este descris de bătrânul Stăniloae ca un om “foarte deschis, comunicativ” (ibid.) prin opoziţie cu faimosul duhovnic Arsenie Boca de la Mânăstirea Brâncoveanu. Apropierea dintre cei doi i-a venit în minte probabil chiar din perioada iernii 1944 până în primăvara anului 1945 când starețul Arsenie Boca îl ascunsese pe academicianul director al revistei „Gândirea” în vila mitropolitului Nicolae Bălan din incinta mânăstirii. O fosta deținută potitic arestată fără motiv când era studentă la litere povestea următoarele amănunte legate de vizita ei la Mănăstirea Brâncoveanu în mai 1948: „Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit și pe părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, și pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate” spunea Aspazia Oțel-Petrescu (Un popas la Sâmbăta de Sus cu Părintele Arsenie Boca, în rev. „Gândirea”, Sibiu, nr.6-7/ 2003, pp.25-31).
Printre amintirile sale deformate de trecerea anilor, Lidia Stăniloae (născută în 1933) inserează un pasaj (privitor la traducerea Filocaliei ) dintr-o scrisoare a lui Emil Cioran. Iată fragmentul difuzat de ea prin intermediul propriului ei volum de (cețoase) amintiri scos în două ediții (2007 si 2010) de fosta Editură „Politică”: “Doamne, ce limbă curat românească! E o încântare. Ce plastic sună această limbă a ceasloavelor şi a rugăciunilor. Ca zugrăveala de pe pereţii bisericilor, plină de culoare şi de forţă de expresie! Părinte Stăniloae, ai ales exact limbajul care trebuia pentru asemenea lucrare”(v. scrisoarea lui E. Cioran în vol.: Lidia Stăniloae Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Ed. Humanitas, Bucureşti, ed. II-a revăzută, 2010, p.318).
Desigur că Emil Cioran, care petrecuse la Sibiu în iarna anului 1940 ultimele sărbători în familie, nu avea de unde să afle că stilizarea volumelor Filocaliei apărute între 1945 şi 1948 – datorită “stăruinţei Părintelui Arsenie” (pr. D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948) -, fusese în fapt opera a doi mari poeţi, din care pe unul (pe Nichifor Crainic) îl știa foarte bine, fiind publicat în revista „Gândirea”.
În cea mai mare parte, stilizarea i se datora poetei Zorica Laţcu (fiică de avocat devenită maica Teodosia de la Mânăstirea Vladimirești de lângă Tecuci), eminentă elevă a profesorului Stefan Bezdechi de la universitatea clujană (6). Poeziile Zoricăi Lațcu fuseseră apreciate de Nichifor Crainic care le-a publicat începând din anul 1941 în paginile prestigioasei sale reviste. Spre a se ocupa în tihnă de stilizarea traducerii Filocaliei, Zorica Laţcu (1917- 8 aug. 1990) primise de la starețul Arsenie Boca o chilie care să-i fie birou de lucru la M-rea Brâncoveanu (v. mărturiile Aspaziei Oţel Petrescu despre prima sa întâlnire cu Părintele Arsenie Boca în ian. 1948 publicate în rev. „Gândirea”, Sibiu, nr. 6-7/2003, pp. 25-31, sau on-line: “Parcă l-aş fi întâlnit pe Iisus”, https://melidoniumm.wordpress.com/?s=Aspazia+Otel+Petrescu ).
Începând cu iarna anului 1944, o importantă contribuţie la “limba curat românească, plină de culoare şi forţă de expresie” avusese vreme de trei luni însuși marele poet religios Nichifor Crainic ascuns de Părintele Arsenie Boca la Mânăstirea Brâncoveanu (7) . Intr-una dintre declarațiile din 1955, după arestarea măicuțelor de la Mânăstirea Vladimirești, Nichifor Crainic menționează în treacăt efortul depus de el la stilizarea Filocalieiîn vremea când a fost găzduit în vila Mitropolitului Ardealului de la Mânăstirea Brâncoveanu.
La rândul ei, Maica Teodosia (poeta Zorica Laţcu) povestea că “în perioada în care Părintele Arsenie Boca împreună cu părintele D. Stăniloae traducea Filocalia, dânsa ajuta la traducere, stilizând textul” (8). Aceasta este adevărata istorie a stilizării traducerii Filocalieiîntr-o limbă românească atât de frumoasă încât a trezit admirația remarcabilului scriitor Cioran a cărui ultimă tentativă de a-și îmbunătați stilistica scrierilor românești a implicat o atentă citire a Bibliei din 1936 tradusă de Gala Galaction, precum și o parcurgere a Filocaliei sibiene, „ctitorită” de renumitul Părinte stareț de la Sâmbăta .

In incheiere vom recopia pasajul despre moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, întrucât acest fragment înregistrat în 2007 este cu îndârjire îndepărtat în toate cărțile ce apar ca ciupercile după ploaie spre a menționa „mărturia” (trunchiată în această parte!) călugărului Pantelimon Munteanu de la Ghighiu privitoare la faimosul duhovnic Arsenie Boca: “În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo cam o săptămână si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. /…/ Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon de la M-rea Ghighiu, înregistrare din toamna anului 2007). După difuzarea pe internet a acestui pasaj, bătrânul părinte Pantelimon a fost mutat de la M-rea Ghighiu la Mănăstirea Turnu, iar internetul a fost “curăţat” de respectivul pasaj pe care, dintr-un bun obicei, l-am transcris într-un caiet şi l-am citat într-un articol publicat de rev. “Arges” în oct. 2010 (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Există în zilele noastre o meserie bine plătită pentru “aranjarea”, după comanda plătitorilor, a unor informaţii care circulă pe internetul de limbă românească.
   Marele duhovnic Arsenie Boca îl văzuse pe 27 oct. 1989 pe preotul Simion Todoran (căruia maica Zamfira i-a anunţat telefonic moartea Părintelui pe 28 noiembrie). Atunci, cu o lună înainte de plecarea lui la Domnul, i-a spus că este “ultima dată când ne vedem”(S. Tudoran în vol. Mărturii din Tara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, 2004, p.113). Unii au povestit că Părintele a fost scos din mașina cu care venea de la București si introdus în mașina securiștilor care l-au schingiuit. Locuind la Sinaia, Părintele Arsenie Boca (pensionat pe 1 iunie 1967) se dusese probabil marţi 21 nov. 1989 la Bucureşti să-si ridice pensia. Intr-o notă pentru Securitate este consemnată intenţia sa de a-şi muta pensia la Sinaia. După relatarea preotului N. Boboia din Porumbacu de Sus, Părintele Arsenie Boca s-a întors cu o masină care a fost somată de doi securisti să oprească. Soferul n-a vrut, dar Părintele Arsenie Boca i-a zis că-i rămân cei doi copii pe drumuri fiindcă securiştii îl vor împuşca daca nu opreşte. Din maşina oprită Părintele Arsenie Boca a fost scos cu brutalitate şi apoi bătut cu sălbăticie. E foarte probabil că apoi a fost transportat la așezământul monahal de la Sinaia și lăsat în grija maicilor de acolo, înspăimântate de Securitate să nu sufle nici o vorbă de cele întâmplate. Probabil că părintele Pantelimon împreună cu părintele Dometie au presimtit ceva fiindcă aveau mare evlavie la Părintele Arsenie. De aceea s-au dus la Sinaia unde au rămas cam o săptămână, cât a durat agonia şi maicile înspăimântate nu i-au lăsat să-l vadă pe cel torturat.
Despre Părintele Arsenie Boca, preotul din Porumbacu de Sus mai spunea că “ar trebui să fie folosit la facultăţile de teologie, la seminarii, la mânăstiri, în toată ţara. Nu să fie ţinut ascuns” (Pr. Nicolae Boboia, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Făgăraş, Ed. Agaton, 2004, p.26).

Note și considerații marginale:

1. vezi Caietele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, Caietul nr.2, Emil Cioran, Craiova, 2007, p.39, editat de Consantin Barbu, on-line la http://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran ; vezi și referatul Isabelei Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, pentru Colocviul Internațional „Cioran”, mai 2014, organizat de Univ. „L. Blaga” din Sibiu, publicat de rev. „Conta”, Piatra Neamț, nr.14/2014, http://fr.scribd.com/doc/201531861/IsabelaVasiliuScrabaCioranSibiu2014Colocviu , precum înregistrarea https://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpgși textul prezentat la Centenarul „Cioran (1911-1995)”, mai 2011 organizat de Universitatea „L. Blaga” din Sibiu si de Primăria din Rășinari, http://fr.scribd.com/doc/187765196/IsabelaVScrabaCioranSibiu2011Prophete ). Profesorul de metafizică Nae Ionescu, „mentorul generației sale”, cum l-a desemnat Cioran în 1987, frecventa Biserica Albă. In textele lor scrise pe calapodul înverșunat ateu al culturii comuniste, mulți dintre cei care s-au iluzionat după 1990 că-și fac un nume pe seama lui Cioran (prin simpla tricotare a unei biografii „oficializate”) au preferat să continue interdicția menționării întâiului creator de școală filozofică românească, făcându-se a-l „uita” pe inițiatorul Școlii trăiriste, neamintind de influența formatoare a profesorului Nae Ionescu asupra lui Cioran (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ideile, un decor variabil în eseistica lui Cioran, în volumul IN LABIRINTUL RĂSFRÂNGERILOR. NAE IONESCU PRIN DISCIPOLII SĂI: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, 2000, URL http://isabelavs.go.ro/Discip/CAP8.html , precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu, sau Inocularea rușinii de a fi român, URL http://www.romanianstudies.org/content/2011/02/isabela-vasiliu-scraba-cioran-prin-lautarismul-lui-plesu-despre-inocularea-rusinii-de-a-fi-roman/ ).
2. Vrând să informeze teologii francezi (pe unde radiofonice, cu ocazia unei discuţii cu teologul Oliver Clement ulterior publicată într-o revistă) despre apariţia în România a primelor patru volume ale Filocaliei (Sibiu, 1946-1948), Andrei Scrima (1925-2000) face şi o referire la practica isihastă de la M-rea Antim (L’avenement philocalique dans l’Orthodoxie roumaine, par un moine de l’Eglise Orthodoxe de Roumanie, în “Istina”, nr.5/1958, p.235-328 şi 443-474). La mânăstirea bucureşteană, între 1944 şi 1948, Sandu Tudor (martir al temnițelor comuniste) organizase (pe modelul conferinţelor Asociaţiei „Criterion” din 1932-1935) o serie de conferinţe urmate de discuţii pe teme religioase, evenimente culturale suprimate în 1948 prin comanda politică a „regimului comunist al Anei Pauker”(Virgil Ierunca). După numele înşirate de Andrei Scrima (ajuns în mod oficial în 1956 întâi în Elveţia apoi în Franţa), în revista franceză tipărită în mai 1958, Securitatea a arestat în anul 1958 pe toţi cei pe care memoria tânărului călugăr Scrima nu i-a lăsat deoparte (cf. Une interview du pere Dumitru Saniloaie, în vol. Philosophes Roumains, Bucureşti, Redaction des publications pour l’etranger, f.a., p.212). Alexandru Nicolschi/Nicolau este menționat de Adriana Georgescu în amintirile ei ca torționar sadic (vezi In the Beginning Was the End, 1951, Translated from Romanian by Dr. Dan Golopenția; La început a fost sfârșitul, cu o prefață de Monica Lovinescu, 2003 -, de Adriana Georgescu, secretara generalului N. Rădescu). Numele lui Boris Grumberg, alias Nicolschi/Nicolau, aflat doisprezece ani în structurile de vârf ale Securității, nu apare trecut în 2007 în Dicționarul de istorie a României (coord. Stan Stoica, Ed. Meronia, București). În 1958, grupați de Securitate în așa-numitul lot al „Rugului aprins”, au ajuns după gratii în regim de exterminare şaisprezece oameni nevinovaţi condamnați pentru o activitate (a „Rugului Aprins”) suprimată în urmă cu zece ani (apud. Părintele Sofian Boghiu). Ca urmare a detenţiei politice, doi poeți (Sandu Tudor și Vasile Voiculescu) si-au pierdut viaţa. În 1962 Sandu Tudor a fost omorât cu ranga de către un gardian, în închisoarea din Aiud, unde e construit un Centru de martirologice pentru studierea victimelor rasismului hitlerist și a altor victime. La Aiud a murit (printre alte sute de mii de victime ale regimului de exterminare din temnițele comuniste) filozoful Mircea Vulcănescu, martirizat prin bătăi repetate si expunere la temperaturi sub zero grade (v. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefaţă la volumul Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum, Bucuresti, 1999, p.5-17, precum și https://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ ). In aşa-numitul lot al “Rugului Aprins” au mai fost cuprinși poetul religios Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, studentul Serban Mironescu, prof. univ. Alexandru Mironescu, alături de personalităţi ale bisericii, precum Benedict Ghiuş, D. Stăniloae, Bartolomeu Anania, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Roman Braga, fraţii Vasile (stareţ la M-rea Antim din 15 martie 1944) şi Haralambie Vasilache, etc. (vezi Pr. Sofian Boghiu, Rugul Aprtins în temniţă, în “Vestitorul ortodoxiei”, 1996). Poetul Vasile Voiculescu (arestat pe 5 august 1958 la 74 de ani) a decedat după eliberarea din temniţă de unde a ieşit pe patul morţii, într-o agonie ce i-a prelungit durerile şi suferinţa vreme de aproape un an. Pe 26 aprilie 1963, înainte de a-și da duhul,Vasile Voiculescu a spus: „Ionică eu mor! M-AU OMORÂT! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu” (vezi Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu –anii de detenție, Buzău, 1993,       precum și Florentin Popescu, Viața lui Vasile Voiculescu, Ed. Vestala, București, 2008).
3. Despre unicul premiu („Rivarol”) acceptat în Franța, Cioran considera că juriul ar fi fost impresionat de „aroganța și cinismul” Tratatului de descompunere (Paris, 1949). După 1987 – când unii oficiali comuniști (precum Brucan) știau de schimbarea de regim care urma să aibe loc în 1989, după cum dovedește o înregistrare aflată la Radio „Europa liberă”, vezi Ion Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, București, 2004)- Cioran îi spunea lui Ion Deaconescu (ajuns la Paris cu traducerea lui Modest Morariu, foarte apreciată de Cioran) că devine „un cinic dezlănțuit” atunci când simte nevoia să-l „dezonoreze pe Dumnezeu ” (vezi Caietele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, Caietul nr.2, Emil Cioran, Craiova, 2007, pp. 36-38, caiet editat de C-tin Barbu; on-line la http://fr.scribd.com/doc/70857079/Caiet-2-Cioran.) .
4. vezi pr. D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948. A se vedea si Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele Filocaliei, http://www.alternativaonline.ca/IVS1408.html (august 2014).
5. vezi Nichifor Crainic, Zile albe – zile negre, vol. I, Casa editorială „Gândirea”, București, 1991; vol.II, București, Muzeul Literaturii Române, 1997. A a se vedea și revista „Manuscriptum-100”, nr. 1-4/1995, număr special dedicat lui Nichifor Crainic, unde au fost publicate prima dată file din dosarele de Securitate obținute în decembrie 1993 de la S.R.I. „după o lungă campanie publică dusă de Muzeul Literaturii Române” (apud. Alexandru Condeescu, Cuvânt înainte asupra ediției, vol.II, pp.19-20). Arestat în 1947 academicianul Nichifor Crainic a fost eliberat în urma Decretului 283/ 1962 la sfârșitul lunii aprilie 1962, iar pe 10 mai 1962 îi apare semnătura în „Glasul Patriei”, alături de „alte perle semnate de Zigu Ornea, Petre Ghelmez și Nedic Lemnaru” (apud. Stefan Baciu). Revista „care un timp oarecare se tipărea în Berlinul sovietic, fără a circula în Țară … împroșca cu noroi exilul … si publica evocări despre chiftele, șpriț și sărmăluțe în foi de viță” (Stefan Baciu, Praful de pe tobă, Ed. Eminescu, București, 1995). In 1996 soții Magda și Petru Ursache editează pentru prima oară –după 60 de ani – eseuri ale lui Nichifor Crainic, într-un volum amplificat preluând titlul si mare parte din volumul Puncte cardinale în haos (ediția I-a, 1936, ediția II-a, Ed. Timpul, Iași, 1996). Lor li se datorează și re-editatea faimosului volum Nostalgia Paradisului apărut inițial în 1940.
6. Poeta si traducătoarea Zorica Laţcu (Maica Teodosia de la Mânăstirea Vladimirești, arestată în 1955, când a fost desființată Mănăstirea de lângă Tecuci) a apucat să-și vadă publicate următoarele trei volume de versuri: Insula albă (Ed. Dacia Traiană, Sibiu, 1944, reeditată în 1999); Osana Luminii (Editura Episcopiei Cluj, 1948) și Poemele Iubirii (Ed. Ramuri, Craiova, 1949). După cei trei ani de detenție făcută fără nici o vină, Zorica Lațcu a tradus din scriitorii mistici (Origen si Grigore al Nissei). În manuscris au rămas traducerile din imnele și cuvântările Sf. Simeon Noul Teolog. In 2008, la Editura Sophia din București apare volumul Poezii, îngrijit de Pr. Cornel Toma care scrie si postfața. Manuscrisele excepționalei poete se află la Biblioteca Astra din Sibiu.
7. vezi Nichifor Crainic, Zile albe – zile negre. Memorii, vol. II, București, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2001, pp. 37-42. Volumul cuprinde la pp. 192 –257 textul de răspuns scris de Crainic după citirea acuzațiilor care i-au fost aduse (fără temei juridic) după o lege (și o erată anonimă publicată la 1 sept. 1947) declarând ilegale scrieri anterioare publicării textului legii celei noi.
8. vezi Maica Adriana de la Schitul Cornet, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, p.78.

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba


Cuvinte cheie: Cioran, Filocalia românească, Părintele Arsenie Boca, Biserica Drăgănescu. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiri ai temnițelor comuniste, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Lotul „Rugul aprins”.

REPERE BIBLIOGRAFICE

1. Radu Portocală, Emil Cioran – sfârșitul furat, în „Jurnalul literar”, București, nov. 2001, p. 1 și 21, sau http://www.scribd.com/doc/187763386/Radu-Portocala-Cioran-Sfarsitul-furat .
2. Emil Cioran în conștiința contemporanilor săi din exil. Crestomație de Gabriel Stănescu, Ed. Criterion Publishing, Bucuresti, 2007.
3. Ion Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, București, 2004.
4. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefață la vol. Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum I.O., București, 1999, pp. 5-17.
5. Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, în rev. „Viața Românească”, nr. 7-8/2000, pp.176-181, sau http://www.scribd.com/doc/191641168/isabela-vasiliu-scraba-nae-si-vulcanescu .
6. Titus Lateș, Emil Cioran: lecturile din tinerețe, în volumul (cu un aparat bibliografic alcătuit de Titus Lateș) Studii de istorie a filozofiei românești, VII, Ed. Academiei, București, 2011, pp. 88-93.
7. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prophete de la vraie saintete (a propos de Mircea Vulcănescu) , comunicare susținută la Colocviul internațional Cioran -vezi înregistrarea http://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpg , Colocviu organizat (în mai 2011 cu ocazia centenarului nașterii lui Cioran) de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Referatul citit la colocviu a fost publicat în rev. „Origini. Romanian Roots”, SUA, July-Dec. 2011, pp.22-25, fiind un document „ascuns” în 2013, împreună cu alte 43 scrieri ale mele, de paza segmentului românesc al internetului, ca să nu fie parcurs la http://www.scribd.com/doc/187765196/Isabela-Vasiliu-Scraba-Emil-Cioran-prophete-de-la-vraie-saintete .
8. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, referat pentru Colocviul internațional Cioran, Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 8-11mai 2014, publicat pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Târgu-Mureș, Anul VI, nr.4/ 64, aprilie 2014, pp. 14-15 și în nr. 5/ 65, iunie 2014, pp. 16-18, URL http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranMistic15.htm .
9. Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare în cărțile lui Cioran, pe hârtie în rev. „Curtea de la Argeș”; Anul V, Nr. 10/ 47, oct. 2014, p.6, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranTraducere4.htm
10. Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50, sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm .
11. Emil Cioran, Razne, București, 2012.
12. Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, on-line https://fr.scribd.com/doc/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli .
13. Isabela Vasiliu-Scraba, ”Tăcerea descriptivă” a lui Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 16-31 ianuarie 2014, nr.273/2014, pp. 15-16-17, sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-VulcanNae9-mantuirea.htm .
14. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Despre inocularea rușinii de a fi român, în rev. „Acolada”, Satu Mare, 1/2011, p.17, sau http://www.scribd.com/doc/167071165/Isabela-Vasiliu-Scraba-Cioran-prin-l%C4%83ut%C4%83rismul-lui-Ple%C5%9Fu-Despre-inocularea-ru%C5%9Finii-de-a-fi-roman .
15. Isabela Vasiliu-Scraba, Pasiunile cerești ale lui Cioran, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15 aprilie 2014, nr.278/2014, p.22-23.
16. Isabela Vasiliu-Scraba, Scrisoare deschisă către dl A. Demars, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIV, 1-15 aprilie 2015, nr.302/2015.
17. Isabela Vasiliu-Scraba, Aiud: hidra cripto-comunistă contra vetrei monahale de la Râpa Robilor, în rev. „Origini/ Romanian Roots”, nr. 11-12/ 2009, p.24; http://www.scribd.com/doc/189886227/Isabela-Vasiliu-Scraba-Aiud-Hidra-cripto-comunista-contra-vetrei-monahale-de-la-Rapa-Robilor , precum și înregistrarea mea despre sfârșitul filozofului Mircea Vulcănescu, de la Colocviul „Mircea Vulcănescu”, Tecuci, 25 nov. 2012 http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ .
18. Fișa Isabelei Vasiliu-Scraba din WIKIPEDIA înainte de a fi vandalizată de birocratul MyComp, URL https://fr.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba .
19. Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: TIMP și ETERNITATE (Ed. Paideia, 2000) a lui Virgil Ciomoș, http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CiomosTimpEternitate5.htm .
20. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/21.

21.Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ ; sau o variantă anterioară http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ .

22. Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca, URL http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx

23.Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor, URL http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca7.htm .

24. Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu, URL http://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba/ , precum si http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia
25. Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, URL http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46
26. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor, publicat în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (105), febr. 2012;URL http://www2.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1155
27. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, URLhttp://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa

28.Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-boca3paraian/ .

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba
Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/