Quantcast
Channel: Arhiva Românilor
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1239

2019. FORUMUL CIVIC AL ROMÂNILOR DIN COVASNA, HARGHITA ȘI MUREȘ DENUNȚĂ “STAREA DE CO-SUVERANITATE CU UNGARIA, INSTAURATĂ ÎN INIMA ȚĂRII”!

$
0
0

 


FORUMUL CIVIC AL ROMÂNILOR DIN COVASNA, HARGHITA ȘI MUREȘ DENUNȚĂ “STAREA DE CO-SUVERANITATE CU UNGARIA, INSTAURATĂ ÎN INIMA ȚĂRII”!

Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) a luat la cunoștință cu surprindere de lipsa de reacție a Guvernului, Președinției și Parlamentului României față de știrea transmisă de Agenția MTI, potrivit căreia, în decembrie 2018, a fost lansat Programul pentru dezvoltarea economică a Ținutului Secuiesc, pentru finanțarea căruia Guvernul Ungariei a alocat un buget de 25 de miliarde de forinți.

Această atitudine incalificabilă trebuie coroborată cu faptul că instituțiile abilitate ale statului român nu analizează temeinic consecințele, pe termen mediu și lung, a obținerii dublei cetățenii de către concetățenii noștri maghiari, și ale circulației libere a proprietăților funciare și nu numai, a investițiilor strategice realizate de statul maghiar în zonă și a lipsei unor asemenea investiții din partea statului român.

Pentru menținerea la guvernare, cu sprijinul parlamentarilor UDMR, partidele românești aflate la putere au făcut concesii liderilor maghiari, în detrimentul intereselor naționale și ale comunității românești din județele Covasna, Harghita și Mureș. Ultima dintr-o serie lungă de asemenea concesii o reprezintă Hotărârea de Guvern 1044/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 19/08.01.2019, privind transmiterea stadionului cu teren de fotbal, pistă de atletism și tribune, Sala Sporturilor cu suprafață construită la sol de 2.407 mp, hotelul cu cantină și vestiare și un teren suprafață totală măsurată de 49.246 mp, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului - Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, în domeniul public al Municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

În acest sens, “descentralizarea” mult trâmbițată de către UDMR Covasna, prin reprezentanții ei, la nivelul sportului covăsnean, este o mare minciună politică, demascată procedural. Niciun moment nu s-a dorit preluarea secțiilor sportive, ci doar baza materială a acestui club. Astfel, Ministerul Tineretului și Sportului, în loc să beneficieze de venituri proprii în cuantum de cca 550-600 mii lei anual, urmează să scoată bani din buget pentru cheltuieli cu chirii/ întreținere, de aproximativ 250-300 mii lei anual, în detrimentul activității sportive, adică un deficit de 800-900 mii lei, cu specificația că Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe a devenit chiriaș în propria casă. În acest mod, s-a ajuns la situația în care UDMR administrează, aproape independent, județele Covasna și Harghita, nesocotind până la dispreț interesele comunității românești. Oportunismul politic al guvernelor postdecembriste, cu sprijinul tacit al președinților, a permis instaurarea în chiar inima țării a unei veritabile stări de co-suveranitate cu Ungaria. Abandonați de facto de către autoritățile statale de la București, în schimbul susținerii unei majorități parlamentare, românii din cele două județe au ajuns la cheremul administrației publice județene și locale, care promovează o politică segregaționistă și obiectivul strategic al obținerii autonomiei teritoriale pe criteriu etnic. Spre deosebire de “minoritatea majoritară maghiară”, care beneficiază de un suport financiar întreit: București, Budapesta și bugete locale, gestionate de UDMR și partenerii săi, majoritatea proiectelor promovate de instituțiile, publicațiile și ONG-urile românești din județele Covasna și Harghita nu cunosc finalitate din cauza lipsei suportului financiar, cu excepția unor sporadice și nesemnificative sume alocate în plan local.

Marele risc sub care stă comunitatea românească din județele menționate, pe lângă cel al scăderii demografice, proces întâlnit la nivel național, este acela că își vede cadrul comunitar românesc distrus, că nu mai are potențial și mijloace de a-și susține și proteja idealul etnic românesc. Românii numeric minoritari, din județele Covasna, Harghita și parțial Mureș, lipsiți de suportul general al societății și al statului, constată cu durere că nu se mai regăsesc în proiecția de viitor a zonei, reflectând dacă să-și mai conceapă viitorul aici, sau nu.

Având în vedere gravitatea problemelor semnalate, FCRCHM, conform obiectivelor asumate prin statut, se vede nevoit să atace în instanță o hotărâre a Guvernului României, adoptată cu abuz de putere și cu nesocotirea situației disperate a românilor din Covasna (Hotărârea de Guvern 1044/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 19/08.01.2019).

Totodată, FCRCHM solicită Președintelui României, Klaus Iohannis, să dezbată problemele din județele Covasna, Harghita și Mureș, ce vizează siguranța națională, într-o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1239

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>